Guvernul României



Joi, 24 Nov

Participarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la evenimentul de deschidere a Conferinței naționale „Comunismul românesc”


Galerie foto

 

Alocuţiunea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la deschiderea Conferinței naționale "Comunismul românesc"

[Check against delivery]

 

Nicolae-Ionel Cucă: Doamnelor și domnilor directori, doamnelor și domnilor profesori, cercetători științifici, istorici, distinși invitați, bună dimineața! Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la lucrările celei de-a unsprezecea Conferințe naționale "Comunismul românesc", o activitate pe care o apreciez, o urmăresc și pe care o susțin. De la bun început vreau să fac o precizare: prezența mea în cadrul acestui eveniment reflectă două calități oficiale; pe de o parte, mă aflu alături de dumneavoastră în calitate de prim-ministru al Guvernului României, un stat european care a trecut prin tranziția de la regimul totalitar comunist la regimul democratic de tip occidental, care este pregătit acum pentru a fi parte integrantă din marea familie a democrațiilor occidentale. Mesajul pe care trebuie să-l ducem mai departe este că instituțiile statului român sunt instituții democratice, ancorate ferm în parcursul european și transatlantic al României, singurul drum către pacea socială și bunăstarea economică. Pe de altă parte, mă aflu alături de dumneavoastră în calitate de președinte al Partidului Național Liberal, singurul partid istoric care a reușit să coreleze trei dimensiuni esențiale: a supraviețuit ororilor regimurilor totalitare din România, în special ororilor regimului comunist, care a distrus elita politică, economică și intelectuală care a fondat România Mare; s-a reînființat imediat după căderea regimului comunist, în zorii democrației postdecembriste și, cel mai important, s-a dezvoltat și s-a consolidat pe parcursul ultimelor trei decenii, prin participarea constantă la guvernarea țării. Viziunea liberală este opusul viziunii totalitare asupra societății.
Între democrația liberală și totalitarism este o diferență de esență. În schimb, între liberalism și democrație există o legătură indisolubilă, iar viziunea pe care o propune democrația de tip liberal coincide cu viziunea strategică a apartenenței noastre la spațiul european și transatlantic. Mesajul pe care trebuie să îl ducem mai departe este că istoria nu poate fi uitată. Istoria este parte din identitatea noastră și istoria ne învață ce trebuie să facem pentru a păstra libertatea ființei umane ca fundament al existenței noastre în cadrul unei societăți democratice și a unui stat european.
Doamnelor și domnilor, comunismul a venit în România prin violență, odată cu tancurile sovietice. A fost un regim fără fundament în cadrul structurii sociale, care nu avea nimic în comun cu structura culturii tradiționale și cu aspirațiile societății românești. Regimul comunist a fost un implant sovietic străin societății românești. Comunismul a fost impus și plasat ca o expresie a ocupației sovietice până în anul 1958, ulterior, ca marcă a dominației URSS asupra societății românești. Ca orice regim totalitar, bazat pe o ideologie care se fundamentează pe un conflict esențial imaginar, regimul comunist din România a fost un regim criminal, a urmărit disoluția și uniformizarea în mediocritate a comunităților tradiționale românești, a aplatizat societatea, a lăsat-o fără elită și intelectualitate. Practic, elita politică, economică și intelectuală a națiunii a fost desființată și mutată în închisori politice, deportată în Bărăgan și în lagăre de muncă. Elita societății a fost exterminată prin execuții sumare decise de odioasele tribunale ale poporului sau prin deportări directe în Siberia. Timp de 44 de ani, comunismul a distrus în mod sistematic fibra neamului românesc, a încercat să distrugă credința strămoșească, a limitat și dirijat elitele nou create, a construit regimuri represive succesive și dictaturi uni-personale.
Trebuie repetat cu putere și convingere, ca să audă și să înțeleagă întreaga societate românească: regimul comunist din România a fost un regim criminal, pentru că a urmărit să distrugă libertatea și demnitatea unei națiuni prin opresiune, suspiciune și violență. Regimul comunist din România a fost un călău și poporul român a fost victima sa. Să nu uităm acest lucru niciodată. În aceeași măsură, ca toate celelalte regimuri totalitare, regimul comunist a condus la distrugerea morală și politică a națiunii. De fiecare dată când voi avea ocazia, voi spune răspicat toate aceste adevăruri, așa cum am făcut recent, la Sighet, la Memorialul Durerii și la Troița Brătienilor, în Cimitirul Săracilor și la comemorarea a 35 de ani de la revoltele de la Brașov, în Parlament. Există riscul ca urmele și memoria comunismului din România să se estompeze. Efectele ar fi dezastruoase. Uitarea răului face ca răul să triumfe din nou. Trebuie să fim atenți să nu permitem nașterea și dezvoltarea germenilor unor noi regimuri autoritare sau totalitare în chiar sânul democrației occidentale pe care dorim să o consolidăm. De aceea, prin astfel de activități ca cele pe care le organizați dumneavoastră, prin astfel de discursuri asumate la nivel oficial și prin acțiuni concrete de consolidare a democrației trebuie să arătăm de unde vine pericolul într-o societate și să luptăm cu toată forța noastră împotriva oricăror forme de politică iliberală, populistă, revizionistă sau național extremistă.
Doamnelor și domnilor,
Trebuie să ţinem vie memoria perioadei regimului comunist din România. Este parte din istoria noastră contemporană, pe care o împărtășim cu toții, atât cei care s-au născut și au trăit în acel regim, cât şi cei care s-au născut în libertate și nu au cunoscut niciodată ororile unui asemenea regim opresiv și distructiv. Asumarea trecutului recent și promovarea educației civice se regăsesc în inițiativele derulate la nivel național, precum: Muzeul Ororilor Comunismului în România, Memorialul Închisoarea Tăcerii și Centrul Educațional privind Comunismul din România de la Râmnicu Sărat, proiect inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989, care urmează a fi construit la Timișoara.
 Toate acestea vor fi muzee care vor onora memoria victimelor comunismului și vor reprezenta o mărturie a luptei poporului român pentru libertate. Am primit, de asemenea, cu bucurie și onoare, invitația de a participa la construirea Muzeului Victimelor Comunismului în Washington DC, la a cărui finanțare va contribui și România. Va fi o bună ocazie de a omagia, peste Ocean, memoria celor care au luptat până la capăt împotriva unui regim dictatorial și criminal.
Doamnelor și domnilor,
Cea mai bună apărare împotriva oricărei forme de autoritarism este să consolidăm democrația constituțională în cadrul unei societăți democratice europene. Consolidarea democrației este cea mai importantă moștenire pe care o datorăm tuturor celor care au avut curajul să se revolte împotriva unei puteri totalitare absolute. În calitate de prim-ministru al României, m-am angajat să reafirm acțiunea executivului pe care îl conduc, pentru apărarea și promovarea democrației, a drepturilor și libertăților fundamentale, a statului de drept, în paralel cu susținerea fără echivoc a luptei împotriva tendințelor și curentelor extremiste, revizioniste și xenofobe, care otrăvesc societatea. Voi susține, în continuare, proiectele dedicate onorării memoriei victimelor totalitarismelor, dar și educația în spiritul adevărului și al valorilor fundamentale. Vă mulțumesc și vă doresc succes în continuare la lucrările pe care le veți avea în cadrul acestei conferințe și, totodată, doresc să le mulțumesc organizatorilor pentru implicare și pentru tenacitatea de a asigura coerență acestui tip de conferințe. O zi bună!