Actualitate

Marți, 19 Ianuarie

Conferință de presă susținută de președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță - 19 ianuarie

Galerie foto

Conferință de presă susținută de președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, vicepreședinte CNCAV Andrei Baciu, medicul Florentina Furtunescu, din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, și doctorul Călin Alexandru, Departamentul pentru Situații de Urgență

[Check against delivery]

Valeriu Gheorghiţă: Aș începe prin a prezenta numărul de doze care au fost recepționate până la acest moment în România. Sunt în total 595.979 de doze, recalculate după ce a fost crescut numărul de doze per flacon la compania BioNTech-Pfizer, de la cinci la șase doze. Au fost distribuite până la acest moment circa 331.097 de doze. În stoc se regăsesc 268.882 de doze, la care se adaugă 14.000 de doze de la compania Moderna.

După cum știm, prima etapă a campaniei de vaccinare a început la data de 27 decembrie 2020, cu cele zece unități medicale destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19. La acest moment, pe data de 19 ianuarie 2021, sunt vaccinate 196.734 de persoane din etapa întâi, ceea ce reprezintă 75% din numărul persoanelor eligibile din prima etapă, la care mai sunt programate deja 27.577 de persoane până la data de 31 ianuarie, ceea ce înseamnă un procent estimat de circa 89% dintre persoanele eligibile din etapa întâi care ar putea fi vaccinate.

În ceea ce privește etapa a doua de vaccinare, după cum știm, a început pe data de 15 ianuarie, cu vaccinarea personalului și a beneficiarilor din centrele medico-sociale și centrele rezidențiale. În data de 18 ianuarie la ora 17:00 erau vaccinate 7.694 de persoane din centrele medico-sociale din 34 de județe. La acest moment avem active 659 de centre de vaccinare, totalizând 933 de cabinete de vaccinare, de puncte de vaccinare. Pentru etapa a doua, strict pentru etapa a doua, avem 299 de centre, totalizând 487 de fluxuri de vaccinare sau puncte de vaccinare. Restul centrelor continuă activitatea pentru finalizarea etapei unu de vaccinare.

De asemenea, platforma de programare a fost pusă în producție începând cu data de 15 ianuarie pentru beneficiarii etapei a doua de vaccinare, conform Strategiei Naționale de Vaccinare. Avem persoanele vulnerabile, persoane cu vârstă peste 65 de ani, iar pentru această categorie există există cinci modalități diferite de programare, fie individual, pe platformă, prin intermediul aparținătorilor, care pot să adauge până la nouă persoane ca beneficiari ai vaccinării. De asemenea, prin intermediul Direcției de Asistență Socială din primărie, prin intermediul medicului de familie sau prin serviciul de call center. Persoanele care au vârsta sub 65 de ani și se cunosc în evidență cu boli cronice care au fost incluse în categoria persoanelor și a bolilor cronice, respectiv eligibile pentru etapa a doua a strategiei de vaccinare, se pot programa, de asemenea, prin mai multe modalități. Fie individual, prin aparținători sau prin intermediul Direcțiilor de Asistență Socială din primărie; în aceste trei situații este nevoie de interogarea bazei de date a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru a se valida că într-adevăr respectiva persoană este în evidență cu o boală cronică. Au fost situații în care persoanele nu se regăseau în baza de date a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din acest punct de vedere există două alternative: programarea se poate face prin medicul de familie sau medicul curant care validează direct acea persoană ca fiind în evidență cu boală cronică, fără să mai fie nevoie de interogarea bazei de date a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sau prin serviciul de call center se efectuează programarea, iar persoana respectivă se va prezenta la centrul de vaccinare cu un document medical pe care îl are în evidență, o scrisoare medicală sau un bilet de externare din spital. După cum știm, avem un serviciu de call center cu un număr unic 021.414.44.25, care în momentul de față asigură programarea și întrebările legate de modalitatea de programare a persoanelor care doresc să se vaccineze. La acest moment, vorbim de circa 400 de operatori la nivel național care preiau apelurile telefonice.

În ceea ce privește personalul care deservește activități esențiale, din infrastructura critică a statului, modalitatea de programare se face prin intermediul angajatorului. Angajatorul își stabilește și se înregistrează pe pagina web a platformei de programare, ulterior încarcă lista cu personalul și se poate face încărcarea listei în, practic, lista cu mai multe persoane și nu individual. Și din acest punct de vedere, angajatorul poate finaliza programarea individuală a persoanei sau fiecare persoană individual se poate regăsi - prin căutarea CNP-ului, își introduce numărul de telefon și ulterior finalizează programarea în centrul de vaccinare și ziua în care dorește să meargă spre vaccinare.

La acest moment, din data de 15 ianuarie sunt programate 340.573 de persoane până astăzi la ora 10:00. Prin intermediul serviciului de call center au fost programate circa 16% dintre aceste persoane, reprezentând 52.938 de persoane, prin intermediul medicului de familie sau medicului curant, circa 12% dintre aceste persoane, reprezentând 41.463 de persoane, individual sau prin aparținători, 44% dintre persoane aproximativ, reprezentând 148.056 de persoane și prin intermediul angajatorilor, 28% dintre persoane, reprezentând aproximativ 98.116 persoane.

În ceea ce privește categoriile persoanelor programate, 23% sunt persoane în evidență cu boli cronice, cu vârsta sub 65 de ani, persoanele cu vârstă peste 65 de ani reprezintă aproximativ 51% dintre numărul total al persoanelor programate, ceea ce înseamnă în valoarea absolută 172.997 de persoane, iar în ceea ce privește personalul care deservește activități esențiale, vorbim de aproximativ 26%, ceea ce, din punctul nostru de vedere, este un procent optim de aproximativ 75% personal la risc, persoane vulnerabile, respectiv 25% persoane care deservesc activități esențiale.

În ceea ce privește bilanțul persoanelor vaccinate până la acest moment, în cursul zilei de ieri, după cum știm, în ultimele 24 de ore, la ora 17:00, când se face raportarea, au fost vaccinate 30.237 de persoane, dintre care 29.162 de persoane erau vaccinate cu prima doză şi 1.075 de persoane erau vaccinate cu doza de rapel. Numărul total de doze administrate de la data de 27 decembrie este 235.239, dintre care sunt 233.288 de persoane vaccinate cu prima doză, respectiv 1.951 persoane vaccinate cu doza unu și doza de rapel.

Pot să vă spun, pentru situaţia de astăzi: la ora 13:30 erau deja vaccinate 20.303 persoane cu prima doză și circa 548 de persoane care își efectuau doza de rapel. Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare și, ulterior, reacții adverse înregistrate la platforma Agenției Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale din România au fost de 809 reacții comune şi minore şi nu s-au înregistrat reacții adverse severe la numărul de persoane pe care noi l-am vaccinat până la acest moment. Ceea ce pot să vă spun, că nu suntem cu siguranță primii din Europa, dar nu suntem nici ultimii şi ceea ce pe noi ne interesează în continuare este să creștem accesul persoanelor la vaccinare. Intenţionăm să deschidem mai multe centre de vaccinare progresiv şi în concordanță cu numărul de doze care vor fi livrate în România, aşa încât să asigurăm oricărei persoane care se vaccinează, atât prima doză, cât şi rapelul. Dacă dumneavoastră aveți întrebări, aş vrea să stabilim de la început modalitatea. Fiecare dintre dumneavoastră va adresa două întrebări şi în funcţie de timpul pe care îl avem la dispoziție vom mai lua şi alte întrebări punctuale pe care dumneavoastră le considerați importante. Vă mulțumesc!

Reporter: O întrebare legată de vaccinare şi de decizia CNSU de ieri. Înțelegem că la zece zile după cea de-a doua doză, cei care sunt în această situaţie nu mai trebuie să stea în izolare, carantină, când intră în România, indiferent de unde vin şi întrebarea este, de exemplu, pentru primăvară-vară, când oamenii încep să-şi programeze deja concediile, în cazul familiilor cu copii, știm că nu se vaccinează copiii sub 16 sau sub 18 ani, în funcţie de vaccin, cum se va aplica această facilitate? De exemplu, copilul care e nevaccinat, dacă pleacă cu părinții vaccinați în străinătate şi se întoarce, va sta în izolare sau în carantină sau va beneficia de aceleași facilități pe care le au părinții? 

Valeriu Gheorghiţă: Este o întrebare foarte bună. Dacă îmi permiteti, aş dori să o rog pe doamna profesor Florentina Furtunescu, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, să vă răspundă la această întrebare, având în vedere că am avut chiar o discuţie pe această temă înainte de conferinţă.

Florentina Furtunescu: Mulţumesc. Această întrebare are un răspuns care variază în funcţie de situaţia epidemiologică din ţările unde călătoresc familiile cu copii. În orice caz, dacă, să spunem, o familie călătoreşte cu un copil într-o ţară cu incidență ridicată a COVID-19, la întoarcerea în România, copilul prezintă riscul de a răspândi boala. El este un vector, de aceea el trebuie ţinut în carantină timp de zece zile şi unul dintre părinţi trebuie să stea cu copilul. Acestea sunt, să spunem, implicaţiile de natură populaţională ale călătoriei.

Reporter: Şi o întrebare de follow up. Aș vrea, în măsura în care știți, poate domnul Baciu poate să ne lămurească pe partea informațiilor care au venit la nivelul Guvernului. La nivel european se discută o decizie comună în acest sens, astfel încât regula pe care, de exemplu, a stabilit-o aseară România, să fie general valabilă pentru toate țările Uniunii Europene? Aceasta, cu cei care au două doze de vaccin, să nu mai stea în izolare sau carantină în momentul în care merg dintr-o ţară UE în altă țară UE și se întorc?

Andrei Baciu: Atât cu privire la acest subiect, cât şi la alte subiecte de interes asupra tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene, au fost ample discuții și analize. Aţi văzut că au fost şi poziții publice ale principalilor lideri europeni cu privire la acest aspect. Încă nu s-a nicio decizie, așteptăm să vedem cum evoluează aceste analize la nivel european.

Reporter: O singură clarificare: Deci, dacă pleacă doar părinții sau adulții vaccinați, acolo nu mai contează dacă pleacă într-o țară verde, galbenă, roșie, cât timp sunt vaccinați, la întoarcere nu mai intră, sau când vin din străinătate, nu știu, români din diaspora.  Doar situația în care își iau copiii cu ei.

Florentina Furtunescu: Doar situaţia în care există persoane nevaccinate. În cazul copiilor știm că deocamdată ei nu sunt vaccinați.

Valeriu Gheorghiţă: E obligatoriu să vorbim de administrarea celor două doze şi să avem cel puțin 10 zile de la administrarea celei de-a doua doze.

Reporter: Bună ziua! În continuare, vedem că sunt probleme cu platforma de înscriere și oamenii spun că se înscriu greu. Dumneavoastră, dle Gheorghiţă, aţi spus de mai multe ori că vă doriți ca această platformă să fie mai prietenoasă. Înseamnă asta că vor fi schimbări? Și dacă da, ce fel de schimbări și când?

Valeriu Gheorghiţă: Încercăm să facem această platformă ușor de folosit pentru fiecare persoană în parte, indiferent de nivelul de expertiză pe care îl avem din punct de vedere al abilităților informatice, însă pot să vă spun că numărul persoanelor care sunt deja programate la acest moment, practic, în 72 de ore, confirmă că nu este neapărat chiar atât de complicat să efectuăm această programare; există multiple variante prin care persoana respectivă se poate programa. Ceea ce aș putea să vă spun, din discuțiile pe care le-am avut cu colegii din Serviciul de Telecomunicații Speciale, care administrează această platformă de programare, este foarte dificil, în momentul în care platforma este în producție, să intervii cu foarte multe modificări și vom anunța din timp aceste perioade de mentenanță, în care, probabil, ele se pot face pe parcursul nopții, încât să nu impactăm procesul de programare al persoanelor respective. Dar, într-adevăr, au fost aceste mici sincope în ceea ce privește programarea. Pot să vă spun că acest tip de disfuncționalități există înregistrate în mai multe ţări, inclusiv în Germania, inclusiv în alte țări europene. Practic, noi încercăm din mers să corectăm și ne preocupă în mod deosebit sesizările pe care fiecare persoană le are. Încercăm să culegem toate aceste sesizări și să le transformăm în cerințe operaționale, astfel încât platforma să fie realmente utilă pentru fiecare persoană în parte, pentru că această platformă probabil că în viitor nu se va limita doar la vaccinarea împotriva COVID-19, ea cred că poate să fie utilizată, de pildă, după modelul german. Este o modalitate prin care se utilizează această platformă în programul național de vaccinare, indiferent de ce tip de vaccin vom vorbi. Dar este o situație care evident că nu este decisă la acest moment, dar ar fi păcat să pierdem atâta muncă și expertiza colegilor noștri. Trebuie să valorificăm mai departe această platformă informatică.

Reporter: Obiectivul României este să vaccineze 10,7 milioane de oameni. Având în vedere ritmul în care se face vaccinarea și ritmul în care primim dozele de vaccin, când preconizați că se va întâmpla acest lucru? În cât timp?

Valeriu Gheorghiță: Până la finalul lunii septembrie, vom reuși să acoperim acest număr de persoane vaccinate, în măsura în care acele persoane doresc să fie vaccinate. Pot să vă spun că România are contractate suficiente doze și, de asemenea, începând cu cel de-al doilea trimestru al acestui an, numărul dozelor livrate către România va fi semnificativ mai crescut, ceea ce ne va permite o accelerare a ritmului de vaccinare, astfel încât să asigurăm în timp util accesul fiecărei persoane la vaccinare.

Andrei Baciu: Aș mai dori să mai fac eu o completare aici. În momentul de față, România are contractate, până în luna septembrie, suficiente doze pentru a vaccina peste 10 milioane de persoane, așa cum ați spus și dumneavoastră. Suplimentar, până la sfârșitul lui 2021, avem un total de peste 23 de milioane de doze, ținând cont și de dozele contractate de la Moderna, iar o veste bună pentru primul trimestru este că vom primi puțin peste 400.000 de doze de la Moderna cu livrări la două săptămâni și dozele de la BioNTech Pfizer vor continua să vină săptămânal într-o cifră care crește de la o săptămână la alta, iar până la finalul lunii martie, vom avea peste 2 milioane jumătate de doze de la BioNTech Pfizer. Cam acestea sunt perspectivele pentru primul trimestru și pentru tot anul.

Reporter: Bună ziua! Aș dori să-mi spuneți dacă păstrați doze de vaccin pentru rapel pentru toate persoanele care au primit prima doză.

Valeriu Gheorghiţă: Păstrăm proporțional, tocmai pentru a avea o soluție de acoperire a persoanelor care sunt deja vaccinate, în cazul în care ar fi întârzieri în livrarea dozelor, așa cum s-a întâmplat în această săptămână, însă, din acest punct de vedere, aş vrea să spun că astăzi ne aflăm cu stocurile la mai puțin de jumătate din numărul persoanelor. Practic, sunt livrate mai mult de jumătate dintre doze, sunt date către centrele de vaccinare, iar stocurile sunt sub 50% din numărul de persoane care sunt eligibile. Deci, din acest punct de vedere, vom face tot ce ține de Comitetul Național pentru a putea asigura accesul persoanelor atât la rapel, dar, în același timp, aceasta a fost decizia noastră, să asigurăm în fiecare zi accesul persoanelor noi la vaccinare. Sunt, vă spuneam, modele preluate din alte țări care au decis să folosească toate dozele și să aibă o  pauză în care să nu mai vaccineze nici o persoană nouă și să efectueze doar rapelul. În România ne dorim o continuitate, încât să putem asigura în paralel vaccinarea  persoanelor care își efectuează rapelul, dar să avem și un acces important al numărului de persoane noi pentru vaccinare.

Reporter: Și aș dori să mai îmi spuneți dacă limitați numărul de înscrieri în funcție de livrările sigure de vaccin?

Valeriu Gheorghiță: Ne uităm tot timpul la numărul de doze care urmează să ne ajungă, respectiv la numărul de sloturi libere. Pot să vă spun că în momentul de față sunt peste 1.100.000 de sloturi ocupate din data de 2 ianuarie și aici vorbim de persoanele care sunt deja programate în platformă și persoanele care și-au făcut programare și care nu au primit nici doza unu și nici rapelul, dar care urmează să fie vaccinate. Deci, practic, avem un necesar realmente de peste 900.000 de doze pentru a asigura persoanele care deja sunt  programate la acest moment. Toate aceste doze vor fi disponibile și vom asigura vaccinarea tuturor persoanelor care se programează în platformă și care și-au efectuat rapelul.

Reporter: Dacă îmi permiteți, vă rog, 1.100.000 de sloturi ocupate ca număr de persoane înscrise asta înseamnă jumătate, nu?

Valeriu Gheorghiță: Jumătate.

Reporter: 550.000 de doze.

Valeriu Gheorghiță: Sunt deja 234.000 de persoane vaccinate și sunt încă 340 și ceva de mii de persoane care sunt programate.

Reporter: Bună ziua! Luiza Gireadă de la TVR. Aș vrea să îmi spuneți, având în vedere că nu în toate zonele țării cererea de vaccinare este la fel de mare, dacă luați în considerare să mutați doze din zone unde cererea este mică în zone cu cerere mare, cum ar fi capitala sau ale zone?

Valeriu Gheorghiță: Distribuția centrelor de vaccinare la nivelul fiecărui județ a fost făcută în raport de densitatea populației și în mod deosebit de numărul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, pentru că acolo este cea mai mare prevalență a bolilor cronice, iar din acest punct de vedere, raportat la această densitate populațională există o diferență de la un judeţ la altul în ceea ce priveşte numărul centrelor de vaccinare, dar şi al punctelor, al cabinetelor de vaccinare. La acest moment, vă pot spune că locurile sunt aproape ocupate, în grad maximal, însă dacă vom constata că în anumite centre de vaccinare nu avem o activitate crescută, eventual, putem lua în calcul relocarea acelui centru de vaccinare într-o altă zonă geografică, într-o altă localitate din același judeţ, pentru că e posibil să fie alți factori care scad accesabilitatea persoanelor, precum distanța foarte mare între domiciliu şi centrul de vaccinare.

Reporter: Şi o altă întrebare legată de vaccinarea persoanelor netransportabile. În cât timp credeți că va începe vaccinarea acestora şi de ce nu funcționează echipele mobile, centrele mobile? Ce le lipsește?

Valeriu Gheorghiță: Echipele mobile, în momentul de faţă, sunt folosite şi sunt arondate centrelor rezidențiale şi centrelor medico-sociale. Există o activitate amplă de vaccinare în aceste centre sociale. De asemenea, pentru vaccinarea persoanelor aflate la domiciliu în imposibilitate de a se deplasa la un centru de vaccinare, am avut în decursul acestor două zile mai multe discuţii împreună cu colegii mei în grupurile de lucru şi în cursul acestei săptămâni vom lua cea mai bună decizie pentru a asigura vaccinarea acestor persoane. Pot să vă spun că se va efectua la domiciliul persoanei respective, însă exact modalitatea prin care vom face acest lucru încă nu a fost decisă.

Reporter: Deci, săptămâna aceasta luați decizia, asta înseamnă că săptămâna viitoare ar trebui să se aștepte şi persoanele acestea sau...

Valeriu Gheorghiță: Sigur. Persoana acre se află la domiciliu în incapacitate de a se deplasa la un centru de vaccinare nu trebuie să se programeze în platforma informatică, adică nu pierde, practic, timpul. În momentul în care se creează acest lanț, din punct de vedere al gestionării efective, al administrării vaccinurilor, ele vor fi puse în funcțiune şi se va face catagrafia tuturor persoanelor care se află în această imposibilitate, împreună cu medicul de familie şi cu reprezentanţi ai Direcțiilor de Asistență Socială din fiecare primărie, a localității respective şi se stabilesc zilele în acre acele persoane vor putea fi vaccinate.

Reporter: Mulţumesc. 

Reporter: Ministrul sănătății a lansat în spațiul public varianta implementării unui sistem de programare pentru liste de așteptare pentru persoanele care îşi doresc să se vaccineze, dar în momentul de faţă nu pot să îşi antameze vaccinarea. S-a discutat despre acest sistem şi cum va putea fi făcută această programare? Tot pe acea platformă care a dat rateuri?

Valeriu Gheorghiţă: Am avut, împreună cu colegii din STS, cât și cu colegii din grupurile de lucru, aceste discuții. Ne dorim această modalitate de programare. Nu este, dacă vreți, unică pentru această platformă de programare, există și alte platforme în celelalte țări care folosesc acest sistem de ”listă de așteptare”, în care persoanele se înscriu, își fac cont, eventual își selectează un centru de vaccinare ca primă preferință și în momentul în care se vor disponibiliza acele locuri în centrele de vaccinare, persoana respectivă va fi alocată către centrul pe care l-a selectat ca fiind centrul pe care îl preferă. Dacă nu, se face o alocare aleatorie în celelalte centre de vaccinare din preajma localității de domiciliu sau din județul respectiv. Este o cerință pe care am discutat-o chiar ieri cu colegii de la STS și urmează să vedem timpul în care poate să fie implementată, așa încât să putem da posibilitatea tuturor persoanelor, de pildă, din etapa a doua să se programeze și ulterior, automat, să se facă repartiția, în funcție de numărul de locuri disponibile.

Reporter: Estimați vreo dată până la care ar putea fi implementat acest sistem?

Valeriu Gheorghiță: Vă rog, colegii de la STS. Urma să primim acest termen...vorbim de o perioadă de așteptare de 10-14 zile maxim.

Reporter: Întreb în sensul în care este o muncă laborioasă elaborarea acestui sistem sau poate fi implementat de pe o zi pe alta? Tocmai de aceea întreb.

Valeriu Gheorghiță: De pe o zi pe alta, sigur, nu. Este o muncă destul de laborioasă, având în vedere că vorbim de o platformă care este în funcțiune și este dificil să faci operațiuni din punct de vedere tehnic pe această platformă, asumând că nu se vor întâmpla probleme tehnice care să ducă chiar la blocajul platformei, adică este o situație care trebuie asumată și din acest punct de vedere, așteptăm un termen rezonabil, pe care colegii de la STS ni-l vor da în următoarele zile.

Reporter: Sunt voci din instituțiile statului, mari, care ar urma să fie vaccinate în această a doua etapă, cu privire la faptul că ar trebui implementat sistemul acesta de vaccinare la locul de muncă. Spre exemplu, un parlamentar cerea un astfel de sistem. Există posibilitatea ca angajații statului să fie vaccinați la locul de muncă, în instituțiile mari?

Valeriu Gheorghiță: Conform strategiei de vaccinare, după cum știți foarte bine, echipele mobile de vaccinare pot să asigure vaccinarea în mod deosebit a persoanelor din centrele medico-sociale și rezidențiale, dar și a anumitor categorii de persoane care deservesc activități esențiale și la care este dificil să părăsească locul de muncă. În acest caz se poate utiliza cabinetul medical de la locul de muncă și se constituie o echipă mobilă, atât din resursa personalului medical propriu din acea unitate, la care se poate adăuga altă resursă umană, încât să se efectueze vaccinarea personalului și la locul de muncă. Deci există și această posibilitate, însă resursa umană, trebuie să înțelegem, este limitată. Există, la acest moment, o prioritizare a persoanelor vulnerabile, a persoanelor care sunt la risc să dezvolte forme severe și, din acest punct de vedere, majoritatea echipelor mobile sunt concentrate pe a asigura vaccinarea personalului din centrele medico-sociale și rezidențiale.

Reporter: O clarificare: parlamentarii s-ar putea vaccina în clădirea Parlamentului?

Valeriu Gheorghiță: Atâta timp cât există un cabinet medical și echipe medicale mobile care pot face acest lucru, sigur că da.

Reporter: Există anumite centre din țară în care vaccinurile încă nu au ajuns. Când vor veni următoarele doze de vaccin?

Valeriu Gheorghiță: Tranșele vin săptămânal, după cum știm, există un calendar de livrare care se respectă, în fiecare luni a săptămânii ajung dozele de la compania BioNTech-Pfizer și, așa cum anunța și domnul secretar de stat Andrei Baciu, compania Moderna ne livrează, cel puțin momentan, la un interval de două săptămâni.

Reporter: Cât despre listele de așteptare pentru programare, cum, mai exact, vor funcționa ele?

Valeriu Gheorghiță: Vă rog, dacă se poate, de la STS, să ne explicați.

Reprezentant STS: La acest moment se analizează posibilitatea tehnică pentru a permite persoanelor, în primul și în primul rând, să se înscrie, iar ulterior, după ce acestea vor fi înscrise în platforma de programare, vor fi anumite condiții, stabilite, evident, împreună cu autoritățile medicale, pentru a putea să permită programarea persoanelor, luând în considerare localitatea pentru care aceasta a optat, dar și alte condiții bine stabilite.

Valeriu Gheorghiță: Pot să vă spun, din acest punct de vedere, că vor fi selectate persoanele în ordinea înscrierii pe acea listă de așteptare, iar alocarea se va face respectând această proporție de 75%, respectiv 25%, adică vor fi trei persoane din categoriile vulnerabile și o persoană care deservește activități esențiale, tocmai pentru a păstra această proporție echitabilă între persoanele la risc și persoanele care deservesc activități esențiale.

Reporter: Vorbeați ceva mai devreme de dozele Pfizer, voiam să știu cum ați făcut calculele, dacă ați calculat la cinci doze sau la șase?

Valeriu Gheorghiță: La șase doze. Au fost recalculate stocurile.

Reporter: În regulă. Și aș vrea să îmi spuneți care este calendarul exact al imunizărilor pentru cei care lucrează în transporturi și alimentație publică?

Valeriu Gheorghiță: Conform programărilor pe care angajatorul și angajații le vor face în platforma de programare, în limita locurilor care sunt în momentul de față disponibile. Nu există un calendar preferențial.

Reporter: Am înțeles. De ce nu rămân deschise centrele de vaccinare din spitale? Știm că au fost 376 de centre de vaccinare deschise în prima etapă?

Valeriu Gheorghiță: Circa 100 dintre ele au rămas și funcționează și în etapa a doua. Peste 270 de spitale din România sunt în momentul de față implicate în gestionarea și asigurarea asistenței medicale pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19, resursa umană este la acest moment limitată în aceste spitale. După cum știm, a fost nevoie de suplimentarea cu persoane voluntare, cu studenți sau rezidenți de alte specialități, iar din acest punct de vedere, nu putem să blocăm sau să încetinim activitatea acelor unități medicale prin activitate de vaccinare. Noi avem posibilitatea să creștem numărul centrelor de vaccinare în afara unităților medicale și așa și vom face. În momentul în care vom avea un număr crescut de doze, vor fi deschise progresiv aceste centre de vaccinare. După cum știm, astăzi, la Romexpo, s-au deschis deja două centre de vaccinare noi, cu câte 10 puncte de vaccinare și vor mai urma în perioada următoare și alte centre de vaccinare.

Reporter: S-au deschis astăzi și au început deja să funcționeze de astăzi sau...?

Valeriu Gheorghiță: Mâine vor avea activitatea de vaccinare.

Reporter: Am înțeles. Mulțumesc!

Călin Alexandru: Aș vrea să completez eu dacă îmi permiteți, domnule președinte.

Valeriu Gheorghiță: Vă rog!

Călin Alexandru: Pentru absolut toate spitalele care au avut centre de vaccinare acestea continuă să funcționeze pentru cei din etapa întâi. Deci, medicii care și-au făcut prima doză vor veni ca să-și facă rapelul la aceste centre și, de asemenea, și cei care doresc să se înscrie pot să își facă în continuare prima doză. Nu toate spitalele au puncte de vaccinare care să fie deschise și pentru etapa a doua, dar toate care au fost în etapa întâi continuă vaccinarea până la finalizarea etapei întâi.

Reporter: Referitor la situația din județul Hunedoara unde 60 de doze de vaccin au fost congelate, ați spus că DSP-ul va face o anchetă. Din câte am înțeles, asistenta care a preluat vaccinurile a făcut totul sub coordonarea DSP și a stat două ore în frig cu vaccinurile în braţe, pentru că școala unde trebuia depozitat vaccinul era închisă, iar cei de la DSP nu au răspuns la telefon. Este suficientă ancheta DSP sau luaţi în calcul trimiterea unui corp de control?

Valeriu Gheorghiţă: Fiecare judeţ are un nucleu de coordonare judeţean, care este, în momentul de fată, sub coordonarea Instituţiei Prefectului. Va fi, cu siguranţă, o evaluare şi este o evaluare în desfăşurare a situaţiei prezentate de dumneavoastră. Vom afla care sunt concluziile şi ulterior putem să vedem dacă este nevoie de o reevaluare a situaţiei din Hunedoara.

Reporter: Care este situaţia oamenilor din taberele de refugiaţi din România? În ce etapă se vor vaccina? Cum va arăta procedura în cazul lor, dacă aveţi un număr al acestor oameni şi dacă consideraţi necesară implicarea ONG-urilor în acest demers?

Valeriu Gheorghiţă: Cred că este nevoie de implicarea tuturor actorilor relevanți şi a tuturor celor care realmente pot să ajute la bunul mers şi buna desfăşurare a campaniei de vaccinare. Până la urmă, vorbim de un efort naţional. Nu este un efort care trebuie să fie limitat la un comitet, dacă vreţi, de vaccinare. Este o campanie de vaccinare, ca amploare, făra precedent, şi, din acest punct de vedere, succesul campaniei constă în colaborarea interinstituţională, în colaborarea tuturor autorităților, atât de la nivel central, cât şi de la nivel local. În ceea ce privește numărul acestor persoane, nu avem o evaluare la acest moment a numărului celor care doresc să se vaccineze, a persoanelor eligibile, însă, foarte probabil că tot prin echipe sau centre mobile de vaccinare va fi asigurată vaccinarea acelor persoane.

Reporter: În etapa a doua vor exista prioritizări la vaccinare - şi aici mă refer la profesori? Domnul Sorin Cîmpeanu a afirmat că profesorii vor fi prioritizati în a doua etapă de vaccinare.

Valeriu Gheorghiţă: În acest moment, există o evaluare, împreună cu colegii din grupul medical de la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Ministerul Educaţiei, prin care dorim să vedem care este numărul persoanelor eligibile din Ministerul Educaţiei, din sistemul de învăţământ, raportat la numărul dozelor disponibile şi dacă putem să oferim cu prioritate aceste doze către personalul din învăţământ, cu siguranţă o să facem;  având în vedere că este un demers naţional, este important să asigurăm cât se poate de rapid accesul personalului din învăţământ, în mod deosebit al celor care intră în contact nemijlocit cu elevii, cu şcolarii, cu personalul din grădiniţă, pentru vaccinare.

Reporter: Vă mulţumesc. 

Reporter: Aş mai avea eu o întrebare, dacă îmi permiteţi, pentru doamna Furtunescu. Vroiam să o  întreb de la ce procentaj de imunizați în plus vă gândiți să eliminați o parte din restricții?

Florentina Furtunescu: Dacă am înțeles bine întrebarea dumneavoastră, de la ce procent de vaccinare a populației să ridicăm restricțiile, da?

Reporter: Exact, da.

Florentina Furtunescu: În general, imunitatea de grup sau imunitatea populațională se atinge cam după 70%, 60-70% persoane vaccinate; deci rămâne să ajungem aproape de acea cifră și vom lua în considerare.

Reporter: Bună ziua! Cum vor proceda cei care stau în București și nu numai, care au fost programați pentru vaccinare chiar și la 200 km distanță, întrucât în zona de domiciliu nu mai erau locuri disponibile în centre?

Valeriu Gheorghiţă: Eu cred că dacă respectivele persoane au optat să meargă în acele centre de vaccinare, cu siguranță au resursele necesare să meargă să-și efectueze vaccinarea în centrul pe care l-au selectat.

Reporter: Discutam astăzi cu câteva persoane care au întâmpinat această problemă și spuneau că efectiv au fost repartizaţi, spre exemplu, în județul Giurgiu, întrucât în Capitală nu mai erau locuri disponibile.

Valeriu Gheorghiţă: Sistemul, în momentul de față, nu face această repartizare aleatorie. Deci este o situație punctuală pe care o să o evaluăm și revenim cu un răspuns la dumneavoastră, dar, în momentul de față, nu se face o relocare aleatorie a persoanelor care sunt înscrise în platformă, pentru că nu avem funcțional acest serviciu de listă de așteptare.

Reporter: Și aş mai avea o întrebare. Știm că în foarte multe centre de vaccinare nu este personal medical care să-şi desfășoare activitatea și susțineau unii medici faptul că unii medici de familie refuză să-și desfășoare activitatea în aceste centre, întrucât nu au echipamente de prim ajutor, dacă putem să spunem așa, în cazul în care unui pacient i se face rău. Spre exemplu, multe centre sunt organizate în săli de sport, nu au nici măcar o ambulanță lângă. Mulţumesc!

Valeriu Gheorghiţă: Fiecare centru de vaccinare este prevăzut cu o trusă de urgență și, de asemenea, cu un o trusă de intervenție medicală, în caz de reacție alergică majoră, de reacție anafilactică. Aceste truse care conțin, de pildă, seringi preumplute cu adrenalină, EpiPen-uri, au fost achiziționate deja. Ele au ajuns în România și sunt distribuite centrelor de vaccinare care în momentul de față sunt funcționale. De asemenea, avem și sunt prezente echipamentele personale de protecție, sunt prezente toate materialele sanitare necesare pentru derularea normală a activităților de vaccinare, motiv pentru care se și întâmplă acest lucru, iar, pe măsură ce vom deschide și alte centre de vaccinare, sunt în curs aceste proceduri de achiziție. Domnul doctor Călin Alexandru poate să vă dea mai multe detalii. Practic, tot necesarul de materiale este în momentul de față achiziționat prin contract-cadru și contracte subsecvente care sunt puse în aplicare proporțional cu activitatea din centrele de vaccinare.

Călin Alexandru: Aici aş vrea să fac o completare, în sensul în care nu toate centrele de vaccinare care urmează să funcționeze sunt în momentul de față funcționale. Tocmai din cauza faptului că nu există suficiente doze, noi pregătim și punem în funcțiune centrele de vaccinare pe măsură ce avem capacitatea de a livra vaccinul către aceste centre. Din acest punct de vedere, sunt, probabil, centre care au fost destinate sau spații în care au fost destinate să funcționeze centrele de vaccinare care nu sunt în momentul de față funcționale. În ceea ce privește faptul că unele centre nu au nici măcar o ambulanță, vă informez că este un punct de vedere destul de greșit. Nu trebuie să existe câte o ambulanță la fiecare centru de vaccinare. Trebuie să existe niște truse de urgență, personalul medical este instruit cum anume trebuie să reacționeze și noi avem un serviciu de urgență care este apelabil universal, prin 112, care poate să intervină rapid. Deci, din punctul ăsta de vedere, faptul că nu sunt ambulanțe în centrele de vaccinare nu este un lucru rău. Ambulanțele trebuie să rezolve situațiile urgente și periculoase pentru viața omului care apar în fiecare moment și nu să stea în așteptare lângă un centru de vaccinare, unde, practic, gândiți-vă că din toate dozele care au fost administrate până în acest moment, nu a fost nici măcar o reacție majoră. Dacă am fi avut câte o ambulanță lângă fiecare centru de vaccinare, nu am fi făcut altceva decât să le scoatem din activitatea operativă și să riscăm ca ele să nu poată să intervină pentru oamenii care chiar au nevoie de ele.

Reporter: Buna ziua, Raluca Bârcă, ANTENA 3. Am o întrebare despre o categorie socio-profesională care se vaccinează la acest moment și anume, profesorii. Știm, conform datelor furnizate de Ministerul Educației, că până acum își doresc să se imunizeze, cel puțin în mediul preuniversitar, 45% dintre profesori şi aici poate domnul Baciu m-ar putea lămuri. Aș vrea să vă întreb dacă luați în calcul organizarea unor seminarii, workshopuri, chiar online, în parteneriat cu Ministerul Educației, în care specialiști din domeniul medical să le explice cadrelor didactice mai exact ce presupune vaccinarea, ce beneficii au, astfel încât să creștem acest procent, știind că școala este motorul unei societăți sănătoase.

Andrei Baciu: Într-adevăr, aceste webinarii s-au dovedit a fi destul de eficiente. Aceasta a fost o soluție care a fost adoptată pentru prima categorie și acum, că s-a deschis categoria a doua, fără a se închide prima etapă de vaccinare, unde rezultatele le cunoaștem deja, 75% din prima categorie au fost deja vaccinați, cu un procent de până la 85% care sunt deja programați pentru a fi vaccinați. Deci rezultate pozitive, încurajatoare, aş spune. Într-adevăr și asta poate fi o soluție și pentru toate instituțiile gestionate de către Ministerul Educației. În acest sens, au avut loc discuții cu domnul ministru Cîmpeanu și vom găsi cea mai bună soluție pentru că, până la urmă, dorința noastră este aceea de a transmite toate informațiile, astfel încât fiecare persoană să poată să ia decizia informată.

Valeriu Gheorghiță: Dacă-mi permiteți, ca o completare, există în plan acest tip de webinar științific cu personalul din învățământ, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România și rectorii Universităților de Medicină și Farmacie, practic se are în vedere organizarea acestor tipuri de activități, pentru că atunci când optăm pentru vaccinare, este bine să fim suficient de informați, astfel încât să luăm decizia potrivită la acel moment.

Reporter: Dacă tot spuneți, un follow up, când ar putea fi organizate primele seminarii?

Valeriu Gheorghiță: N-aș putea pentru că este o organizare care este, dacă vreți, în sarcina Ministerului Educației, în parteneriat cu universitățile de medicină.

Reporter: Și aș mai ave o întrebare legat de, tocmai ce am auzit, faptul că după ce vor fi imunizate 60% dintre persoanele din țara noastră, am putea să vedem eliminate o parte dintre restricții și atunci aș vrea să vă întreb care ar putea fi primele restricții eliminate? Mulțumesc!

Valeriu Gheorghiță: Doamna profesor, dacă doriți!

Florentina Furtunescu: Cred că această analiză este o analiză intersectorială, în orice caz de la o săptămâna la alta sunt, să spunem, lucruri care ne apropie de normalitate. Ținta noastră este să ajungem la o proporție cât mai mare a populației vaccinate, iar restricțiile se vor considera atât în funcție de procentul persoanelor vaccinate, cât și în funcție de evoluția epidemiologică.

Valeriu Gheorghiță: Ca o completare, asta aș vrea să subliniez și eu, este important atât numărul de persoane vaccinate și procentul de imunizare colectivă, dar și numărul de cazuri de infecții care vor fi raportate la momentul respectiv. Adică e important să ne uităm, pe de altă parte, și la câte cazuri vom mai avea în rândul populației, care este procentul de pozitivare a testelor și la acel moment va fi o analiză, care va fi a unui grup mare de experți. Este o analiză intersectorială și va fi, cu siguranță, luată cea mai bună decizie, pentru că cu toții ne dorim să eliminăm aceste restricții.

Reporter: Bună ziua! Rafaelo Varga, România TV. Domnule Gheorghiță, în urmă cu foarte puțin timp, ziarul Adevărul a publicat un articol în care vorbește despre tensiunile dintre dumneavoastră și ministrul sănătății, în care spune mai exact că ministrul sănătății ar intenționa să vă lase fără atribuții pe campania de vaccinare.

Știți ceva despre aceste discuții? Sunt tensiuni între dumneavoastră și domnul Vlad Voiculescu? De asemenea, mai menționează acest articol că aţi şi amenințat cu demisia dacă veți fi lăsat fără atribuții și că aţi avut inclusiv o discuție cu premierul Florin Cîțu.

Valeriu Gheorghiță: În general sunt o persoană care nu am tensiuni cu nimeni și nici nu fac amenințări, deci nu este cazul. Sunt discuții punctuale pe care le-am avut cu domnul ministru legate de îmbunătățirea activității, strict din punct de vedere tehnic, pentru campania de vaccinare. Să nu uităm că Ministerul Sănătății este unul dintre cele mai importante ministere în derularea campaniei de vaccinare, e un rol foarte important, iar din acest punct de vedere, comunicarea și parteneriatul cu Ministerul Sănătății este unul cât se poate de bun la acest moment. Am şi eu cunoștință de acest articol.

Reporter: Deci, nu există tensiuni între dumneavoastră şi domnul Vlad Voiculescu?

Valeriu Gheorghiță: Între mine şi domnul Vlad Voiculescu, domnul ministru, nu există aceste tensiuni.

Reporter: Şi nici nu aţi amenințat cu demisia, nu?

Valeriu Gheorghiță: Nu.

Reporter: Ok. Mulţumesc! Și aș vrea, totodată, să vă întreb, guvernul, membrii guvernului s-au programat pe platformă pentru  vaccinarea de mâine sau cum s-au programat?

Valeriu Gheorghiță: Pot să vă spun că se pot face aceste programări și cu siguranță au existat aceste programări făcute, din moment ce mâine se efectuează programarea.

Reporter: Mulțumesc!

Andrei Baciu: Dacă mai sunt întrebări suplimentare...

Reporter: În urma cazurilor apărute în Norvegia, e acea situația acolo unde a fost un anumit număr de decese în rândul persoanelor în vârstă pe care o analizează autoritățile norvegiene să vadă dacă este o legătură de cauzalitate între vaccin și deces. În urmă situației apărute, în România, în privința persoanelor în vârstă care au o stare de sănătate fragilă, există vreo schimbare de abordare, în sensul în care, nu știu, se schimbă recomandarea de vaccinare sau se adaugă, la recomandare, un set de analize sau un consult medical înainte să se ia o decizie dacă o persoană se vaccinează sau nu?

Valeriu Gheorghiță: Cred că toată lumea cunoaște, într-adevăr, această situaţie din Norvegia. Pot sa vă spun că în Norvegia, zilnic, în centrele rezidențiale se înregistrează, din nefericire, circa 400 de decese la această categorie de persoane, extrem de fragile, persoane cu vârste de peste 80 de ani, persoane cu boli terminale. Trebuie să reamintim faptul că vaccinarea împotriva COVID-19 previne îmbolnăvirea prin COVID-19 şi nu previne, din păcate, decesul prin alte cauze, prin alte boli. De asemenea, la nivel european, zilnic se înregistrează peste 12.000 de decese în aceste centre medico-sociale. Evident, cu cât numărul persoanelor care vor fi vaccinate în aceste centre medico-sociale, asocierea întâmplătoare între vaccinarea, între momentul vaccinării și instalarea decesului din alte cauze medicale poate să ridice această suspiciune pe care și colegii din Norvegia au ridicat-o. Este o analiză în curs, însă la acest moment nu există vreun semnal că ar exista o relație de cauzalitate între vaccinare, respectiv instalarea acelor decese. Și vă dau o situație ipotetică: o persoană se poate vaccina și peste două zile, indiferent de vârsta ei, poate să aibă un accident rutier și să-și piardă viața. Nu înseamnă că s-a întâmplat din cauza acelui vaccin. Din păcate, sunt boli terminale, sunt boli foarte grave, care, practic, au parcursul lor natural, care este puțin influențat sau mai puțin influențat de actul medical propriu-zis. Din acest punct de vedere, nu s-a stabilit la acest moment o relație de cauzalitate, vom aștepta rezultatele din Norvegia și în momentul în care Agenția Europeană a Medicamentului va face precizări în acest sens, cu siguranță, ele vor fi cunoscute și de noi și de opinia publică. Dar, repet, nu avem semnale de existența unei relații de cauzalitate.

Reporter: Și în privința etapei a doua, aș vrea să vă rog să ne explicați puțin cum funcționează programarea și vaccinarea în cazul instituțiilor de stat, în speță, în ministerele care au propria rețea de sănătate. Vă întreb pentru că, de exemplu, Ministerul Apărării a postat pe Facebook faptul că pensionarii, veteranii, văduvele vor fi planificați prin intermediul centrelor militare județene și că au pregătit și instruit personal care, începând de luni, 11 ianuarie, deci cu patru zile înainte, să poată să se programeze cetățenii care nu fac parte din această rețea sanitară, să fie sunați, să li se preia apeluri telefonice de la pensionarii militari. Adică în cazul MApN, de exemplu, au putut să se programeze angajații, rudele, pensionarii, înainte de data de 15?

Valeriu Gheorghiță: Există un număr de centre de vaccinare care sunt în rețeaua Ministerului Apărării Naționale, același sistem este și în Ministerul Afacerilor Interne. Modalitatea de programare a fost stabilită în cadrul Ministerului Apărării Naționale, tocmai pentru că aceste centre sunt, practic, deservite de personal propriu din structurile Ministerului Apărării Naţionale. Au un număr limitat de locuri disponibile - şi atunci, pentru a nu crea această interferență, respectiv programarea prin platformă, unde se pot programa şi alte persoane, a existat această modalitate în care programarea se efectuează la nivelul fiecărui centru județean.

Reporter: Şi au putut să se programeze înainte de data de 15 cei din armată, MAI, nu ştiu, STS, SRI, cine mai are spitale proprii?

Valeriu Gheorghiţă: Cred că au putut să se programeze, însă vaccinarea tot din data de 15 a început sau din data de 18. La majoritatea centrelor, pot să vă spun că a început din data de 18.

Reporter: Şi când spunem pensionarii militari, știm că în cazul militarilor şi al altor instituții de forță, pensionarea se face şi cu mult înainte de 65 de ani.

Valeriu Gheorghiţă: Vorbeam de categoria de vârstă. Înțeleg întrebarea, anticipez întrebarea, se respectă întru totul strategia.

Reporter: Deci numai cei peste 65.

Valeriu Gheorghiţă: Peste 65 de ani, respectiv persoanele vulnerabile cu boli cronice.

Reporter: Şi aveţi o estimare, câte persoane s-au vaccinat până acum în etapa a II-a şi câte dintre acestea au fost din rândul acestor categorii - MAPN, MAI? De exemplu, şi Ministerul Transporturilor are spitale. Angajații de la MT se programează şi se vaccinează în centrele din spitalele Ministerului Transporturilor?

Valeriu Gheorghiţă: Ministerul Transporturilor nu are centre de vaccinare pe care le gestionează, pe care le deservesc în structurile proprii. Sunt arondați centrelor de vaccinare din rețeaua  națională. În ceea ce priveşte numărul estimat al acestor persoane, nu am această cifră la acest moment, însă vom face o analiză şi revin cu aceste date.

Călin Alexandru: Dacă îmi permiteţi să completez. Pentru reţeaua Ministerului Afacerilor Interne, noi avem centre de vaccinare care au funcționat şi în etapa I, pentru că, avem odată personal medical; există, de asemenea, personal paramedical la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi sunt inclusiv piloţi, piloţii de elicoptere, care şi ei sunt asimilați unui astfel de personal. Deci, a existat activitate de vaccinare şi, la fel, şi la Ministerul Apărării, şi în etapa I, în centrele respective. În momentul de faţă, am deschis nişte centre suplimentare în care preluăm colegii care sunt în etapa a II-a, adică cei din cadrul inspectoratelor de poliţie, inspectoratelor de jandarmi şi, de asemenea, avem, din punctul acesta de vedere, o discuţie - în situaţia în care vom finaliza de vaccinat tot personalul care doreşte să se vaccineze din structurile Ministerului Afacerilor Interne, este posibil ca, ulterior, aceste centre să fie disponibile şi pentru vaccinarea populaţiei generale, dacă va fi nevoie de ele.

Reporter: Mulţumesc.

Valeriu Gheorghiţă: Cu plăcere.

Reporter: Aș dori să vă mai întreb eu ceva referitor la centrele de vaccinare. Aţi spus, dacă am notat bine, că sunt 659 de centre active. Asta înseamnă că în acest moment, în România funcționează 659 de centre, oamenii merg efectiv...

Valeriu Gheorghiță: Da, sunt 659 de centre. Sunt cele care își continuă etapa 1, pentru efectuarea rapelului și pentru personalul, pentru lucrătorii din sistemul medical și social și, separat de aceste centre, sunt cele aproape 300 care deservesc persoanele din etapa a doua.

Reporter: Care e numărul maxim de persoane pe care le putem vaccina în aceste 659 de centre?

Valeriu Gheorghiță: În aceste 659 de centre este mai relevant, dacă vreți, numărul de fluxuri de vaccinare, respectiv 933 de centre, însă m-aș raporta la cele 487 de fluxuri de vaccinare care sunt pentru etapa a doua, respectiv, în acest caz, vorbim de circa 30.000 de persoane noi în fiecare zi, chiar peste.

Reporter: Vom putea să menținem acest număr de 30.000 de persoane noi și în următoarea perioadă?

Valeriu Gheorghiță: Conform numărului de doze alocate pentru România, da, atâta timp cât vom putea asigura și rapelul persoanelor deja vaccinate. Să nu uităm faptul că am avut persoane din prima etapă, au fost zile în care au fost vaccinate aproape 18.000 de persoane, ceea ce înseamnă că, din acel moment, practic, în ziua 21, pe lângă cele 18.000, aproape 18.000 de persoane, vor fi celelalte persoane noi, deci numărul de persoane vaccinate într-o zi cu siguranță va fi mult mai mare și, din acest punct de vedere, am menținut în activitate atât centrele din etapa 1, care să finalizeze, practic, persoanele deja aflate în curs de vaccinare sau care sunt deja programate și am adăugat aceste centre, strict pentru etapa a doua de vaccinare și vor fi înființate și alte centre de vaccinare, pe măsură ce dozele ne vor permite alocarea locurilor pentru programare.

Reporter: Puteți să îmi spuneți, vă rog, câte centre sunt active acum în Capitală, câte urmează să fie în această a doua etapă și când se deschid toate? Adică, care e deadline-ul pentru toate centrele din Capitală?

Valeriu Gheorghiță: Probabil, pentru centrele din Capitală vorbim din sfârșit de lună martie, atunci va fi momentul la care vor putea fi deschise toate. Pot să vă spun că doar la Romexpo sunt 61 de cabinete de vaccinare, ceea ce înseamnă, din punct de vedere al numărului de persoane care pot să fie vaccinate într-o zi, se apropie de 4.000. Deci, din acest punct de vedere, capacitatea de vaccinare pentru municipiul București este corect dimensionată, la acest centru, la aceste centre de la Romexpo se mai adaugă și alte centre mari, cum ar fi de la Palatul Circului, deci, practic, sunt centre care permit vaccinarea unui număr crescut de persoane. Important e să avem dozele necesare pentru că și dorința noastră este aceea de a deschide cât mai rapid aceste centre, încât să creștem accesibilitate persoanelor la vaccinare.

Reporter: Medicii de familie se plâng de următoarea problemă - și nu doar ei, de fapt - reușesc să găsească un loc liber pentru programarea primei doze, iar în momentul în care vor să programeze pacientul și pentru administrarea celei de-a doua doze nu reușesc să găsească un loc liber și atunci nu poate finalizată procedura. Din câte înțeleg, trebuie obligatoriu să selectezi sau, mă rog, platforma trebuie să te programeze cumva în același centru. Luați în calcul ca rapelul să poată fi făcut într-o altă locație?

Reporter: Se poate face fără probleme într-un alt centru de vaccinare, nu este obligatoriu să fie rapelul efectuat în același centru de vaccinare și platforma permite acest lucru. Am optat pentru această opțiune a platformei de programare tocmai pentru că sunt situații în care o persoană din cauza locului de muncă știe că astăzi este în București și peste trei săptămâni, la rapel, poate să fie într-o altă zonă a țării și atunci își va selecta centrul de vaccinare din localitatea respectivă sau cel mai apropiat de localitatea respectivă, știind unde se va regăsi la acel moment și platforma permite acest lucru.

Reporter: Mai am și eu o întrebare, dacă îmi permiteți. Politehnica vrea să își facă propriul centru de vaccinare. Chiar am vorbit astăzi cu rectorul, care ne-a spus că sunt foarte aproape de a finaliza aceste lucrări. Va fi aprobat acest centru și câte doze ar urma să primească Politehnica, în condițiile în care au 3.000 de angajați care şi-au anunțat deja dorința de a fi imunizați și câțiva studenți, în etapa a treia, bineînțeles?

Valeriu Gheorghiță: În momentul în care un centru de vaccinare îndeplinește criteriile medicale epidemiologice de avizare și de funcționare, cu siguranță se poate deschide acel centru, însă trebuie cântărit momentul la care se poate deschide acest centru, în funcție de numărul de doze pe care le avem, pentru că realmente, dacă deschidem astăzi toate centrele de vaccinare pe care le avem identificate la acest moment, practic, numărul de doze va fi infim pentru fiecare centru, ceea ce este nu este o modalitate bună, având în vedere că am crește foarte mult riscul de irosire a dozelor.

Reporter: Aș mai avea și eu o întrebare, domnule Gheorghiță, referitor la măsurile restrictive care ar putea fi eliminate după imunizarea a peste 60-70 la sută din populație. În acest moment ați vorbit doar despre faptul că ar putea fi eliminate mai multe măsuri restrictive, dar în spațiul public au existat medici foarte cunoscuți și inclusiv infecționiști care au spus că masca de protecție ar putea fi obligatorie, adică rămâne obligatorie până în anul 2023.

Reporter: Este adevărat acest lucru? Și totodată, aș insista pe care măsuri ar putea fi primele eliminate după imunizarea a peste 70% din populație, pentru că toată lumea vrea să se imunizeze, cu speranța că aceste măsuri vor fi eliminate. Dar în acest moment nu știm care ar putea fi primele măsuri, poate interzicerea circulației noaptea ar putea fi eliminată sau masca de protecție.

Valeriu Gheorghiță: În ceea ce privește tipul de restricții și secvențialitatea în care ele pot fi ridicate, sunt date tehnice care întotdeauna se analizează într-un grup de experți, într-un grup tehnico-științific, și așa se iau, practic, deciziile la acest moment. Dar pot să vă spun din punct de vedere medical și epidemiologic, sunt doi factori care vor conta la acel moment și anume, numărul de persoane vaccinate, procentul de vaccinare și de imunitate colectivă, respectiv incidența cazurilor noi; și numărul de cazuri noi, respectiv numărul de internări în unitățile medicale, numărul de decese - sunt factori care, de altfel, contează și la acest moment. Se adaugă, în plus, procentul de persoane vaccinate.

În ceea ce privește indicația și recomandarea de purtare a măștii de protecție, trebuie să înțelegem că la acest moment ne aflăm în plină pandemie și este important să respectăm măsurile de prevenție, cel puțin până la momentul în care vom atinge acel prag de imunizare colectivă și numărul de cazuri noi diagnosticate va fi suficient de redus încât să vorbim mai degrabă de cazuri sporadice și nu de epidemii sau de focare de îmbolnăvire, iar din acest motiv, practic, ținând cont de faptul că vaccinarea împotriva COVID-19 previne cu o eficacitate de peste 95% îmbolnăvirea, dar nu avem suficiente date prin care să atestăm că nu este posibilă o infecție la locul de intrare a virusului, la nivelul nazo-faringelui, unde este posibil, cel puțin teoretic, să existe un nivel redus de multiplicare a virusului și, în consecință, de eliminare a lui prin secrețiile respiratorii - la acest moment este important să respectăm măsurile de protecție. Persoana vaccinată va fi o persoană protejată față de îmbolnăvire, dar ținând cont de faptul că trebuie să-i protejăm și pe cei din jurul nostru, este important să respectăm măsurile de prevenție pe mai departe, încât să asigurăm protejarea celor dragi, protejarea colectivității și să asigurăm, până la urmă, protejarea fiecărei persoane din această țară.

Reporter: Mai am și eu o întrebare. Dacă am înțeles bine, până în momentul de față, niciun român nu a fost imunizat cu serul de la Moderna?

Valeriu Gheorghiță: Urmează să se facă alocarea acestor doze de la Moderna, așteptăm și dozele de săptămâna viitoare, pentru a avea un număr mai mare de doze pentru a le putea transmite și aloca către centrele de vaccinare. Și după cum vă spuneam, criteriul de distribuire a acestor doze va fi către centrele de vaccinare care au o activitate crescută. Vom stabili acest prag, dacă va fi peste 150 sau peste 200 de persoane în fiecare zi, în ideea de a reduce riscul de irosire a acestor doze, pentru că sunt flacoane care au 10 doze.

Reporter: Acesta este singurul motiv pentru care aceste doze nu au fost introduse în uz în centrele de vaccinare sau…?

Valeriu Gheorghiță:  Da. Practic, în momentul de față, ritmul de vaccinare este unul normal, este în concordanță cu ceea ce noi ne-am dorit la acest moment, practic vorbim de peste 20.000 de persoane noi care se vaccinează, pe lângă cele care-și efectuează rapelul. Dacă în următoarea săptămână va fi nevoie de un număr suplimentar de doze, cu siguranță acestea vor fi distribuite.

Andrei Baciu: Vă mulțumim foarte mult și vă dorim o zi plăcută și multă sănătate!

Valeriu Gheorghiță: Vă mulțumim și noi!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe