Actualitate

Vineri, 03 Iulie

Participarea premierului Ludovic Orban la Gala Teleșcoala, alături de vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Educației, Monica Anisie

Galerie foto

 

Declarații susținute de premierul Ludovic Orban la Gala Teleșcoala

[Check against delivery]

Ludovic Orban: Sărut-mâna, bună ziua, mulțumesc pentru invitație la acest eveniment care premiază eforturile depuse de cadrele didactice care au găsit soluția să transmită cunoștințele către elevi într-o perioadă critică, cu care generația noastră nu s-a mai confruntat. Dreptul la învățătură este un drept fundamental, care trebuie asigurat pentru copiii noștri în orice condiții. Misiunea dascălilor este să găsească toate formele de a aduce lumina în mintea și spiritul copiilor noștri, să facă acest lucru indiferent de opreliști. Realitatea este că am fost confruntați cu o situație extrem de dificilă, nu a fost ușor să luăm decizia de suspendare a cursurilor școlare. Adaptarea întregului sistem de educație la noile condiții generate de pandemie și de suspendare a cursurilor școlare au presupus foarte multe măsuri, de la măsuri de protecție socială pentru a asigura posibilitatea ca unul dintre părinți să stea acasă cu copiii, motiv pentru care am decis ca unul dintre părinți să beneficieze de 75% din salariu pentru a putea sta acasă cu copiii care nu merg la școală, până la măsuri de natură sanitară și, mai ales, măsuri de adaptare a sistemului de educație la situația nou creată.

Reușita în viață depinde, în cea mai mare măsură, de calitatea procesului de educație care este organizat într-o societate. Un copil care este înarmat cu cunoștințele necesare, cu abilitățile dobândite, cu calitățile moral- volitive, cu tot ceea ce are nevoie ca să poată să reușească, va reuși în viață. Și acest lucru depinde, sigur, de părinți, dar depinde în mare măsură de dumneavoastră, stimate cadre didactice.

Când m-a invitat doamna Anisie, nu am înțeles în prima frază importanța evenimentului, după care, explicându-mi, mi-am dat seama că este foarte important să fiu astăzi aici, pentru a-i premia pe aceea care au ieșit din confortul obișnuit, care au avut curajul să iasă pe sticlă, să iasă din sălile de clasă și să prezinte ore, să transmită cunoștințe prin intermediul mass-media.

Vă felicit, aveți aprecierea mea şi sunt convins că munca dumneavoastră a generat rezultate care, de altfel, se văd la examenele de Evaluare și de Bacalaureat.

De asemenea, profit de această ocazie să le mulțumesc și profesorilor care nu au ieșit pe sticlă, nu au ieșit pe sticla ecranului, și care au transmis, au ținut toate orele cu copiii prin intermediul diferitelor sisteme informatice care a fost puse la punct din mers și care, într-un fel,  ne-au și relevat nevoile de investiții importante care trebuie făcute în sistemul de educație și, mai ales, dezvoltarea competențelor digitale atât pentru copii, dar cât și pentru dascăli. Acum, hai să fim cinstiți, este greu să-i atragi atenția copilului când este prezent în clasă, să-i captezi atenția, să îl faci să te urmărească, d-apoi când ești la televizor sau când ești în fața ecranului și copilul e la el acasă, dacă nu are un părinte care să-l îndemne, uzând de autoritatea părintească, să urmărească ora, este extrem de dificil să captezi atenția, să ai capacitatea de a îi transmite toate cunoștințele și informațiile necesare.

Închei prin a vă transmite un mesaj. Nu ştim care va fi evoluţia epidemiei, trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie atât din punct de vedere al infrastructurii, al logisticii. Noi trebuie să ne asigurăm că orice copil va avea acces la educaţie, noi trebuie să ne asigurăm că profesorii, învăţătorii au capacitatea de a transmite informaţii în orice fel de condiţii. Trebuie să pregătim cu mare migală şi atenție începutul anului școlar și să fim pregătiți pentru orice situație și am încredere în dumneavoastră, am încredere în capacitatea dascălilor români  de a se adapta la orice situație și de a rămâne aproape de copii lor, chiar dacă nu toți vor fi în clase, chiar dacă, de multe ori, legătura va fi o legătură care va fi prin fibră optică și prin intermediul ecranului de calculator.

Tot cu această ocazie, vreau să transmit foarte clar mulțumirile mele și aprecierea mea pentru toate cadrele didactice care au fost implicate în organizarea examenelor de Evaluare și de Bacalaureat. În ciuda unei campanii agresive, în ciuda unei neîncrederi care a fost cultivată în mod sistematic privitor la aceste examene, în ciuda campaniilor care s-au derulat ca aceste examene să nu se desfășoare, în ciuda instigării părinților de a nu-şi lăsa copiii să vină la examenele de Evaluare și de Bacalaureat, examenele au fost organizate în condiții exemplare, motiv pentru care felicit zecile de mii de cadre didactice, toţi cei implicaţi, şi copii care au venit şi mai ales părinții care au avut încredere că aceste examene sunt organizate bine şi că evaluează în mod obiectiv capacităţile fiecăruia dintre copiii care participă la aceste examene. Felicitări și vă mulțumesc.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe