Actualitate

Joi, 29 Aprilie

Mesajul premierului Florin Cîțu cu prilejul Zilei Veteranilor de Război

Ziua de 29 aprilie o dedicăm veteranilor de război, de fiecare dată cu sentimentul că faptele lor de arme, curajul cu care au luptat pe front reflectă profilul unor generații pentru care datoria împlinită față de țară și popor reprezenta un gest de onoare supremă.
Cei pe care încă mai avem privilegiul de a-i avea printre noi, ajunși la vârste venerabile, păstrează încă vii amintirile de pe front și le împărtășesc generațiilor mai tinere. Nimeni nu le mai poate da înapoi anii de tinerețe petrecuți în tranșee pentru eliberarea teritoriului național, nimeni nu poate șterge suferința din vremurile de război, dar îi putem răsplăti ducând mai departe exemplele lor și purtându-le de grijă acum, când vârsta îi face mai vulnerabili.    
Ne bucurăm să-i avem printre noi cât mai mult de acum înainte și apreciez exemplul veteranilor de război care au ales să se imunizeze anti-COVID-19, dovedind prin acest gest că au grijă de viața lor, dar se simt responsabili și față de cei din jurul lor.
Poveștile de viață ale acestor oameni sunt capitole ale unei pagini importante din istoria României și vrem să fie cunoscute de cât mai mulți dintre români. De aceea, salut campania ”Alături de veterani”, inițiată de Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi”, cu mediul de afaceri și societatea civilă. Prin lansarea unei platforme online dedicată veteranilor din cel de-Al Doilea Război Mondial și toate celelalte manifestări incluse în această campanie vrem să ne exprimăm recunoștința față de ceea ce ei reprezintă pentru noi: niște eroi.
Un gând pios pentru cei care nu mai sunt printre noi.
Celor puțin peste 2.600 de veterani supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cărora mă simt onorat să le transmit cele mai bune gânduri cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, le urez ani mulți și sănătate!


Florin Cîțu,
Prim-ministru al României



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe