Video

Marți, 26 Octombrie 2021

Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 18 - 22 octombrie 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bună ziua, vă prezentăm Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 18 – 22 octombrie 2021.

 

18 octombrie
Cu ocazia Zilei Europene a Luptei împotriva Traficului de Persoane, Premierul Florin Cîțu a transmis următorul mesaj: „Astăzi marcăm Ziua Europeană a Luptei împotriva Traficului de Persoane și a angajamentului pe care statele Uniunii Europene l-au luat începând din 2007 pentru a preveni și combate acest fenomen de criminalitate organizată extrem de grav.
Deși situația pandemică din România ocupă în prezent prim-planul agendei publice, nu trebuie să uităm faptul că fenomenul traficului de ființe umane există și, în noul context, îmbracă forme de exploatare din ce în ce mai sofisticate, inclusiv prin mediul virtual.
Sute de români, copii și adulți devin anual victime ale rețelelor de traficanți, fiind de cele mai multe ori exploatate sexual, prin muncă sau cerșetorie. Din păcate, femeile și copiii ocupă un loc preponderent în statisticile naționale.
Nu este prima dată când spun că lupta împotriva traficului de persoane reprezintă o prioritate pentru acest Guvern, iar această asumare a fost însoțită de acțiuni concrete, așa cum am făcut de fiecare dată.
În primul rând, am vrut să mă asigur că avem o coordonare solidă de la nivelul Guvernului pentru ca măsurile intersectoriale pe care le presupune adresarea acestui fenomen complex să fie implementate eficient.
Nu trebuie să uităm faptul că este nevoie de prevenire la firul ierbii, trebuie să avem timpi de intervenție rapidă în depistarea, prinderea și anchetarea traficanților, dar și capacitate sporită de identificare proactivă a victimelor, servicii sociale și medicale adaptate nevoilor lor.
În lumina acestor priorități, România are astăzi o secție de procurori dedicată anchetării cazurilor de trafic și o bază de date unitară la nivel național privind victimele traficului. Am alocat peste 13 milioane de lei pentru dotarea Poliției Române cu un sistem de criminalistică informatică de ultimă oră pentru depistarea infractorilor sexuali online și crearea camerelor de ascultare a copiilor victime în toată țara prin Programul Național – ”Din grijă pentru Copii”. În plus, am încurajat constant cooperarea cu partenerii din sectorul neguvernamental pentru formarea specialiștilor și servicii de calitate acordate victimelor.
Mă bucur că avem o rețea de organizații neguvernamentale active, care sprijină inclusiv cea mai recentă inițiativă guvernamentală de creare a unui Plan de Acțiune destinat serviciilor medicale adaptate nevoilor victimelor și identificării proactive a acestora prin intermediul serviciilor medicale.
Îi încurajez pe toți cei implicați să acorde o maximă atenție acestui fenomen, să fie responsabili și serioși în toate demersurile lor pentru că scopul nostru este zero toleranță față de sclavia modernă”.

 

21 octombrie
Premierul Florin Cîțu a participat la o videoconferință cu prefecții, pe tema pregătirii sezonului rece. Dl Prim-Ministru a declarat:
„Vă mulţumesc pentru prezenţa la această videoconferință. Este, de fapt, o conferinţă care are loc după ce am avut alte videoconferințe în trecut, în care am început pregătirea pentru lunile de iarnă. Cred că este primul an în care acest lucru se face așa devreme. Aș vrea astăzi să avem, de fapt - acesta este scopul întâlnirii - să avem un bilanț, să vedem cum suntem pregătiți pentru acest sezon.
În primul rând, aş vrea să aveți discuții cu primarii, în județele dumneavoastră, cu responsabilii companiilor care livrează agent termic. Este clar că în această iarnă vreau să mă asigur că nu va fi o problemă. Am tot auzit discuții, am vorbit cu primari, am vorbit cu responsabilii acestor companii și până acum am rezolvat toate problemele pe care le-au ridicat. Vreau să mă asigur că nu există sincope în această iarnă în ceea ce privește livrarea agentului termic.
În același timp, am în vedere orice alte probleme - și văd acolo și pe ministrul interimar de la Transporturi - legate de pregătirile pentru sezonul de iarnă în ceea ce privește transportul rutier și transportul în general. Aș vrea ca anul acesta să fie, poate, primul an în care iarna nu ne ia prin surprindere, știm că vine iarna, suntem în luna octombrie și în fiecare an vine iarna și e bine să fim pregătiți. Trebuie să verificați că aveți și contractele făcute și tot ce trebuie ca anul acesta să nu sufere nimeni. Şi, în acelaşi timp, aș vrea să vă apucați serios de treabă şi să ignoraţi situația politică. Oricine va fi la guvernare, vă asigur că veți avea resursele necesare pentru a gestiona cât mai bine această iarnă. Cam acestea sunt mesajele pe care voiam să vi le transmit. Sunt sigur că vom vedea cum v-aţi pregătit pentru şedința de astăzi. Eu sunt sigur ca aţi ţinut cont de ceea ce v-am spus în lunile precedente şi trebuie să fim pregătiți pentru sezonul rece.

 

22 octombrie
S-au comunicat măsurile de restricție care se vor aplica pe întreg teritoriul României, începând cu data de luni, 25 octombrie 2021, în contextul creșterii numărului de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2:
1. Purtarea măștii de protecție devine obligatorie atât în spațiile publice închise cât și în cele deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
2. Se interzice, pe durata a 30 de zile, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-05.00, cu următoarele excepții:
a. deplasarea în interes profesional;
b. deplasarea pentru asistență medicală și pentru achiziționarea de medicamente;
c. deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, fapt care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d. deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
Această măsură nu se aplică în cazul persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.
3. Sunt interzise evenimentele private - nunţi, botezuri, conferinţe, workshopuri etc. pe durata a 30 de zile.
4. Se limitează activitatea operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
5. Se interzice activitatea în baruri, cluburi și discoteci pe durata de 30 de zile.
6. Se interzice desfășurarea activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, pentru o perioadă de 30 zile, în intervalul orar 21.00-05.00.
7. Accesul în centrele comerciale (Mall-uri), unitățile de cazare, restaurante, cafenele sau alte unități de alimentație publică este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
8. Este permis accesul tututor cetățenilor (inclusiv cei nevaccinați sau care nu au trecut prin boală) în magazine alimentare și farmacii care nu sunt în incinta centrelor comerciale.
9. Competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori;
10.Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
11.Este permisă, în intervalul orar 05.00-21.00, până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, activitatea în muzee, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film, săli de sport și/sau fitness, săli de jocuri de noroc, piscine interioare, locuri de joacă pentru copii, târguri, bâlciuri (de asemenea, doar pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală).
12.Începând cu data de 25 octombrie 2021, se introduce vacanța pentru întreg sistemul școlar (cu excepția creșelor, care rămân deschise), pentru o perioadă de 14 zile.

Vă mulțumim!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe