Actualitate

Marți, 02 Iunie

Primul-ministru Victor Ponta a participat la "Ora Premierului" în plenul Camerei Deputaților

Galerie foto
Fișiere atașate

 

Discursul susținut de premierul Victor Ponta în Palament privind situația economică a României  

 

Victor Ponta: Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă mulţumesc pentru invitaţia de a prezenta, aşa cum este normal, pentru orice guvern şi orice parlament democratic, situaţia economică a României - care sunt datele actuale, care sunt perspectivele pe termen scurt şi mediu şi, sigur, care sunt pericolele cu care România se poate confrunta.

Vreau să încep prin a vă felicita pentru modificările aduse Regulamentului. Cred că ideea ca în fiecare lună  primul-ministru şi, respectiv, în fiecare săptămână miniştrii pe care îi chemaţi să vină să răspundă în faţa Parlamentului este o idee extrem de bună, extrem de normală pentru o relaţie normală între Parlament şi Guvern. O să susţin, cât timp voi fi prim-ministru şi când voi reveni în banca Parlamentului, că Parlamentul este cel care conduce şi controlează Guvernul, că Parlamentul este o instituţie fundamentală căreia nimeni nu trebuie să-i dea lecţii, pe care nimeni nu trebuie să o demonizeze şi fără de care nu vom avea niciodată democraţie în România.

Trecând la prezentarea de astăzi, cred că este extrem de important ca la jumătatea anului 2015 să ştim exact unde ne aflăm. Şi pentru că nu vreau să emit doar opiniile mele, ale noastre, ale membrilor Guvernului, o să încep cu un citat din guvernatorul Băncii Naţionale, pe care evident că îl consider extrem de important: "Creşterea economică din prezent este nu doar robustă dar, judecând după standardele actuale la nivel European, este şi sustenabilă". Şi cred că vrea să se adreseze guvernatorul câtorva dintre colegii noştri din dreapta, dacă nu vom greşi din nou va fi o creştere de durată. Asta înseamnă că România se află într-un moment economic extrem de bun în care a reuşit să refacă distrugerea economică şi socială din anii 2010, 2011, dar că e extrem de important să păstrăm acest ritm şi aceste direcţii.

Conform datelor oficiale prezentate de către Eurostat, România a avut o creştere medie în ultimii ani de 3%, iar în primul trimestru, cu o creştere de 4,2% a PIB, suntem şi noi, în sfârşit, pe primul loc la un lucru bun, la un lucru important, la un lucru essential: creşterea economică între cele 28 de ţări membre ale UE. Această creştere a influenţat, de altfel, şi prognozele oficiale ale Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional şi îmi doresc, stimaţi colegi, ca la finalul mandatului acestui parlament, al dumneavoastră, al tuturor, şi al guvernului la sfârşitul anului 2016, să puteţi să spuneţi că aţi fost membri ai Parlamentului şi noi membri ai Guvernului în patru ani de creştere economică neîntreruptă după anii cei mai negri din punct de vedere economic şi social pentru România, anii 2010-2012.

Pentru aceste realizări vreau să mulţumesc tuturor membrilor Uniunii Social Liberale, toţi cei care au sprijinit programul de guvernare, cei care au fost aşa cum sunteţi, cea mai mare parte, credincioşi votului pe care l-au cerut în 2012 şi l-au primit din partea electoratului. Cel mai important este că după ce am preluat guvernarea în recesiune economică, repet, sunt trei ani şi, sper să fie patru, cinci ani de creştere economică şi e important că această creştere nu se bazează pe elemente conjucturale, ci pe motoare interne şi externe, consumul intern, exporturi, o creştere din industrie şi servicii şi, cel mai important, anul acesta avem o creştere importantă şi în zona construcţiilor, care trebuie încurajată în continuare. O rată de creştere economică de peste 3%, 4% chiar devine în acest moment un obiectiv posibil.

Vreau să mulţumesc Parlamentului şi miniştrilor care, pe rând, au răspuns de fiecare domeniu în parte pentru deblocarea şi repararea celei mai grele moşteniri pe care am primit-o, şi anume blocarea totală a fondurilor europene, toate programele suspendate, grad de absorţie 7%, putem să terminăm în acest an exerciţiul 2007-2013 cu o rată de absorţie între 65%-80%. Şi, cel mai important: avem, după cum ştiţi, acordul de parteneriat şi majoritatea programelor operaţionale pentru 2014-2020 deja aprobate de către Comisia Europeană.

Anul 2015 a început cu o creştere semnificativă a investiţiilor străine directe. Dacă aş fi fost în guvernul Boc, terminam într-un minut, că nu aveam despre ce să vorbesc. Fiind, totuşi, şeful guvernului USL sunt foarte multe lucruri bune de spus şi aş vrea să spun despre faptul că am plătit aproape în totalitate împrumutul luat şi consumat de către colegii de la PDL, că ne-am încadrat de fiecare dată în toate ţintele de deficit stabilite cu partenerii internaţionali, că suntem după patru luni... Pot doar să spun că vă rog să reţineţi că având sprijinul dumneavoastră putem să mergem mai departe cu aceste rezultate.

Mă bucur să mă aflu în faţa Parlamentului la o zi după ce a intrat în vigoare reducerea la 9% a TVA la toate produsele alimentare şi dublarea alocaţiilor pentru copii, două măsuri extrem de importante, una propusă de către Guvern şi sprijinită de dumneavoastră, cealaltă propusă şi aprobată de către dumneavoastră, Parlament, şi pusă în practică de către Guvern. Deci o colaborare foarte bună şi vă mulţumesc pentru asta.

În acelaşi timp, este extrem de important ca în perioada imediat următoare, şi mă adresez Camerei Deputaţilor, să aprobăm noul Cod fiscal, cu toate măsurile incluse acolo, să punem în practică odată cu aprobarea oficială a Master planului de transport toate modificările şi proiectele de investiţii şi să ne sprijiniţi în aprobarea noului pachet privind achiziţiile publice. Există o perspectivă foarte bună şi trei provocări pe care îmi fac datoria să le prezint în faţa Parlamentului. În primul rând populismul, pe care din păcate îl văd folosit ca singura armă împotriva unei economii performante. În al doilea rând, instabilitatea politică şi sunt convins că acest Parlament şi acest Guvern îşi va duce la bun sfârşit programul de guvernare pentru a acorda stabilitate şi predictibilitate vieţii economice;  şi, în al treilea rând, tensiunile regionale pe care, lucrând împreună, Parlament, Guvern, BNR, Preşedinţie, mediu de afaceri, sindicate putem să le prevenim sau să pregătim România să reziste la orice fel de efecte negative ale unei eventuale crize regionale.

Vă mulţumesc şi repet, reţineţi, sper să terminaţi şi vom termina acest mandat, această legislatură, dumneavoastră, membrii Parlamentului României, şi noi, membrii Guvernului cu patru ani de creştere economică, patru ani de şomaj mai mic,  patru ani de creştere a pensiilor şi salariilor şi e un lucru pentru care vreau să vă mulţumesc şi pentru care sunt convins că oamenii vor aprecia această activitate. Vă mulţumesc mult de tot şi sunt gata să răspund la întrebări.

 

Declaraţii ale premierului Victor Ponta, la Parlament

Victor Ponta: Îmi daţi voie să spun două cuvinte. Ca orice început, e mai dificil, adică "Ora primului ministru", aşa cum, probabil inspiraţia britanică, presupune ca primul-ministru să prezinte o problemă, să răspundă la întrebări. N-a fost chiar aşa acum, dar, oricum, cred că e o idee bună, cred că trebuie s-o îmbunătăţim, cred că trebuie să rămână în tradiţia parlamentară şi trebuie să atingă câteva obiective. În primul rând să prezentăm subiectul şi, atât cât am reuşit în cele cinci minute şi cu vociferări din sală, am vrut să arăt rezultatele economice, unde ne aflăm, ce avem de făcut în viitor şi care sunt pericolele pe care trebuie să le evităm şi în acelaşi timp să fie o ocazie în care, aşa cum e normal într-o democraţie, opoziţia să spună: domnule, guvernul nu face bine, noi am face în felul următor. Probabil cu timpul se va întâmpla acest lucru, însă o spun încă o dată, toate măsurile economice pe care le-am luat le-am prezentat, le dorim în continuare pe cele legate de Codul fiscal, de legea achiziţiilor publice, de legea redevenţelor, de implementarea master planului de transport şi încercăm ca această direcţie bună, care se simte şi în zona de venituri ale populaţiei, să o păstrăm în acelaşi fel. Avem o oportunitate extraordinară şi aş vrea foarte mult să n-o stricăm.

Reporter: /.../ pagina dumneavoastră de Facebook atunci când aţi scris despre aderarea României la Spaţiul Schengen foarte mulţi oameni care vă cereau să organizaţi un referendum. Eu ştiu că nu dumneavoastră organizaţi, dar...

Victor Ponta: Legat de?

Reporter: De aderarea României la Spaţiul Schengen. Luaţi în calcul să discutaţi cu...

Victor Ponta: Schengen sau euro? Nu mai ştiu exact.

Reporter: Euro, îmi cer scuze.

Victor Ponta: Ideea e următoarea. Noi avem obligaţia prin tratate, deci e într-un fel o obligaţie asumată. Problema este de calendar. Tocmai de aceea am considerat că a fost o discuţie foarte bună, întâi informală, sigur, cu preşedintele României, guvernatorul BNR, ministrul de finanţe, care a fost cu mine, după care preşedintele va iniţia discuţii şi formale, dar în formula Guvern-BNR-Parlament-patronate şi sindicate ca să facem un calendar, un grup de lucru, iar în final, dacă se va considera din punct de vedere politic să facem şi un referendum pentru asta;  uite, nu m-am gândit în acest moment la asta, dar nu ştiu dacă e o idee rea. Cred că e o idee bună.

Reporter: Ce dată îşi asumă acest calendar pentru aderare?

Victor Ponta: Noi am discutat, până la urmă data este în primul rând o decizie politică, după care, sigur, trebuie să se bazeze pe lucrurile concrete şi tehnice. Dar am considerat împreună, şi preşedintele, şi guvernatorul, şi eu, ca prim-ministru, că stabilirea obiectivului privind 1 iulie 2019 este în primul rând o dată simbolică - ştiţi că România va avea preşedinţia UE în al doilea semestru al anului 2019 - şi în al doilea rând e şi o dată fezabilă. Sigur, pentru asta însă trebuie să facem eforturi importante. Iar partea de comunicare publică e foarte importantă, adică nu trebuie să le impunem oamenilor să trecem la euro, trebuie să-şi dorească, să înţeleagă care sunt avantajele, care sunt, sigur, şi dezavantajele şi uite, dacă tot aţi spus, da, chiar cred că probabil un referendum înainte de a intra efectiv în zona euro cred că ar fi o măsură democratică.

Reporter: /.../ calendar, domnule Ponta, ce perioadă de tranziţie presupune? 2021 rămâne anul în care am putea trece efectiv la moneda europeană sau când?

Victor Ponta: Nu, ideea este de a ajunge în spaţiul euro în 2019, semestrul al doilea. Avem termenul minim de doi ani înainte în mecanismul special în care trebuie să intri să fii monitorizat. Deci ar trebui 1 iulie 2017. Deci avem timp, dar nu foarte mult. Mai sunt doi ani până când trebuie să intrăm acolo. Staţi o secundă, dacă mai aveţi întrebări pe zona economică, pentru că, totuşi, dincolo de toate celelalte subiecte, e totuşi ce priveşte buzunarul fiecăruia. Vă rog.

Reporter: Buzunarul fiecăruia. Prima analiză în legătură cu preţurile, dacă sunt micşorate după reducerea TVA la alimente când va fi făcută, când va analiza guvernul....?

Victor Ponta: Cred că e prematur mâine, este o zi şi jumătate. Dar o să ne dăm seama la sfârşitul lunii, când o să vedem şi deconturile, pe 25 se fac deconturile, declaraţiile de..., na, uite, de TVA, nu de DNA, declaraţiile de TVA. Ce să facem, cu toţii? Şi atunci putem să avem o primă analiză pentru luna iunie. Însă mai departe, ca fenomen, ca toate celelate lucruri, cu siguranţă spre sfârşitul anului 2015.

Reporter: Referitor la alocaţii, veţi discuta....

Victor Ponta: Vreau să precizez că am mai văzut iarăşi discuţii, m-a informat secretarul general, legea este promulgată în "Monitorul Oficial" şi publicată în Monitorul Oficial, unu....

Reporter: /.../

Victor Ponta: Poftim? Da este. Doi: nu există nicio variantă juridică prin care să nu aplici o lege care este în Monitorul Oficial. Sigur că o aplicăm şi mă bucur să o aplicăm.

Reporter: /.../

Victor Ponta: Stai un pic, ca să înţeleagă oamenii despre ce vorbim, pentru că dacă ascultă pe tot felul de doamne pe aici nu mai înţeleg nimic. Deci, legea este promulgată de preşedinte, este publicată în "Monitorul Oficial", alocaţia pe iunie se plăteşte în luna iulie. Asta înseamnă că înainte de plăti alocaţia în iulie trebuie să facem rectificarea, avem şi voie să o facem după 1 iulie, prima rectificare bugetară prin care să alocăm cei 900 de milioane, impactul bugetar până la sfârşitul anului. De asemenea, un lucru pe care l-a precizat doamna ministru Plumb, dar vreau să-l spun încă o dată, pentru cele 600 de mii de familii, copiii din cele 600 de mii de familii care beneficiază deja de la 1 ianuarie de acea creştere de 42 lei, înseamnă 42 lei plus 42 lei plus 42 lei, deci 126 de lei, ceea ce este un lucru foarte bun din punctul meu de vedere.

Reporter: Dar mai spunea doamna Plumb despre acea alocare diferenţiată. De când ar trebui să se facă si cum?

Victor Ponta: În momentul în care ne dă voie CCR pe Constituţia actuală, că nu ştiu când o să avem o altă Constituţie, deci pe Constituţia actuală şi mai departe merge la pachetul de măsuri sociale care nu intră în vigoare mai devreme de 2016.

Reporter: Şi asta prespune ca unii dintre copii să primească din nou 42 de lei, iar alţii mai mult de 84?

Victor Ponta: Nu, mai degrabă… nu, nu, astea sunt drepturi deja obţinute şi nu cred că le mai taie cineva, poate nu ştiu, dacă vin pedeliştii din nou la guvernare, că ei sunt cu tăiatul. Deci de tăiat nu mai taie nimeni, cel puţin cât suntem noi. Mai departe însă, creşterea ulterioară, că din punctul meu de vedere pentru creşterea unui copil, nu poţi să zici că 84 de lei sunt suficienţi. Nici vorbă de aşa ceva. Deci, creşterile ulterioare pot fi legate, dacă ne dă voie CCR, de veniturile părinţilor, ale familiei şi de anumite prestaţii. Dar mai concret, să fim siguri că merge la şcoală şi că banii aceia îi foloseşte pentru copil, pentru rechizite, pentru pregătirea copilului, la asta mă refeream.

Reporter: Sunt variante, domnule Ponta, să alocaţi nişte cecuri, să fie folosite doar pentru alocaţii, să poată cumpăra, cum sunt bonurile....

Victor Ponta: Este o variantă, vreau însă să vedem dacă avem voie în primul rând că nu vreau după aceea să fim atacaţi la Curte să începem să facem ceva şi să ne oprim.

Reporter: Astăzi ar trebui să se ia la Senat o decizie în cazul Şova. Credeţi că s-a dat un semnal negativ faptul că s-a tot amânat, au fost tot felul de piedici la Senat până în acest moment?

Victor Ponta: Nu pot să comentez eu foarte mult ce face Senatul. Din păcate nu mai este nicio legătură cu justiţia ce se întâmplă. Este o bătălie politică. PNL vrea o chestie, noi nu vrem. Nu înţeleg de ce.

Realizator: Dar cine se bate?

Victor Ponta: Păi opoziţia cu puterea, pentru că opoziţia, în loc să ne spună cum ar guverna ei bine, ei ne tot cu dosarele, dar între timp încep să mai rămână ei tot mai puţini, tot cu dosare, că aşa le plac dosarele până li se întâmplă lor. Când li se întâmplă lor, nu le mai plac.

Reporter: PNL ce are de câştigat?

Reporter: ...care este comanda parlamentarilor PSD?

Victor Ponta: Asta să-mi spuneţi dumneavoastră. Având în vedere că nu am discutat pe linie de partid, mă gândeam că ne spuneţi dumneavoastră.

Reporter: Aveţi informaţii noi despre situaţia locativă a lui Traian Băsescu? Ştim că trebuia să părăsească Scroviştea pe data de 31 mai, deja suntem în 2 iunie.

Victor Ponta: Eu înţeleg că se mută, dar, ca orice om cu o agoniseală mare, durează. Vă daţi seama cât a strâns el, până mută blugii, până mută toate, peştele de cristal şi toate celelalte durează. Important este că noi ne-am, mileul şi toate celelalte. RA-APPS, i-am întrebat doar, mi-au spus că şi-au terminat treaba la reşedinţa din Gogol 2, acum mută omul.

Reporter: Deci, practic, vila din Primăverii este gata. Ar putea să se mute acolo?

Victor Ponta: Da. Asta m-au informat cei de la RA-APPS că este finalizată lucrarea şi deci se poate muta.

Reporter: Cu preşedintele aţi mai vorbit despre acele modificări la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală cum spunea domnia sa?

Victor Ponta: Nu, nu am vorbit.

Reporter: Declaraţiile dumneavoastră de aseară ar putea ajunge pe masa Inspecţiei Judiciare.

Victor Ponta: Eu am întrebat un lucru pe care vreau să-l înţeleagă, totuşi, toată această ţară. Domnul Danileţ, judecător la CSM, se duce la televizor şi comentează o hotărâre judecătorească, spune că nu este bună. Eu, dacă spun de o hotărâre judecătorească că este bună sau că nu este bună, pe mine mă judecă CSM şi întrebarea mea este: domnule, membrii CSM se supun şi ei legii? Sau doar ei au voie şi noi nu avem voie? Despre asta era întrebarea mea care mie, sincer, mi se pare de înţelesul tuturor. Domnule dacă Danileţ poate, eu de ce nu pot?

Reporter: Dar poate fi privită ca o bătălie între puterile statului aceste schimburi de replici?

Victor Ponta: Nu. Eu cred că ori facem o regulă pentru toată lumea, ori sunt unii mai şmecheri şi mai deştepţi care pot să critice hotărârile judecătoreşti că nu le plac, dar noi nu avem voie. Ce să.., despre asta vorbim. Totuşi, chiar îşi bat joc de noi toţi? Noi nu avem voie să scoatem un cuvant, dar Danileţ merge pe unde îl trimite partidul să vorbească în numele CSM. De ce? Cum vine chestiunea asta?

Reporter: Spuneaţi dumneavoastră aseară că dacă l-ar fi achitat pe domnul Dragnea, judecătoarele respective ar fi fost arestate. Era.....

Victor Ponta: Eu m-am exprimat totuşi despre un lucru pe care cred că-l ştiţi cu toţii şi despre care eu nu vreau să..., doi judecători au decis ceva într-un caz la Curtea de Apel. Domnule, toată propaganda s-a repezit pe ei să-i omoare. Au apărut stenograme, au apărut, au dat mesajul toţi acoperiţii şi descoperiţii, să omorâm doi judecători că au dat o decizie. Păi când este? Ai voie? Deci dacă dau decizia că, dacă comdamnau ce făceau? îi lăudau, sau..? Nu se poate, totuşi, au dat nişte judecătoare o decizie, asta este decizia.

Reporter: /.../

Victor Ponta: Dar numai invers. Păi bun, şi em am zis că poate s-a făcut o greşeală când a fost condamnat domnul Dragnea. Am voie să spun asta? S-au trebuie să mă cheme Danileţ ca să spun asta! Doamne fereşte! Vă mulţumesc!

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe