Guvernul României



Luni, 05 Aprilie

Conferință de presă susținută de premierul Florin Cîțu


Galerie foto

[Check against delivery]

 

Florin Cîţu: Bună ziua. Hristos a înviat, celor care sărbătoresc Sfintele Paști. Astăzi vreau să vă prezint mai multe date de interes pentru români. Este foarte important să înțelegem această perioadă prin care trecem, să înțelegem măsurile pe care le-am luat, dar, mai ales, cred că este foarte important să înțelegem ce avem de gând să facem și astăzi am să vă explic câteva dintre măsurle pe care le voi lua pentru a ne asigura că mergem în direcția corectă în perioada următoare. Am structurat prezentarea de astăzi astfel: voi vorbi puţin la început despre campania de vaccinare, puţin despre situaţia epidemiologică în acest moment – cerusem, din momentul în care am luat decizia, o analiză de la supermarketuri referitoare la ce se întâmplă cu traficul; pe mine mă interesează în timpul zilei fiecare oră şi voiam să văd puţin, şi poate de asta durează mai mult, o analiză care să ia în calcul şi contextul, pentru că suntem în perioada de Paşti şi, bineînţeles, ştim foarte bine că, în perioada sărbătorilor, de fiecare dată magazinele sunt mai aglomerate. De aceea poate că analiza durează mai mult, dar vom avea şi această analiză, ca să înţelegem puţin implicaţiile măsurilor pe care le-am luat în ultima perioadă. Astăzi voi anunţa constituirea unui comitet interministerial, prin decizia premierului, sub coordonarea premierului, care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României. Vom începe, de fapt acesta este primul jalon, primul milestone, prima bornă pe care o punem pentru a ne gândi la revenirea la normalitate şi am să vă explic la ce mă refer. În primul rând, referitor la campania de vaccinare, am spus şi săptămâna trecută, sunt două luni foarte importante pentru noi, luna aprilie şi luna mai. Pentru că, în aceste două luni, vom avea 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România şi sunt foarte importante, pentru că, la finalul lunii, mai ar însemna în cel mai pesimist scenariu să avem aproape, cu siguranţă cinci milioane vaccinate, şi vă spun de ce este important, şi, într-un scenariu mai optimist 6,3 milioane de persoane vaccinate. Cinci milioane de persoane vaccinate este o cifra importantă pentru noi, pentru că reprezintă aproape 35% din populaţia adultă care trebuie vaccinată şi este momentul, cred eu, important ca, la sfârşitul lunii mai, să vorbim de revenirea economiei. De aceea este foarte important ca toţi - şi aici fac un apel la toţi politicieni, la coaliţia de guvernare, la primarii aleşi, la consilierii locali, la preşedinţii de consilii judeţene - cu toţii să meargă şi să facă campanie sau să prezinte campania de vaccinare, pentru ca toţi românii să aibă informaţiile la zi în ceea ce priveşte campania de vaccinare.

Mai mult, este nevoie, și am spus-o și la întâlnirea cu cultele, și mi s-au dat asigurări, dar vreau să spun și aici public, este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. Este nevoie ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații, să poată să se vaccineze. M-am asigurat că avem dozele necesare pentru vaccin, dar, așa cum arată astăzi lucrurile, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la sfârșitul lunii iulie. Deci mergem mai repede decât ne-am programat, dar este important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Deci, dacă mergem să ne vaccinăm, și de aceea trebuie întâi să ne programăm pe platforma de programare, vom putea să vorbim de 10 milioane de persoane vaccinate. Avem dozele, deja sunt programate, și vom  putea vorbi de 10 milioane de persoane vaccinate la sfârșitul lunii iulie, ceea ce reprezintă 70% dintre persoanele adulte și putem să vorbim clar de o redeschidere a economiei aproape în totalitate. Deci am făcut tot ce este posibil, am devansat, am adus mai aproape aceste date. Ştiți bine că, în februarie, vorbeam de finalul lunii septembrie, avem acum dozele programate pentru finalul lunii iulie, dar trebuie să ne programăm, trebuie să mergem să ne vaccinăm. Voi mai explica puţin mai târziu despre campania vaccinare. Așa cum arată lucrurile acum ne arată că merg în direcția corectă. Chiar astăzi am vorbit cu CNCAV, rămâne ca, la mijlocul lunii aprilie, să putem să vaccinăm 100.000 de persoane pe zi. De aceea este nevoie din implicarea tuturor în această campanie de vaccinate. Din păcate, astăzi sunt înregistrate sau pe lista de așteptare în platforma de programare, 767.883 de persoane. Dintre acestea au fost notificate 442.000 de persoane și programate 64% dintre ele, 282.000. Deci este nevoie să ne înregistrăm de platformă, pentru că vom avea dozele de vaccin. Ca să trecem peste această perioadă, ca să revenim la normalitate, vaccinarea este singura soluție şi ne-am asigurat că vom avea doze de vaccin necesare.

Al doilea lucru, situația epidemiologică. Şi aici lucrurile s-au stabilizat. Am luat niște măsuri, după ce m-am consultat și cu primarii, cu preşedinţii de consilii judeţene, cu cultele religioase - şi ați văzut că se poate să sărbătorești Paștele şi în această perioadă. Am avut deja exemple de două culte care au reuşit să facă acest lucru. Sunt sigur că aşa va rămâne şi în perioada următoare. Aceste măsuri le-am luat după ce am discutat cu mai mulţi factori de decizie şi se vede că avem deja rezultate, în sensul că mă uit, de exemplu, la evoluţia zilnică a cazurilor şi dacă mă uit la o medie mobilă, avem un platou, care se menţine de aproape o săptămână. La fel, acelaşi lucru, dacă mă uit şi la evoluţia zilnică a procentelor cazurilor confirmate; pe Bucureşti avem iarăşi o stabilizare, chiar o scădere în ultimele zile; foarte important Ilfovul - și la Ilfov avem un platou, s-a atins un platou; Timişoara scade - deci judeţul Timiş scade, măsurile au avut şi acolo efect. Și în ceea ce priveşte gradul, incidenţa cumulată a cazurilor la nivel judeţean pe 14 zile la mia de locuitori, Bucureştiul a atins un maxim acum câteva zile şi de atunci scade uşor.

Vă spun aceste lucruri pentru a vă cere în continuare să aveţi răbdare. Măsurile pe care le-am luat funcţionează, dau rezultate şi, după cum vedeţi, ne uităm zilnic la date. Avem aceste rezultate, care arată clar că situaţia epidemiologică a ajuns la un platou, aşteptăm o îmbunătăţire, dar nu se poate îmbunătăţi situaţia fără să păstrăm ceea ce avem acum.

În acelaşi timp, accelerăm campania de vaccinare. Am spus din primul moment că doar aşa putem să rezolvăm. Și îmi pare bine că ieri aţi avut acea conferinţă de presă la Ministerul Sănătăţii, pentru că acele discuţii le-am avut şi eu cu medicii înainte de a lua decizia. Situaţia în spitale… este adevărat, a fost, este şi rămâne o presiune pe sistemul de sănătate în acest moment. Putem să ajutăm doar prin respectarea măsurilor şi prin vaccinare.

Şi, ultimul punct pe care vreau să-l prezint astăzi este acest comitet interministerial. E foarte bine că este nevoie şi am tot spus de la început că avem nevoie să arătăm românilor momentul în care vom reveni la normalitate. 1 iunie este primul pas pe care îl văd. Repet, nu înseamnă o deschidere sută la sută, dar este primul pas şi trebuie pregătit. De aceea avem acest comitet interministerial în care sunt implicate toate ministerele, pentru că toată economia trebuie să fie implicată şi trebuie să vedem cum o duce după 1 iunie.

Mâine o să am întâlnire cu Asociația HORA, să vedem ce soluții găsim, dar totul depinde - și acesta este și mesajul meu și mâine, și în fiecare zi - de cum merge campania de vaccinare. Dacă vrem să ne întoarcem la normalitate și am dat  această ţintă de 1 iunie - pentru că putem să ne vaccinăm până atunci cel puțin 5.000.000 de persoane - trebuie să ne vaccinăm. Este o condiție necesară pentru a putea trece mai departe. Trebuie să avem acest număr de persoane vaccinate. Nicio altă măsură nu ne ajută să redeschidem economia. Singura soluție este campania de vaccinare, să avem o campanie de vaccinare de succes. De aceea v-am spus din primul moment, lunile aprilie și mai sunt importante. Avem 8.000.000 de doze de vaccin, trebuie să beneficiem de acest lucru.

Acest comitet interministerial va include toate ministerele. Mă gândesc să includem ca invitați, nu ca membri, și asociații, și patronate; vom avea discuții cu ei. Avem timp să pregătim redeschiderea.  Am arătat clar că atunci când programezi, când ai discuții înainte, rezultatele sunt bune. S-a văzut cu sărbătoarea Paștelui până acum, se poate. Aţi văzut că şi în weekend nu mai avem aglomerări nici pe pârtii, nici în cluburi, lucrurile se rezolvă atunci când programezi.

Aveți încredere că vom trece peste această perioadă. Este același mesaj pe care îl transmite şi preşedintele Klaus Iohannis, îl transmit şi eu, ca premier, îl transmite întregul guvern: vaccinarea este singura soluţie. Pentru că sunteţi foarte mulți astăzi, o să iau câte o întrebare de la fiecare. Mulţumesc!

Reporter: Bună ziua! Cătălina Mănoiu, Realitatea Plus. Domnule premier, mai exact, de la 1 iunie, la ce măsuri de relaxare am putea să asistăm?

Florin Cîţu: Mai exact vom vedea după ce se va întruni acest comitet, dar eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare. Am încredere. Așa cum am spus, scenariul cu 5.000.000 este un scenariu pesimisto-realist. Pot fi 6,3 milioane de persoane vaccinate. Dar depinde foarte mult de discuțiile cu industriile respective. Începe sezonul de vară, aș vrea să avem o vacanță mult mai bună și mai sigură decât anul trecut și ne vom asigura, prin aceste măsuri pe care le vom lua și pe care sunt sigur că și cei care sunt în industria turismului, în special, le vor respecta anul acesta.

Reporter: O precizare la întrebarea colegei mele, dacă certificatul verde despre care vorbim la nivel european se va aplica intern și în România.

Florin Cîţu: Nu, în niciun caz. În România nu se va aplica certificatul verde. Românii vor merge în vacanță fără... De aceea, avem acest comitet interministerial, pentru a ne asigura că sunt reguli pe care le vom respecta, dar fără certificat verde.

Reporter: Şi, de asemenea, voiam să vă întreb despre testele de salivă, pentru că știm că în momentul de față, vorbea ministrul educaţiei despre aceste teste de salivă care ar urma să se aplice în școli, însă vedem că ministrul sănătății spune că în momentul de față nu este inclus în metodologia INSP și nu este un test atât de concludent. Dumneavoastră ce părere aveți?

Florin Cîţu: Eu sunt cel care a propus revenirea la școală după ce se face acest test. Teste non-invazive era propunerea mea. Am făcut această propunere după ce am discutat cu mai mulți specialiști, care mi-au spus foarte clar că nu există o diferență. Dar, e adevărat, problema în România este că încă nu sunt în metodologia INSP și aici cred că depinde de INSP să le includă în metodologie. Ele sunt folosite cam peste tot am văzut în lume.

Reporter: Am văzut ultima perioadă proteste destul de ample. Protestatarii au cerut oarecum ridicarea restricțiilor. Au stat aceste proteste la baza deciziei dumneavoastră de a începe să relaxați oarecum măsurile și cum vedeţi aceste proteste? Un mesaj pentru protestatari.

Florin Cîţu: În niciun caz. Și nu relaxăm măsurile. Am spus, pentru 1 iunie, că pregătim revenirea la normalitate. E vorba de întreaga economie, aici. Cum va arăta acea normalitate până vom avea 10 milioane, vom avea 15 milioane de persoane vaccinate, vom vedea atunci. Dar vreau să luăm această decizie așa cum am făcut și cu cultele religioase şi aţi văzut că s-a putut face acest lucru. Vom lua o decizie și pentru restul economiei. Măsurile pe care le-am luat în ultimele zile, nu o spun eu, o spun datele, au avut un impact pozitiv în ceea ce privește răspândirea virusului în România.

Reporter: Şi un mesaj pentru oamenii care protestează?

Florin Cîţu: Să respecte legislația în vigoare.

Reporter: Care este rata de imunizare acum, la nivel național și dacă pe viitor sau deja ați început să luați în calcul rata de imunizare naturală a celor care au făcut deja boala, în vederea noilor măsuri?

Florin Cîţu: Se ia calcul de fiecare dată. Cei care au avut boala știu foarte bine, și îi avem în calcul, ei trebuie să aștepte o perioadă până se pot vaccina. Dar mergem pe aceste jaloane: cinci milioane înseamnă 35%, așa am văzut și în alte țări, treptat s-au ridicat acele măsuri și cred că cel mai bine mergem 35, 70 şi apoi 100%.

Reporter: Domnule premier, în cât timp putem vedea programele-pilot care se desfășoară în acest moment în Occident? Vorbesc de concertele pe baza certificatului de vaccinare, testelor PCR sau testelor rapide la intrare la acest evenimente?

Florin Cîţu: Dumneavoastră vorbiţi de un singur program-pilot în Occident.

Reporter: Marea Britanie a anunțat astăzi că va desfășura mai multe.

Florin Cîţu: Tocmai v-am dat o dată, 1 iunie. V-am dat o dată după care putem discuta de mai multe lucruri, dar până atunci pregătim. Suntem încă într-o perioadă dificilă. Am zis că avem aprilie şi mai luni în care trebuie să ne vaccinăm, în acelaşi timp trebuie să menținem şi situaţia din sănătate stabilă. 1 iunie este data jalon, acel milestone pentru noi, în care ne gândim să venim cu anumite măsuri, care să ne ducă către normalitate.

Reporter: Aţi spus mai devreme că certificatul verde nu se va aplica la intern în România, precizând că vom putea călători. Însă, se poate aplica la nivel de evenimente o linie prin care să existe o serie de criterii, dacă ai vaccin, dacă ai test COVID negativ, să se poată participa la evenimente din mediul privat? De exemplu festivaluri, nunți, spectacole, meciuri de fotbal şi aşa mai departe. Există posibilitatea ca în mediul privat să se bage astfel de condiții cu aprobarea guvernului?

Florin Cîţu: Acesta este rolul comitetului interministerial, de a pregăti toate aceste reguli pentru a reveni la normalitate, să vedem cum revenim la normalitate după această perioadă de vaccinare şi vom vedea care vor fi regulile. Le vom agrea cu operatorii economici şi apoi cu toții le vom respecta.

Reporter: Deci nu este exclus ca aceste posibilități să fie introduse şi la noi, având în vedere că inclusiv Adina Vălean a spus că poate fi introdusă în fiecare ţară.

Florin Cîţu: Fiecare ţară îşi va alege propriile metode de a redeschide economia.

Reporter: Domnule prim-ministru, rețelele de magazine vă propun să ţineţi magazinele deschise până la ora 19:00 sau chiar până la ora 20:00, tocmai pentru că în week-end apare aglomerație, vin şi sărbătorile şi se aglomerează. În acest context, vă întreb: veţi modifica această oră?

Florin Cîţu: Am discuţii permanente cu rețelele de magazine, am discutat şi înainte de a lua această decizie. Nu a fost discutată ora, ni s-a cerut doar puţin timp pentru a pregăti, dar nu am discutat despre oră. Ora 18:00, au spus, asta este decizia, o înţelegem. Noi am cerut de la magazine respectarea unor anumite norme în interior, câte persoane intră ș.a.m.d. Am o discuţie permanentă cu retailerii, am avut şi anul trecut în perioada de pandemie, am avut şi în perioada de stare de urgenţă, şi discut cu ei în fiecare zi. Ei înțeleg foarte bine situaţia prin care trece România şi au fost alături de noi şi anul trecut, când am trecut prin starea de urgenţă (...) Deci discutăm cu ei. În acest moment lucrurile rămân aşa cum sunt pentru că dau rezultate.

Reporter: Echipa ”Observator” a prezentat în ultimele aproximativ două săptămâni situaţia de la spitalul din Timișoara, acolo unde în secția de mari arși, anul acesta, au murit deja opt persoane internate pe secția de mari arși din cauza infecțiilor nosocomiale. Până în acest moment, ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, nu a trimis corpul de control, încă așteaptă niște date de acolo. Întrebarea este dacă aţi avut vreo discuţie cu Vlad Voiculescu pe această temă şi dacă aveţi vreun proiect prin care, totuşi, aceste infecții nosocomiale şi această problemă care există în România deja de câțiva ani, cel puţin știută de noi, va fi rezolvată.

Florin Cîţu: Avem un proiect. Proiectul este: spitale noi. Este singura soluție de a scăpa de aceste infecții. Şi, de aceea, în PNRR sunt incluse 2,5 miliarde de euro pentru construirea de spitale noi. Vom avea şi pe efort bugetar construcția de spitale noi. Avem şi cele trei spitale regionale. Deci este singura soluție de a scăpa de aceste infecții nosocomiale.

Reporter: Punctual, pe situaţia de la Timișoara...

Florin Cîţu: La Timișoara, am discutat cu domnul ministru. A spus că va trimite corpul de control la un moment dat. Dar este decizia la domnia sa.

Reporter: Există varianta să trimiteți dumneavoastră corpul de control la Timișoara?

Florin Cîţu: Vă mulţumesc!

Reporter: Având în vedere că un procent semnificativ din afacerile din HoReCa s-au închis de tot şi Grecia investește în săptămânile următoare peste 330 de milioane de euro, pentru a-i ajuta pe cei care şi-au închis afacerile cu totul să le redeschidă pentru a relansa turismul, aveţi pregătit un ajutor în afară de cel pe care l-aţi oferit până acum pentru afacerile care s-au închis sau cei care au dat faliment între timp?

Florin Cîţu: O să am discuţii, v-am spus, cu HORA mâine. Până acum, au fost mai multe măsuri în România care au ajutat: legea kurzarbeit este în vigoare, șomajul tehnic este în vigoare, industria a fost scutită de plata impozitului specific din nou, pentru încă trei luni de zile - deja se face un an şi ceva de când a fost scutită de impozitul specific. Dar, bineînţeles, vom discuta şi despre alte măsuri. În PNRR, sunt incluse fonduri şi pentru sectorul privat de care pot beneficia şi cei din domeniul HoReCa.

Reporter: Domnule premier, vă rog spuneți-ne concret ce fel de studii de la specialiști aţi avut pe masă, atunci când aţi decis că închiderea magazinelor la ora 18:00 este o măsură prin care se va preveni răspândirea coronavirusului? Aţi văzut cozile din ultimele zile uriașe care s-au format?

Florin Cîţu: Am văzut situaţia economiei din România dacă nu făceam nimic. Am văzut cum evoluția infecțiilor a crescut sau a persoanelor infectate, sau răspândirea coronavirusului a crescut de la două mii de persoane pe zi, trei mii, la șase mii în doar câteva zile. Studiile specialiștilor ne spun că mobilitatea este factorul prin care se răspândește cel mai mult virusul, iar prima dintre măsurile pe care le-a luat cam toate ţările din UE a fost aceea de a reduce orele în spațiul public, pentru a merge la magazine ş.a.m.d. În acelaşi timp, vedem că după ce am luat această măsură avem un platou, chiar o scădere a ratei de pozitivare a persoanelor cu COVID. Asta înseamnă că ceva impact au avut aceste măsuri. În acelaşi timp, referitor la cozi, am cerut şi aștept această analiză să vedem cât este datorat faptului că suntem într-o perioadă de sărbători, şi se întâmplă acest lucru indiferent de oră, şi cât este datorat măsurilor. Vom aștepta, vom avea analize, vom reveni cu ele public bineînţeles.

Reporter: Domnule premier, înainte de pandemie, restaurantele, dar şi alte unități HoReCa funcționau într-un regim clar, distinct, aveam două zone distincte, una pentru fumători, una pentru nefumători. În condiţiile în care evoluția epidemiologică va permite, cu măsurile de relaxare de la data de 1 iunie, este posibil ca aceste restaurante, unități HoReCa să funcționeze cu acelaşi regim de unități, de zone distincte pentru persoanele vaccinate sau care şi-au făcut testele şi pentru persoanele care nu sunt vaccinate?

Florin Cîţu: Sunt gata să ascult soluțiile şi din partea HoReCa. Ne vedem cu ei, vom discuta. Ăsta este rolul acestui comitet, de a pune pe masă mai multe soluții şi vom vedea....

Reporter: Am înțeles că aţi discutat vineri, de aceea vă întrebam.

Florin Cîţu: Nu s-a discutat. Vineri am avut discuția şi va fi un comitet interministerial, care va lua o decizie la final. Vom vedea cum vor funcționa. Industria HoReCa funcționează în interiorul economiei, trebuie să luăm o decizie pentru ca toată economia să funcționeze. Vom vedea care vor fi concluziile acestui comitet cât mai rapid.

Reporter: Revin puţin la problema evenimentelor private, mă refer la evenimentele de familie: oamenii au amânat evenimentele pentru anul acesta, le amână şi pentru 2022? Aş vrea să le spuneți clar, să le mai programeze în această vară sau să le lase pentru anul următor?

Florin Cîţu: Am anunțat astăzi că, după 1 iunie, vorbim de revenirea la normalitate. Bineînţeles că este un prim pas, vom avea în acel moment doar 35% din populație vaccinată, nu putem să revenim la situaţia dinainte de pandemie. Dar va fi un prim pas. Aşa cum ne gândim la soluții pentru industria HoReCa sau pentru restul economiei, bineînţeles că ne gândim şi pentru aceste evenimente private şi suntem gata să ascultăm soluțiile, cum putem să le deschidem, dar le vom deschide doar atunci în momentul în care ne asigurăm că aceste evenimente vor păstra anumite reguli, exact cum vorbim şi de HoReCa, cum vorbim şi de evenimentele de concerte, ş.a.m.d. Sunt de acord să discutăm cu toată lumea să vedem cum mergem mai departe după 1 iunie. De aceea, avem două luni de zile în care să ne pregătim şi sunt sigur că vom găsi soluția pentru toţi operatorii economici din economie indiferent dacă sunt PFA, privați sau mai mari.

Reporter: Domnule premier, am o întrebare, spuneați că în acest comitet interministerial vor intra toate ministerele. Aș vrea să știu cum este organizarea lui, ședință, și cine îl va conduce?

Florin Cîțu: Este în coordonarea premierului.

Reporter: Și cum se va întâlni? Vor fi ședințe săptămânale? Cum se va proceda? Cum ați gândit?

Florin Cîțu: Să ştiţi că nu este prima oară când se întâmplă acest lucru.

Reporter: Sunt convinsă.

Florin Cîțu: Comitete interministeriale sau deciziile pe care le-am luat până acum le-am luat în urma unor consultări. Bineînțeles, că acolo e de foarte simplu: fiecare minister va trebui să aibă la rândul său discuții pe sectorul respectiv, să vadă care sunt nevoile în sectorul respectiv, să discute cu asociațiile din sectorul respectiv și apoi va aduce aceste soluții în comitetul interministerial, unde le vom discuta. Pentru că putem să avem o soluție din sectorul HoReCa, să spunem...

Reporter: Dar nu puteau fi discutate în cadrul ședinței?

Florin Cîțu: O secundă, îmi dați voie! De exemplu, Ministerul Economiei are o discuție cu sectorul HoReCa și vine cu anumite măsuri. Dar, în comitetul interministerial vom avea acolo și Ministerul de Interne, va fi și Ministerul Sănătății, vom avea, poate, şi patronate, și asociații, și fiecare va veni cu completări. Mulțumesc.