Actualitate

Vineri, 07 Mai

Vizita premierului Florin Cîţu la centrul de vaccinare organizat la Sala Palatului, în contextul ”Maratonului vaccinării – Ediția București”, 7-10 mai 2021

Galerie foto

 

***

Declarații ale premierului Florin Cîţu după vizitarea centrului de vaccinare organizat la Sala Palatului, în contextul ”Maratonului vaccinării – Ediția București”, 7-10 mai 2021

[Check against delivery]

Bună ziua! În primul rând am văzut astăzi un eveniment care are o organizare exemplară. Organizatorii trebuie felicitaţi, toţi organizatorii şi cei care au venit cu idea. Îi avem aici pe reprezentantul principal, UMF-ul şi medicii care au venit, voluntari, să vaccineze, toţi trebuie felicitaţi. Este un efort important. Un efort care ajută. Astăzi au spus că au depăşit vreo cinci milioane de persoane vaccinate, aşa a fost. După ce ieri am avut cifra record depăşită - 100.000 de persoane vaccinate într-o zi, astăzi suntem la 92.000 de persoane, dar mult mai important este că, începând de astăzi, în România, şi nu cred că există un alt exemplu în Europa, puteţi să mergeţi să vă vaccinaţi fără programare. Vă alegeţi centrul de vaccinare, mergeţi şi vă vaccinaţi. Este clar că acesta a fost efortul pe care am vrut să-l facem din partea guvernului, să ne asigurăm că avem dozele necesare ca toţi românii care vor să se vaccineze să se vaccineze fără să mai stea la coadă. Am încredere că acest efort va fi apreciat şi mai ales că toţi vrem să revenim la normalitate cât mai repede. Cu cât ne vaccinăm mai repede, avem dozele, cu atât putem să revenim la viaţa normală, la o viaţă pe care o aveam înainte de pandemie. Acest centru va fi deschis până luni. Vă încurajez pe toţi, cei care încă nu v-aţi vaccinat, să veniţi să vă vaccinaţi. Am vorbit cu câțiva oameni care s-au vaccinat, experienţa este rapidă, totul se face rapid, uşor, nu staţi mult şi după aceea veţi vedea că începe o altă viaţă. Este important ce se întâmplă astăzi la Bucureşti. Avem centre şi în spitalele militare, ştiţi foarte bine că sunt deschise până luni, cred, sau marţi, şi acolo se vaccinează non-stop. Şi vor mai urma astfel de evenimente şi cu siguranţă voi fi şi eu acolo să susţin aceste iniţiative pentru că doar aşa, doar prin astfel de evenimente putem să vorbim de un pas important de la 1 iunie în revenirea spre normalitate. N-o să fie revenirea totală, sută la sută, dar este un pas important. Şi veţi vedea că măsurile pe care le vom anunţa în curând, deciziile pe care le vom anunţa în curând vor arăta clar că România este pe drumul cel bun şi este mai aproape de normalitate. Mulţumesc mult de tot! Vă mulţumesc că aţi venit astăzi aici şi că veţi veni în continuare, sunt sigur, şi le mulţumesc organizatorilor din nou pentru o treabă excelentă, un lucru foarte, foarte bine făcut astăzi aici. Vă mulţumesc mult de tot!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe