Guvernul României



Miercuri, 19 Februarie

Guvernul României susţine reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit, măsuri care vor fi discutate, în aprilie, cu delegaţia finanţatorilor internaţionali, în cadrul vizitei pe care aceasta o va efectua în România


Guvernul României susţine pachetul de măsuri de relaxare fiscală şi dezvoltare economică, incluzând reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit. Măsurile vor fi discutate cu delegaţia finanţatorilor internaţionali, în cadrul vizitei pe care aceasta o va efectua în România în luna aprilie

Guvernul României susţine pachetul de măsuri de relaxare fiscală şi dezvoltare economică anunţate la începutul acestei luni, care include reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit. Toate aceste măsuri vor fi discutate cu reprezentanţii Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, în cadrul vizitei în România care va avea loc în luna aprilie.
După cum a fost anunţat încă de la recenta vizită a delegaţiei finanţatorilor internaţionali, de către vicepremierul Daniel Chiţoiu (care a condus discuţiile cu reprezentanţii FMI, BM si CE, alături de ministrul Liviu Voinea), măsurile de relaxare fiscală şi dezvoltare economică urmează a fi discutate cu aceste instituţii în aprilie, pe baza unui studiu care se face cu Banca Mondială.
Guvernul României este dedicat îndeplinirii angajamentelor asumate în cadrul programului de guvernare, care prevede măsuri de relaxare fiscală. Guvernul României susţine aplicarea acestora, cu respectarea tuturor obligaţiilor luate în cadrul Uniunii Europene, precum şi în relaţia cu partenerii internaţionali ai României