Bună ziua, vă prezentăm sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 3 – 7 octombrie 2022
3 octombrie
Cu prilejul începerii noului an universitar 2022-2023, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Deschiderea noului an universitar reprezintă pentru tinerii care pășesc pragul instituțiilor de învățământ superior o etapă nouă în formarea lor. Este important pentru ei să beneficieze de un nivel de studiu performant, așa cum universitățile românești au dovedit de-a lungul timpului că pot oferi, și care să le deschidă perspective realiste în domeniile lor de pregătire. (...)
Integrarea viitorilor absolvenți pe piața muncii este primul lor pas în carieră, iar de acest moment depinde parcursul lor profesional. Legătura cu potențialii lor angajatori încă din anii de studiu poate crește nivelul de performanță, dar și capacitatea de adaptare la piața muncii, iar acest lucru se poate face cel mai bine prin colaborarea instituțiilor de învățământ cu operatorii economici activi în piață. Guvernul încurajează această abordare și, în acest sens, am extins învățământul profesional dual și la nivel universitar.
Educația universitară se află pe lista noastră de priorități și pe segmentul de modernizare a infrastructurii, dezvoltare durabilă și digitalizare. Avem prin Planul Național de Redresare și Reziliență 3,6 miliarde de euro alocați Proiectului “România Educată”, pentru modernizarea învățământului. Contractele pentru digitalizarea universităților și lansarea apelului de proiecte destinate dezvoltării consorțiilor integrate pentru învățământ dual beneficiază de peste o jumătate de miliard de euro, fonduri destinate modernizării și adaptării învățământului superior la cerințele pieței muncii. (...)
Vă doresc, dragi studenți, în noul an universitar, rezultate care să vă deschidă calea către viitorul pe care vi-l doriți. (...)
Succes tuturor, studenți și profesori, în noul an universitar!”
3 octombrie
Cu ocazia sărbătorii Zilei Unității Germane, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Aniversarea Zilei Unității Germane îmi oferă distinsa onoare de a transmite poporului german depline urări de prosperitate!
Contextul sărbătoririi celei de-a 32-a aniversări a Zilei Naționale a Republicii Federale Germania regăsește, în acest an, națiunile Europei sub pecetea amenințărilor virulente ale Rusiei la adresa stabilității și a păcii, prin războiul nejustificat de agresiune desfășurat împotriva Ucrainei. (...)
Cei 30 de ani pe care îi aniversează prietenia româno-germană reprezintă ecoul legăturilor temeinice dintre națiunile noastre și întăresc valoarea parteneriatului în și pentru Europa, pe care ne-am angajat să îl promovăm activ.
Cooperarea dintre România și Germania stă sub emblema unui spirit de dialog politic dinamic, fiind animată de o colaborare economică viguroasă, inclusiv pe fondul interconexiunilor sociale și culturale strânse. Comunitatea română din Germania și cea germană din România sunt un puternic liant în acest sens.
Ne bucurăm că Germania este consacrată drept cel mai relevant partener economic al României și al treilea investitor în economia românească. Schimburile comerciale bilaterale cunosc o creștere semnificativă extrem de îmbucurătoare, iar acest curs trebuie consolidat. (...)
Pe acest fundal al aspirațiilor de acțiune în slujba solidarității europene și a întăririi parteneriatului în Europa, doresc să adresez ”La Mulți Ani Germaniei” și ”La Mulți Ani” cooperării noastre strategice!”
3 octombrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Îi felicit cu multă căldură pe specialiștii noștri care au obținut astăzi un nou mandat pentru România în Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor.
Mulțumită experților din ANCOM și Ministerul Cercetării, țara noastră va continua să aibă în următorii patru ani un cuvânt important de spus în stabilirea axelor de dezvoltare a telecomunicațiilor la nivel mondial.
Guvernul României va continua să lucreze cu noua conducere a ITU, cu secretarul general, doamna Doreen Bogdan-Martin, secretarul general adjunct, cei trei directori de sector si noul Consiliu pentru implementarea transformării digitale și dezvoltarea telecomunicațiilor, ancore ale economiei viitorului.”
3 octombrie
Cu prilejul învestirii noului Ministru al Educației, Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Noul ministru al educației, Ligia Deca, va avea toată susținerea mea și a guvernului pentru continuarea proiectelor de investiții în educație și pentru definitivarea Proiectului ”România Educată”, astfel încât noile legi ale educației să ajungă în parlament până la sfârșitul acestei luni.
Experiența solidă și contribuția substanțială la dezbaterile prilejuite de acest proiect vor oferi valoare adăugată reformelor necesare pentru modernizarea sistemului de învățământ, astfel încât fiecare copil și tânăr să aibă o șansă la educație.
Îi doresc mult succes doamnei ministru Ligia Deca!”
3 octombrie
În contextul incidentului petrecut în data de 01.10.2022 la barajul lacului de acumulare Tăul Mare din județul Alba care a impus adoptarea urgentă a unor acțiuni de răspuns, inclusiv evacuarea preventivă a locuitorilor din localitatea Roșia Montană, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, în format hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în vederea adoptării unor măsuri imediate în scopul preîntâmpinării unor evenimente asemănătoare.
Prin HOTĂRÂREA nr. 42 din 03.10.2022 a CNSU sunt dispuse măsuri necesare verificării tehnice a calității construcției și siguranței exploatării barajelor aflate pe teritoriul României.
4 octombrie
Premierul Nicolae Ciucă a participat la ceremonia de semnare a contractelor în cadrul Componentei Turism și Cultură din PNRR - Modernizarea și crearea de muzee și memoriale, context în care a declarat următoarele:
„Am semnat astăzi contractele pentru două proiecte importante – Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România și Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat. Demersul nostru reprezintă acțiuni concrete de asumare a istoriei traumatice a secolului trecut și de onorare a memoriei victimelor totalitarismelor. Rolul lor este esențial în educarea tinerei generații în sprijinul adevărului și al valorilor democratice. (...)
Guvernul României reafirmă angajamentul profund pentru promovarea politicilor memoriei, ca parte a consolidării unei societăți incluzive, tolerante, care are în centrul său respectul față de libertate și drepturile omului. Un viitor democratic și prosper nu se poate clădi în absența condamnării ororilor petrecute în România secolului XX, interiorizării lecțiilor trecutului și apărării fundamentelor statului de drept.
Este foarte importantă dimensiunea educațională pe care se fundamentează ambele proiecte. Având la dispoziție metodele inovative oferite de cele două muzee, generațiile tinere vor putea înțelege lecțiile trecutului și vor deprinde importanța cultivării valorilor democratice. De asemenea, specialiștii vor putea fi sprijiniți în cercetarea Holocaustului și a crimelor comunismului.”
5 octombrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Pentru că astăzi este și Ziua Mondială a Educației, le urez succes copiilor, tinerilor, profesorilor și tuturor celor care își desfășoară activitatea în sistemul de educație, cu rezultate ce reconfirmă potențialul învățământului românesc.
Am încredere că experiența doamnei Ligia Deca, noul ministru al Educației, precum și contribuția la dezbaterea proiectului ”România Educată” și a pachetului legilor din domeniu, vor asigura continuitatea de care avem nevoie pentru a oferi șanse tuturor copiilor și tinerilor români și pentru a ridica nivelul de calitate în sistemul de învățământ din România.
Obiectivul nostru rămâne de a avea aprobat în Guvern, până la finele lunii octombrie, pachetul Legilor Educației pentru a fi înaintat spre dezbatere și aprobare în Parlament, în luna noiembrie.”
5 octombrie
Cu privire la lucrările ședinței de Guvern, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următoarele: „Am aprobat astăzi, în Guvern, prin Ordonanță de Urgență, plafonarea prețurilor la lemnele de foc, o măsură importantă pentru cele aproximativ 3 milioane de gospodării din România, astfel încât să-i sprijinim pe cetățeni să treacă cu bine iarna.
Măsura se aplică până la 31 martie 2023. Plafonăm prețul lemnului de foc la 400 lei/mc cu TVA inclus, al brichetelor de lemn la 1.500 lei/tonă cu TVA inclus, iar al peleților va fi plafonat la 2.000 lei/tonă cu TVA inclus.
Prin stabilirea acestor plafoane, asigurăm totodată o disciplină în comercializarea lemnului de foc și a produselor derivate, pe fondul crizei energetice actuale, și un nivel ridicat de protecție a cetățenilor în calitate de consumatori finali.
Suntem solidari și cu frații noștri de peste Prut, pentru care am aprobat cu titlu de ajutor o cantitate de 130.000 de metri cubi de lemne de foc, conform discuțiilor pe care le-am avut în acest sens cu doamna președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu doamna prim-ministrul Natalia Gavrilița.”
5 octombrie
Premierul Nicolae Ciucă a participat la ceremonia de semnare a Acordului de Parteneriat 2021-2027 dintre România și Comisia Europeană, context în care a declarat următoarele:
„Zi istorică pentru viitorul României! Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană pentru perioada 2021-2027, semnat astăzi, la Alba Iulia, împreună cu Elisa Ferreira, Comisar European pentru Coeziune și Reforme, înseamnă capacitatea noastră de a finanța proiecte vitale de dezvoltare în valoare totală de peste 45 de miliarde de euro. Peste două treimi din această sumă, 31,5 miliarde de euro reprezintă alocare de la bugetul Uniunii Europene, iar 13,6 miliarde de euro de la bugetul național.
Este cea mai mare sumă de bani europeni pe care România o primește de la aderarea la Uniune, într-o singură perioadă bugetară multianuală. Din resursele disponibile, vom dezvolta proiecte de infrastructură de transport sau din domeniul sănătății, dezvoltare durabilă, dezvoltare inteligentă și digitalizare, programe de educație, ocuparea forței de muncă, incluziune și demnitate socială. (...)
Corelate cu cele aproape 30 de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, aceste noi oportunități de finanțare înseamnă pentru România un salt spre dezvoltare și o șansă uriașă pentru reducerea decalajelor între regiuni.
Mulțumesc partenerilor noștri europeni pentru întreaga susținere! Guvernul pe care îl conduc este ferm angajat să valorifice resursele europene pentru dezvoltarea României și creșterea calității vieții românilor!”
6 octombrie
În contextul marcării, în data de 9 octombrie, a Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului, Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a primit astăzi, la Palatul Victoria, vizita domnului Octavian Fulop, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz-Birkenau.
În vârstă de 92 de ani, domnul Octavian Fulop a rememorat, în cadrul întâlnirii, ororile pe care le-a trăit în timpul Holocaustului, evocând, cu emoție și durere, momentul despărțirii de familia sa, pe care a pierdut-o la Auschwitz, dar și universul infernal de acolo dominat de foame, suferință, moarte și tortură în care s-a luptat, în fiecare clipă, să supraviețuiască, având credința că va trăi, într-un final, momentul eliberării.
Prim-ministrul României a fost profund emoționat de maniera demnă și onorabilă în care domnul Octavian Fulop a împărtășit evenimente tragice din experiența personală și a salutat eforturile acestuia de păstra și transmite mai departe aceste mărturii, un element esențial pentru demersurile de prezervare a memoriei Holocaustului, una dintre cele mai cumplite pagini din istoria umanității.
Domnul Octavian Fulop a mulțumit premierului pentru întâlnire și a precizat că este pentru prima dată când un prim-ministru al României îl invită la Palatul Victoria pentru a-i asculta povestea cutremurătoare. A apreciat, de asemenea, și eforturile pe care Guvernul României le realizează în direcția promovării memoriei Holocaustului și combaterii antisemitismului, subliniind cât de importantă este datoria de a nu uita.
6 octombrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Am discutat astăzi cu supraviețuitoare ale cancerului de sân, doamne luptătoare și puternice, care au avut forța de a transforma suferința personală în grijă și preocupare pentru sănătatea celorlalți.
M-a impresionat lupta lor pentru viață, dusă ani de zile, dar și energia și dedicarea de a schimba lucrurile în bine pentru viața altor oameni. De a oferi experiența personală pentru a-și convinge semenii să meargă din timp la medic, să urmeze tratamentul și să-și păstreze speranța.
Le-am mulțumit că ne sunt alături și pun suflet în ceea ce facem, la nivelul guvernului, pentru a sprijini pacientul oncologic.
Am stabilit împreună un set de soluții care răspund nevoii de prevenție, dar și de diagnosticare, tratament, consiliere psihologică și reintegrare socială și profesională a pacienților cu cancer mamar.
Cu spectru mai larg, Planul Național de Luptă Împotriva Cancerului, aflat acum în Parlament și definitivat în urma consultărilor cu asociațiile de pacienți, va asigura instrumentele necesare prevenţiei şi tratamentului. Am cerut Ministerului Sănătății să lucreze normele de aplicare, pentru ca măsurile incluse în document – de la testarea preventivă, la diagnosticare, tratament inovativ, consiliere psihologică – să intre în aplicare într-un timp cât mai scurt de la adoptarea legii. Asigurăm susținerea financiară pe termen lung, avem la dispoziție fonduri naționale și europene și înțeleg importanța flexibilității, pentru a ne adapta spectrului acestei boli nemiloase și soluțiilor pe care le aduce medicina.
Toate instituțiile statului lucrează împreună cu asociațiile de pacienți pentru implementarea planului de profil și a soluțiilor stabilite împreună în sprijinul pacienților oncologici și al supraviețuitorilor de cancer.
Curajul și tenacitatea celor care au învins această boală, așa cum sunt doamnele cu care am discutat astăzi, oferă speranță și încredere.
Multă sănătate tuturor!”
6 octombrie
Astăzi a avut loc, la Palatul Victoria, prima reuniune a Comitetului Interministerial pentru Implementarea, Monitorizarea și Evaluarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027 (CIIMES), coordonat de Irina-Dumitrița Solomon, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, și de Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi.
În deschiderea reuniunii, secretarul de stat Irina-Dumitrița Solomon a subliniat că măsurile incluse în Strategia de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027 trebuie să producă rezultate concrete și durabile, iar în acest sens este nevoie ca ministerele și instituțiile să trateze cu seriozitate și profesionalism îndeplinirea obiectivelor asumate. De asemenea, a precizat că rolul Comitetului interministerial este de a se asigura că monitorizarea și evaluarea strategiei sunt realizate într-un mod optim, iar măsurile produc efectele dorite.
Președintele Agenției Naționale pentru Romi, Iulian Paraschiv, a subliniat că, deși procesul de adoptare a strategiei a fost anevoios, este, în continuare, nevoie ca toate instituțiile implicate să depună eforturi și să găsească cele mai bune soluții pentru a face pași semnificativi în implementarea strategiei, cu realizarea măsurilor destinate îmbunătățirii situației cetățenilor români aparținând minorității rome.
În cadrul întâlnirii, participanții au prezentat informări cu privire la stadiul demersurilor întreprinse, până la momentul actual, în implementarea strategiei, s-a prezentat Planul de monitorizare al acesteia, precum și Regulamentul de Organizare și Funcționare al CIIMES.
7 octombrie
În cadrul participării la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, 9 Octombrie, rememorează începutul deportărilor masive ale evreilor din Bucovina în Transnistria, teritoriul dintre Bug și Nistru aflat în perioada Holocaustului sub administrație românească. Începând cu acea zi, peste o sută de mii de evrei au fost îmbarcați în trenuri de marfă, purtați pe jos zeci de kilometri, hăituiți, umiliți, maltratați. Alte mii au sfârșit chiar în timpul acestor deportări, de epuizare, boli sau frig. Execuțiile individuale au fost, de asemenea, parte a acestui infernal transfer.
Dar aceste realități au fost doar o parte a Holocaustului din România. Pogromurile, trenurile morții, munca forțată, deportările, execuțiile, barbariile de neimaginat, politicile antisemite, rasiale și discriminatorii, excluderile din viața profesională, umilințele, deposedările de bunuri și alte abuzuri sau crime terifiante s-au petrecut în timpul celei mai mari tragedii din istoria noastră globală. (...)
În urmă cu două decenii, statul român a pus bazele unui proces de asumare a trecutului și reconcilierii, pentru a reda adevărul istoric și pentru a da sens atașamentului față de valorile euro-atlantice. Acest proces trebuie să fie continuu și ireversibil. Admițându-și trecutul, istoria, responsabilitățile și consecințele, statul român dovedește conștiință civică, putere instituțională și onoare. (...)
Dincolo de dificultatea vremurilor pe care le trăim, lupta împotriva uitării, a indiferenței și atașamentul pentru valorile democratice, libertății și umanității vor învinge!”
7 octombrie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, alături de ministrul Educației, Ligia Deca, cu reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor.
Principalele teme abordate au fost legate de soluțiile necesare pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor și noul pachet de legi ale educației, care implementează viziunea proiectului România Educată.
Reprezentanții elevilor au expus problemele cu care aceștia se confruntă în ultimii ani, atât din cauza practicilor neunitare, cât și pe fondul alocărilor insuficiente pentru transportul lor.
Ministrul Educației a prezentat principalele abordări practicate la nivelul statelor din Uniunea Europeană, în acest context fiind evidențiat și cadrul normativ european.
Cu această ocazie, au fost agreate soluții pe termen scurt, care să ofere pachetul financiar necesar până la implementarea unui nou sistem integrat gestionat la nivel local. Astfel, Guvernul va asigura cadrul normativ pentru mărirea sumelor forfetare alocate elevilor pentru transportul acestora de la domiciliu la unitatea de învățământ, creșterile respective acoperind dinamica prețurilor practicate de operatorii de transport.
La inițiativa premierului, la nivelul Guvernului, se va constitui un Comitet interinstituțional de lucru, pentru a genera o soluție pe termen mediu și lung, care să ofere o perspectivă stabilă și funcțională viitorului sistem de decontare a costurilor cu transportul școlar. În acest sens, obiectivul principal este legat de garantarea dreptului fiecărui elev care solicită asigurarea transportului pentru a merge la școală. În baza solicitărilor centralizate prin instituția de învățământ, în strânsă corelare cu autoritățile locale, Guvernul va oferi toate fondurile necesare pentru a acoperi aceste costuri.
În privința noilor legi ale educației, reprezentanții elevilor au transmis că au toată deschiderea pentru a susține cu argumente propunerile de îmbunătățire a funcționării sistemului de învățământ, pe care le-au transmis deja către Ministerul Educației. Atât prim-ministrul României, cât și ministrul Educației, au confirmat disponibilitatea de a dialoga cu toți factorii interesați de bunul mers al implementării proiectului „România Educată”.
Vă mulțumim!
![]() |
Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile... |
Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria
Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.
Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.
Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.
Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.
Copyright © Guvernul României 2023
RSS