Video

Luni, 16 August 2021

Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 9 – 13 august 2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bună ziua, vă prezentăm Sinteza activității Guvernului adaptată pentru persoane cu deficiențe de auz, pentru perioada 9 - 13 august 2021.

9 august
Primul-Ministru Florin Cîțu a declarat: „Așa cum am promis, introducem facturarea electronică între firme. Din septembrie 2021, agenții economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca și descărca facturile pe care le emit, în relația cu instituțiile publice. Măsura va fi implementată de Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, în cadrul unui program pilot.
Este prima etapă de dezvoltare a sistemului informatic de facturare electronică care urmează să fie generalizată în relațiile dintre toți operatorii economici. Implementarea sistemului obligatoriu de facturare electronică, atât între agenții economici și instituțiile publice, cât și in relațiile dintre agenții economici va însemna:
1.    Eficiență și predictibilitate în cheltuirea banilor de către instituțiile publice;
2.    creșterea veniturilor colectate la bugetul național.
Odată cu operaționalizarea sistemului de facturare electronică în domeniul achizițiilor publice, România se aliniază standardelor europene din domeniu.”

10 august
S-a desfășurat conferința de presă susținută de Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății (vicepreședinte al CNCAV) și dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.
Președintele CNCAV Valeriu Gheorghiță a menționat următoarele: „În România se înregistrează o creștere lent progresivă, dar susținută a numărului de cazuri, iar analiza efectuată de colegii noștri de la Institutul de Sănătate Publică pe ultimele două săptămâni din luna iulie arată că 81,5% din cazurile nou confirmate se înregistrează la persoane nevaccinate și 92,6% dintre decese, de asemenea, la persoanele nevaccinate. (...)
Atrag atenția asupra faptului că vaccinurile disponibile, la acest moment, își mențin eficiența față de prevenirea formelor severe, față de prevenirea internărilor şi, evident, reduce semnificativ riscul de deces. De asemenea, în ciuda faptului că o persoană este vaccinată cu schemă completă și este testată pozitiv, datele publicate recent în Singapore ne arată că durata evoluției bolii la persoanele vaccinate complet, infectate cu variantă Delta, este mai scurtă, simptomatologia este mai ușoară, probabilitatea de a dezvolta pneumonie cu necesitate de oxigen este mai mică, analizele de sânge sunt mult mai bune. (...)
În ceea ce priveşte numărul total al persoanelor vaccinate de la debutul campaniei de vaccinare cu cel puțin o doză, sunt peste 5.077.000 de persoane care au primit cel puțin o doză de vaccin, majoritatea, peste 95% având schema completă de vaccinare. În ceea ce privește acoperirea vaccinală pe grupe de vârstă, cea mai mare acoperire este la grupa de vârstă 60-69 de ani, unde vorbim de 38,5% acoperire vaccinală, urmată de grupa de vârstă 50-59 de ani - 36,7 %.”
Secretarul de stat Andrei Baciu a precizat că până la data de 10 august au fost eliberate 1.646.339 de certificate digitale europene privind COVID-19, iar 96% dintre acestea atestă că persoanele respective sunt vaccinate.

11 august
Premierul Florin Cîțu a declarat: „În ședința de Guvern de astăzi ne-am concentrat atenția asupra investițiilor și protecției mediului.
1. Am analizat mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea comunităților locale:
- Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", cu un buget de 50 de miliarde de lei pentru o perioadă de cel puțin șase ani, prin care vor fi implementate proiecte privind asfaltarea de drumuri, canalizare și apă.
- O ordonanță care va permite suplimentarea sumelor din Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a II - a, acolo unde este nevoie de bani pentru finalizarea investițiilor începute.
- Tot în prima lectură am avut o ordonanţă care se referă la actualizarea preţurilor pentru contracte publice. Am ținut foarte tare ca această ordonanță să aibă criterii clare privind modificarea contractelor în funcție de creșterea și scăderea prețurilor.
2. Am aprobat două Hotărâri referitoare la construirea unui spital în Sinaia, o investiție de aproape 121 de milioane de lei, și a unui cămin studențesc la Politehnica București, în sumă de aproximativ 120 milioane lei.
3. Tot astăzi am aprobat două ordonanţe din pachetul legislativ privind depozitarea, gestionarea deșeurilor și asigurarea tratării deşeurilor înainte de depozitare. Al treilea proiect de ordonanță l-am discutat, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare.

13 august
Începând cu data de vineri, 13 august 2021, pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, doar certificatele digitale COVID-19 vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR. Certificatele digitale COVID-19 pentru călătoriile în UE se pot descărca din portalul https://certificat-covid.gov.ro/.
Întrebări frecvente legate de certificatul digital:
1. Dacă o persoană a trecut prin boală și deține certificat digital mai are nevoie de test RT-PCR negativ pentru a călători?
Nu, nu are nevoie și de test, cu condiția să se înscrie în perioada cuprinsă între 14 și 180 de zile de la confirmarea bolii.
2. Pentru cetățenii care vin din țările non-UE, la intrarea într-o țară europeană, deținerea certificatului digital reprezintă o condiție de acces?
Dacă cetățenii care vin din state non-UE sunt cetățeni ai unor țări UE, își scot certificate digitale din statul a cărei cetățenii o au sau unde au rezidență.
Dacă cetățenii sunt ai unui stat non-UE, nefiind posibilă emiterea unui certificat digital în respectivul stat, cetățenii trebuie să prezinte documente emise de autoritățile naționale din țara non-UE.
3. Dacă deții certificat digital european și călătorești dintr-o țară inclusă pe lista roșie, la intrarea într-o țară UE aflată pe lista galbenă sau pe cea verde, mai intri în carantină?
Dacă deții certificat digital care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, nu intri in carantină. Dacă deții certificat digital care atestă doar rezultatul negativ al unui test RT PCR, da, intri in carantină.
4. În cazul copiilor, este nevoie de certificat digital pentru a călători?
Minorii în vârstă de până la 6 ani nu au nevoie de niciun document doveditor. Copiii în vârstă de la 6 ani la 12 ani au nevoie de dovada rezultatului unui test RT PCR negativ, validat de certificatul digital, obținut cu acordul părinților.
În cazul minorilor cu vârsta între 12 și 14 ani, este necesar certificatul digital obținut cu acordul părinților, document care să ateste vaccinarea sau rezultatul unui test RT PCR negativ.
Certificatul digital care să ateste vaccinarea sau rezultatul negativ al unui test RT PCR negativ este necesar și în cazul minorilor cu vârsta între 14 și 18 ani, dar, în această situație, nu mai este nevoie de acordul părinților pentru obținerea certificatului digital.
5. Cetățenii trebuie să plătească pentru eliberarea certificatului digital?
Certificatul digital este gratuit, iar timpul de generare poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări. În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.
6. Cum se poate accesa și vizualiza certificatul digital?
Certificatele digitale pot fi accesate și vizualizate atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf a documentului, care se poate tipări.
Pentru suport în emiterea certificatelor sau obținerea altor informații privind utilizarea lor, a fost operaționalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25.
7. Trecerea frontierei este posibilă și fără deținerea acestor certificate?
Da, cetățenii pot tranzita frontiera și fără aceste certificate, dar cu respectarea normelor naționale de carantină din fiecare stat. Deținerea certificatului digital simplifică procedurile și scurtează timpul de trecere a frontierei. La intrarea pe teritoriul României, cetățenii care dețin certificate digitale au acces pe culoarul verde. În absența acestui document, procedurile de verificare necesită mai mult timp.

Vă mulțumim!

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe