Video

Luni, 09 August 2021

Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 2 – 7 august 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bună ziua, vă prezentăm Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 2 – 7 august 2021.

2 august

La Palatul Victoria, s-a desfășurat evenimentul de deschidere a etapei a III-a a Programului Oficial de Internship organizat de Guvernul României, ediția a VIII-a, prezidată de domnul Mircea Abrudean, Secretarul General Adjunct al Guvernului, la care a participat doamna Maria Mădălina Turza, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului,  precum și studenții selectați pentru etapa a III-a, împreună cu reprezentanții ministerelor organizații-gazdă și ai Secretariatului General al Guvernului, acolo unde fiecare intern își va desfășura activitatea.

În alocuțiunea sa, Secretarul General Adjunct Mircea Abrudean a vorbit despre importanța experienței în administrația publică centrală, precum și despre responsabilitățile cu care se vor confrunta internii pe parcursul celor două luni de internship, încurajându-i puternic să se bucure de această oportunitate și să acumuleze cât mai mult know-how.

Prezentă la eveniment, doamna consilier de stat Maria Mădălina Turza, a ținut să sublinieze importanța formării unei echipe în ce privește lucrul în cadrul administrației publice, dar și despre „rewarding” sau efortul plin de satisfacții, pe care tinerii să îl urmeze, în ce privește dezvoltarea personală și profesională, după care fiecare intern s-a prezentat în câteva cuvinte.

Totodată, a  fost creat grupul de coordonare al activității internilor, la nivelul coordonatorilor și îndrumătorilor din partea ministerelor și a Secretariatului General al Guvernului și s-au trasat primele coordonate în activitatea internilor, având în vedere că evenimentul de deschidere a coincis cu prima zi de activitate a candidaților admiși la Program.

La evenimentul de astăzi au fost prezenți, alături de candidați admiși la etapa a III-a a Programului, și reprezentanții din partea a 15 ministere și autorități naționale pentru care au optat tinerii ca orientare profesională în dobândirea de noi competențe și aptitudini, în viitoarea lor carieră și reprezentanții Secretariatului General al Guvernului, ca instituție organizatoare a Programului.

2 august

Premierul Florin Cîțu a declarat: „Rectificarea bugetară are la bază execuția bugetară. În funcție de execuția bugetară, vedem dacă este nevoie să modificăm ceva la alocarea resurselor în buget, pentru a menține deficitul bugetar la ținta de 7.16%. Acesta este singurul rol al rectificării bugetare. (...)

Este foarte clar că nu există elemente care să ducă la creșterea deficitului bugetar, iar resursele alocate în buget, la începutul anului, sunt suficiente, având în vedere ritmul cheltuielilor lunare din prima jumătate a anului. 

Bineînțeles, există și elemente noi pe care trebuie să le luam în calcul la această rectificare. Așa că bugetele unor ministere vor beneficia de resurse suplimentare, dar în limita deficitului bugetar asumat, de 7.16% (sau mai mic).”

3 august

Premierul Florin Cîțu a declarat: „Foarte bună inițiativa Ministerul Afacerilor Interne, de a lansa proiectul pilot pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate, în municipiul Cluj-Napoca! Viitorul este al digitalizării și al informatizării serviciilor publice!

Sunt convins că vom extinde acest proiect la nivel național, în termenul stabilit de 18 luni, astfel încât toți românii să poată beneficia de Cartea Electronică de Identitate, un document ce oferă mai multă siguranță privind datele cetățenilor.”

5 august

În cadrul briefingului de presă de la finalul ședinței de guvern, s-au comunicat următoarele:

S-a prelungit starea de alertă pe teritoriul României, iar măsurile anunțate anterior rămân în vigoare fără modificări suplimentare;
România acordă Greciei ajutor terestru în efortul pentru stingerea incendiilor de pădure: 112 pompieri și 23 de autospeciale. Costurile de deplasare dus-întors sunt acoperite în proporție de 75% din partea Mecanismului de protecție civilă europeană;
S-a aprobat o hotărâre de guvern pentru a dona vaccinuri în mai multe țări: Tunisia, Republica Arabă Egipt, Albania și Vietnam;

5 august

Premierul Florin Cîțu a participat la ceremonia de semnare a Memorandumului de înțelegere încheiat între Ministerul Energiei din România și Departamentul de resurse naturale din Canada privind consolidarea cooperării în domeniul energiei nucleare civile.

Dl Prim-Ministru a declarat: „Am ținut să fiu prezent astăzi la semnarea Memorandumului de înțelegere privind consolidarea cooperării în domeniul Energiei Nucleare pentru că susțin dezvoltarea proiectelor nuclearo-energetice de la Cernavodă și a celor din sectorul energiei nucleare civile din România.

Investițiile sunt vitale și mă bucur că partenerii canadieni se alătură partenerilor americani pentru a dezvolta domeniul nuclear din țara noastră.

Felicitări ministrului Energiei, Virgil Popescu și Excelenței Sale, ambasadorul Canadei în România, Annick Goulet!”

6 august

Premierul Florin Cîțu a declarat: „Mult succes noului Guvern al Republicii Moldova, care a primit, astăzi, votul de învestitură, la Chișinău! Vom sprijini toate eforturile doamnei prim-ministru Natalia Gavrilița și ale Cabinetului său, îndreptate spre aprofundarea reformelor, consolidarea statului de drept și a parcursului european.

Așa cum am arătat în scrisoarea de felicitare pe care tocmai am semnat-o, astăzi, pentru doamna prim-ministru, suntem pregătiți să începem imediat să lucrăm pe întreaga agendă de cooperare bilaterală, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Găsiți în Guvernul României și în mine, personal, un partener angajat deplin în demersurile pentru toate aceste direcții.”

7 august

Ca urmare a unei hotărâri emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, o aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum și o aeronavă C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, din dotarea Forțelor Aeriene Române au decolat pe data de 7 august, în jurul orei 10.00, din Baza 90 Transport Aerian, cu destinația Skopje, Macedonia de Nord, pentru a acționa în sprijinul forțelor de intervenție din această țară, afectată de incendiile de pădure manifestate în ultimele zile. Aeronavele sunt deservite de aproximativ 15 de militari: piloți, personal navigant și personal auxiliar.

Având în vedere situația gravă prin care trec mai multe țări din Europa, afectate de grave incendii, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, în calitate de Punct național de contact, a notificat partenerii europeni asupra disponibilității de sprijin a României, iar prin portalul informațional dedicat CECIS (Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecție civilă al UE, a fost precizată nevoia intervenției forțelor și mijloacelor oferite de țara noastră.

Pentru aeronavele Forțelor Aeriene Române este a doua misiune internațională de acest tip, prima având loc în luna iulie a anului 2018, în Grecia.

Vă mulțumim!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe