Guvernul României



Miercuri, 09 Iunie

INFORMAŢIE DE PRESĂ privind actele normative adoptate de Guvern în ședința din 9 iunie 2021



I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare
2. PROIECT DE LEGE privind cooperarea judiciară dintre România și Curtea Penală Internațională
II. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stabilirea cadrului instituțional, și a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului
2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind acordarea unor gratuități anumitor categorii de participanți la Campionatul EURO 2020
3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război
4. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene
III. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munților Apuseni
2. HOTĂRÂRE pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, precum și pentru completarea art.19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor
3. HOTĂRÂRE privind înscrierea unui bun imobil în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Autorității Naționale Fitosanitare din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și declararea lui ca bun de interes public național
4. HOTĂRÂRE pentru modificarea art.8 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei
5. HOTĂRÂRE pentru aprobarea Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea între Ministerul Justiției din România și Ministerul Justiției din Regatul Hașemit al Iordaniei semnat la Amman, la 4 aprilie 2021
6. HOTĂRÂRE pentru aprobarea Acordului între Ministerul Apărării Naționale din România, reprezentat prin Statul Major al Apărării și Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii, reprezentat prin Comandamentul Central al SUA privind statutul ofițerilor de legătură, semnat la Tampa, la 5 februarie 2021 și la București, la 11 martie 2021
7. HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Regiei Autonome „Registrul Auto Român” aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
8. HOTĂRÂRE privind modificarea datelor tehnice ale imobilului cu nr. MF 164282 și ale imobilului cu nr. MF 164280 cuprinse în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum și transmiterea unor imobile, reprezentând teren și construcții, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în administrarea Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor
9. HOTĂRÂRE privind suplimentarea pe anul 2021 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 708/2013 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii „Podul nou de la Cosmeşti, peste Siret, pe DN 24 km 7+620 (inclusiv varianta de drum nou de cca 5,6 km)”, precum și modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr.708/2013
10. HOTĂRÂRE privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila”, județele Brăila și Tulcea
11. HOTĂRÂRE privind modificarea și completarea art.2 din Hotărârea Guvernului nr. 838/2015 pentru aprobarea participării României la Studiul Internaţional privind Procesul de Predare-Învăţare, dezvoltat de OECD - TALIS 2018
12. HOTĂRÂRE pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 860/2004 privind recunoașterea calificării de medic veterinar şi reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar
13. HOTĂRÂRE privind numirea domnului Nemeș Gheorghe-Claudiu în funcția de subprefect al județului Alba
14. HOTĂRÂRE privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea Programului Național de Reformă 2021
2. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea pentru negocierea și semnarea Acordului de Țară Gazdă (Host Country Agreement) între Guvernul României și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, privind organizarea celei de-a 21-a ediții a Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor la București, în perioada 26 septembrie-14 octombrie 2022, respectiv aprobarea unor aspecte organizatorice, ce revin părții române
3. MEMORANDUM cu tema: Deblocarea sumei reținute de 10%, instituită conform art. 21 alin (7) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, asupra bugetului aprobat pentru Ministerul Tineretului și Sportului prin Legea bugetului de stat – Legea nr.15/2021 la capitolul bugetar 67.01 „Cultură, recreere și religie”, titlul 59 „alte cheltuieli” – alineat bugetar 59.20 „Sume destinate finanțării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat” în sumă de 9.500 mii lei credite de angajament și credite bugetare, precum și la capitolul bugetar 65.01 „Învățământ”, titlul 51 „transferuri între unități ale administrației publice”, în sumă de 2.495 mii lei credite de angajament și credite bugetare
V. INFORMĂRI
1. INFORMARE privind aprobarea aplicației depuse pentru a solicita suport financiar din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene în decontarea unor cheltuieli efectuate de România pentru limitarea efectelor pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2
VI. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCTE DE VEDERE ale Guvernului referitoare la 19 inițiative legislative