Guvernul României



Marți, 25 Iunie

Declarații susținute de premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern


[Check against delivery]

Bună ziua,

Voi începe prin a puncta câteva rezultate economice pozitive, după ultimele date publicate recent de Eurostat.

Puterea de cumpărare a românilor a crescut în primii doi ani de guvernare cu 5 puncte procentuale, ajungând la 64% din media Uniunii Europene, peste cea din Bulgaria şi Croaţia.

Evoluţia din ultima parte a mandatului actualului Guvern arată că ne putem atinge obiectivul din Programul de guvernare de a crește anul viitor puterea de cumpărare la un nivel care să ajungă la 70% din media Uniunii Europene.   

Progresul din aceşti doi ani este echivalent celui realizat în perioada 2012 - 2016, când, în cinci ani, puterea de cumpărare a crescut de la 54%, la 59%.  

Românii își permit în prezent să cumpere mai multe produse decât acum doi ani, iar acest lucru este rezultatul măsurilor bune pe care le-am luat.

Bineînțeles că mai sunt multe lucruri de făcut și vom depune toate eforturile pentru a continua pe acest drum, pe care l-am început.

Un alt efect al deciziilor guvernamentale este hotărârea luată  ieri de ANRE, respectiv reducerea în medie cu 5% a prețului gazelor naturale pentru populație.

Prețurile vor scădea de la 1 iulie, măsură de care vor beneficia aproximativ 3 milioane de consumatori casnici.

Aș vrea să fac câteva referiri la cazul de adopție care ne preocupă în aceste zile.

Am primit de la Ministerul Muncii și Ministerul Afacerilor Interne rapoarte referitoare la modul în care s-a acționat, dar și la măsurile luate pentru a asigura copilului sprijinul de care are nevoie.

Reprezentanții Ministerului Muncii țin legătura cu familia, iar copilul este consiliat începând de astăzi și de către specialiști din cadrul asistenței sociale.

Anchetele vor continua pentru că mai sunt multe întrebări cu privire la acest caz de adopție, care trebuie să primească un răspuns.  

Multe dintre aceste aspecte trebuie să fie lămurite și ca urmare a verificărilor și acțiunilor dispuse de CSM și Ministerul Public.

Autoritățile sunt preocupate pentru a găsi cea mai bună soluție pentru copil și pentru a oferi răspunsurile așteptate de întreaga societate.

Sorina trebuie să știe că nu este singură, că alături de ea suntem foarte mulți români preocupați de soarta ei.

Cu toții ne dorim să treacă peste aceste momente dificile și vom face tot ce este posibil să-i fie bine.

Am observat că în spațiul public sunt lansate din nou discuții despre modul în care ar trebui să acționeze sau să nu acționeze Guvernul în privința funcționării sistemului judiciar.

Se recomandă Executivului să emită de îndată un act normativ pentru ca după câteva fraze, în același text, să i se spună să nu dea ordonanțe de urgență.

Mă uimește faptul că cei care susțineau că nu trebuie să mai fie adoptate ordonanțe de urgență în domeniul justiției și care au introdus acest aspect în referendumul din 26 mai sunt cei care acum îndeamnă Guvernul să ia măsuri în regim de urgență.

Noi am înțeles votul de la referendum și, așa cum am spus de nenumărate ori, vom respecta opinia cetățenilor referitoare la faptul că Guvernul nu trebuie să mai emită ordonanțe de urgență în legătură cu funcționarea sistemului judiciar.

Prin urmare, Guvernul României nu va emite nicio ordonanță de urgență legată de funcționarea justiției.

Susțin ferm că orice modificare legislativă în privința funcționării sistemului judiciar trebuie să treacă printr-o dezbatere transparentă, printr-o consultare amplă a organizațiilor profesionale din sistemul judiciar, prin implicarea Consiliului Superior al Magistraturii și consultarea organismelor internaționale în domeniu.

În ceea ce privește recomandările organismelor internaționale privind funcționarea sistemului judiciar din România, Ministerul Justiției va urma întocmai procedurile existente.

Adoptăm astăzi noul Codul administrativ, un proiect important pentru modernizarea administrației publice, rezultat al unei ample consultări cu reprezentanții structurilor asociative.

Prin acest act normativ creăm un cadru unitar și punem într-o formă coerentă, mai clară și mai simplificată reglementări care se regăsesc acum în 17 acte normative. 

Prin noile prevederi vom institui mecanisme care să preîntâmpine blocaje între instituțiile publice, atât la nivel central, cât și la nivel local.

Pentru mai multă eficiență și transparență, vom stabili o procedură mai clară și termene reduse pentru numirea în funcție a unui membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. 

Situația din ultimul an ne-a arătat că este nevoie de astfel de modificări pentru a asigura continuitate în toate domeniile de activitate ale Guvernului.

Pentru administrația locală, vom reglementa procedura validării prin hotărâre a instanței a mandatelor consilierilor locali aleși și vom revizui situațiile de dizolvare a consiliului local, astfel încât să asigurăm stabilitatea autorităților locale.

După cum știți, am adoptat deja revenirea la alegerea președinților  consiliilor județene prin vot uninominal, la fel ca în cazul primarilor, reglementare care se regăsește în noul Cod Administrativ.

Legitimitatea președinților de consilii județene va crește, întrucât aceștia vor reprezenta voința cetățenilor și nu rezultatul unor negocieri politice.

De asemenea, aducem soluții și în cazul elaborării procedurilor cadru privind licitațiile publice, dar și reglementări în domeniul proprietății publice și private a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.

Venim și cu măsuri privind profesionalizarea corpului funcționarilor publici, care se vor aplica gradual.

Toate aceste modificări sunt menite să modernizeze administrația publică, să o facă mai flexibilă și să răspundă mai prompt și mai eficient așteptărilor cetățenilor.

Domnule vicepremier, Daniel Suciu, vă rog ca la finalul ședinței de guvern să explicați public modificările legislative.

Tot astăzi adoptăm proiectul de act normativ privind reglementarea serviciilor alternative de transport de persoane prin intermediul unor aplicații digitale, un proiect pe care l-am discutat săptămâna trecută în primă lectură.

Vom stabili o formulă care să asigure transportul pasagerilor în condiții de siguranță și care să încurajeze concurența, astfel încât cetățenii să poată opta pentru servicii de cât mai bună calitate.

Domnule ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, vă rog și pe dumneavoastră să dați explicații cu privire la acest act normativ.

Vom lua câteva măsuri în domeniul sănătății, domeniu prioritar pentru Guvernul PSD-ALDE.

Vom menține și vom dezvolta programele naționale de sănătate cu noi servicii medicale pentru persoanele cu autism, așa cum ne-am asumat prin semnarea protocolului cu organizațiile din domeniu.

Practic, venim în completarea programului derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care asigurăm fiecărei persoane diagnosticate cu tulburare de spectru autist accesul săptămânal la mai multe tipuri de terapie complementară actului medical, oferită de specialiști în psihoterapie și psihopedagogie specială.

De la 1 iulie, se va dubla numărul serviciilor medicale conexe de care vor beneficia persoanele cu tulburări din spectrul autist, finanțate de la bugetul de stat.

De asemenea, vom asigura finanțare pentru instruirea cadrelor medicale, pentru o mai bună îngrijire a persoanelor cu tulburări din spectrul autist.

Un alt obiectiv pe care îl dezvoltăm are în vedere sprijinirea  părinților și familiilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate.

Tot prin acest act normativ, inițiem noi programe de sănătate pentru depistarea precoce a cancerului, pentru pacienții din grupele de risc, și pentru monitorizarea persoanelor cu risc înalt de afecțiuni oncologice.

Vreau să o felicit pe doamna ministru Sorina Pintea pentru atenția pe care o acordă îmbunătățirii programelor de sănătate, pe baza propunerilor venite de la asociațiile de pacienți.

De asemenea, doamna ministru mă bucur că ați făcut pași importanți în demararea construcției Spitalului Regional Iași.

Știu că ați avut ieri o discuție cu partenerii europeni și ministerele implicate în care ați stabilit pași concreți pentru transmiterea cererii de finanțare a construcției spitalelor regionale.

În urma discuțiilor, lansarea procedurilor de achiziție publică a serviciilor de proiectare tehnică,  execuție și asistență tehnică pentru Spitalul Regional Iași se va face la finalul lunii următoare.

De asemenea, în luna septembrie al acestui an ne propunem să transmitem cererea de finanțare pentru întregul proiect,  urmând ca semnarea contractului de finanțare să aibă loc până la finalul acestui an.

În încheiere, aș dori să mulțumesc vicepremierului Viorel Ștefan pentru toată activitatea în cadrul Guvernului, pentru modul profesionist în care a gestionat multe dosare complexe în domeniul economic și al finanțelor publice.

Domnule vicepremier vă doresc succes în exercitarea mandatului de membru al Curții de Conturi Europene! Am convingerea că experiența dumneavoastră va fi apreciată și la nivel european!

La finalul ședinței de Guvern, purtătorul de cuvânt al Guvernului va detalia actele normative pe care le vom adopta în cadrul ședinței de astăzi.