INFORMAŢIE DE PRESĂ privind actele normative aprobate în ședința Guvernului României din 9 martie 2022

09 Martie 2022

I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE privind protecția avertizorilor în interes public
Proiectul de lege aprobat de Guvern instituie un nou cadru legislativ, complex, destinat facilitării procesului de raportare a încălcării legilor și consolidării măsurilor de sprijin și protecție pentru avertizori.
Comunicatul Ministerului Justiției: https://bit.ly/35JyMJZ
 
2. PROIECT DE LEGE privind pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – București
 Guvernul a actualizat calendarul de implementare a Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti. Astfel, termenul de implementare a etapei a III-a Programului, respectiv realizarea lucrărilor, este 2028, prin decalarea cu 6 ani a termenului inițial.
De asemenea, obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare pentru demararea lucrărilor, stabilită inițial în etapa a II-a  a programului, va fi inclusă în Etapa a III a.
Măsura este necesară pentru a asigura dezvoltarea pe termen lung a Aeroportul Internațional Henri Coandă, infrastructură aeroportuară publică de interes național, pe baza unui calendar corect și justificat în condițiile socio-economice actuale, respectiv efectele crizei pandemice asupra industriei aviatice.
Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti vizează realizarea unei infrastructuri aeroportuare care să asigure procesarea traficului de pasageri și cargo în condiții de calitate și siguranță.
Potrivit Ordonanței Guvernului 64/1999, programul se desfășoară astfel:
•        Etapa I - Aprobarea Planului Urbanistic Zonal
•        Etapa a II-a - Desfăşurarea activităţilor premergătoare realizării Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare:
•        Etapa a III-a - Realizarea lucrărilor din cadrul Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare
 

II. HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea limitelor anuale, aferente anilor 2022, 2023 şi 2024, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale
Limitele anuale stabilite prin actul normativ sunt corelate cu nivelul plafoanelor prevăzute în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2022–2024.
Potrivit Hotărârii aprobate de Guvern, pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat, limitele anuale privind finanţările rambursabile care pot fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, reprezentând datorie publică locală, sunt în sumă de 1.600 milioane lei pentru fiecare dintre anii 2022, 2023 și 2024.
Pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, limitele anuale sunt în sumă de 2.000 milioane lei pentru anul 2022 și 1.600 milioane lei pentru fiecare dintre anii 2023 și 2024.
Valoarea tragerilor din finanțările rambursabile contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, cu eșalonare multianuală a tragerilor, s-au încadrat în plafoanele sus-menționate, nefiind depășite limitele instituite prin actul normativ.
De asemenea, precizăm că nu s-au emis autorizări pentru contractarea de finanțări rambursabile, care să depășească limitele propuse prin actul normativ, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.
În aceste plafoane nu sunt incluse finanțările rambursabile destinate refinanţării datoriei publice locale şi cele destinate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, precum și cele destinate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale.
 
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar şi modificarea elementelor de descriere tehnică a imobilului teren aflat in domeniul public al Statului Român şi administrarea Băncii Naţionale a României
Hotărârea a fost aprobată.
 
3. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2022 pentru operatorii economici din industria naţională de apărare, care desfășoară activități conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Hotărârea aprobată de Guvern asigură protecţia personalului şi implicit a societăţilor, în perioadele neacoperite de comenzi sau contracte a operatorilor economici din industria de apărare. Actul normativ oferă operatorilor economici posibilitatea păstrării pe posturi a personalului specializat în realizarea produselor specifice sectorului de apărare, în scopul menţinerii în stare de funcţiune a capacităţilor de producţie specializate. Sunt  prevăzute fonduri pentru finanţarea numărului mediu maxim de personal. Astfel că, 1.380 de angajați vor beneficia de salarii care însumează 77.400.000 de lei.
Comunicatul Ministerului Economiei: https://bit.ly/3Ks8ASO
 
4. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea nivelului cotizaţiei pentru realizarea interconectării cu instituții similare internaționale şi/sau cu organizații internaționale de schimb de organe, în anul 2022
Prin acest act normativ a fost aprobată plata unei cotizații pentru realizarea interconectării cu instituții similar internaționale și/sau organizații internaționale de schimb de organe, în sumă de aproximativ 5.000 de lei (echivalentul a 1.000 euro)
Suma este acordată din bugetul aprobat Ministerului Sănătății pentru anul 2022, prin Agenția Națională de Transplant.
 
5. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 432/2017 privind echipamentele maritime
Hotărârea de Guvern aprobată transpune Directiva delegată (UE) 2021/1206 de modificare a anexei III la Directiva 2014/90/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind echipamentele maritime în ceea ce priveşte standardul aplicabil laboratoarelor utilizate de organismele de evaluare a conformității pentru echipamentele maritime.
Astfel, noul standard utilizat de laboratoarele pentru evaluarea conformității echipamentelor maritime devine EN ISO/IEC 17025:2017.
 
6. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a bunurilor imobile aflate în administrarea Agenţiei Naţionale Anti-Doping
Hotărârea a fost aprobată.

7. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind revocarea şi numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială şi pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 715/2021 privind numirea membrilor Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială
Hotărârea a fost aprobată.

8. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea plății contribuției financiare voluntare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), din bugetul anual aprobat al Secretariatului General al Guvernului, în vederea participării României la Programul Internațional pentru Acţiune privind Schimbările Climatice (IPAC), derulat la nivelul OCDE
Se aprobă plata contribuției voluntare României către OCDE pentru participarea la Programul Internațional pentru Acțiune privind Schimbările Climatice (IPAC) derulat la nivelul OCDE, în limita echivalentului în lei a sumei de 23.000 euro.
Suma va fi suportată din bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2022.
Programul Internațional pentru Acțiune privind Schimbările Climatice (IPAC) a fost adoptat in 2021, va cuprinde 4 piloni:
-        un mecanism de monitorizare anuală a acțiunilor climatice care va oferi o imagine de ansamblu asupra progreselor privind angajamentele climaterice, alinierea acestora cu obiectivele Acordului de la Paris și exemple de bune practici
-        un tablou de bord cu indicatori în materie de climă care va permite evaluarea progreselor statelor participante în îndeplinirea obiectivelor naționale și internaționale
-        fișe de țară cu recomandări specifice de politici publice
-        O platformă online interactivă pentru dialog și schimb de bune practici    
Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a decis recent deschiderea negocierilor de aderare cu România.
 
9. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Contractului de finanţare între Guvernul României reprezentat de Ministerul Investițiilor şi Proiectelor Europene şi Fondul European de Investiţii privind Fondul de fonduri de Capital de risc pentru Redresare din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat Ia Luxemburg la 29 decembrie 2021 şi la Bucureşti la 30 decembrie 2021
Contractul de finanțare dintre Guvernul României și Fondul European de Investiţii (FEI) privind Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă, semnat la Bucureşti la 30 decembrie 2021, a fost aprobat în ședința de guvern de astăzi.
Ca urmare a acestei decizii, se va constitui Comitetul de investiții pentru Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare din cadrul Planului de Redresare și Reziliență a României, prin emiterea unui Ordin comun al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Finanțelor.
Înființarea unui instrument financiar de capital de risc așa cum este descris în PNRR este un angajament asumat de Guvernul României în cadrul acestui plan.
Prin acest instrument de capital de risc, vor fi selectați până la 20 de intermediari financiari pentru o sumă alocată de circa 400 milioane de euro, inclusiv comisionul de management. Numărul estimat de beneficiari este de 100.
Instrumentele financiare de capital de risc prevăzute în acest contract vor crește accesul întreprinderilor românești la finanțare pentru proiecte derulate în cadrul Planului național de redresare și reziliență. Ele vin în sprijinul acoperirii unui deficit de finanțare de capital estimat la 4,8% din PIB de către platforma fi-Compass a Comisiei Europene în parteneriat cu Banca Europeană de investiții într-un studiu publicat pe această temă în decembrie 2019. ( În timp ce oferta de capital de risc pe piața românească este sub media europeană, criza provocată de pandemie a condus la o scădere a numărului de fonduri nou-înființate, potrivit Invest Europe.)
Înainte de acordarea finanțărilor pentru întreprinderi, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin atribuțiile sale, consultă Consiliul Concurenței în legătură cu cadrul de ajutoare de stat aplicabil fiecărui instrument și inițiază, dacă e cazul, scheme de ajutoare de stat și de minimis.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin atribuțiile pe care le are în gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul european de redresare și reziliență, negociază și semnează contractele de finanțare din cadrul PNRR implementate prin încredințarea sarcinilor de implementare către un partener de implementare – contracte care trebuie aprobate de către Guvern.
Prin selectarea FEI ca partener de implementare, MIPE s-a asigurat că instrumentele financiare vor fi implementate de o instituție cu experiență atât la nivel național, cât și la nivel internațional în astfel de proiecte. În plus, FEI are un rating cotat AAA conform Moody’s, dispunând de o lichiditate foarte mare și un management prudent al riscului, care se reflectă în performanța superioară a activelor.
De menționat că propunerea de încredințare a sarcinilor de implementare prin atribuire directă pentru instrumentul de capital de risc de către FEI este inclusă în PNRR.
 
10. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului, din administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie Judeţean laşi
Hotărârea a fost aprobată.

11. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare
Hotărârea a fost aprobată.

12. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Hotărârea a fost aprobată.

13. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Sibiu, Constanţa, Bihor, Harghita, Dolj, Olt, Argeș şi municipiul Bucureşti, din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat ale bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea a fost aprobată.

14. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea din domeniul public in domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană Giurgiu, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în vederea valorificării sau casării, după caz, actualizarea datelor de identificare şi valorii de inventar pentru unele bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană Giurgiu şi de transmitere a acestora în domeniul public al judeţului Giurgiu
Hotărârea a fost aprobată.

15. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în Agenda de Lucru Pag. 4 din 7 08.03.2022 domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea (U.M. 0460 Râmnicu Vâlcea)
Hotărârea a fost aprobată.

16. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea datelor de identificare şi scoaterea unor bunuri mobile din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, ca urmare a decesului
Hotărârea a fost aprobată.

17. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea elementelor-cadru de descriere tehnică şi a valorii de inventar a unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei, precum şi transmiterea unei părți din acesta, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune şi demolării
Hotărârea a fost aprobată.


III. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Prelungirea mandatelor actualilor judecători români la Tribunalul Uniunii Europene începând cu data de 1 septembrie 2022
Decizia a fost luată în contextul în care ambele posturi ocupate de judecătorii români la Tribunalul UE vor deveni vacante începând cu data de 1 septembrie 2022.
 
2. MEMORANDUM cu tema: aprobarea negocierii Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 368 mil. EUR, pentru susținerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Craiova şi a semnării acestuia şi acordarea împuternicirii de semnare ministrului finanțelor
Contractarea acestui împrumut se înscrie în politica generală deja adoptată de Guvern prin Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2019-2021, această politică fiind menținută și în Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2021-2023. Împrumutul a fost aprobat de conducerea BEI în luna octombrie 2021.
Proiectul privind construcția SRU Craiova a demarat deja (2020), cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat, iar implementarea acestuia va fi asigurată de Ministerul Sănătății; se așteaptă ca proiectul să se finalizeze în 2026.
Costul obiectivului de investiţii, inclusiv taxele și impozitele aferente, se ridică la cca. 602,74 mil. EUR, iar costul net este estimat la cca. 508,52 mil. EUR.
Finalizarea procesului de contractare în cel mai scurt timp va permite părții române accesarea sumelor împrumutului, conform necesităților de finanțare.
 
3. MEMORANDUM cu tema: "Aprobarea negocierii şi semnării Programului de colaborare în domeniul învățământului superior şi al învățământului profesional şi tehnic între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Învățământului Superior şi Cercetării Științifice din Palestina"
Memorandumul a fost aprobat.

4. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea de către Guvernul României a Programului Interact IV 2021-2027, precum şi aprobarea semnării şi transmiterea Acordului asupra conţinutului programului lnterreg şi confirmarea cofinanţării naţionale
Memorandumul a fost aprobat.

5. MEMORANDUM cu tema: Demersuri necesare in vederea transmiterii Programului ESPON 2030 (pentru perioada de programare 2021-2027) de către Autoritatea de Management desemnată (Ministerul Energiei şi Planificării Spaţiale din Marele Ducat de Luxemburg) spre Comisia Europeană în vederea aprobării
Memorandumul a fost aprobat.
 

IV. INFORMĂRI
1. INFORMARE: referitoare la răspunsul Ministerului Justiției privind sarcina rezultată din Ședința Guvernului din 19 ianuarie 2022 referitoare la situația litigiilor majore din ministere
 

V. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE: cu privire la 12 iniţiative legislative parlamentare aflate în procedură parlamentară, potrivit opiniilor exprimate de ministerele/instituţiile consultate

2. PUNCT DE VEDERE: cu privire Ia 20 iniţiative legislative



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe