Actualitate

Joi, 15 Decembrie 2022

Întâlnirea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă cu comunitatea română din Paris

Galerie foto

[CHECK AGAINST DELIVERY]

Nicolae-Ionel Ciucă: Vreau să încep prin a mulțumi, și cred că sunt în asentiment cu dumneavoastră, întregului personal al ambasadei pentru activitatea pe care a desfășurat-o şi o desfășoară atât în relaţia cu românii din Franţa, cât şi cu instituțiile ce au sediul aici, în Paris. Instituții deosebit de importante, care ne-au adus astăzi, la Paris, să continuăm un demers care s-a constituit în obiectiv naţional, obiectiv strategic pentru noi, şi anume, accederea la Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Sunt convins că nu trebuie să vă dau detalii despre ce înseamnă această instituție. Cred că pot să vorbesc suficient de tare fără să mai fie nevoie de microfon. Aşa se întâmplă şi în viaţă. Câteodată lucrurile merg, câteodată lucrurile nu merg, dar cu stăruință şi tenacitate se revine pe drumul cel bun, ca în final să ne atingem obiectivul. Doamnelor şi domnilor, sunt foarte onorat să am această întâlnire cu dumneavoastră. Este un lucru pe care l-am stabilit a fi parte dintr-un program de politică externă pe care îl desfășurăm la nivelul guvernului. Nu contează că este vorba de premier. Orice membru al cabinetului, atunci când are o activitate în străinătate, trebuie să-şi găsească timp să se întâlnească cu românii din disapora. Consider că este foarte important să putem să asigurăm această relație, această legătură între românii care muncesc, românii care învaţă, românii care ne fac mândri de faptul că s-au integrat, de faptul că aduc plusvaloare în societățile în care s-au integrat şi că sunt respectați, aşa cum ne dorim de fiecare dată să fim respectați pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce reprezentăm. Astăzi a fost, într-adevăr, o zi care pentru noi a reprezentat și reprezintă o responsabilitate. Nu este un efort, este o responsabilitate față de obiectivele pe care le-am asumat și pentru a putea duce mai departe tot ceea ce este stabilit prin Programul de guvernare. Printre prioritățile din Programul de guvernare am asumat și continuarea procesului de accedere la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Foarte multă lume se întreabă ce este această organizație. Este organizația care asigură 90% din investițiile străine directe, despre care toată lumea vorbește că este deosebit de complicată din punct de vedere economic și al securității, iată sunt deja o serie întreagă de aspecte care vizează și probleme în domeniul social. Soluțiile la toate aceste probleme sunt dezvoltarea economică și crearea cadrului necesar pentru favorizarea investițiilor, investiții pe care trebuie să le asigurăm din bugetul de stat. Pentru că un guvern responsabil, un stat responsabil, își așterne de-o parte propriul buget pentru a putea să-și îndeplinească obiectivele și, sigur, folosește celelalte componente care pot să vină în sprijinul menținerii stabilității economice, asigurării locurilor de muncă și dezvoltării societății în ansamblu. Dincolo de acest aspect, este vorba și de reprezentarea noastră, intrarea într-un club al țărilor selecte. Care intrare, așa cum am putut noi să deslușim până acum, a asigurat o altă abordare din partea țărilor membre, atât din punct de vedere al relațiilor economice, cât și din punct de vedere al relațiilor financiare. Se accesează mai ușor fondurile, se discută de pe linii egale atunci când vine vorba de relații economice și, practic, nu facem altceva decât să netezim acest drum prin care ne asigurăm că România își duce la bun sfârșit programul de reforme, de transformare și de modernizare, așa cum prezentăm de fiecare dată atunci când avem ocazia. Ori, OCDE, pe de-o parte, sunt standarde care nu se negociază, aici este o chestiune pe care sunt convins că mulți dintre colegii mei și toți cei cu care intrăm în dialog trebuie să înțeleagă faptul că OCDE înseamnă standarde. Standardele respective nu sunt nici mai mari, nici mai mici pentru o țară anume, sunt standardele OCDE și trebuie să fie îndeplinite, fie că vorbim de guvernanța corporativă, fie că vorbim de educație, de sănătate, de politici publice, de administraţie, de orice domeniu al activității social-economice, ele trebuie respectate. În același timp, cred că s-a coordonat foarte bine cu ceea ce a însemnat asumarea reformelor noastre prin PNRR şi, iată, beneficiem de două instrumente pe care trebuie să le echilibrăm și să le punem în funcțiune, astfel încât să realizăm toate aceste reforme. Nu este deloc ușor, nu vreau să transmit mesajul că toate aceste chestiuni se pot întâmpla peste noapte, se vor întâmpla în doi ani sau în trei ani. Cert este că reformele din PNRR trebuie închise până în 2026. Finanțarea acestor reforme se va realiza doar dacă îndeplinim reformele asumate prin plan. Acelaşi lucru se va întâmpla şi aici. Astăzi am înmânat memorandumul iniţial, care pune la dispoziţie Secretariatului tehnic al OCDE toate datele și informațiile pe baza cărora urmează să trimită cererile de clarificare, cererile de confirmare, întrebările, chestionarele de clarificare și în baza lor trebuie să se desfășoare o serie întreagă de activități de adaptare, de transformare și de modernizare la nivelul instituțiilor statului, pentru a putea să răspundem la aceste cereri și, de asemenea, să răspundem echipelor de evaluare din cadrul comitetelor tehnice ale OCDE. Iată, sunt elemente, sunt asumări la nivelul guvernului pe care am vrut să le împărtășesc cu dumneavoastră, fiind convins că aici, în Paris, parte dintre dumneavoastră, studenți la o serie de facultăți, din toate palierele instituțiilor de învățământ superior din Paris, o parte dintre dumneavoastră cei care deja își desfășoară activitatea fie la diverse corporații, fie la diverse companii de renume, sunteți medici, am înțeles, la spitale de renume din Paris sau aveți propria dumneavoastră afacere. Sunt elemente pe care am vrut să le împărtășesc, în sensul în care, știind de ele, să putem să beneficiem de un feedback de la dumneavoastră, de experiența dumneavoastră, deschizându-ne astfel calea de comunicare cu diaspora și beneficiind, în felul acesta, de sprijinul pe care puteți să-l aduceți instituțiilor guvernamentale, instituțiilor statului, celorlalte structuri din România și în ansamblul țării noastre, pentru că despre asta vorbim, în final. Am vorbit, de asemenea, de fiecare dată - și le spuneam celor cu care m-am văzut de dimineață că nu vreau să transform mesajele în unele de natură stereotipică, în care să vă spunem de fiecare dată că vă așteptăm acasă - sigur că vă așteptăm acasă, știu că vă doriți să veniți acasă. Nu au fost mulți dintre cei cu care am intrat în dialog să îmi spună că nu se gândesc să nu se întoarcă acasă, dar când vor să se întoarcă acasă, spun așa: să avem infrastructura pe care o avem aici, să avem condiții de educație pentru copiii noștri, așa cum sunt aici sau acolo sau oriunde sunt ei, să beneficiem de servicii medicale cum beneficiem aici, să beneficiem de posibilități de deschidere a unei afaceri așa cum beneficiem aici și așa mai departe. Deci, am înțeles condițiile pe care trebuie să le îndeplinim; ori, condițiile acestea le putem îndeplini cu ce ne-am asumat acasă, dar și cu sprijinul dumneavoastră; este foarte mare nevoie. Nu trebuie să fiți fizic acasă, acum e nevoie să intrați pe liniile acestea de cooperare, de dialog cu asociații de profil cu care puteţi să vă coordonaţi şi cu care puteţi să vă împărtăşiţi experienţa, la care puteţi să vă aduceţi contribuţia în toate proiectele pe care noi le dezvoltăm în România. De asemenea, nu vreau să repet de prea multe ori că, la nivelul Guvernului, s-au luat măsuri pentru a încuraja şi sprijini, prin scheme de ajutor de stat, firmele sau afacerile care se deschid de către românii din diaspora din România. Ştiţi foarte bine de măsura Start-Up Nation Diaspora, care vine, de asemenea, să încurajeze românii care lucrează în străinătate, să deschidă o afacere în România. Ştiţi, de asemenea, că avem iniţiate, la nivelul Ministerului Cercetării şi Digitalizării, proiecte prin care vrem să atragem minţile luminate din domeniul cercetării pe diverse sectoare şi să fie parte la proiectele noastre de cercetare, dezvoltare, la tot ceea ce poate să însemne inovare şi să aducă plus valoare economiei românești. Fraţilor, despre asta este vorba în tot ceea ce vrem să facem şi avem nevoie să reconectăm românii din diaspora cât mai bine cu țară. Eu atât am vrut să vă spun. Vă stau la dispoziţie pentru întrebări şi o să vă răspund în măsura în care sunt pregătit să o fac. Sunt convins că toate aceste activităţi, care s-au desfăşurat aşa cum au fost prezentate - şi le ştiam de la domnul ambasador Luca Niculescu, le-au mai completat doamna însărcinat cu afaceri, şeful misiunii - sunt chestiuni care contribuie, într-un fel, la demersurile pe care noi le facem în ţară, dar este foarte important ca prin activitatea consulară, prin activitatea ambasadei, să puteți avea o legătură cât mai strânsă cu țara, iar ţara cu românii din diaspora. Vă mulțumesc, vă stau la dispoziție!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe