Actualitate

Luni, 03 Februarie

Participarea premierului Ludovic Orban, împreună cu membrii Cabinetului, la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, convocată pentru prezentarea Moțiunii de cenzură inițiate de 208 deputați și senatori

Galerie foto

 

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban după participarea la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului

[Check against delivery]

Reporter: Dacă moţiunea de cenzură va trece, săptămâna viitoare cel mai târziu, când va fi votul, şi nu va fi ales o nouă variantă de premier în persoana dumneavoastră, ce faceţi în cazul celei de-a doua varinte?

Ludovic Orban: Asta e o întrebare la care nu am cum să vă răspund. Obiectivul nostru este să împiedicăm adoptarea moţiunii de cenzură.

Reporter: Se pare că ar fi strâns numărul de voturi...

Ludovic Orban: Nu mă sperie declarațiile PSD, cum nu mă sperie PSD.

Reporter: Dacă PSD va tergiversa o numire a celui de-al doilea premier, un vot în Parlament, luați în calcul să mergeți la Curtea Constituțională?

Ludovic Orban: Obiectivul nostru, în momentul în care am decis angajarea răspunderii guvernului pe legea alegerii primarilor în două tururi, este acela ca alegerile locale să se desfășoare în două tururi, să dăm dreptul cetățenilor din fiecare comunitate locală să aleagă primar reprezentativ, primar legitim, care să asigure dezvoltarea comunităților locale, acesta este obiectivul nostru. Orice altă întrebare îmi puneți, o să discutăm pe orice subiect, dar doar în momentul în care vom avea despre ce să discutăm, nu facem scenarii de science fiction.

Reporter: A existat vreo înţelegere cu Partidul Social Democrat pentru moţiunea de cenzură?

Ludovic Orban: Am dat răspunsul la această întrebare. Este cea mai gogonată minciună pe care am auzit-o și chiar dumneavoastră să îmi puneți întrebarea asta știind foarte bine că Partidul Național Liberal, de când am fost ales președinte, este într-un război total cu PSD, că am dat jos guvernul PSD, că am învestit, fără votul PSD și fără nicio înțelegere cu nimeni din conducerea PSD, guvernul nostru, că am câștigat alegerile prezidențiale în care am zdrobit candidatul PSD. Dumneavoastră mă întrebați pe mine dacă am vreo înţelegere cu PSD? N-am nicio înţelegere. E o minciună gogonată care, probabil, e inventată tot de PSD-işti, ca să își dea curaj la negocieri să dezinformeze probabil pe fraierii cu care își imaginează ei că pot să îi convingă să voteze împotriva guvernului PNL.

Reporter: La şedinţa de guvern veţi adopta Ordonanța prin care se revine la alegerea președinților de consilii județene din rândul consilierilor?

Ludovic Organ: Este un proiect de act normativ, care a fost inițiat de Ministerul Dezvoltării, este în curs de avizare; în funcție de derularea procedurii, vom lua decizia corectă.

Reporter: Domnule premier, aţi spus de mai multe ori că vă doriți alegeri anticipate. Dacă nu trece această moțiune, luați în calcul să demisionaţi?

Ludovic Orban: Am spus că cel mai bine pentru România ar fi ca Parlamentul să fie oglinda fidelă a voinței actuale a cetățenilor și Guvernul să aibă un sprijin parlamentar stabil, coerent, care să suporte marile reforme care trebuie realizate în România, pentru a readuce România pe drumul cel bun. Pe de altă parte, noi, ca și guvern, avem ca obiectiv realizarea programului de guvernare pentru care Parlamentul, mă rog, cei  140 de parlamentari, ne-au acordat votul. Dacă măsurile pe care le adoptăm îi enervează foarte tare pe pesedişti şi pe alți parlamentari, ei pot să ne dea jos. Singurul lucru pe care noi l-am stabilit clar - și pe care vi l-am mai spus de mai multe ori -, este acela că, în cazul în care se strânge o majoritate contra reformistă, antidemocratică și împotriva reformelor economice și a orientării strategice pe care o dă actualul guvern, adică noi, dacă se va strânge o majoritate, cu certitudine Partidul Național Liberal a luat deja decizia și, practic, parlamentarii PNL nu vor vota învestirea niciunui guvern, astfel încât să ajungem la anticipate.

Reporter: Cu cine aţi forma majoritatea aceasta? Pec e partide vă bazați?

Ludovic Orban: Sigur, sunt formațiuni politice cu care am purtat discuții și care vor veni alături de noi într-un astfel de demers, astfel încât, dacă se ajunge la această situație - dar mă îndoiesc că se va ajunge la această moțiune de cenzură - să maximizăm şansele de a se ajunge la anticipate, adică să reușească președintele României să întrunească condițiile constituționale ca să scape România de pesediștii din parlamentul ăsta.

Reporter: Veți faceți tot posibilul pentru alegeri anticipate? Adică, inclusiv o atacare la Curtea Constituțională?

Ludovic Orban: Haideți să nu vindem pielea ursului din pădure. Vom vedea cum evoluează lucrurile. Deocamdată, Partidul Național Liberal și guvernul PNL și-au angajat răspunderea pentru a asigura alegerea primarilor în două tururi. Vom vedea... În ceea ce ne privește, am luat decizia clară ca, atât la nivelul conducerii, cât și la nivelul conducerii grupurilor parlamentare, dar și parlamentarii individuali să fie implicați activ în discuții, în negocieri cu ceilalți parlamentari, pentru a-i convinge să nu se lase ademeniți de cântecele de sirenă ale PSD-ului şi pentru a împiedica obținerea unei majorități la actuala moțiune de cenzură.

Reporter:... candidat comun cu USR-ul? USR-ul va avea candidat propriu.

Ludovic Orban: În ceea ce ne privește pe noi, Partidul Național Liberal a luat decizia să sprijine candidatura doamnei senator Alina Gorghiu. Sigur că urmează să se poarte discuții cu partenerii noștri pentru a fi definitivată cea mai bună soluție pentru a alege un președinte care să nu aparțină PSD.

Reporter: USR s-a retras din negocieri.

Reporter: În cazul în care această moţiune trece va mai susține Partidul Național Liberal o propunere de premier şi, totodată, va susține, prin voturile propriilor parlamentari, un nou vot de învestitură această propunere?

Ludovic Orban: Păi nu v-am dat răspunsul la această întrebare?!

Reporter: Eu vă întreb pentru că /.../

Ludovic Orban: Deci Partidul Național Liberal, în conformitate cu procedurile statutare, a decis în Consiliul Național că are drept candidat pentru funcția de premier pe președintele Partidului Național Liberal, adică pe subsemnatul. Asta este decizia Consiliului Național, deci, practic, candidatul Partidului Național Liberal pentru funcția de prim-ministru este actualul prim-ministru.

Reporter: Ok. Dar a doua variantă /.../

Ludovic Orban: V-am spus răspunsul la această întrebare: dacă se ajunge în variantă de anticipate, parlamentarii Partidului Național Liberal nu vor vota învestirea niciunui guvern, chiar dacă propunerea...

Reporter: Chiar dacă preşedintele vă propune tot pe dvs.?

Ludovic Orban: Cu siguranţă, normal, pentru că...

Reporter: Acceptaţi să fiţi premier de sacrificiu?

Reporter: Ce veţi face dacă PSD va aduna /.../ vă va susţine pentru aceasta? Este o şansă.

Ludovic Orban: Ar însemna să se facă de râs în faţa întregii naţiuni.

Reporter: Luaţi în partid şi alţi parlamentari, de la alte formațiuni politice? Aţi purtat negocieri pentru a vă întâlni? Eventual să picaţi cele două variante de la Klaus Iohannis?

Ludovic Orban: Suntem într-un dialog permanent cu parlamentari, individual, pentru a-i convinge de faptul că proiectele și inițiativele guvernului sunt benefice pentru România. Evident că încercăm permanent să lărgim baza de sprijin la nivelul parlamentului. Alte discuții nu am avut în acest sens. Noi suntem în cadrul unui acord cu ALDE, pe care l-am semnat înainte de învestirea guvernului.

Reporter: Dacă moţiunea de cenzură va trece, ce variantă aveți pentru alegerea primarilor în două tururi? Mai aveți vreo variantă?

Ludovic Orban: V-am spus: nu vă dau răspunsuri la întrebarea 'dacă'. Că văd că numai întrebări cu 'dacă' în față aveți. Îmi puneți întrebări legate de situația de moment.

Reporter: Nu, dar au fost... Inclusiv cei de la ALDE, de exemplu, v-au acuzat că aţi sacrificat acest proiect al alegerii primarilor în două tururi prin această procedură a angajării răspunderii, care lasă loc moţiunii de cenzură şi lasă loc şi unei contestaţii la Curtea Constituţională.

Ludovic Orban: N-am văzut astfel de declaraţii.

Reporter: Da, de mai multe ori dl. Tăriceanu a spus acest lucru.

Ludovic Orban: Deci, procedura angajării răspunderii stă cel mai bine în picioare, din punct de vedere constituțional. O altă variantă pe care ne-am dorit-o, și anume adoptarea legii pe calea dezbaterii parlamentare și pe calea votului final în Camera Deputaților, nu este posibilă. Pentru că majoritatea din Birourile Permanente reunite ale PSD a călcat în picioare regulamentul, a trimis proiectul de lege al PNL cu alegerea primarilor în două tururi la o comisie defunctă, care își încheiase activitatea pe data de 19 decembrie. Decizia luată în Birourile Permanente reunite s-a luat în 23 decembrie, și chiar și decizia care a stabilit prelungirea cu trei luni a activității comisiei este neregulamentară, pentru că doar plenul camerelor reunite poate să prelungească durata de viață a unei comisii. Sigur că noi ne vom bate, în continuare, pentru a smulge proiectele de lege de la defuncta comisie. De altfel, la întrunirea comisiei electorale, președintele comisiei, domnul senator Bădulescu, a și trimis Birourilor Permanente reunite un punct de vedere că sesizarea nu este regulamentară, pentru că această comisie și-a încetat activitatea pe 19 decembrie. Evident, dacă majoritatea Birourilor Permanente reunite nu va ține cont de acest punct de vedere regulamentar, ne vom bate în plenul Camerei Deputaților pentru a introduce proiectul pe ordinea de zi.

Reporter: Domnule premier, nu consideraţi că puteţi fi acuzat că nu vă doriți cu adevărat anticipate, pentru că refuzaţi să demisionați? Şi le-aţi spus parlamentarilor PNL să nu voteze moțiunea PSD?

Ludovic Orban: Deci, în privința anticipatelor, în ciuda fake news-urilor care au fost lansate pe piață, vă mai spun o dată ceea ce v-am spus de multe ori: nu a fost luată până acum în evaluare, în perspectiva posibilității de a declanșa alegeri anticipate, varianta demisiei mele. Simplu. Dacă dumneavoastră continuați să speculați pe această temă şi să îmi puneți întrebarea, o să vă dau același răspuns. Dacă vreodată  vom discuta și despre acest subiect, în momentul în care vom lua o decizie, cu siguranță o veți afla.

Reporter: Cum vedeţi iniţiativa ministrului finanțelor, Florin Cîțu, cel care spunea că foștii miniștri de finanțe și foștii premieri ai PSD ar trebui să vină în Parlament, în comisie de anchetă sau într-o comisie reunită de finanțe, să dea explicații despre ce au făcut ei pentru economie, pentru dezastrul din economie?

Ludovic Orban: Ce au făcut? S-a văzut foarte clar ce am moștenit - 18 miliarde venituri din burtă, puse din pix, fără să aibă niciun fel de bază în realitate, o mulțime de cheltuieli legale care ar fi trebuit realizate, în conformitate cu legea, cu contractele care au fost întârziate, blocate și pe care a trebuit să le plătim noi, să facem noi față acestor cheltuieli. Este o bătaie de joc fără margini toată politica bugetară a României, în ultimii trei ani de zile, pentru că a provocat grave dezechilibre și a pus în pericol economia României. Dacă Partidul Național Liberal nu ar fi revenit la guvernare și nu ar fi luat toate măsurile pe care le-am luat - de la rectificarea bugetară, adoptarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat - imaginea și credibilitatea României ar fi avut extrem de mult de suferit.

Reporter: Dar ar trebui o comisie de anchetă? - pentru că liberalii spuneau permanent că PSD cheamă miniştrii în parlament doar ca să facă circ, la tot felul de comisii de anchetă.

Ludovic Orban: Ascultați-mă, după ce am criticat sever circoteca pesedistă cu pseudo-comisiile de anchetă, cu sufrageria, cu ancheta SPP... Chiar îmi aduc aminte, nu le-ar fi rușine? - deci ei au generat anchetă pe SPP, au anunțat că miniștrii își retrag cererile, adică nu mai acceptă SPP, şi după aia, când a început președinția Consiliul Uniunii Europene, au fost obligați să accepte SPP, pentru că altfel nu exista posibilitatea exercitării în condiții de siguranță a președinției Consiliului Uniunii Europene. Deci, după ce am criticat sever toate parodiile astea de comisii de anchetă, ar fi culmea să generăm și noi comisii de anchetă, fără o fundamentare. De altfel, vă spun, în actualul Parlament, mai am foarte puține speranțe că se poate realiza un demers concret.

Reporter: Cu preşedintele Klaus Iohannis aţi mai vorbit în ultima perioadă, mai ales despre anticipate?

Ludovic Orban: Sunt într-un dialog permanent. Comunicăm, ne consultăm cu președintele pe teme extrem de importante pentru România, cum este negocierea pe exercițiul financiar multianual 2021 – 2027, probleme extrem de importante, cum sunt problema digitalizării României, problema "Just Transition Fund", ca urmare a adoptării obiectivelor Comisiei Europene, și pe orice subiect extrem de important. Ați văzut că am participat la prezentarea studiilor realizate împreună cu OECD și cu reprezentanții Comisiei Europene și Băncii Mondiale. Suntem într-o colaborare extrem de apropiată.

Reporter: Aţi discutat despre anticipate cu preşedintele Klaus Iohannis?

Ludovic Orban: Cu siguranță că am discutat, cu siguranță că am convenit, de comun acord, că este cel mai bine pentru România, ca cetățenii să primească puterea cât mai repede înapoi, să își aleagă un Parlament care să îi reprezinte cu adevărat. Vă mulțumesc!

Reporter: Domnule premier, sunteţi mulţumit de modul în care comunică miniştrii din Cabinetul dumneavoastră? Foarte mulţi colegi de partid se plâng de acest lucru.

Ludovic Orban: Sunt mulțumit de activitate - asta aţi inventat dumneavoastră că se plâng colegi de partid.

Reporter: Au fost declaraţii publice în Consiliul Naţional.

Ludovic Orban: La ce vă referiți? Eu sunt, eu sunt foarte mulțumit de activitatea miniștrilor din Cabinetul pe care îl conduc. Sunt oameni corecţi...

Reporter: Deci nu luați în calcul nicio remaniere ?

Ludovic Orban: Sunt luați, sunt... Ascultați-mă, eu i-am evaluat, într-o perioadă destul de lungă, sunt oameni a căror carieră, al căror background profesional este greu de pus în discuție, sunt oameni corecți, oameni cinstiți, oameni muncitori, oameni care fac tot ce depinde de ei ca să fie realizat programul de guvernare şi să îmbunătățească funcționarea domeniilor pe care le coordonează. Sunt foarte mulțumit de activitatea miniştrilor. Nu mai puneți astfel de întrebări pentru că este... Nu fuge nimeni de presă... funcționează. Eu greșesc că...  eu greșesc că stau, oricât e nevoie, pe orice fel de întrebare, pe orice fel de subiect. În mod normal, un ministru trebuie să comunice. Şi așa i-am sfătuit: atunci când au de comunicat lucruri importante - proiecte de lege, lansarea de programe, semnarea de contracte - subiecte precise, concrete și pe subiecte controversate. N-a fugit nimeni de presă și, de fiecare dată, vi s-a  dat răspuns.

Reporter: Și cum vedeți faptul că doamna  Violeta Alexandru nu stă niciodată de vorbă cu noi?

Ludovic Orban: Vi s-a răspuns la orice fel de întrebare.

Reporter: Și nu ne răspunde la nicio întrebare doamna ministru al muncii.

Ludovic Orban: Comunicarea pe care o realizează fiecare ministru este o comunicare prin care, v-am spus, se transmit decizii importante, programe, proiecte importante care au benefic....

Reporter: Să înțelegem că doamna ministru Violeta Alexandru nu are nimic de comunicat, din moment ce nu răspunde la întrebări, domnule premier?

Ludovic Orban: Vă sfătuiesc, de exemplu, să vă duceți la niște case de pensii ca să vedeți că nu mai există penibilele ghișee la care pensionarii erau ținuți cocoșați și că pensionarul a fost pus pe picior de egalitate cu funcționarul și este servit față în față.

Reporter: Dle premier, există foarte multe întrebări legate de pensiile românului, iar doamna ministru Violeta Alexandru refuză să răspundă.

Ludovic Orban: Orice fel de decizie legată de pensii vă va fi comunicată. Deocamdată, oricâte întrebări mi-aţi pune despre pensii răspunsul nostru este același, și anume că am prevăzut în Legea bugetului de stat și în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor și că, în mod evident, dorința noastră și obiectivul nostru este să creștem pensiile, așa cum ne dorim să creștem salariile și în sectorul privat și în sectorul public, ne dorim să crească profiturile companiilor, astfel încât să poată să  reinvestească și să dezvolte economia, să crească veniturile persoanelor fizice, celor care lucrează pe... în mod independent ca persoană fizică autorizată, care iau venituri pe drepturi de autor - ăsta este obiectivul nostru, al guvernării, românii s-o ducă mai bine.

Reporter: Legat de ministrul sănătăţii..

Ludovic Orban: Vorbiţi pe rând.

Reporter: Legat de ministrul sănătății, știm foarte bine că a apărut acel scandal legat de contractele pe care le-a încheiat şi vreau să vă întreb dacă ați primit vreo explicație de la ministru, dacă vi se pare normal că v-a mințit în legătură cu acest subiect.

Ludovic Orban: Ce să facă?!

Reporter: Dacă aţi primit vreo explicație de la ministrul sănătății în primul rând în legătură cu acele contracte pe care...

Ludovic Orban: Dar m-aţi întrebat, m-aţi întrebat când s-a lansat acest fals scandal public. Deci am spus foarte limpede: nimeni nu interzice, legea nu interzice domnului ministru să-și profeseze meseria de chirurg. Toți cei care vor să fie operați de domnul doctor chirurg, un renumit chirurg, își exprimă ei preferința de a fi operați de către domnul ministru. Domnul ministru nu operează în zilele de muncă, ci operează în zilele de weekend, adică în loc să se ducă...

Reporter: În  ziua de miercuri, dle premier.

Ludovic Orban: Dacă a existat probabil o urgență și a fost solicitat în mod expres și nu există alt medic chirurg, probabil a luat decizia, dar trebuie verificate toate informațiile astea. Eu cred că salvarea vieții...

Reporter:  Ministrul a scris cu pixul  despre clinica Polisano...

Ludovic Orban: Eu cred că salvarea vieții sau sănătatea pacienților pe care îi operează domnul ministru al sănătății este foarte importantă, ca atare, atâta timp cât nu există niciun fel de incompatibilitate sau conflict de interese între poziția de ministru pe care o are - și vă spun că sunt foarte mulțumit de tot ce face domnul ministru Costache - și calitatea de chirurg care operează, care are grijă de sănătatea oamenilor, care chiar salvează vieți, nu am de ce să am vreun reproș la adresa domniei sale.

Reporter: Domnule premier, în ce stadiu este acel proiect, prin care spitalele private pot accesa fonduri publice pentru programele naţionale?

Ludovic Orban: Este în procedura de avizare, este un proiect pe care îl susțin. Readuc aminte minciuna gogonată că se introduce co-plata în spitalele private, mai ales pentru programele de sănătate, readuc aminte că cei care au emis o ordonanță de urgență, pentru a permite coplata în spitalele private, sunt cei de la PSD, cu doamna Dăncilă premier și cu doamna Pintea, ministrul sănătății, la butoane, că pe programele de sănătate, beneficiarii programelor de sănătate sunt pacienții, iar pacienților trebuie să li se asigure deplina libertate de a-şi alege furnizorul de servicii medicale din cadrul programelor de sănătate, că soluția pe care o propune domnul ministru Costache este o soluție care crește calitatea serviciilor medicale ale pacienților care beneficiază de serviciile de sănătate în cadrul programelor naționale și, mai mult decât atât, cred că este foarte important ca să nu mai existe discriminare între sectorul public și sectorul privat, cred că trebuie să existe un tratament egal, pentru că banii care se adună în bugetul Casei de Sănătate nu sunt bani ai Guvernului sau ai Ministerului Sănătății, sunt banii contribuabililor care contribuie la fondul de sănătate și cred că orice cetățean are dreptul la servicii medicale de calitate și are libertatea de a alege cine să fie furnizorul acestor servicii medicale de calitate.

Reporter: Va fi adoptat în şedinţa viitoare acest proiect?

Ludovic Orban: Când o să îndeplinească condițiile de adoptare, îl vom adopta.

Reporter: Domnule premier, ministrul sănătății v-a cerut vreodată să îl învoiți ca să se poată ocupa de acele operații pe care le face în mod voluntar? Ați avut situații când nu a putut participa la activități legate de guvern?

Ludovic Orban: Activitatea ministerului Sănătății este o activitate foarte bună, în conducerea activității ministerului, domnul ministru Costache are toate calitățile manageriale și ministerul funcționează în foarte bune condiții.

Reporter: Criza medicamentelor oncologice s-a rezolvat în sistemul de sănătate? Era o problemă...

Ludovic Orban: Ştiţi foarte bine că suntem în curs de a găsi o soluție care să rezolve criza provocată de creșterea dramatică a clawback-ului pe medicamente. Avem în momentul de față în analize trei variante. Sigur că vom continua consultările cu pacienții, cu organizațiile pacienților, cu furnizorii de medicamente, cu beneficiarii, cu spitalele, cu toți actorii implicați în această decizie, astfel încât să găsim cea mai bună soluție care să permită accesul la medicamente al cetățenilor români, care să reducă clawback-ul în special pentru medicamentele generice, pentru că trebuie să ținem cont că în România sunt fabrici de medicamente, practic multe medicamente generice se produc în România și e clar că menținerea clawbeck-ului la nivelul actual afectează dramatic acestei fabrici și duce la dispariția, încetul cu încetul, a foarte multor medicamente de pe piață.

Reporter: Vă mulţumim.

Ludovic Orban: Cu mare plăcere. La revedere.

 

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe