Actualitate

Marți, 05 Ianuarie

Participarea premierului Florin Cîțu la videoconferința cu prefecții

Galerie foto

 

Intervenția premierului Florin Cîţu în cadrul videoconferinței cu prefecții

[Check against delivery]

 

Florin Cîţu: Mulţumesc, domnule ministru. Am să fiu scurt, pentru că avem multă treabă. În primul rând, voiam să vă spun “La mulţi ani!” şi bine că ne-am văzut sănătoşi în 2021. Dar avem în faţa noastră o provocare  - parcă nu era de ajuns, aveam deja o provocare de anul trecut, cea cu pandemia - să derulăm acest program de vaccinare cât se poate de bine. A început mai lent, dar am văzut că ieri aveam deja 230 de centre care funcţionau şi cred că ritmul acesta este cel bun. Suntem în prima fază, în care doar personalul medical se vaccinează, şi cred că am început să avem un ritm - ajungem la 20.000 de vaccinuri pe zi - care este foarte bun în această perioadă. Dar, repet, trebuie să accelerăm acest ritm, pentru că, ştiţi foarte bine, intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare, ceea ce înseamnă că va trebui să avem acele centre în afara spitalelor - e vorba de 932 de centre. Şi aici este nevoie de susţinerea dumneavoastră, de suportul dumneavoastră, de implicarea dumneavoastră, direct, în fiecare comunitate, ca reprezentanţi ai guvernului, şi este nevoie să arătăm profesionalism, dar să o facem şi cu celeritate. Trebuie să avem aceste centre funcţionale cât mai repede ca să putem să distribuim aceste vaccinuri, să ajungă la toţi cetăţenii. Sunt deja judeţe unde progresul este semnificativ şi aş menţiona Bucureştiul - Capitala, Dolj, Iaşi, Cluj, Suceava, Mureş, Sibiu, Timiş. Felicitări! Lucrurile au mers foarte bine. În acelaşi timp, sunt şi câteva judeţe unde lucrurile încă nu au ajuns la un ritm care să ne mulţumească: Giurgiu, Dâmboviţa, Ialomiţa, Teleorman. Pe toţi vă rog să trataţi această campanie de vaccinare cu foarte mare importanţă şi ca prioritate zero a acestui guvern. Este foarte important să avem centrele de vaccinare pregătite. Vaccinurile vin. Ştiţi foarte bine, avem 140 de mii de vaccinuri săptămânal, nu este nici o problemă. /.../ Dorinţa noastră este să creştem numărul vaccinurilor pe care le primim săptămânal. Este complicat. Ştiţi foarte bine că România primeşte pro rata, dar vom încerca. Asta nu înseamnă că nu vom încerca să creştem numărul de doze pe care le primim săptămânal. Ele cresc gradual până în martie, dar vom dori să avem mai multe. Pentru că eu cred că dacă ne păstrăm acest ritm, vom ajunge la o capacitate de 100 de mii de vaccinuri pe zi, ceea ce ar fi foarte bine. Şi să ne ţinem de ele. În acelaşi timp, tot pentru dumneavoastră, să nu uităm că suntem încă în pandemie şi trebuie să menţinem, acolo unde este nevoie de restricţii, acelaşi mesaj către cetăţeni. Faptul că am început această campanie de vaccinare nu înseamnă că pericolul a trecut şi asta trebuie să spunem în fiecare zi. Această campanie de vaccinare este complementară, ajută la eliminarea pandemiei mai repede - asta este tot ceea ce voiam. Dar încă suntem în pandemie, încă trebuie să respectăm aceste reguli, şi dumneavoastră, ca reprezentanţi ai guvernului în teritoriu, trebuie să vă asiguraţi că aceste reguli sunt respectate.
Şi, nu în ultimul rând, vă solicit, ca de fiecare dată, să-i sprijiniţi şi pe domnul Valeriu Gheorghiţă, şi pe domnul secretar de stat Andrei Baciu. Aceştia sunt desemnaţi să coordoneze această activitate la nivel naţional. Ei au nevoie de sprijinul dumneavoastră, dar vă stau la dispoziţie cu orice informaţii, de fiecare dată. Încă o dată, vă mulţumesc pentru efortul pe care-l faceţi. Cu toţii trebuie să continuăm şi să accelerăm această campanie de vaccinare. Vreau ca aceste 932 de centre să fie gata până la începutul etapei a doua, ceea ce înseamnă, în estimările noastre, - şi domnul ministru al sănătăţii este acolo, domnul ministru de interne, ministrul apărării – că săptămâna viitoare ar trebui să începem etapa a doua. Deci, asta înseamnă că aceste centre, care sunt în afara spitalelor, ar trebui să fie gata săptămâna viitoare, şi nu cred că avem vreo scuză să nu fie gata săptămâna viitoare. Mă opresc aici. Mulţumesc şi încă o dată la mulţi ani! Mulţumesc mass-media!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe