[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună dimineaţa! Domnule ministru, domnule şef al Cancelariei, domnilor primari, doamnelor şi domnilor, doresc să îi mulţumesc domnului ministru şi tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru modul în care au reuşit să pună în aplicare obiectivele prioritare de pe agenda guvernului. Spun acest lucru pentru că, în ultimele luni, am reuşit deja să operaţionalizăm trei programe majore din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Primul a fost cel de eficienţă energetică, cel de-al doilea - fondul local, iar cel de astăzi - construcţia de creşe. Sigur, sunt bani europeni şi important este că în urmă cu o săptămână am reuşit să operaţionalizăm şi Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", program care, de asemenea, vine să pună în aplicare ceea ce am decis la nivelul guvernului astfel încât să putem să coordonăm foarte bine fondurile europene cu fondurile de la bugetul de stat. Discutăm de programe mature, programe care ar fi trebuit să se finanţeze din fonduri de la bugetul de stat. Iată că s-a reuşit, prin demersurile care s-au făcut la nivelul Ministerului Dezvoltării, ca acestea să poată fi finanţate din fonduri europene. Discutăm de 124 de creşe destinate unui număr de 7.000 de copii. Sunt priorităţile pe care guvernul şi le-a asumat astfel încât să putem să sprijinim şi să acordăm atenţia cuvenită tinerelor familii. Sper ca această grijă de zi cu zi faţă de locul unde pot să îşi lase copiii şi să primească îngrijirea şi educaţia pe care şi le doresc, uşor-uşor să se diminueze prin aceste măsuri pe care le luăm. Sunt măsuri de dezvoltare a infrastructurii, pe care, de asemenea, le aliniem cu măsurile pe care le aprobăm la nivelul Ministerului Educaţiei. Ieri am avut în primă lectură aprobarea a 3.500 de posturi, posturi care se regăsesc şi vor fi destinate inclusiv celor care îşi vor desfăşura activitatea în aceste creşe noi. Vă mulţumesc, vă felicit şi vă doresc spor la treabă!
![]() |
Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile... |
Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria
Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.
Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.
Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.
Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.
Copyright © Guvernul României 2023
RSS