Actualitate

Marți, 27 Aprilie

Conferință de presă susținută de președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte CNCAV, Andrei Baciu

Galerie foto

***

[Check against delivery]

Valeriu Gheorghiță: Bună ziua. Vă mulțumim pentru participarea la conferința de presă organizată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. O să trec în revistă câteva elemente pe care le considerăm de noutate și anume posibilitatea de a alege centrul de vaccinare pentru efectuarea dozei de rapel. În momentul de față, încă nu este operaționalizată această cerință în platformă, ea va fi gata la sfârșitul acestei săptămâni, însă, până la acel moment, persoanele se pot adresa pentru vaccinarea cu doza de rapel într-un centru de vaccinare din apropierea localității de rezidență sau de domiciliu și, în măsura în care sunt locuri libere, se poate vaccina; preferabil să se anunțe centrul de vaccinare cu cel puțin 72 de ore anterior. Tocmai pentru a facilita comunicarea cu centrele de vaccinare, în perioada următoare, foarte probabil în prima săptămână din luna mai, începe distribuirea de telefoane în centrele de vaccinare și va fi afișat numărul de telefon al fiecărui centru de vaccinare în platformă, tocmai pentru a se putea lua legătura direct cu centrele de vaccinare și a înlesni, dacă vreți, a faccilita  această comunicare. Un alt element important: ieri, 26 aprilie, a fost deschis al doilea centru de tip drive-through din România, care folosește vaccin de la compania Pfizer, în Cluj. Au fost vaccinate până la închiderea programului, la ora 20:00, 354 de persoane și până astăzi, de pildă, la primul centru de vaccinare drive- through din Hunedoara, din localitatea Deva, s-au vaccinat 1.673 de persoane, ceea ce înseamnă o dorință crescută de vaccinare, ținând cont de faptul că nu este nevoie de programare prin platformă și se permite prezentarea directă. De asemenea, tot ca element de notate, începând de mâine, 28 aprilie, în centrele de vaccinare cu Pfizer se crește numărul de persoane vaccinate pe flux, de la 84 la 96. S-au și făcut notificări în acest sens, pentru a merge la capacitate maximală, având în vedere că, după cum știm, în această săptămână a fost recepționată cea mai mare tranșă de vaccinuri de la compania Pfizer, de circa 725.000 de doze. De asemenea, continuă activitatea centrelor de vaccinare mobile și a echipelor mobile. Pe 28 aprilie, mâine, se activează al nouălea centru de vaccinare mobil în județul Argeș,  vor fi vaccinate 80 de persoane încă din prima zi. De asemenea, în municipiul București, joi, 29 aprilie, va fi deschis primul centru de tip drive- through în Piața Constituției, vor fi 4 fluxuri disponibile, vaccinul va fi de la compania Pfizer, prezentarea este directă, fără programare în platformă. Din punct de vedere organizatoric, în cursul zilei de mâine, toată activitatea va fi deja pregătită. De asemenea, din data de 4 mai, așa cum am anunțat, începe activitatea de vaccinare prin cabinetele de medicină de familie. În mod deosebit, în prima etapă, prin intermediul medicilor de familie, care și-au exprimat disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare; începând de astăzi-maine, urmează a se distribui primele două zile de vaccin de la compania Johnson&Johnson, vorbim de circa 57.500 de doze, care merg către centrele regionale de depozitare și, ulterior, prin intermediul direcțiilor de sănătate publică, aceste doze vor fi repartizate la medicii de familie; vorbim, în prima etapă, de circa 25 de doze alocate pentru fiecare medic de familie. La sfârșitul lunii aprilie, cred că pe 30 aprilie, vom primi următoarea tranșă de vaccin de la compania Johnson&Johnson și vom completa acest necesar până la aproximativ 80 de mii de doze, cât este calculat pentru a putea demara această activitate de vaccinare.
De asemenea, tot vaccin de la compania Johnson&Johnson încercăm să asigurăm vaccinarea prin echipe mobile, prin centre mobile şi este una dintre opţiunile pe care le luăm în calcul atunci când vom demara distribuirea dozelor de vaccin în spitalele non-COVID, pentru vaccinarea pacienţilor cu boli cronice, internaţi. Am văzut cu toţii evenimentul organizat în Timişoara, acel maraton al vaccinării, care, din punctul nostru de vedere, a fost un succes. Tocmai de aceea ne dorim replicarea acestui tip de eveniment de vaccinare; primul eveniment va avea loc în Bucureşti, în perioada 7-9 mai, vorbim de organizarea a 50 de fluxuri de vaccinare, vaccin de la compania Pfizer, în două locaţii diferite, Sala Palatului, unde vor fi organizate 40 de fluxuri, şi Bibiloteca Naţională, unde vor fi organizate 10 fluxuri. Această activitate, acest maraton de vaccinare este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, cu sprijinul şi cu implicarea autorităţilor locale şi, bineînţeles, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare, însă, activitatea de voluntariat şi toată logistica necesară sunt asigurate de Universitatea de Medicină şi Farmacie, de Corpul Academic şi toţi cei care îşi doresc să participe la acest demers. De asemenea, în perioada 14 -16 mai, la nivel naţional, în mod deosebit în Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi, universităţile de medicină organizează astfel de evenimente, de maraton de vaccinare, prin care ne dorim facilitarea accesului unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare, fără să existe nevoia acestei programări directe. Tot o particularitate a campaniei de vaccinare se va desfăşura în perioada 10 -17 mai, în Craiova, prin implicarea Universităţii de Medicină şi Farmacie. Va fi o săptămână altfel, în care, în toate centrele de vaccinare din municipiul Craiova, se va asigura vaccinarea pe o perioadă de 24 de ore din 24, fără programare. Este, dacă vreţi, un proiect-pilot, pe care ne dorim să îl evaluăm în cadrul municipiului Craiova, tocmai pentru a trage concluziile pe baza cărora să putem să analizăm oportunitatea de a transforma şi de a extinde modalităţile de a accesa un centru de vaccinare prin prezentare directă. De altfel, luăm în calcul această modalitate, de prezentare directă a persoanelor la centrele de vaccinare; vom începe foarte probabil cu centrele care sunt în municipiile în care există centre regionale de depozitare, tocmai pentru a asigura o continuitate a aprovizionării cu vaccinuri şi pentru a nu periclita calitatea lanţului de frig şi, implicit, să nu riscăm irosirea inutilă a dozelor. Este un proiect pe care l-am discutat chiar astăzi cu ministrul apărării naţionale, domnul Nicolae Ciucă, legat de implicarea spitalelor militare, care sunt, de altfel, şi centre regionale de depozitare. Va fi analizată această oportunitate şi ne dorim asigurarea vaccinării fără programare, implicit şi a celorlalte centre de vaccinare din municipiile în care există centre regionale de dezpozitare şi, sigur, rând pe rând, probabil, că vom extinde progresiv această modalitate. De asemenea, luăm în calcul prezentarea directă la centrele de vaccinare, cel puţin pentru anumite grupe de vârstă, de pildă, pentru persoanele de peste 60 de ani, sau pe anumite intervale orare; fiecare centru de vaccinare, de pildă, are un număr de locuri disponibile, acele locuri ne dorim să fie afişate pe o perioadă de trei zile şi să existe un număr de ordine iar persoanele se prezintă direct, în limita locurilor disponibile şi vor fi vaccinate. De ce? Pentru că una dintre concluziile principale pe care le-am tras după evenimentul de la Timişoara este legată de dorinţa oamenilor de a se prezenta la vaccinare, însă fără să existe această programare prin intermediul platformei şi cred că, în felul acesta, vom reuşi să facem un sistem poate, în viitor, mai atractiv pentru persoanele care platforma nu a fost suficient de accesibilă.
Un alt element important este legat de câteva elemente referitoare la platforma de programare. Primul lucru, după cum ştim, a fost eliminată acea limită de nouă persoane care puteau fi programate pe contul unei persoane; în momentul de faţă, se poate face nelimitat, până la o mie de persoane pot să fie programate pe contul unei persoane. Fac apel la cei care doresc să sprijine persoanele care nu au reuşit să se programeze și care doresc să se vaccineze, să-i ajutăm să facă acest lucru până la momentul la care vom stabili toate detaliile pentru prezentarea directă către centrele de vaccinare.
Un alt element important este legat de persoanele care erau înscrise pe lista de aşteptare. Pot să vă spun că, de la momentul la care am schimbat modalitatea de programare prin intermediul listelor de aşteptare, au fost transmise peste 1,7 milioane de notificări prin SMS şi au fost programate la vaccinare peste 1.050.000 de persoane. Practic, vorbim de peste 600.000 de persoane care nu şi-au confirmat programarea şi care, în această perioadă, urmează să fie notificate prin SMS, fără să mai existe acel interval de 24 de ore în care să confirme programarea, în ideea în care multe persoane nu au reuşit să se încadreze în acel interval de timp. De asemenea, mai sunt peste un milion de persoane care au un cont creat în platformă, dar care nu s-au înscris nici pe lista de aşteptare, nici nu şi-au făcut o programare. Şi aceste persoane urmează să fie notificate atât prin SMS, cât şi prin email, prin care să le reamintim că există locuri disponibile şi că pot să se programeze, în momentul de faţă, în platformă, direct, fără să fie nevoie să intre pe o listă de aşteptare.
În perioada următoare, ne propunem extinderea acestor activităţi de tip maraton de vaccinare şi, de asemenea, extinderea centrelor de vaccinare de tip drive-thru, pentru că un segment populațional preferă acest tip de vaccinare, din varii motive. Tocmai de aceea, cred că este indicat să ne pliem pe nevoile oamenilor, mai ales când îşi doresc să se vaccineze, tocmai pentru a elimina orice barieră față de accesul la vaccinare. Sunt mult mai multe județe care pregătesc operaţionalizarea acestor centre de tip drive-thru. Cam acestea ar fi elementele de noutate şi, sigur, suntem în pregătiri pentru stabilirea cadrului în care se va derula activitatea de vaccinare în spitalele non-COVID. Ne dorim ca, în prima parte a lunii mai, să începem să distribuim dozele şi către aceste spitale.
În ceea ce priveşte listele de aşteptare, în momentul de faţă, sunt circa 70.000 de persoane înscrise pe listele de aşteptare. Practic, s-au eliminat 76 de liste de aşteptare: 69 de la Pfizer, 5 Moderna, 2 AstraZeneca. În momentul de faţă, există posibilitatea de a ne programa direct într-un centru de vaccinare. Nu ne putem programa de azi pe mâine, dar, de astăzi peste 72 de ore, ne putem programa, tocmai pentru a avea certitudinea că, atunci când ne prezentăm la vaccinare, sunt dozele existente în centrul de vaccinare, să existe timp necesar pentru distribuirea şi alocarea numărului de doze. Există încă judeţe care au listă de aşteptare. Cele mai multe persoane înscrise pe listele de aşteptare sunt în Bucureşti - peste 23.000, în Cluj - peste 12.000, în Mureș - peste 6.000, Galați - peste 3.000, Braşov - peste 3.000, Sibiu - peste 3.000. Aşa cum spuneam, au fost peste 1,7 milioane de persoane notificate prin SMS în toată această perioadă.
Bilanțul centrelor de vaccinare. În momentul acesta, avem active 993 de centre de vaccinare, cu 1.478 de fluxuri, vorbim de o capacitate de peste 120.000 de persoane care pot să fie vaccinate în fiecare zi. Pe tip de vaccin, sunt 645 de centre care primesc vaccin de la compania Pfizer, cu 1.020 de fluxuri, sunt 130 de centre care primesc vaccin de la compania Moderna, cu 159 de fluxuri, şi 218 centre care primesc vaccin de la compania AstraZeneca, cu 299 de fluxuri. În perioada următoare, având în vedere că vom primi un număr mai mare de doze de la compania Pfizer, foarte probabil că o parte dintre centrele care primesc în momentul de față vaccinul de la compania AstraZeneca vor avea alocat vaccin de la compania Pfizer, așa cum au fost cele 61 de cabinete AstraZeneca care au primit vaccin de la compania Moderna, cu menținerea vaccinării dozei de rapel cu vaccinul de la AstraZeneca. Adică persoanele care au făcut prima doză se pot prezenta în aceleași centre pentru doza de rapel.
Numărul de persoane programate. În momentul de față, în platforma de programare sunt 1.522.605 persoane programate. În centre Pfizer avem 1.076.467 de persoane, din care cu prima doză avem 256.534. În centre Moderna avem 192.282 de persoane, din care pentru prima doză 18.555, iar în centrele cu vaccin de la AstraZeneca avem 253.857 de persoane, din care 3.670 sunt persoane aflate la prima doză. Un alt element este legat de bilanțul vaccinărilor. În total, de la debutul campaniei de vaccinare, au fost vaccinate 3.092.378 de persoane, din care pentru doza 1 - 1.271.744, cu doza a doua, practic, cu schemă completă de vaccinare - 1.820.634 de persoane. În etapa a doua, au fost vaccinate 2.060.186 de persoane cu cel puțin o doză. Pot să vă spun că vorbim de aproape 950.000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani care au fost vaccinate, dintr-un total estimat de 3,6 milioane de persoane la nivel național, cu vârsta de peste 65 de ani, ceea ce înseamnă un procent, practic, de aproape 27-28%, la care se adaugă și persoanele care sunt cu boli cronice și persoane care sunt din alte categorii vulnerabile. În total, în etapa a doua, au fost vaccinate în valoare absolută 1.438.455 de persoane, ceea ce înseamnă 76,9% din persoanele vaccinate în etapa a doua. În ceea ce privește persoanele care sunt angajate în sistemul educațional, în învățământ, au fost vaccinate 153.920 de persoane. Practic, ne apropiem de 45%, procent de persoane vaccinate din sistemul de învățământ. În centrele de vaccinare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale au fost vaccinate în total 165.288 de persoane. 45.000 sunt persoane din cadrul Ministerului Apărării Naționale, restul de 120.000 sunt persoane vaccinate din rândul populației civile, atunci când, știm foarte bine, s-a decis implicarea și susținerea campaniei naționale de vaccinare prin accesul populației în centrele organizate în rețeaua Ministerului Apărării Naționale. În centrele de vaccinare organizate de Ministerul Afacerilor Interne au fost vaccinate, până la acest moment, 43.388 de persoane. Persoanele vaccinate care aparțin de etapa a treia a campaniei de vaccinare - avem 718.282 de persoane vaccinate, ceea ce reprezintă circa 23% din totalul persoanelor vaccinate la nivel național.
În ceea ce privește activitatea echipelor mobile, în ultima săptămână, au fost active 143 de echipe mobile, au fost efectuate 379 de misiuni de vaccinare și au fost vaccinate, în această săptămână, 8.062 de persoane, cele mai multe în Hunedoara - 1.391 de persoane, ulterior, în Alba - 839 de persoane, Bihor, București, Tulcea, Sibiu. În cele opt centre mobile, care au fost asigurate și sunt asigurate de Ministerul Apărării Naționale și, de asemenea, de Departamentul pentru Situații de Urgență, au fost vaccinate în aceste zile 1.185 de persoane. Este un proces destul de greoi, pentru că încă nu s-a creat un rodaj din punct de vedere, dacă vreți, comunicațional, între coordonatorii centrelor mobile de vaccinare și autoritățile locale pentru elaborarea listelor cu persoanele doritoare pentru stabilirea unui circuit, însă, în perioada următoare, toate aceste activități vor fi cu siguranță îmbunătățite.
În ceea ce privește profilul de reacții adverse, la nivel național, până la data de 26 aprilie, au fost raportate 13.705 cazuri de reacții adverse postvaccinale, rata de raportare fiind de 2,8 cazuri la 1.000 de doze administrate. În ceea ce privește tipul de reacții adverse înregistrate în săptămâna 19 aprilie - 25 aprilie, au fost raportate 776 de reacții adverse, majoritatea, 88%, pe platforma Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Vârsta medie a persoanelor care au raportat reacții adverse este de 37 de ani, 65% dintre persoane fiind persoane de sex feminin. În funcție de severitatea manifestărilor, cred că au fost deja transmise, au fost înregistrate trei reacții anafilactice și 773 de reacții clasificate ca nesevere; din acestea, 59% sunt reacții de tip local, durere, tumefacție la locul de administrare, stare de oboseală, febră, frison, în 32% din cazuri dureri musculare articulare, în 26% din cazuri cefalee, 14% reacții gastrointestinale. De asemenea, situația persoanelor care au fost confirmate cu infecție SARS-CoV-2 după vaccinare, de la debutul campaniei de vaccinare până la data de 25 aprilie, vorbim în total de un număr de 21.316 persoane, ceea ce înseamnă 0,7% din totalul persoanelor vaccinate cu o doză, care au avut un test pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2. În ceea ce privește mediana timpului de la administrarea primei doze și până la confirmarea infecției cu SARS-CoV-2, aceasta a fost de 11 zile, practic, în prima parte, până la apariția anticorpilor, până la momentul în care cresc anticorpii protectori, ceea ce înseamnă că era o fereastră vulnerabilă, în care persoana respectivă nu era protejată din punct de vedere imunologic. Tocmai de aceea atragem atenția și recomandăm, cât se poate de ferm, continuarea și respectarea măsurilor de prevenție, tocmai pentru a evita infecția cu SARS-CoV-2. De asemenea, după cea de-a doua doză au fost confirmate cu un test pozitiv un număr de 3.862 de persoane, ceea ce reprezintă 0,2% din totalul persoanelor vaccinate cu doza doi, intervalul mediu de timp fiind de circa 24 de zile. Acestea sunt datele pe care eu mi-am dorit să vi le prezint, la acest moment. Cu permisiunea dumneavoastră, domnule secretar de stat, vă rog.
Andrei Baciu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule președinte. Câteva cuvinte despre vaccinarea în cadrul companiilor private. 30 de companii private au demarat vaccinarea sau urmează să demareze vaccinarea în această săptămână. Câteva exemple: șantiere navale din Mangalia, Drobeta-Turnu Severin, Giurgiu, compania Ford de la Craiova și platforma industrială care găzduiește mai multe companii din Slatina. 13 companii din HoReCa - știm de Complexul Therme, de lanțul City Grill deja. 13 echipe mobile au mers pentru efectuarea vaccinării în cadrul acestor campanii. Practic, în perioada care urmează, ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentanții autorităților locale și cu direcțiile de sănătate publică, se vor organiza mai multe echipe mobile care vor merge către toți operatorii care își doresc să organizeze puncte de vaccinare în interiorul companiilor pentru vaccinarea personalului și a familiilor acestora. Cu privire la misiunile de transport, de la începutul campaniei de vaccinare până pe 27 aprilie, au fost efectuate 8.644 de misiuni de transport la nivel național. Forțele și mijloacele angrenate - vorbim de 21.458 de persoane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat misiuni de transport cu peste 2.500 de mijloace tehnice; 5.709 persoane din MApN cu 2.529 de mijloace tehnice. În total, avem un personal angrenat, militar și civil, 8281 personal MApN.
Cu privire la dozele de vaccin, în România au fost recepţionate până pe 27 aprilie 7.377.909 doze, din care administrate 4.913.012 doze, ceea ce reprezintă 66%. Avem în stoc 1.839.692 de doze și o să le luăm pe tipuri de vaccin. Astfel, pentru vaccinul produs de Pfizer-BioNTech au fost recepţionate 5.122.709, dintre care administrate 3.000.939, ceea ce reprezintă 77%. Avem un stoc de 98.232, însă ţin să menționez faptul că ieri a sosit o doză record pentru România, de 725.000. Pentru vaccinul produs de Moderna, total recepţionate la data de 27 aprilie - 637.200, dintre care administrate 425.857, ceea ce reprezintă 67%. Avem un stoc de 130.150 de doze de vaccin. Aici țin să menționez că încă în această lună livrările se fac la două săptămâni, ceea ce ne face pe noi să ţinem doze pentru perioada de la o livrare la cealaltă. Pentru vaccinul produs de AstraZeneca, vorbim de un total doze recepţionate de 1.558.000, dintre care administrate 547.175, ceea ce reprezintă 35%. Pentru vaccinul Johnson & Johnson, vorbim de 60.000 de doze recepţionate, dintre care, după cum ştim, 57.500 vor fi distribuite începând cu ziua de astăzi către medicii de familie. Pentru dozele pierdute, până la acest moment, vorbim de 8.099 de doze pierdute, ceea ce reprezintă 0,17% din total dozelor utilizate.
Cu privire la calendarul livrărilor, vorbim de un total, pentru luna aprilie, de 2.903.670 de doze. Urmează să sosească cele 87.600 de doze de la Moderna restante pentru luna aprilie şi, la fel, 48.000 de doze cu 55.200 de doze mai puţin pentru vaccinul produs de Johnson & Johnson. Aceste 55.200 de doze vor fi recuperate pe parcursul lunii mai.
Pentru luna mai nu sunt modificări semnificative faţă de ce am prezentat săptămâna trecută. Astfel, pentru vaccinul produs de BioNTech-Pfizer vorbim de 3.882.060 de doze confirmate pentru luna mai, 697.320 de doze pentru primele patru săptămâni, pentru ultima săptămână vorbim de o tranşă record de 1.091.000 de doze pentru ultima săptămână din luna mai. Pentru Moderna, aşa cum spuneam şi săptămâna trecută, se trece la livrări săptămânale, 128.400 de doze livrate în fiecare săptămână, cu un total de 513.600; pentru AstraZeneca vorbim de 1.047.962 de doze, livrate în două tranşe, iar pentru vaccinul produs de Johnson & Johnson vorbim de 518.400 de doze, numărul de tranşe şi distribuţia acestora urmând a fi confirmate în perioada imediat următoare. Toate acestea au dus la o poziţionare a României cu privire la vaccinurile administrate, în două doze, pe un loc 4 la nivel european şi pe locul 16, tot la fel, cu persoane vaccinate cu două doze, la nivel global. Eu cam atât am avut. Vă mulţumesc mult. Domnule preşedinte!
Valeriu Gheorghiţă: Mulţumesc şi eu. Aş propune să începem sesiunea de întrebări. Vă rog!
Reporter: Aş vrea să ne spuneţi care este proporţia de vaccinare urban - rural şi să ne spuneţi ce se întâmplă la Afumaţi, unde a fost pus în funcţiune primul centru mobil, dacă mai este acolo, câte persoane au fost imunizate până acum şi dacă merge vaccinarea aşa cum vă aşteptaţi.
Valeriu Gheorghiţă: Nu avem aceste date centralizate de persoane vaccinate în rural şi urban. Se lucrează la centralizarea acestor date, însă, având în vedere că la momentul programării persoanele se puteau programa în multe alte centre şi a existat această libertate, acest lucru îngreunează centralizarea acestor date, dar, sigur, este un aspect care ne interesează. Însă, pot să vă spun că un număr mult mai mare de persoane din mediul urban a fost vaccinat, comparativ cu mediul rural. Iar în ceea ce priveşte activitatea centrelor mobile, la Afumaţi încă este activitate, se vaccinează însă, desigur, ritmul de vaccinare nu este unul aşa cum noi am considerat că va fi. Dar, printr-o comunicare om la om, pentru că în mediul rural noi considerăm că acest lucru va putea creşte, dacă vreţi, conştientizarea persoanelor vizavi de importanţa vaccinării, prin discuţii om la om între medicul de familie şi cei care reprezintă, dacă vreţi, persoanele cu credibilitate în comunităţile respective.
Reporter: Nu iese aşa cum vă aşteptaţi, pentru că nu se implică suficient de mult autorităţile locale, medicul de familie?
Valeriu Gheorghiţă: Se implică suficient de mult autoritatea locală, însă, având în vedere că urmează să intre în activitatea de vaccinare şi medicii de familie, de pildă, în localitatea Afumaţi sunt trei medici de familie care vor vaccina din data de 4 mai, multe persoane au optat să se vaccineze prin cabinetele medicilor de familie şi, atunci, cei care şi-au dorit să se vaccineze, se adresează direct către centrele mobile.
Reporter: O singură întrebare mai am, dacă îmi permiteţi, multă lume așteaptă această vaccinare fără programare. Spuneaţi în conferinţă că se va întâmpla acest lucru în primul rând în muncipiile care au centre de stocare, dar daţi-ne şi un orizont de timp, având în vedere că aţi spus că vreţi să extindeți această modalitate.
Valeriu Gheorghiţă: Este hazardant să deschidem la nivel naţional, pentru că s-ar putea crea mai degrabă o dezorganizare, decât un acces facil al persoanelor la vaccinare, tocmai de aceea, vrem să deschidem în cercuri concentrice, să începem cu centrele de vaccinare din municipiile care au aceste centre regionale de depozitare şi pe măsură de ce observăm că activitatea se derulează în parametri normali, sigur că se va extinde progresiv, încât să ajungem în final ca o persoană, aşa cum am şi spus, dacă doreşte să se vaccineze astăzi să se poată prezenta şi se poată vaccina. Sunt mai multe ţări europene care folosesc un sistem hibrid în momentul de faţă, în care, în prima parte a zilei se vaccinează persoanele programate şi în a doua parte există un număr de locuri disponibile pentru persoanele cu prezentare directă. În alte state există posibilitatea ca persoanele peste 60 de ani, de pildă, să se prezinte direct la vaccinare, fără programare, pe tot intervalul orar de funcționare al centrului de vaccinare. Tocmai de aceea, noi analizăm mai multe scenarii, încât să menținem organizarea, să nu apară nemulțumirea persoanelor care s-ar prezenta direct şi care ar pleca nevaccinate, pentru că nu este un număr suficient de doze, sau stai şi aștepți la rând o oră, două ore, şi se termină dozele şi, atunci, nu vrem să creăm mai multă nemulțumire decât, până la urmă, sentimentul că oamenii se pot vaccina atunci când îşi doresc să facă acest lucru. Ca orizont de timp, ne dorim cât mai repede, sigur, în prima parte a lunii mai, probabil că chiar prima săptămână, vom putea începe în anumite centre de vaccinare. Vă spuneam, în perioada 10-17 mai, în municipiul Craiova, în toate centrele de vaccinare vom avea acest tip de demers, de prezentare directă, prin sprijinul Universității de Medicină şi Farmacie se va asigura suplimentarea personalului din centrele de vaccinare şi pe perioada nopții, după orele 20:00, tocmai pentru a permite tuturor, indiferent de programul pe care îl au, să se prezinte şi să se vaccineze. Însă acest lucru nu poate să fie asigurat, de pildă, la un centru care este la o distanță foarte mare de centrele regionale de depozitare, pentru că este posibil să rămâi fără doze de vaccin sau să distribui un număr prea mare de doze şi să nu se prezinte atâtea persoane cât doreai şi să irosești dozele. Tocmai de aceea, vrem să facem etapă cu etapă aceste analize încât să menținem acest echilibru între dorința de vaccinare, între acces şi numărul de doze disponibile.
Reporter: Sunt situații în care medicii din centrele de vaccinare se lovesc de refuzul persoanelor pentru vaccinul Moderna. V-au fost semnalate astfel de situaţii şi ce se poate face pentru ca oamenii să accepte vaccinul acesta?
Valeriu Gheorghiţă: Acest lucru trădează o lipsă de informare şi de comunicare a persoanelor care se prezintă la vaccinare. Aceste două tipuri de vaccinuri folosesc aceeaşi tehnologie, au aceeaşi rată de eficacitate, conform studiilor, conferă același profil de siguranță. Din punctul nostru de vedere, nu există diferențe notabile între aceste două vaccinuri, din punct de vedere al siguranței, calității, eficacității. Există diferențe în ceea ce privește stabilitatea, la două grade pentru o perioadă de 30 de zile și faptul că doza a doua, doza de rapel, se administrează la 28 de zile. Deci nu ar trebui să existe o reticență față de acest vaccin, dar am observat și noi că în rândul oamenilor există o dorință semnificativ mai mare de a se vaccina cu vaccin de la compania Pfizer, lucru care, până la urmă, îl pot înțelege și tocmai de aceea am și distribuit vaccinuri de la Pfizer, atât în centre drive-thru, cât și în aceste demersuri de vaccinare maraton de vaccinare, tocmai pentru a veni cu acel tip de vaccin care este cel mai dorit.
Reporter: Spuneaţi că sunt pregătite 20 de caravane pentru a fi trimise. Acum, în acest moment, tot doar una este funcțională, cea de la Afumați?
Valeriu Gheorghiţă: Şi urmează în județul Argeș să se disloce un astfel de centru. A fost o perioadă, vă spun, destul de dificilă în ceea ce privește stabilirea unor conexiuni la nivel și personal și la nivel instituțional între coordonatorii centrelor și autoritățile locale. Este nevoie de timp și să informezi un om, nu poţi să îl iei: astăzi mergi şi te vaccinează! E nevoie de o informare, de o pregătire. Din punct de vedere organizatoric, putem să trimitem oricând un astfel de centru. Însă este important ca oamenii să înțeleagă importanța vaccinării, iar pentru acest lucru e nevoie de timp. Nu se poate face de azi pe mâine.
Reporter: Dar de aici putem înțelege că autoritățile locale nu se implică suficient. Concret, ce ar putea să facă? Adică, am văzut primari care spuneau inclusiv că de ce trebuie ei să meargă să convingă lumea? De ce nu vin cei din autorităţile centrale?
Valeriu Gheorghiţă: Autoritatea centrală, şi implicit noi, încercăm, pe cât posibil, să asigurăm o comunicare și o informare atât legat de partea organizatorică efectiv a campaniei de vaccinare, cât și de importanța vaccinării, însă trebuie să înțelegem că aceasta este realitatea. Mare parte a instituțiilor statului nu se bucură de o credibilitate foarte crescută în rândul oamenilor. Tocmai de aceea este important să implicăm alți vectori care se bucură de o credibilitate mult mai mare și care pot să schimbe mentalități. Sunt lideri de opinie și care sunt, dacă vreți, urmați în acțiunile lor de foarte multe persoane, tocmai de aceea am și avut întâlniri, o serie de întâlniri, chiar de la Guvern, cu reprezentanții asociațiilor de primari de comune, de municipii, consilii județene, tocmai pentru a găsi cele mai bune soluții prin care informația să ajungă la fiecare om în parte. Şi chiar la debutul campaniei de vaccinare să știți că principala provocare pe care am luat-o în calcul este cum ajung informațiile la omul din fața porții, din mediul rural? Nu este simplu să faci acest lucru, pentru că o simplă hârtie, un flyer care ajunge, nu cred că este suficient. Un segment important din populație are nevoie de un alt fel de mesaj.
Reporter: Care ar fi soluțiile? Cine să ducă mesajul la poarta omului?
Valeriu Gheorghiţă: Acest mesaj cred că, așa cum am spus, în orice comunitate există persoane care, de-a lungul timpului, și-au menținut şi și-au câștigat această credibilitate și cred că primarul este una dintre acele persoane, dascălii, profesorii, medicul de familie fără doar și poate, reprezentanții cultelor religioase, preotul, pastorul, cu toții avem, dacă vreți, o datorie cel puțin morală de a ne implica în contextul actual pandemic, de-a oferi acele informații în baza expertizei pe care o avem, desigur, tocmai pentru a crea accesul persoanelor la informații în baza cărora să decidă ce au de făcut. Este momentul la care această conștiință civică, dacă vreți, trebuie să fie poate la cel mai înalt nivel, pentru că, spre deosebire de alte programe de vaccinare, campania actuală de vaccinare este o campanie care are ca obiectiv final să ne readucă împreună, pentru că până la acest moment am vorbit de distanțare fizică, am vorbit de distanțare socială. Avem soluţia să revenim împreună, să revenim la normalitate.
Reporter: Bună ziua. Voiam să vă întreb dacă ne puteți spune câte persoane au renunțat la rapel și vorbim aici de toate vaccinurile. Câți nu s-au mai prezentat, de fapt?
Valeriu Gheorghiţă: E un număr foarte mic, nu am o cifră în valoare absolută. Pot să vă dau exemplul vaccinului de la compania AstraZeneca, unde rata de prezentare este de peste 95%. Deci în momentul de față majoritatea persoanelor se prezintă pentru cea de-a doua doză și acest lucru se vede din raportările zilnice. Desigur, există situații medicale sau de altă natură în care se amână efectuarea rapelului. Tocmai de aceea o analiză transversală făcută astăzi nu arată neapărat faptul că persoana nu se va mai prezenta la rapel, ci poate să fie o amânare sau fie a făcut mai devreme, fie amână acest moment din varii motive.
Reporter: Şi dacă ne puteți spune care ar fi drumul către acea ţintă de 10 milioane de români vaccinați.
Valeriu Gheorghiţă: Doar prin vaccinare. Mă uit la oameni care stau și evaluează bunul mers al campaniei de vaccinare, și este foarte bine că se întâmplă așa, însă nu trebuie să așteptăm doar la cel de lângă noi să meargă să se vaccineze. Ar trebui, cu cât ne vom vaccina mai mulți, cu atât ritmul campanie de vaccinare va crește. În momentul de față, consider că avem suficientă capacitate de vaccinare și ea va fi crescută în continuare. Am creat accesul diverselor categorii populaționale, și vedem prin vaccinarea în centre organizate de către operatori privați, prin centre mobile, echipe mobile, centre drive-thru, maratoane de vaccinare, implicarea medicilor de familie și, plecând inclusiv de la completarea modalităților de programare, tocmai pentru a reuși să ne pliem peste dorința oamenilor și peste programul fiecăruia de a se vaccina. În momentul în care - și asta este situația ideală - un om, în drum spre activitatea lui de zi cu zi, va avea acces la vaccinare, fie că are un centru de vaccinare în apropiere, fie că se prezintă direct, fără să fie nevoie de programare, cred că la acel moment putem spune că avem un acces echitabil la vaccinare. Până la acest moment, dintr-un motiv care a ținut și de numărul de doze, care știm că a fost alocat cu tranșe săptămânale, categoric, nu a putut acoperi nevoia, ar trebui să avem o organizare destul de riguroasă tocmai pentru a asigura toate persoanele care au primit prima doză și de cea de a doua doză și de rapel. A fost o singură situație în care a trebuit să amânăm un număr mai mare de persoane, lucru care s-a întâmplat în multe alte țări europene, însă altfel ne dorim să facilităm cât mai mult accesul la vaccinare și cred că în acest fel vom putea atinge acea țintă.
Reporter: Ne puteți da mai multe informaţii despre acel maraton de vaccinare, cine poate veni și despre vaccinarea din Piața Constituției, spuneați că o să înceapă joi.
Valeriu Gheorghiţă: Dacă ne referim la maratonul de la București, orice persoană care nu a fost vaccinată poate să se prezinte direct cu buletinul să se vaccineze, cu cartea de identitate.
Reporter: Chiar dacă este din altă localitate.
Valeriu Gheorghiţă: Chiar dacă este  din altă localitate
Reporter: Mulțumesc.
Reporter: S-a vorbit în spațiul public despre centrele de vaccinare organizate în jurul bisericilor. Cum decurg aceste discuții?
Valeriu Gheorghiţă: În momentul de față, considerăm că avem, în fiecare județ, un număr important de centre de vaccinare, există de altfel și locuri libere. Cred că modalitatea de programare este cea care, în momentul de față, dacă vreți, limitează accesul unor persoane către un centru de vaccinare, pentru că sunt mai mulți factori și anume: sunt persoane care nu se descurcă, efectiv, cu platforma de programare, sunt persoane care din comoditate nu intră pe platformă sau din comoditate nu sună la operatorul de call center pentru a-i programa și atunci, în acest caz, cea mai bună  soluție este să se prezinte direct la un centru de vaccinare sau centrele de drive-thru. Cred că în felul acesta putem să creăm, dacă vreți, o rețea integrată, încât oricine dorește să se vaccineze să poată să facă acest lucru. Dar, în ceea ce priveşte poziţionarea unor centre de vaccinare lângă lăcaşele de cult, este, sigur, o situaţie care poate să fie utilă sau poate să nu fie utilă. Ea este o variantă la care ne-am gândit şi la care ne gândim, însă nu trebuie să fie făcut astăzi acest lucru sau peste două zile. Am încercat ca aceste centre mobile şi echipe să fie distribuite mai ales în localităţile defavorizate, însă, în măsura în care vom avea un nivel suficient de acoperire vaccinală în acele localități sau atunci când nu mai avem cereri în localitățile respective, sigur că luăm în calcul arondarea acestor centre şi echipe mobile către alte tipuri de activităţi de vaccinare.
Reporter: Dacă rata de vaccinare s-ar menţine aşa cum este în prezent, până la 1 iunie câte persoane vaccinate am putea avea?
Valeriu Gheorghiţă: Peste cinci milioane. Dacă vaccinăm în acest ritm, vom ajunge la peste cinci milioane de persoane vaccinate.
Reporter: În mediul online au existat mai multe propuneri controversate legate de promovarea acestei campanii de vaccinare. Aţi putea lua în calcul implicarea cântăreților de manele în promovarea acestei campanii de vaccinare? Părea potrivit? V-aţi vedea făcând aşa ceva?
Valeriu Gheorghiţă: Este un aspect la care vă mărturisesc că m-am gândit. Cred că o persoană care poate să aducă un plus în ceea ce priveşte vaccinarea, poate să-şi găsească locul în acest demers de comunicare şi demers de activităţi pro-vaccinare. Însă nu cred că trebuie să aşteptăm, dacă vreţi, o decizie la nivel central ca o persoană, indiferent cine este, să susţină campania de vaccinare. Acest lucru se poate face individual, se poate face sub mai  multe forme şi nu cred că trebuie să existe, dacă vreţi, un cadru organizat la nivel central. Cred că fiecare, în comunitatea pe care o reprezintă, poate să susţină acest demers de vaccinare, ţinând cont de faptul că ne dorim până la urmă cu toţii acelaşi lucru, şi anume revenirea la normalitate, limitarea consecinţelor negative ale pandemiei. Eu nu cred că este o persoană care este mulţumită cu existenţa acestei pandemii şi cu atâtea restricţii de luni de zile, cu toţii ne dorim să scăpăm de restricţii, să revenim la viaţa normală, cu toţii suntem obosiţi şi, tocmai de aceea, cred că demersul acesta de comunicare trebuie să fie luat ori de cât ori o persoană consideră că poate să facă acest lucru şi nu trebuie să ne uităm doar la persoane care au o popularitate foarte crescută, însăşi persoana care este vaccinată reprezintă un exemplu pentru cei din jurul lui şi puterea exemplului este importantă. Şi în acest fel putem să creştem numărul de persoane vaccinate.
Valeriu Gheorghiţă: Vă rog, domnul doctor.
Călin Alexandru (DSU): Deci avem un exemplu în acest sens cu trupa Cargo, care s-a implicat în maratonul de la Timişoara. Deci sunt cântăreţi de rock. Fiecare cântăreț are propriul lui public, deci dacă pot să aducă un plus în campania de vaccinare, atunci sunt bineveniți.
Reporter: Domnul ministru al educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a vorbit despre intenţia ca acolo unde toţi profesorii sunt vaccinaţi, să se permită prezenţa fizică a întregii clase la cursuri. Aţi discutat despre acest aspect? După cum spuneaţi, 45% dintre angajaţii din învăţământ s-au vaccinat până acum. Există astfel de situaţii unde să fie 100%, care au fost discuţiile?
Valeriu Gheorghiţă: Eu cred că nu putem vorbi de procente de 100% prin simplul fapt că unele persoane au contraindicații de vaccinare. Şi, din acest punct de vedere, sunt de asemenea convins că procentul de acoperire vaccinală în rândul personalului din învăţământ va creşte. Vreau să vă menţionez că inclusiv în ceea ce priveşte acea etapă specială de vaccinare care a fost adresată personalului din învăţământ, ştim foarte bine că a fost adresată personalului didactic, adică celor care erau la interfaţa directă cu copiii, cu elevii. Tocmai de aceea, dacă ne-am uita, foarte probabil, la tipul personalului din învăţământ vaccinat, foarte mulţi dintre dascăli sunt deja vaccinaţi, dar în orice unitate de învăţământ există şi alte categorii profesionale care nu se află la relația directă cu copiii. Tocmai de aceea trebuie făcută această analiză, pentru a vedea câți dascăli din toți cei existenți au fost vaccinați și, sigur, și personalul auxiliar este foarte important, însă în ceea ce privește o decizie de organizare a activităților de învățământ este cred mult prea devreme. Sunt propuneri, sunt analize care se află în dezbatere, chiar în dezbatere publică. Nu cred că se poate lua la acest moment o decizie.
Reporter: O întrebare și pentru domnul secretar de stat Andrei Baciu. S-a discutat despre acea necesitate a testelor noninvazive, pentru a se relaxa mai mult activitățile în școală. Ce ați discutat? Domnul premier spunea aseară că așteaptă de la Ministerul Sănătății, împreună cu ceilalți, să găsească o soluție, în perioada următoare.
Andrei Baciu: Într-adevăr este o variantă de teste care este utilizată în anumite țări europene și se analizează această variantă de a utiliza și în România astfel de teste, însă trebuie să vii cu opțiuni și cu propuneri concret care pot fi implementate, nu este doar o chestie înlocuire. Deci se lucrează la analiză și experții vor veni, în acest sens se vor pronunța în perioada imediat următoare.
Reporter: Spuneați de vaccinarea în spitalele non-COVID pentru bolnavii cronici, sunt mulți internați acolo. Cum va fi, cum se va desfășura? Poate că unii au contraindicații dacă sunt în spital. Cum vedeţi lucrurile?
Valeriu Gheorghiţă: Evident că vor fi vaccinate doar persoanele eligibile, cele care nu au contraindicații. Este, în momentul de față, în stadiu de draft acel material care reglementează activitatea de vaccinare în spitalele non-COVID, însă ca principii generale ne dorim să existe una sau mai multe echipe de vaccinare care să fie pregătite în fiecare spital și care să asigure în fiecare zi vaccinarea celor internați la pat și care doresc, evident, și își exprimă consimțământul pentru a se vaccina. Dozele sunt recepționate la nivel de spital. Exact ca la vaccinarea gripală, sunt alocate pe secții, în funcție de numărul de doritori, echipele care sunt deja instruite merg, vaccinează și în felul acesta ne dorim să funcționeze această activitate.
Reporter: În aproximativ două luni se împlinesc șase luni de când au fost vaccinați primii oameni în România. Având în vedere că acum Pfizer recomandă o a treia doză pentru o eficacitate sporită în privința noilor tulpini, cât și faptul că vorbim în acest moment de șase luni de protecție din partea vaccinurilor, când putem asista la o revaccinare a celor care s-au vaccinat printre primii?
Valeriu Gheorghiţă: Aș vrea să fac o precizare: nu există o decizie stabilită la nivel de experți, la nivel internațional în ceea ce privește necesitatea celei de-a treia doze. Este o analiză care se efectuează la acest moment. În mod deosebit este important să avem datele de siguranță, şi datele de imunogenitate și de tolerabilitate pentru cea de-a treia doză, iar această variantă este luată în calcul în condițiile în care vom vorbi de creșterea prevalenței cazurilor de COVID-19 ca urmare a infecției cu alte variante virale insuficient acoperite de vaccinurile actuale. Datele de eficiență ale vaccinurilor ne arată o persistență a răspunsului protector de cel puțin șase luni, foarte probabil că vom vorbi de o durată mult mai mare de timp, dar avem nevoie să primim mai multe informații pe măsură ce timpul se scurge de la vaccinarea persoanelor, însă nu este o decizie fermă, nu s-a stabilit acest lucru. Sunt analize și este foarte bine că există, tocmai pentru că avem nevoie de date științifice care să susțină orice altă recomandare de aici înainte.
Reporter: O întrebare şi pentru domnul Andrei Baciu. Având în vedere că vaccinarea cu AstraZeneca a scăzut în România, aveți de gând să luați în calcul noi tranșe de donat pentru alte state, precum Republica Moldova?
Andrei Baciu: Sunt chestiuni distincte. În primul rând, acțiunea pe care România a făcut-o cu privire la Republica Moldova, asta a pornit de la o promisiune făcută de domnul preşedinte Klaus Iohannis doamnei președinte Maia Sandu. Trebuie să ținem cont și de condițiile epidemiologice din Republica Moldova. Aceasta este o chestiune. Cu privire la un eventual surplus de doze de vaccin produse de AstraZeneca, aceasta este o chestiune europeană, valabilă pentru toate statele membre ale Uniunii Europene și este o chestiune care se analizează. Însă ce pot să vă spun în acest moment este faptul că pentru toate contractele existente este prevăzută şi există această clauză, de donare sau revânzare, ulterior, a oricăror tipuri de vaccin către alte state terțe sau diverse organizații, după cum ştim, ţările europene şi nord-americane în principal au avut acces la doze mai mari de vaccin, însă, restul populației la nivel global, la nivelul acestei populații există o cerere mare în continuare.
Reporter: Ministrul Culturii a precizat că a avut o întâlnire cu dumneavoastră legată de organizarea centrului de vaccinare de la Biblioteca Naţională. Va fi acel centru dedicat imunizării sectorului cultural?
Valeriu Gheorghiţă: Se poate prezenta oricine doreşte să se vaccineze, într-o locație, care, evident, reprezintă zona culturală din România.
Reporter: Mulţumesc şi încă o întrebare, având în vedere că faceți tot mai multe demersuri pentru programările directe, luați în calcul ca în viitorul apropiat să mai existe programarea cu ajutorul platformei?
Valeriu Gheorghiţă: Desigur. Vor exista modalități complementare. Platforma va exista pentru cei care doresc să-şi asigure un loc într-un centru de vaccinare, pentru că, în momentul în care ne programăm prin platformă, teoretic avem certitudinea că vom fi vaccinați în ziua în care ne-am programat. Prezentarea directă nu ne oferă neapărat această certitudine, în sensul în care, dacă ai 50 de locuri libere vor fi vaccinate persoanele care se prezintă pe cele 50 de locuri, dacă mai vin persoane suplimentare pot să fie vaccinate dacă sunt doze, dar dacă nu sunt doze, nu pot să fie vaccinate şi, atunci, sunt persoane care preferă în continuare modalitatea de programare prin platformă. Deci, ele nu se exclud, sunt complementare.
Reporter: Voiam să vă întreb dacă există o estimare referitoare la câte persoane ar putea fi vaccinate prin intermediul cabinetelor medicilor de familie?
Valeriu Gheorghiţă: Noi am plecat de la o estimare zilnică, medie, de circa 5-10 persoane pe zi, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 30.000 de persoane pe zi. Însă, aici aş vrea să menționez că fiecare medic de familie îşi face programul propriu de vaccinare, adică vor fi medici care vor prefera să vaccineze în fiecare zi, sau vor fi medici care vor prefera să vaccineze doar în anumite zile. Cred că cel mai bine ar fi de făcut o analiză la nivel de săptămână, pentru că dozele sunt alocate pe o perioadă de o săptămână sau două săptămâni. În momentul de faţă asigurăm pentru o săptămână, pentru că am demarat cu vaccin de la compania Johnson & Johnson şi nu avem suficiente doze pentru a asigura pentru două săptămâni necesarul de doze. Deci, media este de circa 30.000 de persoane, dar, care, poate să varieze.
Reporter: Oarecum indirect aţi răspuns la ce voiam eu să vă întreb. Dacă se poate să ne spuneți, din data de 4, câți medici de familie ar urma să fie implicați în vaccinare? Şi dacă aţi putea să ne mai spuneți, cum ştiu pacienții dacă medicul lor este prins în acest program, dacă au acces la vaccinare şi alte persoane, care nu sunt pacienți ai medicilor respectivi şi, eventual, câți dintre medicii de familie s-au vaccinat până în prezent?
Valeriu Gheorghiţă: În ceea ce priveşte numărul medicilor de familie care vor fi implicaţi, cel puţin în prima etapă, vorbim de circa 3.080 de medici de familie care şi-au transmis disponibilitatea de a participa la această campanie de vaccinare, însă, vreau să vă spun, că există un număr mult mai mare de medici de familie care sunt deja implicaţi în centrele de vaccinare, care funcţionează în momentul de faţă, a fost şi unul dintre motive pentru care avem acest număr de medici de familie. Foarte probabil că numărul celor care vor vaccina vor dori să se implice va fi mai mare în perioada următoare. În ceea ce priveşte informarea pacienţilor vizavi de posibilitatea de a se vaccina prin medicul de familie, aici cred că colaborarea obişnuită pe care fiecare persoană o are cu propriul medic de familie, în felul acesta poate să aibă acces la aceste informații şi posibilitatea unei alte persoane, de a se vaccina în cabinetul unui medic de familie pe a cărui listă nu se regăseşte, cred că trebuie stabilită împreună cu ceilalți medici de familie, dar nu văd să fie neapărat o problemă în acest sens.
Reporter: Ştiţi cumva câți medici de familie s-au vaccinat până în prezent?
Valeriu Gheorghiță: Era un procent de peste 80%, pot să vă spun. Chiar de la început, când am evaluat intenția de vaccinare, era o diferență ....și acest lucru se aplică în tot sistemul medical, numărul categoric mai mare de medici vaccinați și cu cât vorbim de asistenți, infirmieri, brancardieri numărul şi procentul de acoperire vaccinală este ușor mai redus, dar este peste 80%
Reporter: Mai spuneați dumneavoastră de faptul că ar fi 13.500 reacții adverse, spuneați mai devreme.
Valeriu Gheorghiță: Da, din aproape 5 milioane de doze administrate.
Reporter: Da, da, da. Întrebarea ar fi dacă aţi putea să detaliați procentual în ce situație au fost aceste reacții adverse, adică la ce tip de vaccin.
Valeriu Gheorghiță: Sigur, avem o raportare pe fiecare tip de vaccin: pentru compania Pfizer, pentru vaccinul COVID-19 de la Pfizer vorbim de o rată de raportat de 1,7 cazuri la 1.000 de doze administrate, pentru Moderna - 3,2 cazuri de reacții adverse la 1.000 de doze administrate și pentru AstraZeneca 10,9 reacții adverse la 1.000 de doze administrate. Aș menționa că numărul de reacții adverse raportate pentru rapel la AstraZeneca este semnificativ mai redus comparativ cu prima doză. Practic, vorbim în fiecare zi de câteva cazuri, câteva zeci de cazuri de reacții adverse dintr-un număr mare de doze administrate.
Reporter: Şi pentru domnul Baciu, vorbeați de 30 de companii private care sunt deja implicate. Care sunt criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească o companie privată? E un număr limită de angajați sau locații sau dacă există genul ăsta de criterii?
Andrei Baciu: Există o instrucțiune pe care am elaborat-o și pe care am comunicat-o în cursul săptămânii trecute, am avut întâlnire și cu reprezentanții diverselor camere de comerț și alte organizații care reprezintă mediul privat, prin care noi am încercat să transmitem toate aceste detalii către toate companiile, practic, prin dorința de a impulsiona și activitatea de vaccinare în mediul privat, prin care să se evite apariția de focare, care ar duce la o discontinuitate în activitatea economică. În mare sunt aceleași reguli ca și pentru centrele clasice. Există o singură importantă diferență, aceea că pentru companiile care nu au personal medical și care nu pot accesa personal medical, practic vaccinarea se va face cu echipele mobile din cadrul centrelor de vaccinare. Toată această activitate este gestionată de către direcțiile de sănătate publică în fiecare județ, inclusiv programarea și planificarea resursei umane pentru toate companiile care își doresc să fac această activitate.
Reporter: Dar e un număr minim de personal angajat, pe care ar trebui să îl aibă? Nu știu, 100, 500, 1.000.
Andrei Baciu: Nu, nu, nu. Toate companiile care își doresc să își vaccineze personalul o pot face.
Reporter: Avem deja numeroase metode prin care să ne vaccinăm și, cu toate astea, abia am avut câteva zile în care am depășit 90.000 de persoane vaccinate într-o zi, deși capacitatea, spuneți dumneavoastră, este de 120.000. Voiam să ne spuneți de ce nu reușim să trecem aceste praguri, să le numim așa, şi dacă credeți că am putea ajunge în viitorul apropiat la 150.000 de persoane vaccinate pe zi.
Valeriu Gheorghiță: Eu m-aş feri să vorbim de niște ținte numerice, atât timp cât vorbim de persoane care doresc să se vaccineze. Activitatea de vaccinare rămâne o activitate medicală. Aici, cred că este un proces dinamic, care variază de la o zi la alta, de la o perioadă la alta și cred că fiecare am trecut, atunci când a trebuit să luăm o decizie medicală, prin mai multe decizii, astăzi dorim să facem, mâine nu dorim, ne programăm, anulăm programarea și așa mai departe. Tocmai de aceea nu putem să vorbim în cifre matematice, în cifre exacte. Important e să facilităm accesul la programare, să existe capacitate suficientă de vaccinare, dar, da, pot să vă confirm că nu s-a atins acea bornă, pe care am comunicat-o ca urmare a scăderii credibilității pentru vaccinul de la compania AstraZeneca. Vă readuc aminte că vorbim de aproape 300 de cabinete de vaccinare pentru vaccinul de la AstraZeneca, ceea ce înseamnă circa 30.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, lucru care nu se întâmplă, vorbim de aproape 10.000 de persoane vaccinate în momentul de faţă, cu doza 1 şi rapel. Este unul dintre principalele motive şi în momentul în care am făcut aceste estimări, în februarie, înainte să demarăm campania de vaccinare cu acest vaccin, sigur că vorbeam de niște estimări şi întotdeauna am accentuat aceste lucruri, că sunt estimări care se pot schimba, vedem, de la o perioadă la alta, în funcţie de cum apar informații şi date. Însă partea bună, din punctul nostru de vedere, este legată de faptul că avem suficiente doze din celelalte tipuri de vaccinuri încât să ne putem asigura obiectivul de a atinge imunitatea de grup, tocmai pentru a putea avea, din punct de vedere epidemiologic, un control mult mai bun şi pentru a putea ușor, ușor să ridicăm din restricții, să revenim efectiv la normalitate.
Reporter: Ne spuneați că în momentul acesta avem un milion şi jumătate de persoane care sunt programate deja şi dacă puteți să ne spuneți cam în cât timp vor fi ele vaccinate, pentru ce perioadă de timp sunt programate.
Valeriu Gheorghiţă: Sunt pe o perioadă de săptămâni, în funcţie de durata rapelului. Sunt persoane care dacă astăzi sunt vaccinate cu prima doze de Moderna, peste 28 de zile vor face rapelul, deci, iarăşi, este pe următoarea perioadă de timp. Vorbim de un număr de peste 250.000 de persoane la doza 1, chiar aproape 300.000 până pe 30 aprilie, ceea ce ne face să credem că ar trebui ca la finalul acestei luni să avem cel puţin 3,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză şi ne dorim, sigur, să creștem ritmul de vaccinare în perioada imediat următoare. Dar nu ține doar de voința noastră, ține de disponibilitatea tuturor celor care doresc să se vaccineze. Sigur că aici trebuie să creăm modalitățile prin care o persoană să ajungă foarte ușor să se vaccineze.
Reporter: Şi încă o întrebare, dacă îmi mai permiteţi: s-a început cumva vaccinarea şi în penitenciare şi dacă s-a întâmplat asta, să ne spuneți dacă ştiţi şi câte persoane s-au vaccinat până acum?
Valeriu Gheorghiţă: Da. Pot să vă spun că vorbim de circa 20.000 de persoane private de libertate în România. La o evaluare a intenției de vaccinare, circa 10.000, deci aproape 50% doreau să se vaccineze şi sunt deja, pot să vă spun că mâine vor fi deplasate echipe mobile la penitenciarul Rahova, unde vor fi vaccinate un număr de circa 1.000 de persoane. Sigur, nu toate în aceeași zi, dar sunt circa 1.000 de persoane care şi-au exprimat această dorință de a se vaccina. La nivel naţional există probabil câteva mii de persoane deja vaccinate, erau acum două, trei săptămâni aproape 1.000 deja vaccinate. E un ritm care este în desfășurare şi va fi în scurt timp asigurată vaccinarea celor care doresc. Nu, că nu e un număr foarte mare, vorbim de circa 10.000 de persoane.
Reporter: Mulţumesc.
Reporter: O singură completare, vă rog. Nu e mic totuşi nivelul de implicare al medicilor de familie? Vorbim de un sfert din ei, 3.000 din 12.000.
Valeriu Gheorghiţă: Depinde din ce punct de vedere evaluăm acest număr, şi anume, colegii noștri  medici de familie sunt implicaţi deja în centrele de vaccinare fixe, de asemenea, au o datorie faţă de pacienții pe care îi au pe listele proprii, sunt implicaţi în monitorizarea pacienţilor cu infecție SARS-CoV-2 care sunt la domiciliu, asigură îngrijirea şi asistența medicală primară a persoanelor cu boli cronice care ştim că în această perioadă nu s-au adresat atât de frecvent serviciilor spitalicești. Deci este un efort extrem de important şi tocmai de aceea eu apreciez foarte mult dorința de implicare, chiar dacă vorbim de un număr mai mic de persoane. Orice om vaccinat în final este o persoană care va fi protejată faţă de această infecție. Şi cred că în perioada următoare, repet, numărul medicilor de familie care se va implica în această campanie va crește, însă e o campanie care se întâmplă progresiv şi cred că este important ca orice persoană să fie convinsă atunci când doreşte să participe.
Reporter: Mai am şi o eu o întrebare tot legată de medicii de familie, dacă se poate, vă rog mult. Spuneați că deja dozele au început să fie distribuite către medicii de familie...
Valeriu Gheorghiţă: De astăzi începe distribuția, nu ştiu dacă astăzi ajunge, pentru că distribuția se face la nivelul centrelor regionale, ulterior ajunge la Direcţia de Sănătate Publică şi ulterior la cabinetul medicului de familie. Important este ca pe 4 să se poată vaccina.
Reporter: Şi vorbim doar de serul de la Johnson&Johnson?
Valeriu Gheorghiță: Doar de la Johnson&Johnson am distribuit pentru moment.
Reporter: Mulţumesc.
Reporter: Mai am şi eu o întrebare, vă rog, pentru colegii dumneavoastră de la STS. Declara, astăzi, ministrul culturii că în momentul în care se vor deschide aceste evenimente de la Opera Națională, de la Teatrul Național, o să aveți discuții pentru a vedea cum pot fi verificate adeverințele de vaccinare, să nu vină cineva cu ele falsificate. Cum s-ar putea întâmpla?
Adrian Singheorghe: Vă pot confirma că am început discuțiile cu reprezentanții Ministerului Culturii pentru a găsi soluții pentru această situație. Momentan, încă studiem. Abia am început discuțiile cu ei și în scurt timp o să venim cu o soluție tehnică.
Andrei Baciu: Dacă nu mai sunt întrebări, vă mulțumim foarte mult și sărbători liniștite.
Reporter: Mai aveam /.../
Andrei Baciu: Vă rog.
Reporter: Voiam să vă întreb: în situația în care, bine, este vorba despre un scenariu mai negru, dacă îl pot numi așa, în situaţia în care nu o să scăpăm de această pandemie anul acesta, nu o să ajungem la acea țintă de 70% din totalul populației vaccinate, practic, se va întâmpla anul viitor? Luăm de la capăt strategia de vaccinare, cei care s-au vaccinat deja la începutul anului vor primi din nou o altă primă doză?
Valeriu Gheorghiţă: Este o întrebare foarte bună. Cu siguranță, dacă nu ne vom vaccina suficiente persoane, nu vom putea atinge imunitatea de grup este un lucru direct cauză-efect: dacă nu ne vom vaccina, nu vom putea atinge imunitatea de grup. În ceea ce privește posibilitatea de extindere a campaniilor de vaccinare pe o perioadă mai mare de timp, sigur că orice se poate avea în vedere, tocmai pentru a asigura sănătatea oamenilor, însă eu sper ca în final cu toții să conștientizăm importanța acestui moment. Este timpul pentru o solidaritate reală, nu doar declarativă, prin care să putem, până la urmă, împreună să revenim la ceea ce ne dorim și ceea ce ne-a lipsit în toată această perioadă și oricum am vrea să privim lucrurile, singura cale prin care putem să ajungem la acel obiectiv este prin vaccinare. Altfel, toate măsurile restrictive nu fac decât să țină sub control evoluția unei pandemii, însă vei avea aceeași masă populațională receptivă la infecție. Adică, în momentul în care ridici restricțiile, după o perioadă de timp iarăși vom reveni în același punct de unde am plecat, pentru că persoanele vor fi la fel, receptive, ele nu vor fi imunizate. Nu se întâmplă acest lucru stând în casă. Se întâmplă imunizarea populației prin vaccinare și aici vorbim de o imunizare durabilă. Sunt din ce în ce mai multe studii care arată că există diferențe notabile între răspunsul imun după vaccinare și răspunsul imun după infecția naturală, în sensul în care după vaccinare apar anticorpi direcționați împotriva acelui fragment din proteina Spike a virusului, care se lipește de receptori; or acest lucru nu se întâmplă pentru un procent mare după boala naturală, tocmai de aceea există acest risc de reinfecţie și tocmai de aceea este important să ne vaccinăm tocmai pentru că nivelul de protecție pe care îl obținem este mult mai mare decât după boala naturală.
Reporter: Dacă îmi mai permiteți mie o întrebare foarte scurtă. Am început cumva și noi demersuri pentru certificatul verde de vaccinare?
Valeriu Gheorghiţă: Da.
Reporter: Ne puteți detalia despre ce este vorba?
Andrei Baciu: Este un demers comun al mai multor instituții - Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne. Ministerul Afacerilor Externe, INSP şi STS; este un demers european și România a început de mai mult timp toate...  mă rog, e un proces de pregătire mai amplu, sunt chestiuni tehnice la care trebuie lucrat.
Reporter: Mulțumesc.
Reporter: O precizare, vă rog: vorbim despre acel certificat verde de vaccinare, agreat la nivelul Uniunii Europene? Se va putea discuta și despre un certificat care să fie folosit pe plan intern?
Valeriu Gheorghiţă: Nu s-a discutat acest lucru. Vorbim de certificatul verde folosit la nivel european. Mulțumim frumos.
Reporter: Există un deadline pentru el, adică, nu știu, un orizont de timp în ceea ce privește...
Valeriu Gheorghiţă: Cred că vorbim de luna iunie, dacă nu mă înşel.
Andrei Baciu: Deadline-ul e luat la nivel european, sunt discuții cu toate statele membre. Noi suntem aliniaţi, suntem în graficul... ceea ce fac și celelalte state membre
Reporter: Deadline-ul, într-adevăr, este la începutul lunii iunie, dar au fost câteva state care au solicitat șase săptămâni, ca să poată să armonizeze sistemele pe care le au în momentul de față cu sistemul european, care va fi pus în practică.
Andrei Baciu: Sărbători liniștite! Multă sănătate!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe