Video

Luni, 06 Februarie 2023

Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 30 ianuarie – 5 februarie 2023

Bună ziua, vă prezentăm Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 30 ianuarie – 5 februarie 2023.

30 ianuarie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional, Paul Hilbers. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția economiei României, în contextul crizelor și provocărilor ultimilor ani.
Premierul a arătat că țara noastră a reușit să atingă unul dintre cele mai dinamice ritmuri de dezvoltare la nivel european, înregistrând, în ultimii 20 de ani, o creștere de opt ori a economiei.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit FMI pentru sprijinul oferit constant, pe parcursul evoluției țării noastre în trecerea de la economia planificată din perioada comunistă la modelul occidental, bazat pe piața liberă, respectând valorile democratice.
În cadrul dialogului, a fost menționată importanța aderării țării noastre la OCDE, ca obiectiv național, după intrarea în NATO și UE, cu accent pe beneficiile pentru mediul de afaceri și de investiții.
Premierul Ciucă a prezentat impactul pozitiv al creșterilor fără precedent din ultimul an, atât în privința absorbției banilor europeni, precum și din perspectiva investițiilor străine directe.
Directorul executiv al FMI, Paul Hilbers, a remarcat consolidarea reputației României în plan european și internațional, prin performanțele economice obținute, reformele asumate, inclusiv în domenii precum  politicile de mediu, digitalizare sau aplicarea standardelor din statele mai dezvoltate.
„Guvernul ia toate măsurile necesare pentru a consolida și dezvolta sectorul de afaceri, atât în privința companiilor cu capital românesc, precum și în relația cu investitorii străini. Consolidarea clasei de mijloc va asigura susținerea ritmului de dezvoltare economică și soliditatea economiei românești. Avem perspective bune de creștere, iar deciziile pe care le luăm se bucură de stabilitate politică” a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.


31 ianuarie
În contextul lucrărilor din ședința de Guvern, Premierul Nicolae Ciucă a declarat următoarele: „Începând de mâine (= 1 februarie 2023), peste 4 milioane de români vor primi acasă cardurile pentru energie cu ajutorul cărora își pot achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică. Din 20 februarie, vor începe plățile în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare. Reușim astfel să îi sprijinim pe cei mai vulnerabili cetățeni să-și plătească facturile.Totodată, simplificăm mecanismul de acordarea a voucherelor.
Prin Ordonanța aprobată astăzi de Guvern asigurăm implementarea sistemului de plăți electronice. Va fi o aplicație informatică simplă, care va presupune încărcarea în platformă a documentelor necesare plăților, respectiv cartea de identitate, cardul de energie și factura doveditoare a datoriei față de furnizorul de energie. În acest fel răspundem tuturor solicitărilor și oferim posibilități de efectuare a plății prin intermediul oficiilor poștale, prin apelare direct la poștaș și, după decizia luată astăzi, prin plăți electronice.”
(...)
Digitalizăm administrația în beneficiul cetățenilor și mediului de afaceri cu investiții esențiale, asumate și finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Prin Platforma de Cloud Guvernamental, reunim într-o singură arhitectură informatică, sigură și consolidată, aplicațiile și sistemele informatice ale administrației publice centrale.
Cu un buget alocat total de peste o jumătate de miliard de euro fără TVA, facilităm trecerea României către o economie digitală sigură, dinamică și aliniată cu direcțiile strategice de acțiune ale Uniunii Europene în ceea ce privește guvernanța datelor.
Ne asumăm planul de migrare a minimum 30 de instituții publice către platforma de cloud guvernamental până în 2026 și reglementăm, printre primii la nivelul UE, politica de tip “cloud first”. Instituțiile publice sunt obligate să recurgă la soluții compatibile cu sistemul de cloud, ceea ce înseamnă eficientizarea costurilor, transparență deplină și siguranța datelor. Românii vor ști de câte ori statul le va accesa datele și vor fi notificați, în acest sens, în timp real.
Tot în ședința de astăzi, am continuat digitalizarea procedurilor privind evidența persoanei și eliberarea cărții electronice de identitate. Vom produce primele 5 milioane de cărți de identitate cu o finanțare de 200 de milioane de euro din PNRR.
(...)
Cetățenii români așteaptă, așa cum este firesc, servicii de sănătate mai bune și spitale mai sigure.
Am aprobat în Guvern o finanțare de 210 milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea a 26 de spitale și unități medicale din județele Bacău, Bihor, Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dolj, Harghita, Giurgiu, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman și Municipiul București.
Dincolo de componenta de infrastructură, avem în vedere și îmbunătățirea serviciilor medicale și a relației dintre pacient și medic, prin introducerea noului contract-cadru și clarificarea informațiilor cuprinse în dosarul electronic de sănătate al pacientului, măsuri stabilite tot astăzi în ședința Executivului.
(...)
Gestionarea crizei energetice este între problemele importante și obiectivele asumate la nivelul guvernului. Am luat o serie de măsuri pentru încurajarea producerii de energie din surse regenerabile, printre care și  instalarea de panouri fotovoltaice într-un număr mai mare de gospodării.
În acest an, vom crește la 3 miliarde de lei finanțarea Programului guvernamental Casa Verde Fotovoltaice. Dacă anul trecut, 40.000 de gospodării au beneficiat de o asemenea finanțare, în 2023 se vor adăuga încă 150.000 de beneficiari. (...)
Reducem la minim numărul de documente necesare pentru aplicanți. Va fi nevoie de carte de identitate, extras de carte funciară, dovadă că aplicantul nu are datorii la stat sau la bugetul local și, la sfârșitul instalării sistemului fotovoltaic, de certificatul de racordare care atestă calitatea de prosumator, pentru a beneficia de această finanțare.
Preconizăm că până pe 15 februarie aprobăm bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, ce include acest program guvernamental, și în luna martie putem începe derularea lui, pentru a sprijini oamenii în efortul lor de a deveni independenți din punct de vedere al energiei electrice.”

31 ianuarie
Guvernul României, prin Departamentul pentru Grupuri Vulnerabile și Responsabilitate Comunitară, condus de consilierul de stat Maria Madalina Turza, a demarat o campanie de informare pentru siguranța tuturor copiilor din România. Mai multe instituții și companii s-au alăturat promovării numărului unic pentru copii abuzați, exploatați sau neglijați 119.
Peste 15.000 de afișe au fost distribuite în școlile din România. Materialele informative sunt promovate în cadrul metroului din București,  prin intermediul rețelei Blitz TV. Numărul unic 119 este vizibil și în mijloacele de transport ale STB, în peste 560 de autobuze care circulă zilnic prin capitală.
Compania de Transport Public Iași s-a alăturat campaniei, iar mesajele informative sunt vizibile în toate mijloacele de transport în comun din municipiul Iași. De asemenea, compania de transport în comun a celui de-al doilea cel mai mare oraș din România, municipiul Cluj Napoca, s-a alăturat cu multă deschidere acestei campanii de informare cu privire la numărul unic pentru copii 119.
Mediul privat, prin intermediul Asociația Marilor Rețele Comerciale din România, a răspuns pozitiv iar materialele informative au ajuns în magazinele Cora și Hornbach.

31 ianuarie
În vederea continuării procesului de înlăturare a efectelor incendiului care a avut loc în satul Colonia 1 Mai, comuna Vulcan din județul Brașov, în data de 17.01.2023, și pentru asigurarea condițiilor de trai populației afectate, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat astăzi  Comitetul Național pentru Situații de Urgență în sistem hibrid.
Hotărârea nou adoptată are în vedere scoaterea de la rezervele de stat a necesarului de materiale de construcții pentru continuarea derulării procesului de refacere a unor imobile afectate de incendiu.

31 ianuarie
Coordonatorul Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, Irina-Dumitrița Solomon, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a participat, în data de 30 ianuarie 2023, la Reuniunea reprezentanților speciali pentru combaterea antisemitismului, care a avut loc la Berlin.
Invitatul de onoare al evenimentului a fost Douglas Emhoff, Second Gentleman al Statelor Unite ale Americii, care a prezentat, în intervenția sa, importanța eforturilor comune pentru combaterea antisemitismului, dar și demersurile întreprinse de SUA în această direcție. În acest context, Douglas Emhoff a prezentat inițiativa președintelui SUA, Joe Biden, care, în luna decembrie 2022, a creat un grup interinstituțional având misiunea de a elabora o strategie națională de combatere a antisemitismului.
Partenerii americani și europeni au apreciat faptul că România este printre primele state membre ale Uniunii Europene care au adoptat o strategie dedicată combaterii antisemitismului, eforturile realizate de țara noastră fiind prezentate drept exemplu de bune practici în domeniu.
Întâlnirea reprezentanților speciali s-a încheiat cu o vizită la Memorialul Holocaustului din Berlin.

31 ianuarie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini. În cadrul dialogului, au fost abordate o serie de teme privind regimul fiscal, digitalizarea administrației, reducerea birocrației, stabilitatea și predictibilitatea cadrului fiscal și planurile de investiții în țara noastră.
„Valorificarea resurselor naturale ale României trebuie să se facă în primul rând prin procesarea în țară și valorificarea acestora ulterior, motiv pentru care încurajăm dezvoltarea capacităților de procesare și utilizarea în acest sens a celor mai inovatoare soluții. În același timp, tratăm cu respect nevoia de predictibilitate fiscală a mediului de afaceri și, după modelul anului trecut, vom avea consultări pe marginea acestui cadru. Am încredere că vom reuși și în acest an, prin investiții guvernamentale masive, printr-un proces dinamic de atragere a banilor europeni, să dezvoltăm și să modernizăm economia României. Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior, înființată la nivelul Guvernului, va reprezenta un partener de dialog, dar și un catalizator activ în relația cu mediul de afaceri, atât din perspectiva investitorilor străini, cât și pentru a sprijini capitalul românesc”, a  declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini și-au arătat susținerea pentru această abordare, subliniind nevoia de consultare permanentă în cazul unor modificări legislative și de asigurare a unei perioade de adaptare în situația unor schimbări complexe.

31 ianuarie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Am celebrat performanța celor care construiesc România Viitorului, la prima ediție a Galei Cercetării Românești, împreună cu ministrul Sebastian Burduja.
Suntem martorii celei de-a patra revoluții industriale, iar investiția în cercetare și inovare este cheia pentru a fi competitivi în economia globală. De aceea, pentru 2023 am alocat cercetării un buget mai mare cu 70% față de anul trecut, iar în 2024 cercetarea va avea un buget de 1% din PIB. Până în 2027, cercetarea va beneficia de investiții în valoare de 60 de miliarde de lei, conform planului aprobat de Guvernul României. Aceste investiții se vor întoarce înapoi prin creștere economică, crearea de noi locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai al tuturor românilor.
Pe lângă finanțare, cercetare românească are nevoie și de coerență legislativă. Guvernul lucrează la un cadru favorabil pentru ca cercetătorii români din diaspora să se întoarcă acasă, iar România să aibă o nouă legislație privind cariera și statutul cercetătorilor.
Îmi exprim recunoștința pentru activitatea științifică de excepție și îi felicit pe toți finaliștii și câștigătorii Galei  Cercetării Românești!
Astă-seară, la Ateneul Român, am descoperit împreună frumusețea minților strălucite care ne oferă speranță și încredere într-un viitor mai bun, construit pe cunoaștere.”


4 februarie
Guvernul s-a alăturat inițiativei de marcare a Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului, prilej cu care Palatul Victoria a fost iluminat, în seara zilei de 4 februarie, în portocaliu, culoare simbol a acestei campanii.
Având în vedere că afecțiunile oncologice reprezintă a doua cauză majoră a mortalității în România, după afecțiunile cardiovasculare, este o chestiune de sănătate publică pentru care Guvernul și-a asumat responsabilitatea celor mai bune soluții pentru accesul pacienților la diagnostic și tratament.
„Am făcut deja un pas important în acest sens și avem un plan național de luptă împotriva cancerului, axat pe o abordare integrată a măsurilor de prevenție, diagnosticare timpurie, acces la tratament și creșterea calității vieții pacienților oncologici. A fost o experiență absolut emoționantă pentru mine să discut, în calitate de prim-ministru, cu oameni care s-au dovedit mai puternici decât această boală cumplită. Problemele și suferințele lor m-au impresionat profund, motiv pentru care voi susține constant operaționalizarea și implementarea planului național prin care ne-am propus să reducem incidența mortalității provocate de afecțiunile oncologice.
Consider binevenită și, mai ales, necesară, marcarea Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului și implicarea în inițiative similare, prin care să creștem gradul de conștientizare în rândul populației în ceea ce privește prevenirea acestei boli și importanța diagnosticării timpurii. (...)
Ne preocupă în egală măsură asigurarea infrastructurii și a alternativelor terapeutice inovatoare; de la nivelul Guvernului susținem investițiile în dezvoltarea unor centre de profil. Resurse există, prin banii alocați de la bugetul de stat, dar și prin accesarea de fonduri europene și a banilor alocați României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

4 februarie
În contextul vizitei de lucru în Republica Arabă Egipt, Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „România valorifică oportunitățile excelente oferite de cooperarea economică și politică cu Egiptul și le concretizează în proiecte de dezvoltare menite să aducă prosperitate țărilor noastre.
Mi-am exprimat, în cadrul întrevederii pe care am avut-o cu prim-ministrul Republicii Arabe Egipt, Mostafa Madbouly, dorința de a accelera colaborarea și de a încuraja oamenii de afaceri din cele două țări să inițieze proiecte comune, în special în parteneriat public-privat, cu atât mai mult cu cât atât România, cât și Egiptul sunt porți de acces către cele mai importante piețe economice integrate: Uniunea Europeană, respectiv Zona continentală africană de liber schimb. (...)
Egiptul este principalul partener comercial al României din întreaga regiune a Orientului Mijlociu și Africa și ocupă un loc important printre partenerii noștri comerciali la nivel global, cu un volum al schimburilor comerciale ce a depășit 1,1 miliarde de dolari în 2022. (...)
Explorăm modalități de îmbunătățire a cooperării dintre Portul Constanța și Portul Alexandria și de creștere a colaborării noastre în domeniile comerțului, energiei, agriculturii și securității alimentare, transporturilor, managementului resurselor de apă și conservării biodiversității, tehnologiilor digitale, cercetării, educației.”
(...)
„Comunitatea românească din Egipt, dar și absolvenții egipteni de studii superioare în România creează o legătură puternică, un atu și o promisiune pentru viitorul relațiilor noastre bilaterale.
Discuțiile cu autoritățile de la Cairo, cu oamenii de afaceri, urmăresc concretizarea de proiecte comune care să aducă beneficii cetățenilor noștri și să contribuie la crearea unor noi oportunități de dezvoltare pentru ambele țări.
M-am bucurat să întâlnesc la Cairo vorbitori și iubitori ai limbii române, cunoscători ai tradițiilor și valorilor noastre. Am dorit să mă asigur că interesele și drepturile comunității românești din Egipt sunt protejate și că își pot afirma identitatea și apartenența la cultura română.
I-am încurajat pe cetățenii români care trăiesc, studiază și muncesc în Egipt să se gândească și cum pot contribui la progresul societății românești. Programele adresate diasporei, încurajarea investițiilor, valorificarea fondurilor europene și proiectele de modernizare încadrează România pe calea dezvoltării pe care ne-o dorim toți românii, din țară și din afara granițelor.”


5 februarie
Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Cairo, cu președintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah el-Sisi.
Întrevederea, care a avut loc la Palatul prezidențial Al-Ittihadiya, a vizat teme precum cooperarea bilaterală în domenii economice și sociale, dar și impactul agresiunii militare ruse asupra Ucrainei.
Președintele egiptean a mulțumit, cu această ocazie, pentru sprijinul acordat de România în evacuarea din Ucraina a celor peste o mie de studenți egipteni repatriați anul trecut, precum și pentru facilitarea exportului de cereale ucrainene pentru Egipt.
În acest context, premierul român a evidențiat nevoia de a sprijini fermierii români prin accesul la producția de îngrășăminte din Egipt necesare culturilor agricole. Totodată, părțile au convenit să crească exporturile de cereale ale fermierilor români pe piața egipteană.
Cei doi înalți oficiali au subliniat importanța strategică a relației reciproce, care permite valorificarea poziției geostrategice a României în UE și a Egiptului ca poartă de intrare în Africa și Orientul Mijlociu.
Părțile au convenit să dezvolte cooperarea la nivel politic și tehnic, în beneficiul ambelor state.

5 februarie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Diversificarea resurselor de aprovizionare cu gaz va reprezenta atât pentru România, cât și pentru Europa Centrală și de Est, o soluție de consolidare a securității energetice.
Am discutat la Cairo, cu ministrul petrolului și resurselor minerale, Tarek El Molla,  despre modalități concrete de a cataliza relațiile noastre tradiționale prin proiecte comune în domeniul energiei. România este interesată ca, până la momentul la care vom valorifica gazele de mare adâncime din Marea Neagră, să completeze necesarul de consum utilizând terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) egiptean.
Am încredere că vom găsi soluțiile necesare pentru suplimentarea cantității de gaze necesară României, precum și pentru a oferi sprijin Republicii Moldova. (...)
Consultările continuă la nivel de experți, precum si între Societatea Națională Transgaz și compania egipteană ENI, care asigura 60% din gazul necesar consumului acestei țări. Memorandumul de înțelegere semnat între Transgaz și Egas oferă o perspectivă certă de concretizare a proiectelor noastre.”

5 februarie
Premierul Nicolae Ciucă a participat la Forumul de afaceri Egipt-România, context în care a declarat următoarele:
„Participarea mea la forumul de afaceri Egipt-România, alături de prim-ministrul Republicii Arabe Egipt, Mostafa Madbouly, mi-a dat ocazia să prezint evoluțiile foarte bune înregistrate de România în ultimul an - investițiile guvernamentale și private au ajuns la aproape 30 de miliarde de euro anul trecut, finanțările europene au depășit 11 miliarde de euro - cât și noile oportunități de afaceri generate de instrumentele și de fondurile publice pe care le avem la dispoziție.  
Am invitat companiile și capitalul egiptean să vină și să investească în România, să ne fie parteneri în procesul de dezvoltare economică pe care l-am început, să dăm împreună noi perspective cooperării economice deja existente. (...)
Cred că momentul actual este unul foarte bun, ținând cont și de faptul că vom aparține în viitorul apropiat OCDE, for care ne va ajuta să ne aliniem sistemul administrativ, precum și funcționarea întregului mediu de afaceri, la regulile celor mai puternice economii din lume.
Am speranța că relațiile bune dintre țările noastre – comerțul bilateral a depășit  1 miliard de dolari, iar Egiptul este primul partener al României în Orientul Mijlociu și pe continentul african, în ansamblul său – vor deveni și mai strânse, că vom dezvolta proiecte comune care să genereze bunăstare și prosperitate în ambele țări.”

5 februarie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Monitorizăm situația generată de fenomenele meteorologice periculoase din această perioadă și continuăm  să intervenim în sprijinul cetățenilor care au nevoie de ajutor.
Am stabilit împreună cu ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, și cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, o serie de măsuri pentru optimizarea misiunilor de răspuns, la nivel național.
Forțe ale Ministerului Afacerilor Interne - pompieri, polițiști, jandarmi -alături de serviciile de Ambulanță, Salvamont, precum și personal specializat din cadrul Administrației Drumurilor sunt în  misiune pentru deblocarea traficului rutier pe drumurile blocate și pentru sprijinirea oamenilor. Mijloacele si echipamentele sunt operative și, în 14 județe am activat Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență.
Suntem în legătură și cu autoritățile locale pentru a răspunde solicitărilor semnalate de cetățeni și, la nevoie, echipaje de salvatori, cu tehnică aflată în dotare să se deplaseze în sprijinul acestora. (...)
Avem rezervele necesare de gaze naturale pentru a trece cu bine iarna. Gradul de umplere a depozitelor este astăzi la peste 62% din capacitate, ceea ce asigură consumul necesar populației și economiei, indiferent de condițiile meteorologice ale acestei ierni.”

Vă mulțumim!

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe