Video

Marți, 13 Septembrie 2022

Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 5-11 septembrie 2022

Bună ziua, vă prezentăm sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 5-11 septembrie 2022.


5 septembrie
Cu ocazia începerii noului an școlar, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Începe astăzi un nou an școlar, moment încărcat cu emoții și speranțe atât pentru elevi, cât și pentru dascăli și părinți, care, firesc, își doresc pentru copii cele mai bune condiții de învățământ pentru a le pune în valoare calitățile și a le asigura tuturor șanse egale în viață.
Ultimii ani au fost o provocare majoră pentru întreg învățământul românesc, pandemia obligând întregul sistem la o adaptare neașteptat de rapidă la era digitală. Minusurile care au ieșit la iveală în acel context în ceea ce privește capacitatea de modernizare a învățământului românesc încercăm să le corectăm printr-o nouă abordare a sistemului educațional din România, iar schimbările pe care le-am considerat necesare, cel puțin în acest moment, se reflectă în noile legi ale educației pregătite la nivelul Guvernului. (...)
Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educație. Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului școlar și susținerii copiilor din medii defavorizate. Pentru reducerea decalajelor în nivelul de pregătire avem în vedere introducerea unor programe care să ajute la consolidarea cunoștințelor. (...)
Un rol extrem de important în acest proces revine și personalului din sistemul de învățământ. Avem multe exemple de oameni dedicați misiunii pe care și-au ales-o în viață, de a forma generațiile tinere, iar munca lor vedem deseori cum este răsplătită cu performanțe obținute de elevii lor în competiții de anvergură internațională. (...)
La început de an școlar, vă urez, dragi elevi, succes și note bune!
Profesorilor le doresc ca activitatea didactică să le aducă cât mai multe satisfacții, iar pe părinți îi asigur că educația rămâne pe lista de priorități a acestui Guvern.

5 septembrie
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a participat la întâlnirea cu reprezentanții comunității de afaceri franceze în țara noastră, organizată de Camera Franceză de Comerț și Industrie în România, un partener de dialog și de afaceri foarte important pentru Guvern.
„Franța este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României. Avem nevoie de investițiile franceze în România și sunt convins că și oamenii de afaceri francezi au nevoie de oportunitățile deschise de relațiile economice bilaterale. Echilibrul economic menținut prin deciziile guvernamentale și stabilitatea politică au oferit încredere tuturor partenerilor noștri strategici, dar și investitorilor. Am asigurat coerență și în ceea ce privește cadrul legislativ și deschiderea către ajustarea tuturor regulilor, astfel încât să putem face față tensiunilor din această perioadă de criză, fără a impacta pe taxe noi. Acestea sunt argumente solide pentru orice plan de afaceri”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Ambasadoarea Franței în România, Laurence Auer, a subliniat importanța consultărilor având în vedere că au loc la finalul unui semestru intens, după ce Franța a deținut președinția Uniunii Europene, și în contextual intensificării cooperării dintre Franța și România în cadrul NATO.
„Mulțumim Guvernului României pentru disponibilitatea de a aprofunda dialogul cu investitorii francezi și pentru deschiderea către mediul de afaceri. Suntem într-o situație dinamică și vom continua să căutăm noi domenii strategice în care companiile franceze să investească în România”, a afirmat ambasadoarea Laurence Auer.
În cadrul consultărilor cu reprezentanții investitorilor francezi în România au fost abordate teme referitoare la decarbonizare și tranziție energetică, factori de atractivitate și predictibilitate economică, oportunități de investiții, potențialul industrial, infrastructura și tranziția digitală.

5 septembrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Mulțumesc campionilor României, sursă și inepuizabilă resursă de inspirație pentru cei peste trei milioane de copii și tineri care au început astăzi noul an școlar!
Capacitatea lor de a lupta pentru performanță dă putere generației din care fac parte!
Felicitări campionului nostru David Popovici care dovedește, la fiecare competiție, că este din ce în ce mai pregătit și stabilește noi recorduri!
Felicitări Biancăi Costea pentru aurul obținut în proba de 50 metri liber!
Felicitări Vlad Stancu pentru rezultate și înotătorilor care au câștigat medalii în probele de ștafetă!
Suntem mândri de echipa noastră care a făcut cunoscut imnul românesc la competiția mondială pentru juniori de la Lima! Vă așteptăm cu bine acasă!”


6 septembrie
Premierul Nicolae Ciucă a participat la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, context în care a declarat următoarele:
„I-am încurajat pe membrii Corpului Diplomatic, astăzi, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, să rămână protagoniști activi în ambiția de a aprofunda participarea României la UE, prin atingerea obiectivelor noastre clar definite: aderarea la Schengen, finalizarea MCV, prin adoptarea măsurilor necesare în domeniul consolidării independenței justiției, un proces susținut de aderare la OCDE. (...)
Continuarea sprijinului acordat românilor de pretutindeni și coagularea comunităților românilor trebuie să rămână o componentă importantă a muncii lor. Românii, oriunde s-ar afla, trebuie să se simtă “acasă”. În același timp, prin informarea constantă și obiectivă asupra programelor și realităților românești, să contribuie la obiectivul de încurajare pentru revenirea în România a celor care au optat să studieze sau să lucreze în altă țară.
Totodată, am reiterat disponibilitatea țării noastre de a fi parte a dialogului și soluțiilor legate de reconstrucția Ucrainei. Este oportun să gândim și etapa post-criză, inclusiv din perspectiva relațiilor externe ale României, fie că este vorba de dimensiunea bilaterală sau de cea multilaterală. (...)
Atât în plan național, cât și european, este important să adoptăm măsuri care să asigure gestionarea efectelor negative ale creșterii prețurilor la energie și ale impactului perturbării lanțurilor de aprovizionare.
Strategia României de investiții în resursele de gaz offshore, în nuclear și în creșterea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile, este un demers cu un impact semnificativ în termeni de consolidare a rezilienței strategice a României.”


7 septembrie
În cadrul ședinței de guvern, s-a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în vederea suportării costurilor repatrierii cetățenilor români din străinătate și pentru acordarea unui ajutor financiar de urgență, în contextul zborurilor anulate de compania Blue Air.
De asemenea, a fost aprobat Programul social de interes naţional de susținere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creșterea natalităţii.
Prin hotărâre de guvern, se acordă un sprijin de 15.000 de lei, pentru cupluri și femei singure, pentru acoperirea procedurilor necesare obținerii unei sarcini. Programul are în vedere decontarea a 10.000 de proceduri pe an, la nivel național, începând cu 1 ianuarie 2023. Pentru acest an, începând cu 1 octombrie 2022, estimarea este pentru decontarea a 2.500 de proceduri.
Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, o diferență majoră față de criteriile din prezent care prevăd ca vârsta maximă a pacientelor să fie 40 de ani.

7 septembrie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Portugheze, João Gomes Cravinho, aflat la București în contextul participării, ca invitat special, la ediția 2022 a Reuniunii Diplomației Române.
Cei doi oficiali au apreciat calitatea relației bilaterale și au realizat o evaluare de etapă a inițiativelor privind consolidarea cooperării sectoriale agreate cu prilejul vizitei premierului portughez din această primăvară.
A fost evidențiată cooperarea dinamică româno-portugheză în domeniul apărării, premierul Nicolae-Ionel Ciucă exprimând aprecieri deosebite pentru prezența militară portugheză pe teritoriul României și contribuția activă la consolidarea posturii de apărare și descurajare aliate pe Flancul Estic. În context, a fost exprimat interesul părții române pentru prelungirea prezenței militare portugheze în România.  
Schimbul de opinii s-a concentrat și pe măsurile de gestionare a costurilor la energie și pe agenda de securitate regională, în contextul războiului din Ucraina, fiind remarcată similaritatea evaluării părților.
Totodată, premierul Ciucă a accentuat importanța implementării integrale a deciziilor luate la Summit-ul NATO de la Madrid, în sensul întăririi posturii aliate pe Flancul Estic și a luat notă cu apreciere de sprijinul activ oferit de Portugalia pentru obiectivul aderării României la spațiul Schengen.

7 septembrie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, la Palatul Victoria, convorbiri oficiale cu președintele Ungariei, Katalin Novák, cu prilejul vizitei pe care o efectuează la București.
Discuțiile celor doi înalți oficiali s-au concentrat pe cooperarea sectorială, în particular pe domeniul energiei. Au fost evaluate răspunsurile statelor membre UE la criza energetică determinată de războiul Rusiei în Ucraina, dar și eforturile de diversificare a surselor de energie.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat deschiderea României de a continua dialogul cu partea ungară pe marginea eforturilor acesteia de diversificare.
Schimbul de opinii a vizat și modalitățile de dinamizare a dialogului în beneficiul proiectelor de interes comun.

7 septembrie
Premierul Nicolae Ciucă a participat la lansarea Proiectului „Va Urma”, inițiat de Consiliul Investitorilor Străini, context în care a declarat:
„Mă bucur că investitorii sunt interesați de economia viitorului, de proiecte menite să asigure o creștere economică sustenabilă pentru țara noastră și să valorifice potențialul național, mai ales în domeniul inovării.
Această coerență de abordare este un element important pentru a face față noilor provocări precum tranziția energetică și transformarea digitală, aflate pe agenda Guvernului. Încurajăm dezvoltarea dialogului cu mediul de afaceri, cu mediul academic, din care să rezulte un plan pe termen lung pentru România, în conformitate cu nevoile cetățenilor și cu dezideratele europene.
Pentru a atinge aceste obiective, vom lansa o agenție operațională și eficientă dedicată investițiilor străine care să fie punctul central de comunicare cu companiile interesate să investească în România. Această agenție va funcționa la Guvern, în subordinea nemijlocită a prim-ministrului.
Aderarea la Spațiul Schengen, reformele pe care ni le-am asumat și primirea țării noastre în Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică vor crește atractivitatea României ca destinație de investiții.
Cred în puterea dialogului și în soluții luate împreună pentru a contura un proiect de țară adaptat vremurilor pe care le trăim și provocărilor la nivel global.”
7 septembrie
Guvernul României a marcat Ziua Mondială a Conștientizării Duchenne, pentru al treilea an consecutiv, prin iluminarea în roșu a Palatului Victoria pe data de 7 septembrie între orele 20.00 și 24.00. Acesta reprezintă un demers al solidarității față de cei aflați în suferință și vizează creșterea gradului de informare asupra acestei tulburări genetice.
„Suntem alături de copiii și tinerii diagnosticați cu boala Duchenne, de familiile acestora, precum și de profesioniștii din sănătate dedicați îngrijirii lor, prin acest gest simbolic al iluminării în roșu a Palatului Victoria. Impactul acestei afecțiuni multi-sistemice asupra vieții pacienților și aparținătorilor este covârșitor. Lupta lor zilnică pentru viață ne responsabilizează. Prin Programul naţional de tratament pentru boli rare, la nivel de Guvern, dorim să contribuim la îmbunătățirea calității vieții bolnavilor de Duchenne, asigurându-le accesul la terapii specializate”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Boala Duchenne este o afecțiune degenerativă pentru care în prezent nu există tratamente care să vindece persoanele care suferă de această maladie.


8 septembrie
În contextul lucrărilor din ședința de guvern, Premierul Nicolae Ciucă a declarat:
„Am reușit astăzi să deschidem linii de finanțare vitale pentru România din fonduri europene.
Operaționalizarea celor peste 16,6 miliarde de euro, o treime din Politica de Coeziune, înseamnă certitudinea că vor primi finanțare proiecte importante din infrastructura de transport rutieră și feroviară, precum Autostrăzile Sibiu - Pitești, Transilvania, Brașov - Bacău, Comarnic – Brașov, căile feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin - Caransebes, Brașov – Predeal, dar și modernizarea Portului Constanța. În total, 9,7 miliarde de euro destinate dezvoltării infrastructurii de transport din România.
Comunitățile locale vor fi, de asemenea, beneficiare ale deciziei luate astăzi în Guvern. Nevoia de finanțare a proiectelor de apă-canalizare și de gestionare a deșeurilor mi-a fost semnalată de autoritățile locale în discuțiile pe care le-am avut. Guvernul susține aceste investiții asigurând aproximativ 3,5 miliarde de euro din resurse europene pentru realizarea lor și pentru a oferi condiții normale de viață în toate comunitățile românești.
Fonduri importante sunt direcționate și către sănătate și infrastructura de risc. Pentru spitale sigure, modern utilate, pentru a cumpăra 1.200 de ambulanțe, dar și pentru medicina de familie și servicii medicale mai bune, România va avea la dispoziție din Politica de Coeziune 3,4 miliarde de euro în următorii ani.
Am folosit lecțiile învățate din perioada de programare anterioară pentru a ne lua măsurile de siguranță că banii europeni sunt cât mai bine valorificați pentru a crește calitatea vieții cetățenilor noștri și pentru a susține procesul de dezvoltare în care România este ferm angajată.”

8 septembrie
Premierul Nicolae Ciucă a participat la Conferința internațională „Curtea de Conturi a României – Digitalizare în audit”. Dl Prim-Ministru a declarat:
„Mulțumesc Curții de Conturi a României pentru parteneriatul deschis, transparent și sprijinul consistent în administrarea eficientă a banului public!
Instaurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public nu este o misiune ușoară, având în vedere că vorbim de mii de entităţi supuse auditului şi controlului, la care se adaugă peste 1,5 milioane de persoane fizice şi juridice care intră într-o formă sau alta în contact cu banul public. De asemenea, Autoritatea de Audit este singura abilitată să auditeze fondurile europene nerambursabile pe care România le primeşte anual şi să raporteze acest lucru UE. Sunt responsabilități multiple și felicit angajații Curții de Conturi pentru modul în care reușesc să se asigure că banul public este cheltuit corect și transparent.
Mă bucur să constat că procesul de modernizare și digitalizare este tratat cu seriozitate și responsabilitate de către această instituție. O strategie în acord cu provocările unei societăți în continuă schimbare, creșterea performanțelor profesionale ale resursei umane, precum și îmbunătățirea comunicării interne și externe sunt obiective asumate de către Curtea de Conturi, pe care le încurajez!”

8 septembrie
Premierul Nicolae Ciucă a participat la evenimentul de lansare a Raportului „Limitarea schimbărilor climatice și a impactului lor: o abordare integrată pentru România”. Dl Prim-Ministru a declarat:
„Înființarea grupului de lucru pe tema ”Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată” și raportul elaborat de acest grup de lucru reprezintă o dovadă a angajamentului președintelui Klaus Iohannis de a sprijini politicile publice care vizează limitarea schimbărilor climatice și creșterea calității vieții cetățenilor României.
Schimbările climatice reprezintă una din cele mai mari provocări ale omenirii la nivel global şi numeroase organizații internaționale, precum Banca Mondială, NATO, OCDE se implică activ în limitarea efectelor acestora. (...)
La nivel european, Pactul Verde European, Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice, Legea europeană a climei și Pactul climatic european reprezintă răspunsul Europei la provocările complexe generate de schimbările climatice. În acest context, s-a impus şi în România necesitatea revizuirii Strategiei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice și elaborarea Planului Național de Acțiune pentru implementarea acesteia, pe baza unui nou cadru normativ în domeniul schimbărilor climatice, pentru perioada 2022–2030 și pregătirea pentru orizontul de timp 2050.”

8 septembrie
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, Vladimir Bolea. Cu această ocazie, a fost analizată situația fluxurilor de aprovizionare cu produse agricole și alimente, afectate de agresiunea militară rusă din Ucraina.
În contextul în care România rămâne cel mai important avocat al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, premierul a transmis disponibilitatea Guvernului de a oferi întregul sprijin pentru a gestiona procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva domeniului agriculturii.
Totodată, prim-ministrul României a dat asigurări de întreaga deschidere a țării noastre pentru a sprijini agricultorii și fermierii din Republica Moldova, afectați de embargoul impus de Rusia, dar care beneficiază de accesul produselor lor pe piața Uniunii Europene. Cu aceeași ocazie, au fost abordate și noi soluții de a procesa produse alimentare ale fermierilor români în Republica Moldova.

8 septembrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Suntem alături de poporul britanic și familia regală în aceste momente grele, în care Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord a trecut la cele veșnice.
Timp de peste 70 de ani și-a slujit cu credință poporul pe care l-a iubit.
Transmit condoleanțe Familiei Regale Britanice! Dumnezeu să o odihnească în pace!”


9 septembrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Salut decizia luată astăzi de Comisia Europeană, prin care vom pune la dispoziția economiei românești patru miliarde de euro, o gură de oxigen importantă pentru firmele afectate de consecințele războiului din Ucraina.
Este rezultatul colaborării Guvernului cu instituțiile europene, reflectată, și de această dată, în măsuri coordonate și eficiente de protejare a investițiilor și locurilor de muncă, de susținere a economiei naționale. (...)
Valorificăm aceste resurse în beneficiul antreprenorilor români care, începând de săptămâna viitoare, se pot înscrie pe platforma www.imminvest.ro pentru a accesa fondurile disponibile prin Programul IMM INVEST PLUS (...)
Fondurile naționale alocate investițiilor, integrate resurselor europene de care beneficiază România, sunt ancore de dezvoltare pentru proiectul nostru economic și social. Dublate de reformele începute de Guvern, de stabilitate, coerență legislativă și dialog deschis cu mediul de afaceri, acestea reprezintă argumente solide pentru atragerea investitorilor și dezvoltarea economiei românești.”


11 septembrie
La împlinirea a 21 de ani de la atentatele teroriste din Statele Unite ale Americii, Premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Cinstim memoria celor care au plecat dintre noi și suntem alături de supraviețuitorii și salvatorii atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.
Aceste peste două decenii au însemnat o tranziție lungă și anevoioasă de la șoc și teamă până la echilibru și solidaritate: între cetățenii planetei și între națiunile lumii. (...)
Militarii noștri, în misiuni dintre cele mai complexe, au dovedit profesionalism și dedicare, contribuind la apărarea păcii și valorilor democratice. În cele mai importante misiuni, în Irak și Afghanistan, militarii români au fost solidari față de partenerul american, luptând alături de societățile democratice împotriva terorismului și pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Camarazilor mei le sunt recunoscător și încă o dată le mulțumesc!
Spiritul lor de sacrificiu ne inspiră și astăzi când trăim din nou în realitatea războiului din apropierea granițelor. Iar exemplul lor ne arată că solidaritatea și umanitatea sunt cheia către poarta securității regionale și globale.
Parteneriatul strategic România-SUA continuă să fie un pivot pentru stabilitatea în regiune și pe continent, mai ales în contextul războiului din Ucraina. România este acum un teritoriu securizat, un stat care are capacitatea să-și apere cetățenii și teritoriul în această perioadă dificilă, să fie linie de siguranță a Uniunii Europene.
Lecția celor 21 de ani, în care toate societățile democratice s-au coalizat împotriva terorismului, ne este călăuză pentru conviețuirea în pace și siguranță”.

11 septembrie
Premierul Nicolae Ciucă a declarat: „Împreună cu mii de români, l-am omagiat, la Țebea, pe Crăișorul Munților, simbol puternic al iubirii de neam și de țară.
Avram Iancu întruchipează România unită, iar visul său, lăsat moștenire urmașilor, este astăzi împlinit: țara noastră este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.
Cu gândul la lecțiile trecutului, ne amintim de curajul, determinarea și sacrificiul înaintașilor noștri atunci când au fost puși în fața unor decizii grele, care au schimbat fundamental soarta națiunii. Aceste lecții ne călăuzesc acum să trecem cu bine peste tot ce înseamnă războiul din apropierea granițelor României și consecințele pe care le resimțim în viața de zi cu zi.
Alături de partenerii noștri de încredere, din NATO și UE, România este un punct de stabilitate între națiunile balcanice, capabilă să protejeze drepturile și libertățile fundamentale, valorile democrației și ale statului de drept.
Fibra identității noastre naționale, puternic europeană, este unită în jurul respectării demnității umane, a libertății individuale, toleranței, dialogului, valori și argumente solide pentru atingerea obiectivului nostru de a menține pacea socială și de a dezvolta economia.”
Vă mulțumim!

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe