Guvernul României



Miercuri, 13 Aprilie

Întâmpinarea de către premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prim-ministrului Regatului Belgiei, Alexander De Croo


COMUNICAT DE PRESĂ

 

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo.

Cei doi premieri au analizat, în cadrul unui mic dejun de lucru, situația de securitate din regiune și impactul generat de agresiunea militară rusă din Ucraina.

Premierul român a evidențiat solidaritatea statelor membre UE și la nivelul aliaților NATO, subliniind nevoia de a întări Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice. În acest sens, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis mulțumiri omologului belgian pentru decizia de a contribui cu trupe la întărirea apărării aliate în România, ceea ce transmite dovada clară a solidarității între aliați.

Șeful Executivului român a menționat efortul autorităților române, alături de societatea civilă, de a gestiona fluxul celor peste 700.000 de refugiați din Ucraina, un exemplu de gestionare a unei situații complexe, la granițele externe ale Uniunii Europene.

“Am demonstrat că acționăm responsabil în protejarea frontierelor externe ale UE și în gestionarea unor fluxuri mari de refugiați. Românii au arătat solidaritate, empatie și determinare în sprijinirea cetățenilor ucraineni afectați de război”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă. Acesta a subliniat preocupările Republicii Moldova și necesitatea unui sprijin financiar european susținut, care să permită gestionarea crizei refugiaților ucraineni precum și a efectelor economice generate de conflictul din regiune.

Din perspectivă europeană, nevoia de a consolida independența energetică și de a gestiona impactul economic generat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei va necesita întărirea cooperării între statele membre, pentru a proteja cetățenii și mediul de afaceri. În context, cei doi premieri au agreat avansarea cooperării bilaterale în sectorul energetic, cu accent pe nuclear și regenerabile. Aceste obiective se adaugă celui de cooperare româno-belgiană în domeniul microelectronicii.

Premierii român și belgian au apreciat solidaritatea europeană și rolul UE in găsirea de soluții pentru ieșirea din criză.  Premierul Ciucă a reamintit obiectivul României de a adera la Schengen, ca formă de cooperarea europeană aprofundată.

În cadrul dialogului, a fost apreciat rolul important al comunității de români din Belgia, precum și cel al întreprinzătorilor belgieni din România.

 

***

 

Galerie foto