Actualitate

Marți, 09 Mai 2023

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a participat la ceremonia de lansare în România a activității Centrului European pentru Competențe în domeniul Securității Cibernetice (European Cybersecurity Competence Centre - ECCC)

Galerie foto

Ceremonia de lansare a activității în România a ECCC

Tur al sediului ECCC

 

Alocuțiunea prim-ministrului României, Nicolae-Ionel Ciucă, la evenimentul de lansare la București a activității Centrului european de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC)

Nicolae-Ionel Ciucă: Doamnă consilier prezidențial, domnilor miniștri, doamnelor și domnilor ambasadori, distinși reprezentanți ai Comisiei Europene, domnule director, doamnelor și domnilor, distinși invitați, îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi alături de dumneavoastră la sediul Universității Politehnice București, într-o clădire care a fost construită cu fonduri europene și nu cred că era un loc mai potrivit decât acesta pentru a lansa o instituție a Uniunii Europene, prezentă pentru prima dată în România.   

Nu este lipsit de relevanță faptul că inaugurăm acest centru, astăzi, de Ziua Europei.  

Am optat pentru organizarea la 9 mai a ceremoniei de lansare a activității la București a Centrului de Competențe în materie de securitate cibernetică, tocmai pentru că acesta are o valoare simbolică specială, fiind, așa cum spuneam, prima agenție europeană pe care o găzduiește țara noastră.

De astăzi, Centrul de competențe are un sediu temporar în clădirea în care ne aflăm, ceea ce permite noilor angajați ai acestuia să lucreze la București, în birouri care sunt destinate utilizării lor exclusive. În curând, tot aici, va fi găzduit și sediul permanent al Centrului. Este doar o chestiune de timp până când vor fi finalizate toate lucrările și atunci centrul va putea să funcționeze în deplinătatea sa. De aceea s-a ales sintagma de funcționare temporară, pentru că doar anumite elemente ale centrului vor funcționa, începând de astăzi, în acest sediu.

Dincolo de importanța ca Centrul de competențe să își implementeze mandatul de la București, din orașul desemnat ca sediul său, aș dori să marchez și un alt aspect relevant din perspectivă simbolică.

Lansarea activității sale la București este semnalul clar că Uniunea Europeană este prezentă instituțional în România, reconfirmând, la 16 ani de la aderare, maturitatea țării noastre în calitate de stat membru, precum și contribuția directă și relevantă pe care țara noastră o aduce la consolidarea construcției europene.

În plus, prezența la București a Centrului de competențe este un mesaj clar că Uniunea Europeană vine către cetățenii săi, indiferent de cât de aproape sau de departe se află statul membru, din perspectivă geografică, de Bruxelles. Valoarea adăugată a politicilor Uniunii o resimțim cel mai bine prin expunerea directă a cetățenilor la activitatea instituțiilor și organismelor sale. Doresc să subliniez foarte mult relevanța acestei legături astăzi, de Ziua Europei, moment în care celebrăm Uniunea Europeană, valorile și contribuția semnificativă a acesteia pentru dezvoltarea, prosperitatea și stabilitatea continentului nostru.  

Activitatea Centrului survine și pe fondul multiplicării atacurilor de natură hibridă, a provocărilor din perspectiva securității cibernetice la adresa Europei care s-au accelerat progresiv, crescând semnificativ de la finele anului 2021 și în anul 2022, nu doar în ceea ce privește numărul, ci și complexitatea și nivelul lor de pregătire. Să nu uităm, în context, nici războiul nejustificat și neprovocat al Rusiei în Ucraina care a definit o nouă etapă în termeni de riscuri majore, rol și impact al războiului cibernetic în cadrul crizelor.

Tocmai de aceea, prezența în această parte a Europei a unei componente esențiale pentru consolidarea rezilienței cibernetice a Uniunii reconfirmă atenția acordată eforturilor noastre comune de a proteja economia, cetățenii și instituțiile publice.

Nu în ultimul rând, aș dori să reamintesc că decizia de selectare a Bucureștiului ca oraș gazdă al Centrului de competențe a luat în considerare  și ecosistemul foarte atractiv existent aici, în termeni de cunoaștere, competențe, inovare și talent românesc în domeniul securității cibernetice. Reiterez importanța pe care domnul rector a menționat-o în cuvântul dumnealui, și anume: centrul de competențe, unde, altundeva, decât in centrul Universității Politehnice București.

Avem, prin urmare, la București toate ingredientele pentru ca Centrul de competențe să se dezvolte și să își implementeze cu eficiență mandatul.

Contăm, la fel de mult ca și partenerii noștri europeni, pe capacitatea Centrului de competențe de a accelera investițiile în cercetare, tehnologie și dezvoltare industrială în materie de securitate cibernetică. Acest efort comun va fi esențial în a valorifica potențialul mai multor actori – aici mă refer la industrie, sector public, comunități academice și de cercetare - pentru a îmbunătăți și a consolida capacitățile tehnologice și industriale în materie de securitate cibernetică, întărind reziliența strategică a Uniunii Europene.

Înainte de a ura succes Centrului de competențe în sediul său de la București, aș dori să adresez câteva mulțumiri.

Pentru a aduce Centrul la București, pentru a identifica soluțiile legate de cea mai potrivită locație, pentru a pregăti acest spațiu temporar, dar și sediul permanent, administrația română și partenerii săi au lucrat intens alături de Comisia Europeană.

Găzduirea Centrului la București este un succes de țară. A fost și rămâne un efort al întregii administrații, al Guvernului, sprijinit la cel mai înalt nivel, de președintele României, domnul Klaus Iohannis, și care a beneficiat de un consens politic pe care îl așteptăm reflectat în aprobarea de către Parlamentul național a Acordului de sediu între Guvernul  României și Centrul de Competențe.

Pentru că îl văd aici pe domnul Alexandru Nazare, îmi aduc aminte foarte bine că, atunci când a participat la procesul de selecție, ne-am revăzut pentru a discuta despre lecțiile învățate din procesul de negociere și obținerea aprobării pentru înființare a centrului la București, după ce votul a fost finalizat și ne aducem aminte cu plăcere de acel moment. 

Sunt prezenți aici o parte a demnitarilor care au realizat aceste demersuri, membri ai echipei care a pregătit dosarul candidaturii pentru găzduirea Centrului, dar și echipele care lucrează pentru operaționalizarea deplină la București a acestuia.

Este aici și doamna ambasador, Luminița Odobescu. Doamna ambasador, atunci lucrați la Bruxelles și lucrați îndeaproape cu toți ambasadorii țărilor Uniunii Europene. A fost, totodată, un succes inclusiv al diplomației românești, domnule ministru și vă mulțumesc foarte mult pentru acest efort!

Doresc să transmit, în acest context, aprecieri pentru perseverența echipei Cancelariei primului-ministru; de altfel, a fost marcat și de către domnul rector efortul care s-a făcut la nivelul Cancelariei, de către șeful Cancelariei și echipa dumnealui, pentru a identifica cea mai bună locație, pentru a discuta și a colabora cu reprezentanții Comisiei, astfel încât să putem să inaugurăm acest centru astăzi, de Ziua Europei. Vă mulțumesc foarte mult!

Mulțumesc Comisiei Europene, domnului director executiv interimar al Centrului, pentru parteneriatul strâns și pentru colaborare.

De asemenea, știu că se află printre noi și primii membri ai personalului Centrului. Le mulțumesc pentru că au ales să lucreze în România și contez pe efortul și profesionalismul dumnealor pentru a construi împreună cea mai eficientă și dinamică agenție a Uniunea Europeană!

Vă urez succes în continuare!

La mulți ani, Uniunea Europeană! La mulți ani, România!

 

***

 

[CHECK AGAINST DELIVERY]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Vreau, în primul rând, să îi felicit pe toți cei care au lucrat să avem astăzi acest eveniment. Este un eveniment cu rezonanță simbolică, este inaugurarea Centrului de competențe pe cybersecurity şi am reușit să ne coordonăm şi cu instituțiile europene, astfel încât să avem acest eveniment de Ziua Europei. La mulți ani Europei, la mulți ani României în Europa! Şi cred că este, de asemenea, important să subliniem că prin inaugurarea acestui centru, practic, inaugurăm prima agenție europeană în România. Trebuie să arătăm, de asemenea, recunoștință tuturor celor care de-a lungul timpului au reușit să genereze această decizie în anul 2020. După ce în anul 2022 am evaluat stadiul la care se găseau pregătirile pentru inaugurarea centrului, am constituit o echipă care s-a ocupat predilect de acest subiect și iată că am reușit să îl inaugurăm. 

Reporter: /.../ din partea liberalilor că aţi vrea să preluați Ministerul Mediului. 

Nicolae-Ionel Ciucă: Partidul Național Liberal nu vrea absolut nimic. Vrem în continuare să asigurăm guvernarea țării, așa cum am făcut-o și până acum. Vrem să asigurăm stabilitate politică. Avem nevoie mai mult ca oricând de această stabilitate și vreau să subliniez că atât împreună cu partenerii de coaliție, cât și în întâlnirile pe care le avem cu reprezentanți ai autorităților din țară, dar și cu reprezentanți ai ambasadelor și în întâlnirile bilaterale pe care le-am avut, cu toții întreabă de modul în care vom asigura guvernarea României și le răspund tuturor că vom asigura guvernarea cu responsabilitate. Sunt discuții care se duc în spațiul acesta al interpretărilor pe o ipoteză sau alta, în acest moment, vă rog să aveți încredere că suntem oameni cât se poate de responsabili și vom face în așa fel încât să asigurăm preluarea guvernării la sfârșitul lunii mai. 

Reporter: Au fost informații până acum au fost doar pe surse, dar acum au fost informați oficiale că PNL-ul vrea un minister de la UDMR.

Nicolae-Ionel Ciucă: Eu înțeleg prin formal că s-a semnat o hârtie, s-a solicitat într-un fel absolut formal. Nu s-a procedat la nicio abordare formală. Nu sunt astfel de discuții în momentul de față care să ne ducă la o decizie. Ca atare, sunt discuții.

Reporter: Ar putea ieși UMDR de la guvernare în contextul acesta al negocierii între PSD și PNL?

Nicolae-Ionel Ciucă: Este o decizie a fiecărui membru al coaliției. Eu cred că UDMR, ca și Partidul Social Democrat, împreună să găsim acea soluție care a fost agreată și este în continuare agreată, încă o dată, nu pentru cineva anume, nu pentru un partid, nu pentru una sau două persoane, este o chestiune absolut de responsabilitate pentru țară. 

Reporter: Dar le-aţi ceda Energia, de exemplu, în cazul în care le veți lua un minister? E tot cerința lor. 

Nicolae-Ionel Ciucă: Nu văd rostul acestor discuții. 

Reporter: Vedeți în acest moment blocaje în discuțiile din cadrul coaliției pe tema rotației premierilor? Sunt blocaje ?

Nicolae-Ionel Ciucă: Atâta timp cât suntem în coaliție și atâta timp cât suntem așezați la masa guvernării și ne preocupăm de ce avem de rezolvat la guvern, modul în care se va realiza această rocadă este o chestiune tranzitorie, care în 2-3 săptămâni de aici înainte se va încheia și noi ne vom vedea în continuare de treabă. 

Reporter: A fost pregătit acel plan al reducerilor cheltuielilor de către Ministerul finanțelor? Ce sumă se va economisi și ce măsuri noi vor fi adăugate la ordonanță?

Nicolae-Ionel Ciucă: Am discutat cu ministrul finanțelor, chiar ieri a venit cu o propunere. Ordonanța este în transparență publică. Suma pe care ne-a prezentat-o domnul ministru este de aproximativ 5 miliarde și măsurile pe care le-am adăugat au fost cele legate de asigurarea lanțului scurt de aprovizionare între fermieri și 

retaileri sau alți operatori care asigură livrarea către populație a produselor alimentare. Am considerat că producătorii români trebuie să fie sprijiniți în acest fel și să eliminăm intermediarii de pe lanțul dintre fermieri și vânzare și în felul acesta să existe și o gestionare a prețului produselor alimentare. De asemenea, am luat o decizie care mi se pare foarte corectă, de reducere cu 50% a posturilor de consilieri la nivelul demnitarilor publici.

Reporter: 5 miliarde este puțin față de 30 de miliarde.

Nicolae-Ionel Ciucă: Am discutat cu dvs. Nu încercați să induceți panică. Vă rog foarte mult, am discutat cu dvs. în fiecare săptămână și v-am spus cât se poate de onest că cifrele pe care le-a avut pe masă la momentul în care s-a discutat de aceste măsuri, care sunt măsuri de chibzuială, de gestionare, de cumpătare a cheltuielilor, au fost în cuantumul sumei de aproximativ 4.500.000.000 lei, pentru că aceștia au fost banii care nu s-au colectat pe primul trimestru. 

Reporter: Luați în calcul reducerea numărului de ministere?

Nicolae-Ionel Ciucă: În acest moment nu luăm în calcul reducerea numărului de ministere.

Reporter: Nu apare în proiectul de ordonanță nicio precizare legată de excepții pentru angajări în sistemul de sănătate și în cel de educație. Cum rămâne cu aceste două domenii extrem de importante?

Nicolae-Ionel Ciucă: De aceea este în transparență publică, să poată să fie modificată ordonanța. Cu certitudine ne-am asumat toți liderii pe domeniul sănătății și învățământului nu vor fi afectate de această ordonanță.

Reporter: Așadar nu vor fi înghețate angajările în aceste două domenii? 

Nicolae-Ionel Ciucă: Nu.

Reporter: /.../ o reducere de 50%.

Nicolae-Ionel Ciucă: Pur și simplu, se reduce numărul de posturi din cabinetele demnitarilor. Vă mulțumesc. Vă doresc o zi foarte bună!

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe