Actualitate

Duminică, 13 Septembrie

Vizitarea de către premierul Ludovic Orban a monumentului istoric Poșta Veche reabilitat din fonduri europene

Galerie foto

***

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban după vizita la monumentul istoric Poșta Veche

[Check against delivery]

Ludovic Orban: Bună ziua! Sunt în vizită în județul Călărași. Cu ocazia acestei vizite, avem câteva obiective care țin de campania electorală pentru alegerile locale. Lângă mine se află domnul primar Dan Drăgulin și domnul președinte al Consiliului Județean, Vali Barbu. Sigur că folosesc această deplasare în Călărași pentru a vizita câteva obiective. Aici ne aflăm la clădirea Poștei, care de fapt a fost o clădire privată, construită în 1883 de un comerciant, - dacă nu mă înșel, Bădulescu-, a fost pusă la dispoziția Poștei după Primul Război Mondial. În perioada comunistă a fost abandonată, a crescut un copac în interiorul clădirii. Se poate vedea, pe fotografiile din interior, ruina în care a fost lăsată această clădire reprezentativă. Printr-un proiect inițiat de primărie, finanțat prin Programul Operațional Regional, a fost readusă la forma inițială, a fost consolidată, restaurată și va funcționa ca un centru cultural deschis tuturor categoriilor de vârstă. Ne-am deplasat la bazinul olimpic, care a fost finanțat din fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții, pentru a vedea cum a ieșit această lucrare care va fi, de asemenea, un punct de interes atât pentru cei care vor să facă cursuri de înot, dar și pentru cei care vor să facă sport. Bazinul olimpic este o lucrare importantă, cu o valoare de peste cinci milioane de euro. Ne vom mai deplasa în județ pentru a vedea o școală renovată și modernizată în Grădiștea, sat Cuneşti, și, de asemenea, ne vom deplasa în municipiul Oltenița unde, de asemenea, vom vedea proiectul portului turistic, care este un proiect al candidatului nostru la primărie. Dacă aveți întrebări, vă stau la dispoziție.

Reporter: Domnule premier, vrem să profităm de faptul că sunteţi astăzi acum cu noi. Având în vedere că mâine este prima zi în care copiii se întorc la şcoală, sunt foarte mulţi părinţi nemulţumiţi de cum a fost gestionată situaţia, sunt foarte mulţi părinţi îngrijoraţi de faptul că copiii lor se întorc efectiv la şcoală. Ce mesaj aveţi pentru părinţii ai căror copii se întorc mâine la şcoală?

Ludovic Orban: Eu am încredere în dascălii din România, am încredere în sistemul de educaţie din România. Sunt convins că la şcoală copilul va fi mai puţin expus riscului de îmbolnăvire decât liber în alte locuri, la locul de joacă sau pe terenul de sport. Noi vom urmări respectarea regulilor de protecţie sanitară. De asemenea, vom urmări orice disfuncţionalitate care poate să apară. Am fost într-o comunicare permanentă cu inspectoratele școlare, cu direcțiile de sănătate publică, cu directorii de școli, cu reprezentanții autorităților locale, astfel încât să luăm toate măsurile care să apere sănătatea elevilor, copiilor. Sigur că și părinții trebuie să aibă încredere. Începerea anului școlar este o necesitate. Și așa din cauza pandemiei, din cauza stării de urgență, patru luni de zile cursurile au fost online, într-o adaptare care a generat o situație în care este necesară începerea școlii. Orice părinte care-şi iubeşte copilul știe că fiecare copil, fiecare elev are nevoie de procesul educațional. Acest proces educațional este fundamental pentru dezvoltarea fiecărui copil, fiecărui elev. Decizia de a începe anul școlar este o decizie care era clară, din punctul meu de vedere. Sigur că există temeri, sigur că sunt diferite aspecte care nu sunt perfecte, care încă n-au fost puse la punct în detaliu, dar orice fel de aspect poate fi remediat. De regulă, am lăsat la latitudinea consiliilor de administrație ale școlilor decizia privitoare la modul în care să înceapă școala, de asemenea, și eventuale măsuri care trebuie luate pentru a asigura accesul la învățământ al copiilor, protejarea sănătății copiilor. Eu îi rog pe părinți să aibă încredere, sigur, să le spună copiilor lor să respecte măsurile de protecție sanitară care sunt instituite în cadrul fiecărei școli. Trebuie să aibă încredere pentru că este în beneficiul copiilor. Aş mai spune câteva lucruri. Chiar și cu orele suspendate, cu școala suspendată, și în vacanță a existat o rată de infectare pe populația școlară. Dacă ne uităm la datele statistice, vom vedea că pentru vârstele de populație școlară a existat o rată de infectare de peste 6%. Deci, au fost copii care s-au îmbolnăvit fără să fie la școală. Dacă vor apărea cazuri, lucru pe care nu ni-l dorim, dar e posibil ca la școală unii să vină deja infectați, nu neapărat să dobândească, sigur că vom lua toate măsurile. Sigur că părinții trebuie să urmărească atenți sănătatea copiilor și, la orice simptom care poate să genereze suspiciunea, pot să ia decizia - copilul să nu se ducă fizic la școală și să participe online -, dacă au simptome care pot să conducă la suspiciunea că sunt infectați copiii. Nu trebuie să intrăm în panică sau să privim cu neîncredere tot acest proces. În ceea ce ne priveşte, vom urmări atât prin direcţiile de sănătate publică, cât şi prin inspectoratele şcolare, modul în care începe şcoala, vom urmări modul în care sunt implementate măsurile stabilite prin ordinele comune ale ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei, vom încerca să corectăm orice situaţie care apare şi îi rog pe părinţi să aibă încredere. Copiii au nevoie de şcoală, copiii trebuie să reia procesul de învăţare pentru că este fundamental pentru formarea lor profesională, dar şi formarea lor ca oameni.

Reporter: Aveți ceva să-i reproșați ministrului Educației legat de modul în care a gestionat deschiderea școlilor?

Ludovic Orban: Cand am avut ceva să-i spun, i-am spus. Am urmărit cât am putut întreg procesul. Sigur că nu e un proces simplu. Aici, în pregătirea deschiderii şcolilor nu este implicat numai Ministerul Educaţiei, e implicat şi Ministerul Sănătăţii prin direcţiile de sănătate publică, autorităţile locale. Gândiţi-vă că şcolile sunt în proprietatea localităţilor. Administraţia locală are un rol extrem de important şi am încercat să avem o comunicare cât mai bună cu autorităţile locale. Sper să nu se întâmple în alte localităţi, de exemplu ce se întâmplă în judeţul Călăraşi, în care PSD refuză să adopte proiectul de hotărâre al Consiliului judeţean care să permită decontarea transportului gratuit al elevilor către şcoală. Noi am avut o permanentă comunicare cu toţi factorii implicaţi. De asemenea, am solicitat conducerii şcolilor să fie într-o comunicare prin intermediul diriginţilor, prin intermediul învăţătorului sau învăţătoarei, să ţină legătura permanent cu părinţii copiilor şi cu copiii astfel încât să putem să luăm cele mai bune măsuri.

Reporter: Domnule prim-ministru, Traian Băsescu a spus despre dumneavoastră că sunteţi un rebut politic şi "un gogoşar incompetent". Totodată, Dacian Cioloş a cerut demisia ministrului Educaţiei. Sunt acestea simptome de incompatibilitate între partidele dumneavoastră în virtutea unei colaborări la guvernare după alegerile parlamentare?

Ludovic Orban: Suntem în campanie electorală. Orice declaraţie trebuie privită în context electoral. În ceea ce mă priveşte, nu voi răspunde, dar voi spune câteva lucruri. Am vazut că domnul Cioloş cere concursuri pentru directori. Eu ştiu că mulţi dintre directorii actuali au dat concurs şi sunt în funcţie în urma concursurilor organizate în timpul guvernării Cioloş. De asemenea, îi readuc aminte că în urmă cu o săptămâna ne cerea, nouă, Guvernului, să nu politizăm deschiderea şcolii. Or, să ceri acum demisia unui ministru, cu o zi înainte de începerea şcolii, mi se pare o politizare dramatică a subiectului, cu atât mai mult cu cât, din câte îmi aduc eu aminte aşa, doamna Monica Anisie a fost secretar de stat la Ministerul Educaţiei în timpul guvernării Cioloş. Nu înțeleg, atunci era bună şi acum, când nu mai e în acelaşi partid cu dânsul sau, mă rog, în aceeaşi formă de guvernare cu dânsul nu mai e bună!? Sunt declaraţii politice. Nu răspund acestor declaraţii politice. Noi suntem preocupaţi să luăm toate măsurile necesare pentru a putea deschide şcoala în cele mai bune condiţii.

Reporter: Aveţi în vedere încheierea unor alianţe electorale pentru alegerile parlamentare? Vă întreb în contextul în care marţi e ultima zi în care aceste alianţe pot fi depuse la Biroul Electoral.

Ludovic Orban: Partidul Național Liberal participă în alegeri pe propriile picioare. Partidul Național Liberal este cel mai puternic, cel mai credibil partid, partidul care, inclusiv în sondajele de opinie ale adversarilor politici, care sunt date publicității, se află pe primul loc, de departe, nu mai vorbesc de situația reală, care este mult mai în defavoarea adversarilor noștri politici și mult mai în favoarea Partidului Național Liberal. Sigur că după alegeri vedem, sigur. După alegeri e necesară formarea unei majorități, să spun, afine, care să fie constituită din formațiuni politice care au o viziune apropiată și care au capacitatea de a asigura un program de guvernare coerent pe următorii patru ani.

Reporter: Concret, care ar fi aceste formaţiuni politice?

Ludovic Orban: Vom discuta la momentul respectiv.

Reporter: PMP, UDMR? Pe un alt subiect, atunci. Înţelegem că Guvernul prelungeşte starea de alertă. Ne aşteptăm la măsuri de relaxare sau restricţii?

Ludovic Orban: Sunt mai multe propuneri. Vom avea Comitetul Național pentru Situații de Urgență luni, la 11:00. La 12:00, am convocat ședință de guvern și vom lua decizii. Deocamdată am agreat - că am avut mai multe solicitări - să permitem reluarea adunărilor publice, manifestațiilor. Sigur că am fost favorabil ideii de a permite organizarea de adunări publice, de manifestații, în condițiile de protecție sanitară care sunt stabilite pentru alte evenimente.

Reporter: Asta ar însemna cu câte persoane /.../ ?

Ludovic Orban: Cel mai probabil, cât e permis și acum la adunările electorale: 100 de persoane în aer liber, cu distanțare fizică, cu obligația de a purta mască. Nu vreau să mai cenzurăm sau cineva să comenteze că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta, dreptul oamenilor de a se manifesta prin adunări publice, dar vom avea grijă să fie respectate regulile de protecție sanitară.

Reporter: Ce alte măsuri de relaxare va conţine /.../?

Ludovic Orban: Mai avem câteva propuneri. Deocamdată aştept şi punctul de vedere din partea grupului de suport al CNSU care cuprinde specialiştii şi, în funcţie şi de punctul lor de vedere, vom anunţa orice altă măsură.

Reporter: Şi ca ultimă întrebare, Rareş Bogdan a acuzat parchetele de latenţă în perioada de când Partidul Naţional Liberal a ajuns la guvernare. Vreau să vă întreb dacă, după alegerile locale, luaţi în calcul vreo remaniere?

Ludovic Orban: Păi, a dat o declarație despre parchete; parchetele nu sunt în puterea mea, ca premier.

Reporter: Păi, Ministerul Justiţiei, totuşi... A fost practic un atac sau, dacă vreţi, un...

Ludovic Orban: Nu fac parte dintre oamenii politici care să intervină în funcționarea justiției. Pentru mine, independența justiției este fundamentală. Separarea puterilor în stat, separarea puterii judecătorești de celelalte puteri, puterea executivă și puterea legislativă, reprezintă o piatră de temelie pentru buna funcționare a democrației. Sigur că din din punct de vedere legislativ trebuie să reparăm toate stricăciunile făcute în ultimii trei ani și jumătate. Va trebui să adoptăm legi moderne, legi compatibile cu legislațiile de la nivel european și cu legislația europeană, în general, dar în ceea ce privește activitatea în sine a parchetelor, a instanțelor de judecată, ele trebuie să funcționeze în sine, trebuie să aibă mecanisme de autoreglare şi nu cred... Adică, cel puțin cât eu voi fi premier nu voi accepta ca politicul să intervină în funcționarea justiției. Mulțumim! Despre metrou, dacă vreți să mă întrebați.

Reporter: A, desigur!

Ludovic Orban: Că am văzut toată săptămâna trecută articole care mai de care mai...

-: Stufoase.

Ludovic Orban: Da, că nu suntem în stare să deschidem metroul. Bănuiesc că vestea o știți, s-a semnat procesul verbal de recepție. E un proces-verbal de recepție care a fost extrem de complex, pentru că sunt implicate foarte multe instituții. La ședințele de semnare a procesului verbal au fost 96 de reprezentanți ai tuturor instituțiilor statului implicate. Au existat obiecții în primă fază, este adevărat, din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Toate aceste observații au fost remediate, procesul verbal a fost semnat. În zilele care vin, adică astăzi, mâine, se vor face toate celelalte pregătiri necesare, și anume pregătirea garniturilor de tren, pregătirea sistemului POS, pregătirea tuturor procedurilor, astfel încât să putem da în circulație metroul Drumul Taberei în săptămâna care vine. Mulţumesc!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe