Actualitate

Luni, 07 Decembrie 2020

Declarații susținute de premierul Ludovic Orban la Palatul Victoria

Galerie foto

[Check against delivery]

Ludovic Orban: Bună seara! În data de 6 decembrie cetățenii români şi-au exprimat votul în cadrul alegerilor pentru Parlamentul României. Am luat decizia ca astăzi să-mi depun mandatul de prim-ministru. Decizia pe care am luat-o are un obiectiv foarte precis: odată exprimată voința cetățenilor, trebuie demarate negocierile pentru formarea unui nou guvern. România are nevoie de un guvern responsabil, de un guvern care să reprezinte voința cetățenilor români care îşi doresc modernizarea României, dezvoltarea României şi decizia mea de astăzi vreau să arate un lucru foarte clar, că nu mă cramponez de funcția de prim-ministru, că negocierile care vor urma trebuie să ducă la un guvern format din formațiunile politice de centru-dreapta care susțin cu claritate orientarea euroatlantică a României şi care vor, cu adevărat, să utilizeze toate resursele pe care le va avea România la dispoziție şi, de asemenea, să fructifice oportunitățile pentru a putea să crească calitatea vieții pentru fiecare dintre cetățenii români.

Îmi închei mandatul de premier după un an şi o lună în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă, în care românii, alături de ceilalți cetățeni ai lumii, s-au confruntat cu o pandemie şi cu o criză economică fără precedent.

Am încercat să-mi fac datoria faţă de România şi plec din funcția de premier cu conștiința datoriei împlinite. Tot ce a fost omenește posibil - atât eu, cât şi colegii mei din echipa guvernamentală - am făcut. Am încercat să găsim răspunsurile potrivite la toate provocările cu care s-a confruntat România. Pe 6 decembrie, românii care au participat la vot au decis componența viitorului Parlament. Obiectivul pe care îl am este acela de a construi o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD. Obiectivul perioadei care va urma este acela de a fi implicat în negocierile pentru formarea unui guvern care să ofere românilor garanția unei direcții corecte pentru România și garanția unei capacități de a utiliza toate resursele și toate oportunitățile pe care România le va avea la dispoziție în următorii patru ani.

Guvernul, după demisia mea, va fi condus de un membru al Cabinetului care va fi desemnat de președintele României. De asemenea, am încredere că, în negocierile care vor fi declanșate de președintele României, vocea rațiunii va triumfa și vreau să spun foarte clar: demisia mea vreau să arate un lucru limpede: nu mă cramponez de nicio funcție, nu pun condiții. Pentru mine, interesul României este deasupra interesului Partidului Național Liberal și deasupra intereselor mele personale. Am convingerea că, în zilele care vor urma, negocierile vor duce cu adevărat la un guvern care să aibă capacitatea de a duce România înainte, de a face față provocărilor cu care ne confruntăm și, mai ales, de a pregăti relansarea economică a României, după ce vom trece de pandemie.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în grelele bătălii pe care le-am dus în acest an de zile. De asemenea, vreau să le transmit cetățenilor români că orice măsură pe care am luat-o, chiar dacă a generat efecte nefavorabile pentru oameni, a fost luată cu un singur scop, și anume acela de a apăra sănătatea și viața românilor și de a apăra locurile de muncă ale românilor.

Am convingerea că, în viitoarele negocieri, Partidul Național Liberal va avea capacitatea de a da premierul României și de a forma coloana vertebrală a viitorului guvern, care să realizeze saltul în dezvoltarea economică de care are nevoie România. Vă  mulțumesc!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe