Actualitate

Joi, 28 Iulie 2022

Vizita premierului Nicolae-Ionel Ciucă în județul Alba

Galerie foto - Vizită la compania minieră Cupru Min Abrud

 

Vizita premierului Nicolae-Ionel Ciucă la compania minieră Cupru Min Abrud

 

***

 

Galerie foro - Vizita la Casa Memorială „Avram Iancu” din Incești

 

Vizita premierului Nicolae-Ionel Ciucă la Casa Memorială „Avram Iancu” din Incești, județul Alba

 

***

 

Galerie foto - Vizita la Serviciul judetean de Ambulanță Alba, Stația Cîmpeni

 

***

 

Declaraţii susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, în cadrul vizitei efectuate în judeţul Alba

[Check against delivery]

 

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Am fost astăzi, împreună cu autorităţile locale din judeţul Alba, în vizită la Cuprumin. Am dorit să încep vizita de lucru cu această întreprindere pentru că, din analizele pe care le-am efectuat la nivelul Guvernului, a reieșit că avem nevoie să acordăm atenția cuvenită exploatării resurselor minerale, ceea ce facem și acum, de altfel, dar am vrut să vedem la fața locului, împreună cu ceilalți membri ai Guvernului, ce avem de făcut astfel încât resursele respective să poată fi prelucrate în țară și să putem să beneficiem de valoare adăugată mai mare. Am constatat că o companie de stat a reușit, printr-un management cât se poate de eficient, să realizeze profit, să retehnologizeze, în măsura în care a putut să aloce o parte din profitul dobândit pentru retehnologizare, desigur, au nevoie în continuare de predictibilitate și certitudine că vor beneficia de banii respectivi. Aici vreau să fac referire la faptul că am decis ca, într-un timp foarte scurt, să aprobăm un memorandum în guvern astfel încât 50% din profit să meargă la bugetul statului, iar 50% se poată fi folosit de către companie pentru investiții. Sumele nu sunt deloc mici, discutăm de 43 de milioane pe care conducerea companiei le va folosi, după un plan foarte bine articulat. Este, de asemenea, de remarcat faptul că, așa cum am putut să văd, în cariera de cupru există o posibilitate ca aceasta să poată să fie exploatată mai eficient. Există o predictibilitate de timp pentru câțiva zeci de ani,  deci există resurse, există minereu, în aşa fel încât să poată fi exploatat. Ar fi absolut de neiertat ca noi să nu fim în măsură să sprijinim investiții, pentru ca minereul de cupru să poată să fie prelucrat în țară. Specialiștii în domeniu au prezentat deja soluții au prezentat care sunt avantajele. Există deja, la nivel european, un proiect prin care se urmărește dezvoltarea acestei industrii și folosirea materiei prime finale pentru dezvoltarea de conductori, semiconductori și microcipuri, ca atare resursa aceasta va trebui să fie prelucrată la noi în țară. Un alt aspect foarte important este că, la inițiativa PNL, s-au modificat codul administrativ și legea minelor. Dar, totodată, guvernul pe care îl conduc, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, a descentralizat alocările financiare și, în felul acesta, o parte din profitul pe care îl realizează companiile, se duce către autoritățile locale. Chiar am discutat acum cu autoritățile locale din județul Alba și este o decizie prin care îi sprijinim să poată să acumuleze mai mulți bani la bugetul local. Ca atare, vom merge la guvern cu reprezentanții Ministerului Economiei, vom discuta în coaliție toate aceste aspecte și am convingerea și garanția că vom găsi soluția astfel încât să putem să venim cu un proiect astfel încât minereul de cupru să fie prelucrat în țară. Am folosit, de asemenea, acest prilej pentru a merge la Ambulanța din orașul Câmpeni. Astăzi este Ziua Ambulanței. Am vrut să le mulțumesc personal pentru tot ceea ce fac pentru a salva vieți, pentru efortul, pentru lupta lor contracronometru, şi sunt convins că, așa cum au și-au făcut datoria până acum, o vor face şi de aici înainte. Am aflat și care sunt nevoile și care sunt problemele pentru o zonă cu relief specific muntos. Va trebui să discutăm și să analizăm, de asemenea, toate problemele ridicate de către membrii Serviciului de Ambulanță Câmpeni.
Nicolae-Ionel Ciucă: Și, nu în ultimul rând, fiind în Țara Moților, nu aveam cum să nu trec pe la Casa Memorială "Avram Iancu" și să depun o coroană de flori în semn de recunoștință pentru ceea ce simbolizează eroul național Avram Iancu. Este o personalitate aparte pentru români, dar este o personalitate simbolică pentru transilvăneni și apreciez că avem nevoie de astfel de modele care și-au dedicat viața pentru idealul românilor din Transilvania, pentru unitate. Este un model de patriotism, iar noi trebuie să-i fim recunoscători și trebuie să transmitem generațiilor viitoare că trăim în țara aceasta astăzi datorită unor oameni ca Avram Iancu, unor oameni care nu au precupețit niciun efort pentru a-și pune viața în slujba patriei.
Reporter: Ați avut o discuție în coaliție despre declarațiile recente ale lui Viktor Orbán. Aici mă refer în special la cei de la UDMR, cu Kelemen Hunor. Domnul Ciolacu a spus că aștepta o reacție mai virulentă. Ce părere aveți și dacă ați avut o discuție în coaliție pe acest subiect?
Nicolae-Ionel Ciucă: Românii sunt un popor primitor și s-a văzut asta în contextul războiului de la graniță. România este percepută ca o țară unde trăiesc laolaltă mai multe etnii și trăiesc foarte bine, trăiesc în liniște și în pace. Astfel de declarații nedorite nu își iau locul într-o Europă unde 27 de țări trăiesc în pace și prosperitate. Aici, din inima Ardealului, doresc să întăresc mesajul meu pentru toleranță, înțelepciune, solidaritate, pentru respectarea valorilor europene și am convingerea că noi toți, uitându-ne în istorie, putem să înțelegem că aceea ce ne unește este mult mai important și mai benefic decât ceea ce ne dezbină. Vă mulțumesc!
Reporter: Referitor la sistemul de pensii, PNL va susţine ridicarea pragului la 3.000 de lei pentru cele neimpozabile şi cât de corectă va fi această măsură pentru românii care câștigă un salariu minim pe economie?
Nicolae-Ionel Ciucă: În tot acest parcurs de timp, în cele opt luni de zile de când ne aflăm la guvernare, am luat deciziile pe baza unor analize cât se poate de reale, am comunicat de fiecare dată cu onestitate şi sinceritate măsurile pe care putem să le luăm. Subiectul a fost discutat şi rămâne în discuţie. În acest moment, nu pot să afirm dacă îl susținem sau nu pentru că şi PNL a avut această abordare în momentul în care conducerea ministerului era asigurată de către un membru al PNL. Ceea ce vă pot spune este că trebuie să finalizăm rectificarea bugetară, trebuie să vedem care sunt resursele, trebuie să vedem care sunt evoluțiile şi trebuie să fim cât se poate de atenți la modul în care cheltuim banii de la bugetul de stat. Avem în derulare o serie întreagă de măsuri pe cele trei pachete de sprijin. Avem, în continuare, de compensat preţul la energie şi putem să vedem cu toții că preţul nu s-a stabilizat, este în continuă creștere, de asemenea, la gaz. Ca atare, în momentul în care vom avea o analiză cât se poate de corectă şi care, de asemenea, să poată să fie predictibilă şi să aibă un impact cel puţin pentru un an bugetar o vom comunica.
Reporter: Această analiză are în vedere şi o anumită plafonare la preţul gazelor naturale?
Nicolae-Ionel Ciucă: Sunt analize şi am lăsat instituţiile de specialitate - mă refer la ANRE, la Ministerul Energiei împreună cu Ministerul Finanţelor, care în rolul său de a gestiona bugetul ţării - să identifice ipotezele de lucru pe scenariile posibile de evoluţie bazându-ne pe ceea ce s-a derulat în ultimele trei luni de zile de când ordonanța a început să producă efecte.
Reporter: Spuneați despre procesarea concentratului de cupru în România. Se discută despre această necesitate de foarte mulți ani. Concret, s-a făcut ceva, a fost stabilită o locație? La un moment dat se spunea despre Zlatna că ar putea să găzduiască un asemenea combinat, o asemenea uzină.
Nicolae-Ionel Ciucă: Am discutat şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean şi cu domnul primar al oraşului Zlatna. Sigur, dumnealor susțin, pe bună dreptate, că încă se mai poate beneficia de cunoaștere în domeniul respectiv. Ştim cu toții că la Zlatna s-a făcut prelucrarea cuprului şi este o opțiune pe care o luăm foarte serios în calcul.
Reporter: Mulțumim.
Nicolae-Ionel Ciucă: Vă mulţumesc foarte mult.

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe