Hotărâre pentru instituirea schemei de ajutor de stat “Scale UP” pentru stimularea investiţiilor IMM-urilor

08 Decembrie

Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre pentru instituirea schemei de ajutor de stat “Scale UP” având ca obiectiv stimularea investiţiilor întreprinderilor mici și mijlocii, în valoare totală maximă de 900 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 200 milioane euro, pentru perioada 2017-2020.

Nivelul maxim al ajutorului de stat acordat unui beneficiar în cadrul acestei scheme nu poate depăşi 5 milioane lei.

Astfel, numărul estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 200 beneficiari.

Finanțarea va fi oferită sub formă de:

a.   credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2017-2020 în valoare de 900 milioane lei;

b)   credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2017-2023 în valoare de 900 milioane lei.

“România, alături de Polonia, Italia și Bulgaria, se numără printre țările cu cea mai mare nevoie de investiții în rândul firmelor cu potențial de creștere, potrivit Scale Up Index, studiu lansat foarte recent de Comisia Europeana. Același raport arată că principalele lucruri care ar trebui îmbunătățite pentru firme se referă la accesul la finanțare și personal calificat, la crearea de competențe noi pentru angajați și manageri. Ne dorim ca Scale Up să devină o schemă prin care antreprenorii să poată face investițiile necesare în companie, sa devină o schemă care să ajute companiile să crească puternic și, mai ales, să treacă granițele țării”, a declarat Costin Borc, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

Schema de ajutor de stat va conduce la creşterea numărului locurilor de muncă nou create, a încasărilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, precum și la majorarea volumului de investiţii străine în România și a volumului de investiţii în cadrul regiunilor defavorizate.

Din bugetul maxim de 900 de milioane de lei, suma de 270 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 60 milioane euro, va fi alocată în mod egal și distinct celor trei zone pilot pentru dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național în vederea îmbunătățirii situației socio-economice a locuitorilor, prevăzute în memorandumul cu tema ”Dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenție Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova”, aprobat de Guvernul României în data de 28 septembrie 2016.”

Finanţarea schemei de ajutor de stat se asigură din bugetul aprobat anual al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe