Actualitate

Vineri, 29 Mai

Viceprim-ministrul Raluca Turcan și ministrul fondurilor europene Marcel Boloș, au prezentat proiectul ”Innotech Student”, prin care se încurajează antreprenoriatul tinerilor români

Galerie foto

 

Declarații susținute de vicepremierul Raluca Turcan, ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș și reprezentanți ai studenților cu prilejul lansării Programului Innotech Student

[Check against delivery]

 

Raluca Turcan: Bună ziua. Guvernul lansează astăzi un apel pe fonduri europene, de 150 de milioane de euro, sprijin pentru studenţi în a deveni antreprenori. Aceasta este una dintre cele mai eficiente măsuri de sprijin pentru societatea românească, pentru economia României, pe care Guvernul intenţionează să le lanseze începând cu data de 1 iunie şi spunem că aceasta este una dintre cele mai eficiente măsuri întrucât studenţii sunt o categorie de oameni creativi, oameni cărora nu le place să piardă, oameni care îşi doresc să-şi facă un rost în viaţă prin implicare şi prin competiţie. Aşadar, astăzi venim cu această măsură de sprijin direct pentru studenţi să devină antreprenori. Ce înseamnă această măsură? Înseamnă că cei 150 de milioane de euro de la Uniunea Europeană vor fi accesaţi de către anumite organizaţii nonguvernamentale, universităţi, camere de comerţ, plafonul maxim este de două milioane de euro de solicitant, iar în aceşti două milioane de euro aproximativ 300 de studenţi vor intra în program şi vor primi antreprenoriat didactic, adică să înveţe să devină antreprenori, vor fi trimişi la practică, după ce fac aceste cursuri de pregătire şi de practică, îşi creează un plan de afaceri, plan de afaceri care, după aceea, va primi o finanţare între 40.000 şi 100.000 de euro, în funcţie de numărul de locuri create. Şi aici în funcţie de numărul de locuri create, pe lângă grantul de 40.000-100.000 de euro mai există şi sprijinul pentru cei pe care aceştia îi angajează. Aşadar, prin acest proiect de 150 de milioane de euro estimăm că vor fi create peste 900 de afaceri şi aproximativ 5.000 de locuri de muncă. Această măsură dedicată studenţilor vine în completarea unei măsuri pe care Guvernul a adoptat-o aseară şi care ţinteşte categoria de vârstă între 16 şi 29 de ani, o măsură care va fi finanţată cu 100 de milioane de euro pentru tineri care nu se află în sistemul educaţional sau nu sunt angajaţi. Această măsură va funcţiona ca un sprijin pentru angajatorii care atrag astfel de tineri între 16 şi 29 de ani, care vor primi un sprijin pe fonduri europene de maxim 50% din salariul celor pe care îi angajează, dar nu mai mult de 2.500 de lei pentru un an de zile, cu condiţia menţinerii în câmpul muncii a acelor angajaţi un an de zile. Iată, aşadar, două măsuri ţintite pentru tineri, studenţi şi tineri care nu sunt în formele de învăţământ sau nu sunt angajaţi pe piaţa muncii. Aceste măsuri vor fi completate de granturi pentru IMM-uri, pentru capital de lucru şi investiţii. De asemenea, de granturi pentru SRL-urile care nu au angajat şi au unul, doi acţionari şi care au fost afectaţi de criză şi vor primi o sumă de bani pentru a putea să-şi reia activitatea. Nu în ultimul rând vom lansa granturi pentru sprijin ţintit pentru dezvoltarea competitivităţii în România, în special pe informatizare şi digitalizare. Acestea sunt câteva măsuri dintr-un plan amplu de relansare economică, un plan pe care Guvernul Orban îl are în vedere pentru a construi şi o Românie educată, pentru că se realizează cuplarea între sistemul de educaţie şi piaţa muncii, între cei care au ieşit din sistemul de educaţie şi piaţa muncii care îi aşteaptă şi, de asemenea, pentru o Românie dezvoltată sustenabil pe termen lung.
Vă rog, domnule ministru, să detaliaţi acest proiect şi vă felicit pentru modul în care aţi dezvoltat acest apel în parteneriat cu beneficiari care au această dorinţă de a-şi dezvolta antreprenoriatul, de a pune umărul la România dezvoltată.
Marcel Boloş: Muţumesc, doamna viceprim-ministru, mulţumesc pentru suportul pe care ni-l acordaţi pentru ca să prindă viaţă aceste scheme de finanţare care sunt destinate tinerilor şi în special studenţilor. Mă bucur că astăzi putem să asistăm la lansarea oficială, după mai multe consultări pe care le-am avut cu reprezentanţii studenţilor. Am avut practic un număr de şase dezbateri în cadrul cărora am încercat ca să punem la punct toate detaliile acestui apel de proiecte, fiind conştienţi că avem împreună cu studenţii o şansă, mai ales pentru ei, ca antreprenoriatul românesc să fie construit pe baze solide şi, de ce nu?, astăzi vorbim despre viitorul nostru şi despre viitorul antreprenoriatului nostru. Spuneam că mă bucur pentru că am avut acest proces de consultări, dar mă bucur că am implicat studenţii şi că ei, în cunoştinţă de cauză, au venit cu observaţii şi cu îmbunătăţiri pe care le-am adus apelului de proiecte astfel încât astăzi să-l putem lansa. Aşa le-am promis, ne ţinem de cuvânt şi sper ca la sfârşitul acestui apel de proiecte ceea ce dumneavoastră aţi sintetizat în două cifre, şi anume 5.000 de locuri de muncă şi peste 900 de start-up-uri să prindă viaţă, pentru că este un program ambiţios, vestea bună fiind că putem să avem o posibilă contractare de până la 150 de milioane de euro, în funcţie de succesul pe care-l va avea acest program. Şi, aşa după cum aţi anunţat, cealaltă măsură tot pentru studenţi şi tinerii în vârstă de 16 până la 29 de ani să fie beneficiarii măsurilor compensatorii în ceea ce priveşte încadrarea în câmpul muncii. Practic, apelul de proiecte presupune ca pentru acele afaceri pe care le vom selecta să putem acorda granturi între 40.000 de euro până la 100.000 de euro şi, de asemenea, avem alte două forme de sprijin al lor, şi anume subvenţionarea locurilor de muncă pe perioada implementării proiectelor cu acea sumă fixă pe care o ştim, de 2.250 de lei pe perioada unui an de zile şi, de asemenea, mai avem sprijin financiar prin acordarea bursei studenţeşti pe perioada în care se desfăşoară stagiile de practică şi participarea la cursul de întreprindere simulată. Deci întregul apel de proiecte este astfel construit încât studenţii să aibă şansa de a-şi construi propria afacere şi de a gândi pe termen lung viitorul lor, pentru că de felul în care ei vor şti să implementeze aceste planuri de afaceri pe care le întocmesc depinde sustenabilitatea şi viitorul nostru de mâine. În încheiere, aş vrea să le mulţumesc studenţilor care au participat la dezbaterea pe care am avut-o şi să le mulţumesc pentru implicarea de care au dat dovadă, ştiind că ei participă în numele celor care îi reprezintă. Avem în România înmatriculaţi un număr de peste 370.000 de studenţi, deci practic, cu alte cuvinte dragi studenţi aveţi şansa ca astăzi să vă construiţi viitorul de mâine. Vă mulţumesc şi sper să fie un apel de succes, un apel care să ne facă cinste şi un apel de care suntem mândri şi să nu uităm că este o formă de sprijin pe care Guvernul Orban îl acordă tinerilor antreprenori şi grija faţă de tineri, care sunt şansa viitorului nostru de mâine. Vă mulţumesc!  O să dăm cuvântul studenţilor prezenţi pentru a ne adresa câteva cuvinte.
Camil Dorofte: Bună ziua. Numele meu este Camil Dorofte, sunt reprezentant al studenţilor de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi am participat la discuţiile şi consultările cu domnul ministru al fondurilor europene încă de la punerea în discuţie a acestui proiect, chiar de dinainte de lansarea discuţiilor publice pe ghid. Am avut plăcerea să avem întâlniri succesive foarte consistente şi foarte aplicate şi astfel să creăm, spunem noi, una dintre cele mai mari oportunităţi pe care le are un tânăr care îşi doreşte să devină antreprenor în România, încă de pe băncile facultăţii. Consider că este poate una dintre cele mai bune căi de a stimula tinerii să rămână în România şi să dezvolte aici, acasă, în comunităţile lor, nişte businessuri de succes care să genereze un plus de valoare adăugată atât la nivel local, cât şi la nivel naţional şi, de ce nu?, european sau chiar mondial. Felicităm şi mulţumim pe această cale tuturor membrilor Guvernului implicaţi în deschiderea acesti oportunităţi şi sperăm ca în anii următori să fie acest proiect un exemplu de bune practici şi o reuşită a acestor ani de cumpănă spunem noi, dar care să ne aducă un plus valoare de care să ne bucurăm ca societate. O să-l las în continuare pe colegul meu.
Alin Grigore: Mulţumesc. Bună dimineaţa. Alin Grigore este numele meu şi sunt preşedintele Forumului Tinerilor din România. Aşa cum deja probabil aţi văzut pe filmuleţ, doresc să salut din nou iniţiativa Ministerului Fondurilor Europene de a lansa un astfel de program, pentru că ştim cu toţii cât de important este să încercăm să reducem şomajul în rândul tinerilor, mai ales în aceste clipe. Dacă la începutul anului statisticile ne spuneau că şomajul este undeva la 18% şi probabil că în cadrul sau prin sau datorită, de fapt, din cauza pandemiei, el o să crească, acest program vine perfect în a se adapta şi a crea noi locuri de muncă pentru studenţi, pentru tineri, oameni care au atât de multă nevoie de sprijin, de încurajare, de îndrumare, iar prin această opotunitate ei chiar pot contribui şi chiar îşi pot construi un viitor mai bun, atât pentru ei, cât şi pentru colegii şi oamenii din preajma lor, din comunitatea lor. De asemenea, mă bucur că am fost parte în cadrul acestui proces de consultare pentru că să ştiţi că personal sunt de ceva timp în mişcarea de reprezentare a studenţilor, iar ulterior a tinerilor şi de foarte puţine ori din păcate am avut parte de un proces atât de amplu în care să se ţină cont cu adevărat de faptul că opiniile, propunerile şi sugestiile venite din partea tinerilor contează şi ele sunt mai apoi adoptate în cadrul metodologiei, cum este în proiectul de faţă. O să închei aici, însă nu înainte de a-i încuraja pe colegii noştri, pe tinerii care ne urmăresc şi nu numai, să aplice la acest proiect, pentru că astfel pot contribui cu adevărat şi pot reprezenta ei schimbarea pe care ne-o dorim cu toţii în lume. Eu vă mulţumesc şi îi asigur pe toţi că generaţia noastră construieşte. Mulţumesc frumos!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe