Actualitate

Luni, 03 August

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban

Galerie foto

[Check Against Delivery]

Reporter: Domnule premier, ați avut o ședință de campanie astăzi, care au fost concluziile?

Ludovic Orban: Bună ziua. În primul rând am discutat de transmiterea programului de măsuri de protecție sanitară pe care candidații noștri și echipele de susținere vor avea obligația de a le pune în practică, pentru a proteja cetățenii pe perioada campaniei. Este vorda despre măsurile pe care le știti, de documentul care a fost aprobat în Biroul Politic Național. A doua temă de discuție a fost legată de derularea unei campanii de informare a cetățenilor, companii, angajați și toate celelalte categorii socio-profesionale privitoare la programul de relansare economică și la toate actele normative care au fost adoptate pentru implementarea programului de relansare economică. Trei. Am discutat despre programele de dezvoltare ale județelor și mai ales de identificarea de proiecte finanțabile la nivelul fiecărui județ din fondurile europene, care urmează să fie disponibile pentru România în cadrul bugetului multianual 2021-2027 și în cadrul programului de reziliență și recuperare, care este finanțat din împrumuturile pe care le va lua Comisia Europeană. Este vorba de cele 80 de miliarde de euro, plus banii din SURE şi din REACT-EU, care urmează să fie disponibili pentru România și realizarea programelor de dezvoltare, prin includerea proiectelor finanțabile pentru bugetele respective de care dispune România, și nu în ultimul rând am stabilit foarte clar tipul de evenimente pe care le organizăm și rigorile pe care trebuie să le respectăm în cadrul acestor evenimente, adică evenimente de maxim 50 de persoane, cu distanțare fizică, cu utilizarea măștii, a dezinfectanților și tot ceea ce se cunoaște ca regulă de protejare a sănătății cetățenilor.

Reporter: Când vor ajunge măştile gratuite către persoanele defavorizate?

Ludovic Orban: Am dat răspuns la această întrebare. Din păcate, ne-am confruntat cu contestații din partea unei firme care parcă a planificat să tergiverseze cât mai mult luarea unei decizii. Ministerul Sănătății a demarat procedura de aproape două luni de zile, a fost contestată decizia de adjudecare către firma care a oferit un preț de 0,68 lei pentru o mască de tip chirurgical, a fost contestată și la CNSC, și în a zecea zi după respingerea contestației de către CNSC, a fost contestată la Curtea de Apel. Solicit judecarea cu celeritate a acestei contestații, astfel încât să se poată încheia contractul și în termen de o săptămână să fie distribuite măștile.

Reporter: Gabriela Firea a postat pe Facebook că unul dintre prietenii dumneavoastră apropiați ar fi în relații amicale cu acționarii firmei.

Ludovic Orban: Este o minciună gogonată. Uitați-vă ce portofoliu de contracte a avut firma care a contestat și veți vedea adevărul despre unde s-au câștigat licitațiile de către firma respectivă.

Reporter: Dumneavoastră susțineți că această firmă e de fapt apropiată de Primăria Capitalei?

Ludovic Orban: Deci se poate vedea din portofoliul de contracte şi, mai ales, din atitudinea pe care o au, care mi s-a părut o atitudine de tergiversare vădită. Adică nu poţi să aştepţi zece zile și să ataci în a zecea zi ca să dureze exact cât mai mult licitaţia până la adjudecare.

Reporter: Şi, totuşi, oamenilor care ar fi trebuit să primească aceste măşti, ce le transmiteţi în condiţiile în care deja s-a impus şi obligativitatea purtării măştii în exterior?

Ludovic Orban: Evident, dacă nu au resursele financiare necesare pentru a-şi achiziţiona mască de tip chirurgical, să folosească alte forme de protejare a nasului şi gurii, care asigură protecţia respectivă.

Reporter: Măştile ar trebui să fie obligatorii şi în Centrul Vechi? Aveţi idee dacă astăzi se va reuni Comitetul Municipal, aţi discutat cu prefectul?

Ludovic Orban: Direcţia de Sănătate Publică este aceea care evaluează zonele cu aglomeraţie, unde nu se pot respecta regulile de protejare, în special distanţa fizică, şi, pe baza acestei evaluări, probabil va formula o solicitare către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea obligaţiei de a purta masca în spaţii deschise, aglomerate.

Reporter: Dar cum se face că, în multe judeţe, deja ştim aceste spaţii şi totuşi DSP Bucureşti încă nu a stabilit zonele unde ar trebui să fie purtate măştile în Bucureşti. De asemenea, ştim că prefectul a fost în concediu săptămâna trecută, a plecat fix în momentul...

Ludovic Orban: Indiferent dacă un prefect este în concediu, prefectura este condusă de un subprefect care are delegare. V-am dat răspunsul la această întrebare. Hotărârea de Guvern a fost publicată din cauza avizului Consiliului Legislativ la trei zile după ce a fost adoptată în şedinţă de guvern, şi asta, într-un fel, a  întârziat luarea unor decizii. Aşteptăm deciziile DSP Bucureşti şi sunt convins că Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va lua deciziile cele mai bune pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor.

Reporter: În mijloacele de transport în comun şi, mai ales, în metrou există multe persoane care fie nu poartă mască, fie poartă masca incorect. Ar trebui să se înteţească controalele poliţiei şi ale jandarmeriei?

Ludovic Orban: Încă de la adoptarea regulilor de protecţie sanitară în mijloacele de transport în comun, metroul, mijloacele de transport în comun au făcut obiectul unor activităţi de control intense. Prezenţa echipelor de poliţie, jandarmerie, poliţie locală a fost o prezenţă constantă. Această prezenţă va continua şi, în funcţie de informaţiile pe care le avem privitoare la nerespectări, vom mări efectivele pentru realizarea acestor controale şi vom sancţiona pe cei care nu respectă legea.

Reporter: Permiteţi-mi o întrebare pe o altă temă, consilierul dvs, Virgil Guran, spunea săptămâna trecută faptul că s-ar putea discuta despre o majorare a pensiei, a punctului de pensie, cu 14% de la 1 septembrie, că s-ar fi discutat de altfel şi în guvernn această opţiune. Luați în calcul o astfel de majorare, cu 14% în loc de 40%?

Ludovic Orban: Obiectivul guvernului pe care îl conduc este să majoreze pensiile, dar această majorare se va face pe baza unor analize extrem de serioase. În primul rând este vorba de raportul privind starea economiei și a bugetului, raportul la șase luni, care trebuie prezentat de Ministerul Finanțelor în conformitate cu legea responsabilității fiscal-bugetare. De asemenea, al doilea element de analiză îl reprezintă prognozele pe care le vor face pe de o parte Comisia de Prognoză, care e în subordinea guvernului, pe de altă parte prognozele privind evoluția economiei, care sunt formulate de instituții internaționale, prognoze legate de evoluția economiei, mai ales în statele Uniunii Europene, pentru că România este foarte legată de evoluția economiei din statele Uniunii Europene cu care avem aproape 80% din volumul schimburilor comerciale. În funcție de aceste evoluții vom stabili care este procentul cu care vom face majorarea, însă nimeni nu poate să vă spună acest procent. Sigur, ministrul finanțelor când a evocat posibilitatea unei majorări cu 10% a făcut-o pe baza unor date intermediare. Când vom avea toate aceste informații, vom lua decizia și o vom comunica public. Cert este că ne dorim să creștem pensiile, dar această creștere a pensiilor să poată să fie susținută, nu numai în anul ăsta, ci și în anul următor și peste doi ani, și peste trei ani, și peste patru ani.

Reporter: Când va fi gata această analiză privind majorarea punctului de pensie?

Ludovic Orban: În cursul acestei săptămâni ar trebui să fie finalizat.

Reporter: Ministrul muncii vorbea și despre majorarea pensiei minime. Luați în calcul și o majorare a pensiei minime?

Ludovic Orban: Cu siguranță, în măsura în care se majorează punctul de pensie, în funcție de majorarea punctului de pensie dorim și pentru pensiile minime, așa numitele pensii sociale, să existe același procent de creștere a pensiei minime egal cu procentul cu care va crește punctul de pensie.

Reporter: Dar personal aveți o opinie diferită față de cea a ministrului de finanțe cu privire la procentul pentru pensii? Vă doriți mai mult de 10%?

Ludovic Orban: Deocamdată nu am nicio opinie. Deocamdată aștept analizele, aștept studiile de impact, aștept prognozele. În funcțiile de acestea, împreună vom lua decizia, cu Ministerul Finanțelor, cu Ministerul Muncii, cu toți specialiștii de la Casa de Pensii, astfel încât, repet, să fie o creștere sustenabilă, o creștere care să fie în concordanță cu realitățile economice și cu perspectivele de evoluție ale economiei.

Reporter: Domnule premier, tot de la 1 septembrie ar fi trebuit să crească și salariile profesorilor, conform grilei de salarizare pentru 2022. Vor mai crește aceste salarii?

Ludovic Orban: Când vom avea o decizie, o vom face publică.

Reporter: În luna august trebuie să faceți și rectificarea bugetară. Care vor fi ministerele care vor primi mai mulți bani?

Ludovic Orban: Ministerul Finanțelor a început dialogul și analiza pe execuția bugetară, pe nevoile de susținere a cheltuielilor. Cu siguranță vom face creșteri pentru investiții, în special pentru investiții în infrastructură, în infrastructura de transport, infrastructura de sănătate, infrastructura de educație, infrastructura locală. Cel mai probabil acolo unde este nevoie de creșterea finanțării pentru investiții, la Ministerul Transporturilor, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, la Ministerul Sănătății, la Ministerul Educației unde evaluăm nevoia de creștere a resurselor pentru a susține investițiile, vom aloca resurse suplimentare.

Reporter: Domnule premier, astăzi reprezentanţi ai asociaţiei elevilor s-au strâns în fața guvernului, nemulțumiți că încă nu știu ce se va întâmpla de la 15 septembrie. Când veţi da un răspuns privind deschiderea școlilor? Nu mă refer la dumneavoastră, ci la guvern, Ministerul Educației?

Ludovic Orban: Deci școala va începe. Această informație...

Reporter: Sub ce formă? Aceasta era întrebarea.

Ludovic Orban: ....am comunicat-o public. Şcoala va începe, va începe în condițiile pe care ni le va permite evoluția epidemiei. Există un grup de lucru interministerial, coordonat de vicepremierul Raluca Turcan, care face analize extrem de serioase, evaluare a infrastructurii, evaluare a cadrelor didactice, distribuția posibilă a elevilor în clase, studiază sisteme, inclusiv sistemul mixt. Suntem într-o analiză foarte serioasă, pentru că nu pot să creezi o previziune astăzi care previziune să fie modificată în funcție de evoluția epidemiei. Noi pregătim deschiderea școlii pentru orice scenariu posibil.

Reporter: Și cu cât timp înainte de începerea anului școlar veți anunța în ce variantă va începe acesta?

Ludovic Orban: Atunci când vom avea toate datele necesare pentru a furniza informație corectă, o informație care să permită elevilor, profesorilor, cadrelor didactice, părinților să se pregătească pentru deschiderea anului școlar.

Reporter: Dacă se va  începe din nou anul școlar sau vor învăța elevii în sistemul online de data aceasta vor avea cu toții tablete? Pentru că știm, au fost localități în care....

Ludovic Orban: Am alocat din fondul de rezervă sumele necesare pentru achiziționarea numărului de tablete care a rezultat din centralizarea făcută de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare. Este vorba de 250.000 de tablete. Licitația este în curs. Așteptăm să se finalizeze această licitație pentru a putea distribui tabletele.

Reporter: Reprezentanții elevilor spuneau că sunt 900.000 de astfel de copii din familii defavorizate, care ar avea nevoie de tablete. Știți cumva ce s-a întâmplat cu diferența de la 250.000 până la 900.000?

Ludovic Orban: Îmi puneţi o întrebare... Eu când am prezentat, când mi s-a prezentat cifra, cifra necesarului de tablete a fost rezultatul unei centralizări care a fost făcută de inspectoratele școlare pe baza informațiilor furnizate de managerii școlilor și a unităților de învățământ după consultarea părinților. Asta a fost procedura prin care s-a stabilit necesarul de tablete. Nu știu dacă altcineva poate să prezinte o cifră care este rezultatul cărei centralizări de date? Prezentarea de cifre este un lucru care ar trebui să fie analizat cu maximă seriozitate.

Reporter: În județele în care numărul de infectări este mai scăzut e posibil ca școala să înceapă totuși în format fizic, întrucât riscurile nu ar fi la fel de mari?

Ludovic Orban: Îmi puneți întrebări la care nu pot să vă dau în momentul de față un răspuns. Când se finalizează analiza, evaluarea şi toate scenariile, în funcţie de starea din punct de vedere epidemiologic, le vom prezenta public. Suntem în data de 3 august.

Reporter: Mai permiteţi-mi o întrebare, vă rog, o informaţie de acum. Consiliul Legislativ a dat aviz negativ pentru ordonanţa cu alocaţiile, iar ministrul justiţiei a dat un aviz favorabil cu anumite obiecţiuni, se discută despre posibile vicii de neconstituţionalitate, ca să citez din...

Ludovic Orban: Aş prefera să nu comentez. S-a solicitat avizul Consiliului Legislativ. Ordonanţa de urgenţă este o ordonanţă de urgenţă care a fost fundamentată, care a păstrat sensul legii şi anume dublarea alocaţiilor, numai că a etapizat dublarea alocaţiilor în funcţie de resursele financiare efective pe care le avem la dispoziţie pentru această creştere a alocaţiilor.

Reporter: PSD a anunţat depunerea unei moţiuni de cenzură la jumătatea lunii august. Vă temeţi de această moţiune de cenzură, în ideea în care dacă această moţiune trece, preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu va mai numi un guvern din partea PSD, asta ar însemna cel mai probabil ca guvernul să funcţioneze interimar.

Ludovic Orban: România, ca şi multe alte ţări europene şi din lume, se confruntă cu o criză epidemiologică, cu o pandemie. De asemenea, se confruntă cu o criză economică aferentă. Am avut secetă, am avut inundaţii. Mesajul pe care îl transmit este acela că este nevoie de un guvern învestit cu toate puterile, care să aibă capacitatea să contracareze şi să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor grave care sunt provocate de crizele care s-au suprapus. A veni să depui o moţiune de cenzură în momentul de faţă împotriva unui guvern care şi-a făcut datoria mi se pare un gest politicianist, care nu are în spate niciun fel de motivaţie solidă, ci este pur şi simplu un gest electoral făcut înainte de alegerile locale, pentru a arăta probabil militanţilor că PSD face ceva. Cred că ultimul partid care are legitimitate să depună o moţiune de cenzură în momentul de faţă este PSD. La ora actuală, acest demers îl consider inoportun şi împotriva interesului pe care îl are România şi fiecare român în parte să existe un guvern responsabil, care să se ocupe în mod eficient de rezolvarea crizei.

Reporter: Dar veţi purta negocieri, astfel încât această moţiune să nu treacă?

Ludovic Orban: Cu siguranţă, după ce va fi depusă moţiunea vom discuta cu toate formaţiunile parlamentare, cu fiecare parlamentar în parte pentru a reprezenta punctul nostru de vedere şi pentru a le arăta că dezechilibrarea instituţiei fundamentale care luptă împotriva crizei epidemiologice, crizei economice şi a tuturor celorlalte situaţii grave create în diverse domenii este guvernul, şi a lipsi guvernul de puterile constituţionale înseamnă a face un rău României.

Reporter: Credeţi că de data aceasta veţi mai avea susţinerea PMP după negocierile eşuate pentru alegerile locale? Mă refer la susţinerea moţiunii.

Ludovic Orban: Nu există negocieri eşuate. Noi avem disponibilitatea de a coopera, aşa cum cooperăm la guvernare, de a coopera în consiliile judeţene, în consiliile locale, în Consiliul General al Bucureştiului, la nivelul sectoarelor. Până la urmă, în cele mai multe circumscripţii fiecare partid merge pe liste proprii. Într-un fel, este normal, fiecare partid are proprii candidaţi. Nu ne atacăm în campanie, ci ne vom sprijini reciproc în consiliile judeţene şi în consiliile locale.

Reporteri: Mulţumim.

Ludovic Orban: Cu mare plăcere.La revedere!

 

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe