Video

Miercuri, 28 Decembrie 2022

Sinteza activității guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 19 - 24 decembrie 2022

 

 

Bună ziua, vă prezentăm Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 19-24 decembrie 2022.


19 decembrie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat, astăzi, la Palatul Victoria,  reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
Participanții au analizat propunerile vizând definirea sectoarelor de negociere colectivă și acordarea unor oportunități fiscale privind salarizarea.
Cu acest prilej, reprezentanții Guvernului și cei ai partenerilor sociali au convenit să continue dezbaterile la nivel tehnic, pe baza propunerilor formulate.
În acest sens, următoarea întâlnire va avea loc la Ministerul Muncii, pentru definirea sectoarelor de negociere colectivă, în timp ce la nivelul Ministerului de Finanțe vor avea loc discuții privind măsuri fiscale în domeniul salarizării.


19 decembrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Programul IMM Invest Plus va continua în 2023 pentru a susține consolidarea mediului de afaceri și perspectivele de creștere economică. 
Am majorat la peste 20 de miliarde de lei finanțarea acestei scheme de ajutor de stat și a componentelor sale - IMM Invest România, Agro IMM Invest, IMM Prod, Garant Construct, Innovation și Rural Invest.
Acest program și-a dovedit eficiența până acum. Sunt convins că și anul viitor va încuraja spiritul antreprenorial și va asigura locuri de muncă în economie.
Soluțiile de susținere a mediului de afaceri sunt aliniate investițiilor și reformelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă și în acord cu standardele Uniunii Europene și Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, pentru care pregătim aderarea României. Depunerea Memorandumului Inițial în cursul săptămânii trecute reprezintă o etapă importantă pentru accesul nostru la organizația celor mai puternice economii ale lumii, obiectiv al Guvernului și al întregii societăți românești.”
 

19 decembrie
În contextul lucrărilor din ședința de Guvern, Premierul Nicolae Ciucă a declarat următoarele:
„Criza energetică a scos și mai mult în evidență importanța fiecărei soluții de asigurare a confortului termic în locuințe și de asigurare a resurselor energetice pentru cetățeni și mediul de afaceri.
În ședința de Guvern de astăzi am crescut accesul comunităților locale la programele de eficiență energetică finanțate din bani europeni.
Pentru ca tot mai multe comunități să beneficieze de renovarea blocurilor de locuit, 90% din valoarea proiectelor va fi acoperită din fonduri europene nerambursabile, iar diferența de la bugetul de stat, bugetele locale și de asociațiile de proprietari.
Doar prin Politica de Coeziune, în perioada 2021-2027, România are la dispoziție 1,25 miliarde euro pentru eficiența energetică a clădirilor, iar aproximativ jumătate din această sumă este destinată blocurilor de locuit. Acestor fonduri se adaugă peste 5,5 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, pe care România are șansa să îi investească prin Componenta ”Valul renovării” pentru renovarea, modernizarea și creșterea eficienței energetice.
Tot astăzi, am aprobat în Guvern avansarea proiectului de construcție a noilor unități de producere de energie nucleară de la Cernavodă, prin care va crește contributia energiei nucleare în sistemul energetic de la 20% la 36%.
Este o investiție vitală pentru securitatea și independența energetică a României, ce completează eforturile de creștere a capacității de producție, de transport și de diversificare a resurselor, concretizate și prin Acordul semnat sâmbătă, la București, ce va permite furnizarea de energie electrică pentru țările europene, prin cablul submarin din Marea Neagră, pe ruta Azerbaidjan - Georgia – România.
Valorificăm toate oportunitățile pentru ca în pofida crizei energetice, românii și economia națională să aibă la dispoziție resursele necesare, iar România să joace un rol important ca țară de tranzit și hub energetic regional.”

 

19 decembrie

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată în prima sa vizită oficială în România.
Cei doi înalți oficiali au avut un schimb aprofundat de opinii asupra tematicilor aflate pe agenda europeană, cu accent pe securitate energetică, gestionarea extinderii Schengen, utilizarea fondurilor europene, susținerea economiei și soluțiile de răspuns la criza energetică, situația generată de agresiunea rusă din Ucraina.
Președinta Parlamentului European a transmis un puternic mesaj de sprijinire a extinderii Schengen cu România, reiterând poziția clară și constantă a legislativului european în ceea ce privește aderarea fără întârziere a statelor care îndeplinesc criteriile cerute de acquis-ul spațiului liberei circulații.
„Reconfirm angajamentul deplin al României pentru continuarea dialogului și consultărilor pe marginea subiectelor de actualitate ale agendei europene. România va juca un rol important în abordarea echilibrată și consensuală, care reflectă specificitățile fiecărui stat membru în ceea ce privește gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, a crizei energetice, dar și a provocărilor pe care le avem pentru protejarea cetățenilor și economiilor noastre”, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
În ceea ce privește consolidarea securității energetice, premierul a menționat importanța Acordului semnat recent la București între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi și valoarea-adăugată adusă de acest proiect la eforturile susținute ale Uniunii Europene pentru asigurarea rezilienței energetice și atingerea obiectivului tranziției ecologice.
„În această perioadă de criză, trebuie să rămânem uniți și să valorificăm împreună potențialul și resursele noastre. Sporirea capacităților de interconectivitate pentru aprovizionarea cu gaz și electricitate are o importanță strategică pentru Uniunea Europeană și pentru sprijinirea partenerilor vulnerabili din Vecinătatea UE, Republica Moldova și Ucraina”, a afirmat premierul Ciucă.

 

19 decembrie
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a participat la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului organizată cu prilejul vizitei în România a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola. Dl Prim-Ministru a declarat:
„Am transmis președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, întreaga apreciere pentru rolul cheie în adoptarea unui răspuns rapid și puternic al Uniunii Europene la provocările cu care ne-am confruntat în acest an, în primul rând în ceea ce privește gestionarea consecințelor dramatice ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
România a fost în prima linie de acțiune. Eforturile instituționale au fost completate și susținute exemplar de solidaritatea și generozitatea extraordinare ale cetățenilor români, societății civile și mediului de afaceri.
În noua realitate geopolitică, este cu atât mai evidentă nevoia de consolidare a proiectului european, a unității și coeziunii europene și de creștere a rezilienței Uniunii Europene. Am convingerea că Spaţiul Schengen va deveni mai puternic, mai sigur şi mai prosper prin integrarea României. 
Mesajul puternic de susținere transmis astăzi în Parlamentul României de președinta Roberta Metsola este o garanție că obiectivul nostru se va concretiza cât mai curând, iar România va obține locul binemeritat în spațiul liberei circulații. 
Vom face mai departe eforturi împreună cu partenerii noștri europeni pentru a continua rezultatele bune obținute în 2022, concretizate în ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar și pentru a fi parte a soluțiilor de răspuns la gestionarea crizei energetice, a inflației, a protejării cetățenilor noștri și pentru a menține unitatea Europeană.”

21 decembrie
Cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România, 21 decembrie, și cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, 22 decembrie, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Această perioadă a anului poartă, de 33 de ani, amprenta schimbării radicale de direcție a României, de la regimul totalitar la democrație.
Comemorăm victimele comunismului, pe toți cei care au trecut prin suferințe de neimaginat în temnițele comuniste, supuși abuzurilor unui regim totalitar care a întunecat istoria României timp de aproape cinci decenii. S-au opus acestei experiențe brutale și criminale a istoriei cu prețul propriei libertăți sau chiar al vieții. Curajul de a se opune oprimării comuniste și sacrificiul lor au menținut vie speranța românilor în libertate și democrație, care avea să se împlinească în Decembrie 1989, prin victoria Revoluției Române și a libertății.
Celor care am trăit acele momente de răscruce ale istoriei noastre ne revine acum datoria să le explicăm noilor generații că dictatura a însemnat frică, lipsuri, cenzură, opresiune și încălcarea libertăților fundamentale.
Toate acestea nu trebuie uitate și nu trebuie să mai revină vreodată în soarta acestui popor. (...)
Faptul că de anul școlar viitor elevii pot studia în anii de liceu, ca materie opțională, ”Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” vine ca o minimă reparație morală pentru eroii cunoscuți și necunoscuți ai schimbării de regim de acum 33 de ani. Sper, din tot sufletul, că vor fi cât mai mulți elevi interesați de această nouă curriculă școlară și cât mai mulți părinți care își vor încuraja copiii să opteze pentru a o studia. (...)
Martirilor Revoluției Române și tuturor celor care au avut de suferit în perioada de dictatură comunistă le datorăm libertatea de care ne bucurăm astăzi. La rândul nostru, se cuvine să le mulțumim prin grija pe care o avem pentru România și pentru consolidarea procesului democratic în care ne-am angajat odată cu răsturnarea dictaturii comuniste.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii Revoluției Române din decembrie 1989 și toate victimele dictaturii comuniste!”

 

21 decembrie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, la Seul, o întrevedere cu omologul său sud-coreean, Han Duck-soo, în contextul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Republica Coreea împreună cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cu o delegație guvernamentală și parlamentară.
„Consolidarea cooperării noastre bilaterale este cu atât mai semnificativă având în vedere contextul geopolitic și economic marcat de provocări multiple, dar și de oportunități importante. Este necesar să oferim un nou impuls pentru atingerea obiectivelor Parteneriatului nostru Strategic, singurul pe care România îl are cu o țară asiatică. Sperăm să celebrăm în cursul anului viitor 15 ani de colaborare în cadrul Parteneriatului Strategic prin vizita în România a omologului meu sud-coreean, domnul prim-ministru Han Duck-soo, și prin noi proiecte care să relanseze cooperarea noastră în plan politic, economic și sectorial”, a afirmat premierul României.
O componentă importantă a discuțiilor a vizat colaborarea economică, în contextul în care volumul schimburilor comerciale a depășit cifra de un miliard de dolari în anul 2021. Șeful Executivului a apreciat acest semnal încurajator și a subliniat potențialul de dezvoltare a componentei economice bilaterale. „Suntem deschiși să analizăm posibilitățile unei cooperări tripartite România-Republica Coreea-SUA în domeniul energiei nucleare și încurajăm participarea investitorilor sud-coreeni la proiecte precum cel al reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) și în investițiile de la Cernavodă”, a menționat prim-ministrul Ciucă.
Șeful Executivului a punctat, de asemenea, faptul că România oferă o gamă diversificată de posibilități de investiții, fiind una dintre cele mai dinamice și mai competitive economii ale Uniunii Europene, în pofida consecințelor pandemiei de COVID-19 și ale războiului din apropierea granițelor noastre, rata de creștere a economiei românești, în 2022, rămâne una peste așteptări.
De asemenea, prim-ministrul Nicolae Ciucă a mulțumit omologului său pentru sprijinul acordat de Republica Coreea în ceea ce privește candidatura României la OCDE și a menționat că țara noastră va miza în continuare pe acest sprijin.
Cei doi înalți oficiali au avut un schimb de opinii privind cooperarea bilaterală în domeniile educației, apărării, precum și despre gestionarea situației generate de agresiunea rusă din Ucraina, securitatea din regiune, cooperarea între NATO și Republica Coreea, pe toate dimensiunile relevante.

 

21 decembrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Am fost deosebit de emoționat să întâlnesc, la mii de kilometri distanță de țară, români care studiază, trăiesc și muncesc în Republica Coreea. M-am bucurat să văd dorința lor de a rămâne în legătură strânsă cu familiile din țară și de a se informa despre tot ce se întâmplă în România. 
Le-am transmis aprecierea mea pentru modul în care au reușit să se integreze în societatea sud-coreeană, într-o cultură foarte diferită, păstrând însă aproape de suflet identitatea, limba, cultura și valorile românești.
Dialogul cu autoritățile de la Seul ne dă încredere că vom dezvolta colaborarea noastră bilaterală atât în domeniile politic și economic, dar și în cele ale culturii, educației și tineretului, iar comunitatea românească din Republica Coreea va avea o contribuție însemnată.
Am folosit acest prilej să le transmit direct Sărbători binecuvântate și să le spun că îi așteptăm cu drag acasă, în România, fie în vizită, fie să se întoarcă în țara în care s-au născut!”

 

22 decembrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Perspectivele de dezvoltare ale Portului Constanța, a cărui importanță a fost dovedită de rolul avut în acest an în asigurarea fluxului de alimente pentru întreaga regiune, pot fi susținute de colaborarea cu administrații portuare puternice ale lumii.
Am vizitat astăzi Portul Busan din Republica Coreea, al doilea ca mărime la nivel mondial din punctul de vedere al cantității de mărfuri transportate.
Guvernul român încurajează cooperarea între cele două porturi.
Cea mai scurtă cale între Asia și Europa este prin Asia Centrală, Caucaz și Marea Neagră.”

 

23 decembrie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat, alături de premierul sud-coreean Han Duck-soo, la o Masă rotundă de afaceri România-Republica Coreea, în marja vizitei pe care o efectuează la Seul, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cu o delegație guvernamentală și parlamentară.
Cu acest prilej, premierul Nicolae Ciucă a exprimat interesul României pentru consolidarea relațiilor tradițional bune între cele două state și revigorarea Parteneriatului Strategic de la lansarea căruia se vor împlini, anul viitor, 15 ani.
„România are toată deschiderea pentru a facilita investițiile companiilor sud-coreene. Suntem profund interesați de consolidarea cooperării în domeniile energiei verzi și tehnologiilor digitale, precum și a legăturilor dintre IMM-urile din țările noastre. Urmărim parteneriatul cu KOSME (Korea SMEs and Startups Agency) pentru înființarea unui Centru de Schimb Tehnologic în București. În condițiile creșterii, în plan global, a relevanței securității aprovizionării cu energie, este necesar să avansăm discuțiile privind energia nucleară - energie sigură, curată și accesibilă pentru consumatori și inovarea în acest domeniu. Partea română susține dezvoltarea lanțului de aprovizionare al reactoarelor modulare de mici dimensiuni, precum și inovarea în domeniul tehnologiilor din sectorul nuclear civil”, a declarat prim-ministrul Ciucă.
În cadrul întrevederii cu oamenii de afaceri, premierul Nicolae Ciucă a încurajat companiile sud-coreene interesate să investească în domeniile vizate de programele-cheie din Fondul pentru modernizare și din Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv în proiecte privind sursele regenerabile de energie.
Premierul a prezentat avantajele pe care le oferă investitorilor economia națională. România oferă oportunități diverse de investiții, fiind una dintre cele mai dinamice și mai competitive economii ale Uniunii Europene, și dispune de o poziție geografică strategică, ce poate fi utilizată ca punct de intrare pe piața unică europeană, spre Balcani sau spre Vecinătatea Estică. În pofida consecințelor pandemiei de COVID-19 și ale războiului din apropierea granițelor, rata de creștere a economiei românești, în 2022, rămâne una peste așteptări, iar investițiile străine directe vor depăși nivelul record de 11 miliarde de euro în acest an, potrivit estimărilor BNR.

 

24 decembrie
Cu prilejul sărbătorii Crăciunului, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj: „Sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos ne oferă, în aceste zile, toată bucuria momentelor petrecute împreună cu familia și toți cei dragi, cu farmecul de neegalat al vechilor tradiții de Crăciun și cu sentimentul că toți putem fi mai buni în relația cu cei din jur.
Tuturor românilor le doresc să fie sănătoși și să se bucure de ceea ce au realizat până acum în plan personal, iar împreună să avem încredere în viitor.
Cred în puterea faptelor bune de a alina în momentele de cumpănă și de a schimba vieți în bine. Generozitatea, solidaritatea și empatia sunt adânc impregnate în gena poporului român și cred că acest lucru trebuie să se reflecte nu doar la nivel interuman, ci și la nivelul întregii societăți, prin susținerea acelor idei care oferă șanse egale tuturor.
Sărbătoarea Crăciunului este un prilej bun să le mulțumesc celor care, într-un moment sau altul, au dat dovadă de grijă creștinească față de semeni.
Să ne bucurăm de acest Crăciun și să dăruim la rândul nostru bucurie!
Crăciun fericit, dragi români, dumneavoastră și tuturor celor care marchează astăzi această frumoasă sărbătoare creștină!”
Vă mulțumim!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe