[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Astăzi este Ziua Maghiarilor de pretutindeni. O să începem prin a-i felicita pe toți cetățenii români de etnie maghiară. Avem o serie întreagă de decizii pe care le vom lua la nivelul Guvernului. Cele mai importante sunt legate de îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Planul Național de Redresare și Reziliență și întreprinderea tuturor demersurilor la nivelul Guvernului astfel încât să putem să absorbim toți banii alocați prin acest program. Doresc să fac mențiunea că, la nivelul ministerelor de linie, s-a discutat cu staff-ul tehnic al comisiei. A fost nevoie de clarificări și decizii astfel încât să ne asigurăm că cererea de plată numărul doi va fi aprobată. În sensul acesta, au fost două aspecte importante: unul este legat de legea avertizorilor de integritate și, în acest sens, s-a impus modificarea unor prevederi din lege, demers care a fost demarat săptămâna aceasta. Deja, la nivelul Senatului, a fost aprobată propunerea de modificare a legii, urmând ca, săptămâna viitoare, la nivelul Camerei Deputaților, aceasta să intre în dezbatere și aprobare.
Cel de-al doilea aspect este legat de aplicarea legii decarbonizării. Astăzi vom avea un proiect de ordonanță de urgență prin care, la nivelul Ministerului Energiei și în deplină coordonare cu Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene, să acoperim și acest aspect, astfel încât, în angajamentul nostru de a asigura îndeplinirea jaloanelor și a pune în aplicare întreg programul de reforme și de investiții, să asigurăm ajungerea în țară a fondurilor europene care ne sunt foarte necesare în toate proiectele pe care noi le avem în derulare.
Legat de Planul Național de Redresare și Reziliență, un alt aspect este cel reprezentat de programul RePowerEU. Astăzi avem în analiză un memorandum prin care asigurăm punerea în transparență a proiectelor prin care vom urmări ca la nivelul infrastructurii de transport a energiei, dar și la nivelul producerii energiei și îndeosebi a energiei verzi, vor fi proiecte care vor beneficia de 1,4 miliarde de euro, bani care sunt complementari programelor deja aflate în desfășurare - aici doresc să menționez că am aprobat, cu puțin timp în urmă, prin programul de modernizare, aproximativ 500 milioane euro care vor fi investiți în infrastructura de transport energetic . Trebuie să fac mențiunea că sunt în derulare o serie întreagă de proiecte prin care se diversifică și se mărește capacitatea de producție a energiei electrice, iar toate acestea pot avea o finalitate doar dacă reușim să aliniem și capacitatea de transport a energiei. Ca atare, există o corelare între Ministerul Energiei, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, pentru că, și prin Ministerul Mediului, se desfășoară proiecte de finanțare a producerii energiei verzi. Este absolut necesar și cer celor trei miniștri să se coordoneze permanent, astfel încât să putem să folosim în mod judicios banii din toate aceste surse de finanțare. Este nevoie să vedem care este impactul și care sunt efectele atât în infrastructura de transport, cât și în cea de producere a energiei. Domnule ministru Boloș, dacă puteți să ne dați detalii despre toate aceste demersuri pe care le-ați întreprins și vreau, totodată, să vă mulțumesc pentru eforturile pe care le-aţi depus astfel încât să putem să ne coordonăm cât se poate de eficient atât între ministerele care au atribuţii în acest sens, cât şi cu staff-ul tehnic al Comisiei.
Marcel Boloş: Mulțumim frumos! Într-adevăr, avem această propunere pentru a pune în consultare publică investițiile pe care le avem gândite pe capitolul RePower EU. Capitolul RePower EU este cu obiectiv stabilit prin regulamentul Comisiei, acela de a consolida independența energetică a statelor membre și, în sensul celor menționate de dumneavoastră, structura investițiilor privește atât infrastructura de transport a energiei electrice, cât și infrastructura de transport a gazelor naturale, împreună cu o serie de măsuri care se referă inclusiv la investiții verzi, care au componentă de energie verde pentru clădirile rezidențiale, astfel încât noi să putem respecta termenul pe care îl avem în regulamentul Comisiei Europene de implementare a acestor proiecte, respectiv data de 31 august 2026. Dacă ne veți mandata și se va aproba memorandumul, atunci noi, în următoarea perioadă, scoatem în consultare publică aceste propuneri de investiții și organizăm dezbatere publică în acest sens pe capitolul Repower EU, urmând ca, după finalizarea acestor consultări și dezbateri publice, să avem memorandumul final rezultat din consultările publice și să ne mandatați mai apoi pentru a purta negocierile cu Comisia Europeană. Vă mulțumesc!
Nicolae Ciucă: Desigur. Se parcurg toate procedurile, etapele de transparență publică, după care vom reveni pe document, luăm decizia și veți continua demersurile așa cum le vom stabili.
Un alt subiect important este cel legat de mediu. Este o temă care nu ține doar de perspectivele de viitor pe care noi le-am asumat, este o temă care intră - și mă bucur foarte mult pentru acest lucru - în sfera de preocupări a tinerilor.
Astăzi, în ședința de Guvern, stabilim o schemă de ajutor de minimis. Este vorba despre un mecanism de sprijin pentru construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor. Discutăm de un ajutor în valoare de aproximativ 26 de milioane de euro. De acești bani vor beneficia atât întreprinderile mici și mijlocii, cât și cele mari. Ca atare, sunt convins că putem să continuăm demersurile luate și asumate la nivelul Ministerului Mediului pentru a putea să reducem efectele negative ale deșeurilor asupra mediului. Nu în ultimul rând, doresc să fac mențiunea legată de o hotărâre pe care o vom aproba astăzi, prin care asigurăm sumele necesare finanțării proiectelor destinate păstrării și promovării tradițiilor, limbii și culturii, a identității culturale și lingvistice ale cetățenilor români aparținând minorităților naționale. Discutăm de 235 de milioane lei, bani care vor fi alocați tuturor comunităților minorităților naționale. Este un demers care are continuitate. Este un demers pe care l-am discutat în întâlnirea pe care am avut-o la începutul săptămânii cu reprezentanții minorităților naționale și vom continua să ne menținem acest angajament și, de asemenea, este componenta dialogului nostru politic și instituțional, în conformitate cu angajamentele și demersurile care se întreprind la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește diversitatea culturală, împărtășirea valorilor și a tot ceea ce este legat de identitatea minorităților naționale. Vă mulțumesc și vă doresc o zi bună!
![]() |
Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile... |
Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria
Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.
Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.
Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.
Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.
Copyright © Guvernul României 2023
RSS