Guvernul marchează astăzi Ziua Mondială de conștientizare a distrofiei musculare Duchenne, prilej cu care Palatul Victoria va fi iluminat în roșu în această seară, între orele 20.00 și 24.00.
O afecțiune atât de gravă cum este distrofia musculară Duchenne, cea mai frecventă tulburare genetică letală diagnosticată în copilărie, ridică o mulțime de probleme legate asistența medicală, dar și de integrare socială și acces la educație pentru copiii și tinerii care suferă de această boală invalidantă și incurabilă.
”Este firesc să ne implicăm și să susținem orice inițiativă menită să atragă atenția asupra unor probleme concrete cu care se confruntă această categorie de pacienți, pentru care trebuie și vrem să găsim soluții. Suferința lor cu greu poate fi alinată, pentru că nu s-a descoperit încă niciun tratament eficient pentru distrofia Duchenne, dar putem fi alături de ei prin a-i sprijini să aibă o viață decentă și acces la terapiile specializate de care au nevoie, chiar și în această perioadă de pandemie”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile... |

Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.
Copyright © Guvernul României 2021
RSS