Actualitate

Miercuri, 27 Iulie 2022

Mesajul Prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înființarea serviciului diplomatic român

Aniversăm, astăzi, 160 de ani de la înființarea serviciului diplomatic al României. Istoria sa este strâns legată de existența însăși a statului român, acțiunea diplomatică fiind crucială pentru recunoașterea țării noastre drept stat independent şi suveran. Această aniversare este un moment semnificativ, care ne oferă oportunitatea de a reflecta asupra rolului și obiectivelor Ministerului Afacerilor Externe de astăzi.

Activitatea diplomatică și serviciul diplomaților români au fost constant ghidate de protejarea interesului național, îmbrăcând forma promovării valorilor și obiectivelor României în lume. De asemenea, MAE a jucat si continuă să joace un rol esențial în procesul de integrare europeană şi euroatlantică a țării noastre. Membrii corpului diplomatic și consular român nu sunt doar vocea României în lume, ci și interfața Statului român cu cetățenii săi aflați în străinătate.
În contextul actual, marcat de transformări profunde, MAE are menirea de a identifica oportunitățile, de a consolida alianțele și de a promova democrația, stabilitatea și securitatea, respectarea unei ordinii internaționale bazate pe reguli și un multilateralism eficient.
O diplomație eficientă nu se poate realiza fără un Minister al Afacerilor Externe puternic, unit în jurul unei misiuni clare și sprijinit de un corp de profesioniști dedicați. Prestația acestora rămâne valoroasă nu doar prin implementarea mandatului direct al MAE, dar și prin punerea expertizei diplomatice în slujba altor părți ale administrației centrale române.
Istoria bogată a MAE oferă modele și lecții care, cu siguranță, vor inspira noi generații de diplomați să servească cu demnitate și dedicație România și cetățenii români.
Sunt convins că tradițiile și bunele practici vor fi duse mai departe de un serviciu diplomatic mândru de misiunea sa în slujba interesului public.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe