Joi, 16 Februarie

Comunicat de presă - ședință de guvern - Programul “Primul centru de agrement“ - prima politică publică din turism a actualei guvernări

Programul “Primul centru de agrement“ este o nouă politică publică, pe care Executivul o va promova conform Programului de Guvernare, primul pas fiind făcut astăzi, prin adoptarea unui Memorandum, urmând ca implementarea să înceapă după   aprobarea sa printr-un act normativ.  

Programul “Primul centru de agrement“ are scopul de a susține realizarea de investiții pentru crearea infrastructurii necesare desfășurării activităților de agrement, prin acordarea de garanții de către stat în procent de maximum 80% (echivalent valoric maxim 240.000 de euro/1 milion de lei/investiție) pentru creditele de investiții destinate înființării și dezvoltării centrelor de acest tip.

Prin acest program se are în vedere stimularea inițiativei private, prin facilitarea accesului la finanțare (statul garantează pentru investiții considerate acum de către instituțiile de creditare ca fiind de risc, pentru că antreprenorii nu au capacitatea de a oferi suficiente garanții), crearea și menținerea de locuri de muncă, precum și extinderea sezonului turistic. Totodată, instituțiile de creditare sunt stimulate să creeze produse de finanțare specifice pe acest segment. Facilitatea acordării garanțiilor de stat pentru creditele de investiții va fi destinată IMM-urilor eligibile din sectorul turismului, care își propun să înființeze/dezvolte centre de agrement.

Implementarea Programului ”Primul centru de agrement” va contribui la creșterea atractivității României ca destinație turistică, prin diversificarea ofertei în acest sector și va avea ca efect o dezvoltare economică durabilă, prin exploatarea unor resurse (ramuri economice) insuficient valorificate până în acest moment.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe