[Check against delivery]
Florin Cîțu: Bună ziua! Vreau să vă spun că în această dimineață am avut mai multe discuţii cu domnul preşedinte în legătură cu situaţia de securitate din Afganistan. Pe 13 august, Ministerul Afacerilor Externe a ridicat nivelul de alertă la maxim, "părăsiţi imediat Afganistan". În acest moment, mai sunt 35 de cetățeni români în acea zonă. I-am propus domnului preşedinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. În acest moment, avem două variante pe care lucrăm: un avion care va fi în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru, care merge direct acolo. Dar, în acest moment, au dispoziție clară pentru Ministerul Afacerilor Externe şi pentru Ministerul Apărării Naţionale să trimită un avion cât mai rapid, pentru a-i aduce pe cetățenii români acasă. Pe această cale aş vrea să transmit tuturor românilor care mai sunt acolo şi nu au contactat misiunea noastră diplomatică din Pakistan să o facă cât mai repede. În acest moment, nivelul de alertă este maxim: ”Părăsiți imediat Afganistanul!”
Reporter: Sunt din cadrul ambasadei?
Florin Cîțu: Nu, nu sunt din cadrul ambasadei.
Reporter: Din mediul privat, separat, firme...?
Florin Cîțu: Sunt și de la ONU, şi din mediul privat, sunt mai multe persoane. Au fost 60, mai sunt 35 de români acolo.
Reporter: Sunt în siguranță în acest moment?
Florin Cîțu: Sunt în siguranţă în acest moment, ținem legătura cu toţi. Noi am făcut toate demersurile în acest moment, am luat decizia să trimitem un avion oricum acolo. Cel mai rapid s-ar putea să fie cel împreună cu NATO, vom vedea. Dacă este varianta NATO, românii vor fi aduși până în Georgia, după aceea trimitem noi avion acolo. Dacă nu, vom trimite noi un avion.
Reporter: Măsuri de securitate în plus la granițele noastre, în condițiile în care ne-am putea aștepta la un val de migranți?
Florin Cîțu: Există o celulă de criză în acest moment făcută la MAE, MApN şi celelalte instituții. Este în funcţiune în acest moment. Orice alte decizii vor fi comunicate pe această temă.
Reporter: Cota e posibil să fie mai mare de migranți pe care țara noastră ar putea să-i primească?
Florin Cîțu: Nu am luat încă o decizie în acest moment.
Reporter: Legat de dosarul dvs în SUA au rămas câteva întrebări. Dacă ne puteți spune, în primul rând, de unde aţi luat acel împrumut? De asemenea, în spațiul public se vorbește despre un consum de droguri. Aţi consumat vreodată droguri?
Florin Cîţu: Sâmbătă, şi după acea va trebui să plecăm, - a fost prezentat în spațiul public un dosar în Statele Unite. M-am informat și eu. Este, de fapt, o decizie de respingere a unei sentințe civile despre care nu am fost informat niciodată. S-a întâmplat în 2009, eram foarte ușor de găsit pentru oricine dorea să mă găsească în 2009, dacă era ceva, dar, repet, realitatea juridică este că acel dosar a fost respins de instanța SUA. Eu am încredere în justiția din SUA.
Reporter: Există o datorie de 7.000 de euro. Nu mai ştiţi pentru ce a fost?
Florin Cîţu: Repet, acel "claim" a fost respins de instanța americană. Vă mulţumesc mult de tot.
Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile... |

Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.
Copyright © Guvernul României 2021
RSS