Intervenția premierului Nicolae-Ionel Ciucă la Summit-ul Rethink România, cu tema ”Reconstruim educația. Reconfigurăm demografia”
[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună dimineața, doamnelor și domnilor, stimați invitați! Mă bucur că am reușit să particip, chiar și online, la această activitate - a trebuit să rămân în București, am avut o altă conferință la care am participat puțin mai devreme, avem ședință de guvern- nu ne scuzăm, doar că voiam sa-mi exprim regretul că nu am putut sa particip fizic la activitatea dvs. Pe de altă parte, doresc să-mi exprim bucuria că am auzit ceea ce tânărul dinainte a prezentat și m-a bucurat foarte mult optimismul său, planurile sale și îndeosebi că se gândește la viitorul copiilor ca la unul care va fi mai bun decât situația în care ne găsim noi astăzi.
Doresc să vă felicit pentru inițiativa de a aduce la aceeași masă de discuții antreprenori, reprezentanți ai sectorului privat dar și din mediul politic, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, ai mass-media, pentru a dezbate teme de mare interes strategic pentru țara noastră.
Ne-am obișnuit ca, în ultima vreme, discuțiile să se canalizeze pe energie, pe soluții economice, pentru a depăși această perioadă dificilă, și mă bucur că summit-ul Rethink România vizează educația și demografia.
Problemele demografice sunt o realitate a vremurilor pe care le trăim și reprezintă o provocare nu doar pentru România, ci pentru întreaga Europă.
Pe lângă măsurile active pe care le luăm pentru susținerea natalității sau pentru reducerea abandonului școlar, e clar că trebuie să adaptăm economia și relațiile sociale la o populație mai diversă și mai îmbătrânită. Una care include imigranți, persoane întoarse după mulți ani din diaspora sau care își caută un loc de muncă la o vârstă ce depășește 60 de ani. Sunt situații pe care le întâlnim în aproape toate țările Uniunii Europene și e important că putem avea acces la experiențe și la bune practici europene.
În acest demers se înscriu și măsurile prevăzute în noile legi ale educației care vizează asigurarea accesului la educație de calitate, reducerea abandonului școlar și creșterea legăturilor dintre educația universitară și piața forței de muncă.
Planul Strategic Integrat de Reducere a Abandonului Școlar, aplicat chiar din acest an școlar, asigurarea resurselor financiare necesare pentru învățământul preuniversitar, adaptarea rețelei școlare la nevoile comunităților am garanția că vor schimba în bine învățământul românesc și ne vor oferi o resursă umană educată și bine calificată. Acestora li se adaugă politici dedicate precum cea de ,,Învățare remedială,, Programul ,,Școala după Școală,,, finanțare adecvată pentru programul ,,A doua șansă”, măsuri prevăzute în noile legi ale educației care, odată aplicate, vor oferi șanse în plus pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.
Legile educației au căpătat contur după o vastă consultare în cadrul Proiectului ,,România Educată,, și ele răspund nevoilor societății românești de a avea un învățământ modern, adaptat vremurilor pe care le trăim. Avem nevoie de această adaptare. De aceea, pentru Proiectul ,,România Educată,, am alocat, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, 3,6 miliarde de euro și am convingerea că acești bani vor ajuta concret la implementarea măsurilor care vor moderniza învățământul românesc.
Creșterea accesului la educație este urmată îndeaproape de susținerea tinerelor familii, element cheie al politicilor noastre sociale. În contextul declinului demografic cu care se confruntă România, ne-am asumat, prin Programul de guvernare, o serie de măsuri. Recent am aprobat în Guvern un proiect finanțat de la bugetul de stat prin care să încurajăm natalitatea, sprijinind tinerii care doresc să aibă copii. De asemenea, pregătim implementarea Programelor Student Invest și Family Start, aprobate deja de Guvern, prin care oferim acces la finanțare tinerelor familii la început de drum și studenților care au nevoie de sprijin.
Continuăm să alocăm fondurile necesare dezvoltării și modernizării infrastructurii sociale – creșe, unități de învățământ pentru întreg procesul educativ – pentru ca părinții să aibă siguranța că cei mici sunt bine îngrijiți.
Mergem pe un drum al dezvoltării și modernizării infrastructurii din toate domeniile, al îmbunătățirii calității vieții în comunitățile locale și al consolidării economiei. Cele peste 90 de miliarde de lei dedicate, în acest sens, investițiilor din bugetul național, care se adaugă celor 90 de miliarde euro din resurse europene pentru următorii ani, reprezintă finanțări consistente pentru planul nostru național de dezvoltare.
În plus, reformele instituționale începute pentru aderarea la OCDE, stabilitatea politică și legislativă, oferă încredere mediului de afaceri. Creșterea investițiilor străine directe cu peste 43% în primele 7 luni ale anului reprezintă o confirmare în acest sens, iar estimările instituțiilor europene și Băncii Mondiale cu privire la potențialul de creștere al economiei românești în următorii ani oferă speranță cetățenilor noștri și încredere investitorilor.
Completăm acest tablou cu ancorarea României în politici europene și obiective legate de reducerea birocrației, extinderea digitalizării, tranziția către energia verde și o economie durabilă. Împreună cu programele axate pe încurajarea spiritului antreprenorial și facilitarea reintegrării, sperăm să convingem cât mai mulți români din diaspora să se întoarcă acasă- aici fac o paranteză și doresc sa-i felicit încă o dată pe cei care au pregătit și organizat evenimentul de la RePatriot, un eveniment foarte important prin care demonstrăm că, atât la nivelul guvernului, cât și în deplină legătură cu societatea civilă, facem pași importanți pentru ca românii să înțeleagă că sunt condiții mai bune și că România se află pe un parcurs mai bun, astfel încât să-i determinăm să revină acasă- avem nevoie de ei acasă, iar odată întorși acasă, să valorifice experiența acumulată în beneficiul societății românești. Avem în toate colțurile lumii cercetători valoroși, medici, specialiști în domenii tehnice, oameni calificați, a căror întoarcere în România va aduce un mare plus pe piața forței de muncă și în societatea românească.
Sunt multe provocări cu care ne confruntăm pentru care avem nevoie de politici realiste, politici care să fie orientate spre viitor. Îmi doresc ca, la evenimentul organizat de Rethink România să veniți, în urma dezbaterilor, cu idei îndrăznețe, cu propuneri pe care să le putem fructifica la nivelul politicilor publice.
Susțin implicarea mediului privat și a societății civile în rezolvarea problemelor determinate de schimbările demografice, economice și sociale și cred că doar împreună putem găsi cele mai bune soluții pentru viitorul României.
Toate aceste demersuri ale dumneavoastră sunt cât se poate de benefice și complementare demersurilor pe care noi e luăm la nivelul guvernului.
Doresc să subliniez încă o chestiune foarte importantă, pentru că practic, dumneavoastră aici nu faceți altceva decât să lansați o serie întreagă de provocări, care sunt cât se poate de bine-venite. La rândul meu, doresc să vă provoc să facem apel la realism și la responsabilitate. Chiar îmi doresc să ies din cadrul formal și să fac mențiunea că așteptăm criticile dumneavoastră, așteptăm dialogul cu dumneavoastră. Este foarte ușor să critici, să demolezi fără să pui ceva în loc. Și putem vedea asta în fiecare zi. Să aveți curajul să criticați, să criticați constructiv fără pasiuni electorale! Și așa cum sublinia tânărul care a vorbit înaintea mea, să criticăm cu gândul la România, la viitorul țării și îndeosebi la viitorul copiilor noștri. Am mari așteptări de la summit-ul dumneavoastră și de la dialogul pe care il vom întreține în continuare cu societatea civilă, pentru că sunt convins că doar astfel de inițiative care vor fi multiplicate în toate domeniile pot cu adevărat să schimbe România în bine. Mulțumindu-vă pentru această oportunitate de a mă adresa, chiar și numai prin această intervenție online, vă doresc succes și vă aștept în continuare la dialog și identificarea de soluții împreună. Să aveți o zi bună! Vă mulțumesc!
![]() |
Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile... |
Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria
Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.
Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.
Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.
Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.
Copyright © Guvernul României 2023
RSS