Actualitate

Luni, 23 Mai 2022

Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul ședinței de guvern

Galerie foto

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Înainte de a începe ședința de guvern, doresc să fac o referire la activitățile pe care le-am desfășurat până în acest moment. Am avut, în această dimineață, o întâlnire cu echipa tehnică a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Este vorba de prezentarea unei analize legate de modul de simplificare a licențierii activității mediului de afaceri. Am putut să avem un dialog cât se poate de concret, de aplicat, pe date și prevederi legislative și de reglementare existente în acest moment și care trebuie să facă obiectul preocupărilor Guvernului, astfel încât să putem să asigurăm o procedură, un mecanism prin care să reușim să fructificăm cu adevărat potențialul de dezvoltare economică al ţării. Practic, avem la îndemână două elemente care sunt fundamentale: este vorba de statutul nostru de membru al Uniunii Europene și oportunitățile de finanțare de care beneficiem în acest moment, oportunități pe care trebuie să le aliniem cu tot ceea ce înseamnă parcursul nostru privind accesul, aderarea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică. Şi, de asemenea, cel de-al doilea este tocmai această cale de urmat în interiorul OCDE, prin care ne aliniem statelor care cunosc un progres și se bucură de dezvoltare economică.

Cred că este important ca să fim cu toții conștienți de faptul că toate aceste măsuri și decizii în ceea ce privește reformele, care vizează atât aparatul guvernamental, cât și cele care vin să sprijine mediul economic sunt deosebit de importante și au impact pe termen mediu și lung.  Făceam referire, în această dimineață, la întâlnirea cu membrii OCDE, la faptul că, o dată implementate aceste măsuri de simplificare a licențierii, aduc pe termen mediu și lung o creștere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor de 4%. Practic, tot ceea ce noi ne-am propus atât prin programul de guvernare, cât și obligațiile care ne revin prin implementarea PNRR și demararea procedurilor de accedere la OCDE sunt complementare și unele fără altele nu pot să asigure îndeplinirea programului de guvernare.

Trebuie să subliniem că și această ședință de guvern pe care o desfășurăm astăzi, practic, vine să completeze toate măsurile și pașii pe care noi i-am asumat, astfel încât să putem să asigurăm implementarea PNRR. Asigurăm, practic, prin hotărârile de guvern de astăzi și cele care vor urma miercuri, transmiterea primei cereri de finanțare în cadrul PNRR. Este vorba de suma de trei miliarde de euro care, alături de suma deja asigurată de 3,7 prin prefinanțare, ne creează premisele ca, până la finele anului, să putem să beneficiem de suma totală de zece miliarde de euro asigurați prin PNRR.

Sunt măsuri care, la nivelul guvernului, vin pe de o parte să sprijine și să asigure cadrul necesar continuării investițiilor, cadrul necesar punerii în valoare a energiei și creativității mediului antreprenorial și, pe de altă parte, asigură această simplificare a procedurilor, astfel încât să nu se mai piardă atât de mult timp în ansamblul acesta de proceduri administrative. Ca atare, în tot ceea ce facem în acest moment ne bazăm demersurile pe cei doi piloni: reformă și investiții. Sunt modalitățile prin care putem să ne asigurăm că vom trece cât mai ușor posibil prin această situație deosebit de complexă și dificilă. Vă mulțumesc.

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe