Video

Miercuri, 31 August 2022

Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 22-27 august 2022


Bună ziua, vă prezentăm sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 22-27 august 2022.
22 august
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a primit, la Palatul Victoria, delegația Fondului Proprietatea. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția investiților gestionate de Fondul Proprietatea și a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care acest fond le deține la companiile Hidroelectrica și Salrom.
„Listarea celor două companii la Bursa de Valori București, susținută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăți guvernanța și transparența companiilor pe care le deține.
Acest demers va contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor românești și accesul lor la finanțare care să le poată dinamiza investițiile. Consolidarea investițiilor va întări economia”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la Bursa de Valori București va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârșitul primului semestru al anului viitor.
23 august
cu ocazia Zilei Europene a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului și a Zilei Naționale a Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Această dată are puternice semnificații pentru continent, pentru că este o formă simbolică de promovare a memoriei europene a victimelor regimurilor totalitare și autoritare dar, în același timp, evidențiază importanța respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a statului de drept. Dar această zi are semnificații importante și pentru noi, românii.
În istoria europeană, 23 august 1939 coincide cu semnarea Pactului Ribbentrop - Molotov, un aparent pact de neagresiune între URSS și Germania nazistă, dar care conținea, de fapt, un protocol ce împărțea teritorii vaste din România, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia și Finlanda în sfere de influență și care a produs milioane de victime inocente. Barbaria totalitarismelor s-a întins pe multe decenii, iar suferințele au fost cumplite. (...)
Traumele și crimele regimului comunist au umbrit istoria României, au lăsat răni adânci în societate și au distrus destine. Frica, dezbinarea și manipularea induse în rândul oamenilor, suferința, foametea, tortura și moartea, încălcarea flagrantă a drepturilor omului pentru generații de români sunt mărturii dureroase și pledoarie a istoriei pentru condamnarea fermă a crimelor și abuzurilor regimului comunist. (...)
Este important să ne aducem aminte în această zi și de 23 august 1944, un eveniment istoric de o importanță semnificativă în istoria noastră, care a scurtat războiul cu 6 luni, salvând probabil sute de mii de vieți omenești. Îi datorăm recunoștință Regelui Mihai pentru aceasta, un act temerar și salvator deopotrivă, realizat din fruntea unei coaliții de lideri și partide istorice, moment ce a pus capăt războiului împotriva Națiunilor Unite și alianței cu Germania nazistă. (...)
Trebuie să recunoaștem astăzi că falsificarea semnificațiilor actului de la 23 august 1944 de către regimul comunist și transformarea într-un „act fondator” pentru Partidul Comunist, prin regimurile Dej și Ceaușescu, a fost o operațiune grosolană de manipulare a adevărului istoric și o colosală minciună. (...)
În același timp, consider o datorie morală și o responsabilitate să facem cunoscut generațiilor tinere sacrificiul celor care au plătit cu ani grei de închisoare sau chiar cu viața pentru crezul lor, dar și curajul de a ține aprinsă flacăra vie a libertății, în pofida chinurilor cumplite prin care au trecut. Fără sacrificiul lor, fără curajul de a învinge regimul autoritar comunism, fără iubirea lor necondiționată față de țară și de popor, România nu ar fi devenit ceea ce este astăzi – un stat european ferm atașat valorilor democratice, țară membră NATO capabilă să ofere securitate cetățenilor săi. (...)
În acest context, încurajez instituțiile, liderii, oamenii politici și cei aflați în poziții de decizie relevante să susțină, să promoveze și să genereze inițiativele civice și politice pentru ca, la nivel central sau local, să avem în următorii ani mai multe muzee, memoriale, locuri publice, piețe, străzi sau parcuri, ceremonii și evenimente publice care să amintească de victimele regimurilor totalitare pe care Europa și România le-au avut. (...)
Consolidarea culturii istorice, educația tinerilor în sensul respectării și promovării valorilor europene constituie pași importanți în direcția combaterii dezvoltării fenomenelor extremiste și de intoleranță.
În acest context, introducerea în programa liceală de studii a istoriei comunismului ca disciplină obligatorie va oferi tinerilor posibilitatea de a cunoaște temeinic trecutul recent al României, cu toate implicațiile sale, dar și avantajele funcționării democratice pentru societate, antidotul intelectual în măsură să combată tendințele populiste.
Drumul României alături de statele occidentale libere și democratice este  ferm asumat și rămâne ireversibil. Voința exprimată limpede de români este pentru un viitor democratic, fundament stabil pentru dezvoltarea societății noastre și o viață mai bună pentru cetățeni.
Să ne rugăm pentru memoria victimelor regimurilor totalitare și să onorăm pentru totdeauna sacrificiul și suferința lor!”
23 august
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „I-am felicitat personal și le-am mulțumit astăzi sportivilor români care au obținut rezultate excepționale la competițiile internaționale!
Acești tineri au rescris istoria performanței românești împreună cu elevii care au obținut rezultate admirabile la olimpiadele din toată lumea, și care, după foarte mulți ani, au reușit, prin rezultatele lor, să aducă bucurie și emoție tuturor românilor.
Prin succesele lor au adus cinste României și au făcut să fie auzit imnul național la cele mai importante competiții europene și mondiale din această vară. Rezultatele și performanța acestor tineri ne inspiră și pe noi  să performăm din punct de vedere administrativ, să avem rezultate economice și financiare mai bune și să asigurăm o recunoaștere pe măsura eforturilor lor. Am decis, la nivelul Guvernului, să majorăm cu 50% valoarea premiilor pe care le acordăm sportivilor care obțin rezultate deosebite la competiții sportive.
Vreau să le mulțumesc, de asemenea, antrenorilor, staff-urilor tehnice, familiilor și tuturor celor care i-au încurajat și i-au susținut pe drumul performanței!
În calitate de premier, îmi asum în continuare decizia ca împreună cu Guvernul să găsim cele mai bune modalități pentru a sprijini aceste eforturi și a crea cadrul necesar care să se concretizeze într-o infrastructură de pregătire mai bună și într-o nouă Strategie națională pentru sport.”
23 august
Guvernul României își reconfirmă solidaritatea și se alătură inițiativelor menite să consolideze sprijinul comunității internaționale față de Ucraina. În acest sens, Palatul Victoria a fost iluminat în culorile drapelului ucrainean în data de 23 august, între orele 20.00 și 24.00, cu prilejul marcării Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei, și în data de 24 august, între orele 20.00 și 24.00, cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei.
„Solidaritatea noastră cu Ucraina este motivată nu doar de apropierea geografică, ci și de valorile și principiile democrației pe care rezistența vecinilor noștri ucraineni le apără împotriva amenințării ruse. De mai bine de trei decenii, poporul ucrainean și-a luat soarta în propriile mâini, este dreptul său legitim de a-și decide mai departe viitorul și nimic nu justifică încercările Rusiei de a întoarce istoria prin forța armelor, sacrificând vieți și provocând distrugeri masive.
Vom sprijini în continuare Ucraina și le vom oferi găzduire oamenilor nevoiți să-și părăsească locurile natale din cauza războiului. De asemenea, pe fondul dificultăților generate de război în ceea ce privește transportul cerealelor din Ucraina către Europa, asigurăm logistica necesară pentru ca tranzitul acestora să se facă prin porturile de pe țărmul românesc al Mării Negre.
Cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei și a Zilei Independenței Ucrainei, le doresc vecinilor noștri ucraineni perspective cât mai apropiate de pace.
La Mulți Ani, Ucraina! La Mulți Ani, poporului ucrainean!”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
24 august
Premierul Nicolae Ciucă a participat la Forumul Studenților Români de Pretutindeni. Dl Prim-Ministru a declarat: „Mândru și onorat să mă întâlnesc astăzi cu reprezentanții studenților români care urmează cursurile celor mai  prestigioase instituţii de învăţământ din Europa și din lume, veniți la București la Forumul Studenților Români de Pretutindeni.
Rezultatele lor, obținute prin efortul personal, prin dedicare și ambiţie, ne obligă și ne responsabilizează ca stat să luăm cele mai bune decizii și să le oferim condiții pentru ca, la finalizarea studiilor, aceștia să aleagă să se întoarcă în țară. Experiența acumulată de ei poate contribui în mod semnificativ la dezvoltarea proiectelor de țară. (...)
Acestor tineri le mulţumesc şi le doresc mult succes. Ne dorim foarte mult să se întoarcă acasă şi să punem umărul împreună la tot ceea ce înseamnă responsabilitatea proiectului de ţară.
Este nevoie de contribuția fiecăruia dintre noi pentru a realiza modernizarea și reforma statului și o Românie funcţională, în care relaţia dintre stat şi cetăţean să fie cât se poate de simplă şi de onestă.”
24 august
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Îi felicit cu multă căldură pe elevii români care au obținut medalii de aur, argint și bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică desfășurată în Georgia.
Vlad-Ștefan Oros, Andrei-Darius Dragomir, Răzvan-Mihail Ciurescu, Răzvan-Gabriel Marcu, Vladimir George Necula, ne-ați făcut mândri prin performanțele voastre. Ați continuat seria succeselor remarcabile obținute în această vară de colegii voștri de generație la alte competiții internaționale la care tricolorul românesc a urcat pe primele locuri ale podiumului.
Mulțumiri și recunoștință profesorilor și familiilor care v-au sprijinit drumul spre succes!
Îi felicit, de asemenea, pe membrii celei de a doua echipe participantă la olimpiadă - Traian Rareș Tuș, Mendel Mendelson, Mihai Bogdan Ciocarlan, Teofil Voicu, Andrei Dragoș Sirghi și pe Victor Păunescu - profesor coordonator!
Interacțiunea pe care am avut-o în această dimineață cu tinerii care participă la Forumul Studenților Români de Pretutindeni, întâlnirea de ieri cu campionii la mai multe probe sportive, integrate rezultatelor obținute de elevii noștri la olimpiadele internaționale la diferite discipline de studiu ne oferă perspectiva unei tinere generații orientată spre performanță, capabilă să susțină modernizarea României.”
24 august
În cadrul briefing-ului de presă de la finalul ședinței de Guvern, Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a declarat: „Astăzi, Guvernul României a adoptat propunerile de proiecte de legi ale Ministerului Justiției privind statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și statutul Consiliul Superior al Magistraturii. (...)
Sunt o serie de instrumente legislative care vor întregi și moderniza în același timp cadrul legislativ adresat Justiției. Aceste proiecte de legi ale Justiției reprezintă un obiectiv important în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare cu Comisia Europeană, obiectiv care este restant de mai mulți ani de zile. Prin adoptarea lor de către Parlament, noi reușim să îndeplinim principalul obiectiv din cadrul MCV. Cum bine știți, de asemenea, este și un obiectiv în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Deci, prin adoptarea acestor proiecte, Guvernul și ulterior Parlamentul vor îndeplini un obiectiv cheie în ceea ce am putea numi efortul de modificare și modernizare a cadrului normativ adresat Justiției.”
24 august
Premierul Nicolae Ciucă a vizitat Centrul Medical de Radioterapie din incinta Spitalului Județean Suceava, realizat în parteneriat public-privat de Consiliul Județean Suceava prin Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și mediul privat. Dl Prim-Ministru a declarat:
„Sunt alături de suceveni, în aceste zile, împreună cu o echipă guvernamentală, expresie a susținerii pe care o acordăm comunităților locale, aflate cel mai aproape de cetățeni. (...)
Apreciez preocuparea și implicarea Consiliul Județean Suceava, care a reușit prin parteneriat public-privat și cu susținerea guvernului să ofere o soluție pentru pacienții bolnavi de cancer din zona transfrontalieră și, implicit, o șansă la viață pentru semeni ai noștri aflați în suferință.
Un astfel de centru devine, din păcate, o necesitate. La nivelul guvernului, facem demersuri pentru punerea în aplicare a Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului și pentru adoptarea unor tratamente inovatoare.
Am discutat și despre cele trei proiecte pentru realizarea pavilioanelor de oncologie, pediatrie și boli infecțioase, pregătite de autoritățile locale pentru a fi finanțate din PNRR. Vom susține în guvern soluțiile pentru finanțarea lor. (...)
Parteneriatul guvernului cu autoritățile locale și cu sistemul medical va fi determinant pentru a valorifica, în beneficiul cetățenilor, fondurile naționale și europene destinate actului medical.”
De asemenea, Premierul României a participat la semnarea contractului de execuție a lucrărilor de consolidare, restaurare și reabilitare a Palatul Administrativ Suceava, cu finanțare prin Compania Națională de Investiții. În acest context, Dl Prim-Ministru a declarat:
„Mă bucur să văd, la Suceava, cum proiecte de investiții pe care le susținem de la nivelul guvernului avansează, iar altele mai noi încep să prindă contur. (...) Palatul Administrativ, o clădire cu semnificație istorică şi arhitecturală, grav afectat de incendiu în primăvara anului trecut, va fi refăcut cu sprijin guvernamental.
Tot cu finanțare bugetară va fi construit un nou cămin studențesc de peste 800 de locuri în campusul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Îmbunătățirea condițiilor de cazare pentru studenți este o temă de discuție cu rectorii universităților din toată țara, dar și un obiectiv inclus în Proiectul România Educată, prin care ne-am asumat la nivelul guvernului să atingem nivelul maxim de finanțare pentru domeniul învățământului până în 2027. (...)
Cel de-al treilea contract semnat are în vedere realizarea unor bazine de înot la Vatra Dornei, încă o dovadă că punerea în valoare a potențialului turistic al Bucovinei se regăsește pe agenda autorităților locale.
Semnarea acestor contracte este un semn de coeziune între sprijinul guvernului și nivelul de ambiție al autorităților locale. Cadrul creat, finanțarea asigurată trebuie întregite de finalizarea la termen a proiectelor, pentru ca resursele alocate să se transforme în realități de care cetățenii români să beneficieze.”
25 august
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Mă aflu astăzi alături de cetățenii și de autoritățile locale din Vatra Dornei pentru a marca finalizarea lucrărilor la conducta de transport gaze naturale pe tronsonul Pojorâta-Vatra Dornei, odată cu aniversarea a 430 de ani de atestare documentară a municipiului.
Această investiție oferă acces la resurse energetice cetățenilor și extinde posibilitățile pentru mediul de afaceri din Vatra Dornei, bazate pe un potențial consistent de dezvoltare.
Felicit autoritățile pentru efort și încurajez continuarea colaborării excelente cu Transgaz! (...)
Este esențial să înțelegem și să integrăm aceste investiții cu proiectele demarate la nivelul Ministerului Energiei privind exploatările de gaze. Alături de exploatarea începută în vară din perimetrul BlackSea Oil&Gas și odată cu demararea proiectul offshore din perimetrul Neptun Deep, România va avea o capacitate de extracție a gazelor naturale mult mai mare. Coroborată cu o capacitate extinsă de transport a gazelor naturale, vom putea avea o distribuție echilibrată la nivelul întregii țări.
Ceea ce am văzut în aceste zile în județul Suceava, discuțiile cu cetățenii și cu autoritățile locale, proiectele la a căror semnare am participat, arată schimbările în bine pe care investițiile din fonduri naționale și europene le generează pentru români și economia națională.
Este un drum pe care îl vom continua, prin investiții care să aducă plusvaloare comunităților locale și o calitate mai bună a vieții oamenilor.”
25 august
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Vizita mea de două zile în județul Suceava s-a încheiat cu vizitarea unui monument istoric de referință, Cazinoul Băilor din Vatra Dornei. Consider că este cel mai potrivit loc pentru a întruchipa potențialul turistic extraordinar al Județului Suceava, pol de dezvoltare turistică la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, una dintre cele mai frumoase zone ale țării și unică în Europa.
Proiectul de reabilitare și restaurare a Cazinoului, în valoare de peste 20 milioane de lei și finanțat aproape integral cu fonduri europene, este dovada unui exercițiu îndelungat al responsabilității, răbdării și prețuirii.
Felicit autoritățile locale pentru eforturile constante îndreptate spre dezvoltarea, modernizarea serviciilor și a infrastructurii turistice ale județului Suceava și le asigur de toată susținerea Guvernului. (...)
Sper ca unicitatea zonei să atragă din ce în ce mai mulți turiști români și străini, care să se bucure de frumusețea locurilor, de obiectivele culturale, religioase, istorice și de tradițiile deosebit de frumoase!”
25 august
Având în vedere efectele incendiului produs în data de 24.07.2022 în satul Buzduc, comuna Drăgotești, din județul Dolj, precum și solicitarea Instituției Prefectului din județul Dolj referitoare la alocarea unor materiale de construcții necesare pentru refacerea unor imobile afectate de incendiul din localitatea mai sus menționată, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, în format hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență care propune scoaterea de la rezervele de stat a unor materiale de construcții, extrem de necesare în vederea refacerii și reabilitării imobilelor afectate de incendiu.
Astfel, urmare a aprobării HCNSU nr. 37 din 25.08.2022, materiale de construcții necesare refacerii imobilelor afectate de incendiu vor fi scoase din Rezervele de Stat, conform Anexei atașate Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
26 august
Premierul Nicolae Ciucă a participat la semnarea primelor contracte de finanțare de care vor beneficia comunitățile locale prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Dl Prim-Ministru a declarat:
„Este cel mai amplu program național, în valoare de peste 10 miliarde de euro, destinat modernizării și dezvoltării comunităților locale, asigurării condițiilor pe care cetățenii din fiecare localitate le așteaptă de foarte mult timp. Împreună cu autoritățile locale, ne-am propus ca prin acest program să modernizăm căile de comunicații, să dezvoltăm rețelele de apă și canal la nivelul tuturor comunităților.
Repartiția fondurilor și demararea lucrărilor se vor face echilibrat și transparent pentru toate localitățile, fără a avea vreo importanță  apartenența politică a primarilor sau a președinților de consilii județene. Îndemn autoritățile locale care au depus până acum peste 3.700 de proiecte pentru a primi finanțare prin Programul Anghel Saligny să se coordoneze foarte bine cu Ministerul Dezvoltării pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate și a valorifica fondurile alocate în beneficiul cetățenilor și comunităților locale.”
26 august
Cu privire la lucrările din ședința de Guvern, Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Continuăm să ne concentrăm pe îmbunătățirea cadrului legal necesar pentru a facilita derularea programelor asumate la nivelul Guvernului. (...) Vrem ca prin măsurile adoptate să ținem cont de nevoile și de așteptările cetățenilor și să susținem dezvoltarea comunităților locale indiferent de culoarea politică a autorităților locale.
Oamenii au nevoie de drumuri, rețelele de apă și canal, școli moderne și unități sanitare și luăm măsurile necesare pentru a simplifica și transparentiza pârghiile pentru implementarea proiectelor de investiții și pentru a asigura o repartizare cât mai echilibrată a fondurilor pe care le avem la dispoziție. (...)
În paralel cu măsurile destinate comunităților locale, avem pe agendă angajamentul pe care ni l-am asumat pentru a stimula investițiile și mediul privat. Am majorat deja, prin rectificarea bugetară, fondul de investiții de la bugetul de stat, la peste 90 de miliarde de lei.  Astăzi am aprobat o nouă măsură care va facilita accesul investitorilor la finanţare prin majorarea plafonului total al garanţiilor pentru Programul IMM Invest Plus, cu peste 10 miliarde de lei, pentru că investițiile sunt cheia spre dezvoltare.”
27 august
La împlinirea a 31 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Republica Moldova sărbătorește astăzi Ziua Independenței de stat, proclamată în urmă cu 31 de ani. România a fost primul stat care a recunoscut independența, fiind în permanență alături de Republica Moldova în parcursul său de dezvoltare și apropiere de spațiul european.
Construcția statală și națională a Republicii Moldova a traversat multiple provocări, implicând armonizarea unor curente diferite, nostalgii și realități obiective cu aspirațiile majorității române a populației Republicii Moldova. În toată această perioadă, România a fost alături de frații de peste Prut, de guvernele de la Chișinău, încercând să ajute la dezvoltarea instituțională, economică și la procesul de democratizare și integrare europeană, opțiunea fermă a unei majorități consistente a cetățenilor Republicii Moldova. (...)
Anul acesta,  cu sprijinul larg al României, independența Republicii Moldova are de sărbătorit o mare realizare a guvernului democrat și a președintelui pro-european:  statutul de candidat pentru accederea în Uniunea Europeană. Am fost, suntem și vom fi alături de frații noștri de peste Prut cu expertiză și sprijin în materie de reforme, cooperare economică, proiecte de infrastructură și securitate cibernetică, așa cum ne-am angajat în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. (...)
România va continua să se poziționeze ferm pentru a sprijini pașii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, în perspectiva deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.  Comuniunea de limbă, istorie și cultură a cetățenilor noștri va fi întregită printr-un viitor comun în spațiul european al democrației și valorilor comune.
La mulți ani Republicii Moldova și cetățenilor săi! La mulți ani tuturor românilor basarabeni!”
Vă mulțumim!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe