Actualitate

Marți, 07 Aprilie

Medici și asistenți medicali români vor lucra în Italia pentru combaterea epidemiei COVID-19

Galerie foto

 

 

Premierul Orban: Apreciez curajul și gestul de solidaritate din partea echipei medicale din România care se alătură colegilor italieni

 

O echipă de medici și asistenți medicali români va lucra la Milano, împreună cu personal medical italian, pentru combaterea epidemiei COVID-19.
Misiunea personalului medical, selectat pe bază de voluntariat, se desfășoară sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, pentru o perioadă de 14 zile.
Premierul Ludovic Orban a participat astăzi la îmbarcarea celor patru membri ai echipei, care au decolat din București, ceilalți zece membri ai misiunii îmbarcându-se la Timișoara, unde aeronava a făcut escală.
”Apreciez curajul și gestul de solidaritate din partea medicilor și asistenților medicali români care se alătură colegilor lor italieni într-un moment extrem de dificil. Am încredere în profesionalismul cadrelor sanitare și le doresc mult succes în această misiune”, a afirmat prim-ministrul.
La îmbarcarea personalului medical au mai participat ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi.

 

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe