Mecanism privind compensarea condițiilor de detenție necorespunzătoare

23 Nov 2016

Guvernul instituie un mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă prin proiectul de lege de modificare și completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, adoptat în ședința de astăzi.

Proiectul de lege are un scop dublu:

  • de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și
  • de a contribui, în același timp, la degrevarea penitenciarelor.

Mecanismul este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiționate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător. Pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiu necorespunzător, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată.

Persoanele private de libertate care au fost sau sunt cazate în condiții de supraaglomerare (spațiu mai mic sau egal cu 3m²/deținut - se calculează prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în camera respectivă, indiferent de dotarea spațiului respectiv, potrivit evidențelor proprii fiecărui loc de deținere) au în mod automat vocația de a beneficia de liberarea condiționată.

Măsura reglementată depășește cadrul unui remediu compensatoriu, acordarea compensării operând din oficiu și nefiind condiționată de formularea unei cereri de către persoana deținută. Astfel, decizia se înscrie în măsurile generale ce vizează îmbunătățirea condițiilor de detenție în penitenciare.    



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe